|
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux |
Tortul vienez Sacher este probabil unul din torturile cu ciocolată cele mai faimoase din lume. Reţeta originală prevede muuuultă ciocolată şi folosirea gemului de caise… eu l-am înlocuit cu o minunat de parfumată dulceaţă de trandafiri pentru un tort romantic şi foarte chic, perfect pentru Sfântul Valentin sau Dragobete.
Ingrediente pentru tort:
Ingrediente pentru glazura de ciocolată:
Cum preparăm tortul Sacher:
Într-un recipient cernem împreună făina, praful de copt şi praful de cacao, adăugăm şi migdalele măcinate foarte fin, amestecăm pentru a omogeniza.
Separăm gălbenuşurile de albuşuri punându-le în două recipiente diferite. Mixăm gălbenuşurile cu 50 g de zahăr până când capătă o consistență spumoasă. Adăugăm treptat uleiul, amestecând mereu pentru a omogeniza foarte bine compoziţia.
Separat mixăm bine albuşurile cu un vârf de sare şi apoi adăugăm 100 g de zahăr, amestecând până când devin spumoase. Încorporăm jumătate din ele în compoziţia de gălbenuşuri. Adăugăm treptat mixul de făină, praf de copt, migdale şi cacao, amestecând energic pentru a omogeniza totul. Încorporăm treptat şi restul de albuşuri bătute spumă amestecând în continuare cu o lingură de lemn de jos în sus.
Vărsăm compoziţia într-o formă de tort de 24 cm diametru, unsă bine cu unt şi presărată cu făină (nu uitaţi să eliminaţi făina în exces) şi o punem în cuptorul preîncălzit la 180°C, o coacem pentru 45-50 minute sau până când introducând în mijloc o scobitoare acesta iese uscată.
Când e gata, scoatem tortul din cuptor, îl lăsăm să se răcească şi apoi îl răsturnăm pe o farfurie. Când s-a răcit complet îl tăiem pe orizontală în 2 discuri egale.
Cum pregătim glazura de ciocolată:
Rupem ciocolata în bucăţele cât mai mici şi o punem la topit la bain marie. Într-o crăticioară pregătim un sirop cu 20 ml de apă şi 30 g zahăr, punem pe foc mic până când zahărul se topeşte complet, apoi adăugăm frişca caldă (frişca lichidă trebuie încălzită bine până la punctul de fierbere, dar fară a o fierbe). Adăugăm ciocolata topită şi amestecăm energic şi rapid pentru a omogeniza glazura de ciocolată. Lăsăm glazura să se răcească puţin şi între timp distribuim dulceaţă de trandafiri pe un disc al tortului, apoi suprapunem cealaltă jumătate.
Aşezăm totul pe un grătar-grilă (e perfect cel din dotarea cuptorului), iar grătarul îl aşezam în tavă de la cuptor pentru că glazura este lichidă şi excesul va curge în tavă.
Vărsăm glazura de ciocolată peste tort, în centru, şi cu ajutorul unui cuţit cu lama lată sau a unei spatule întindem glazura pe toată suprafaţa tortului şi pe margini. Îl dăm câteva minute la frigider.
Sfaturi: torta sacher originală are o consistenţă uscată, poate prea uscată, cel puţin pentru gusturile noastre orientalo-siropoase, aşa că este important să folosiţi o dulceaţă de trandafiri cu cât mai mult sirop în ea şi eventual puteţi însiropa suplimentar cu un sirop făcut din 150 g de apă şi 75 g de zahăr.
Acest sirop se prepară foarte simplu: punem într-o crăticioară pe foc mic apa amestecată cu zahărul şi lăsăm până ce zahărul este complet topit apoi eventual adaugăm câteva linguri de brandy sau cognac după gust.
Tortul din fotografie e însiropat doar cu dulceaţă de trandafiri, care era foarte lichidă.
Să-l degustaţi cu plăcere!
Ancutza e stăpâna Matrioska Adventures.
Drept sa spun nu ma dau in vant dupa tortul Sacher original, dar asta al Ancutzei pare promitator
Ancutza, cu tortul asta iti intampini vizitatorii? Ca daca da, imi fac rezervare de pe-acum
Ioana: eu l-am facut mai insiropat si apoi poti pune ce dulceata -gem vrei tu. Vizitatorii mei sunt cobai – gourmanzi, de fiecare data le propun altceva in functie d inspiratie si cereri, asa ca la rezervare specifica preferintele
. te astept cu drag.