călătoria ca mod de viaţă
sau viaţa ca o călătorie
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux
Home > Oameni si Opinii > Puncte de vedere > La muncă, nu la întins mâna!

La muncă, nu la întins mâna!

Cuvinte perfect valabile în cazul unui adult. Însă ce faci când ai în faţa ta o fotografie a unui puşti de 13 ani, care trăieşte cu bunica lui în unul din satele îngropate la propriu de zăpadă? Ce faci când citeşti un articol în care afli că tocmai le-a ars casa? Că nu mai au nimic, nimic. Şi te gândeşti ca tu eşti acum pe o canapea, cu laptopul în braţe, că nu ţi-e foame, frig şi că de fapt n-ai niciun fel de grijă în comparaţie cu ei?

« Dumnezeu îi biciuieşte pe cei pe care îi iubeşte ». Asta crede bunica lui Iulian. Dacă ea nu îşi pierde credinţa în momentele astea, cum am putea noi?

N-o să îţi pierd timpul cu fraze lacrimogene. Ştii şi tu şi ştiu şi eu de ce e nevoie. De bani. Iar dacă astăzi te poţi lipsi de 10 lei, şi poţi convinge măcar încă doi prieteni să dea şi ei banii ăştia pentru Iulian, asta va arăta că încă nu ne-am pierdut omenia, deşi trăim în oraşe mari şi aglomerate majoritatea, şi puţini mai ştiu cine e vecinul de lângă. E vorba de un copil, oameni buni. Un copil care nu are haine de firma, care nu are haine deloc. Care nu mai are cărţi, caiete. Care nu mai are amintiri, pentru că au ars.

Dacă vreţi să îl ajutaţi, trimiteţi bani în contul de mai jos, specificând DONAŢIE PENTRU IULIAN.

CONT: RO33CECEBZ2808RON0782502, deschis la CEC, Sucursala Buzău. Titular cont: Tudor Marian

Mulţumesc! Plecăciune tuturor blogerilor care au preluat acest mesaj, simplu si firesc, majoritatea în cinci minute dupa ce le-am trimis rugămintea.

Primii au fost Laura de la Distracţia ZileiAda PavelRenate şi Catalin de laTravelBadgers, Alina de la Wafu.ro, Adrian de la werock.ro, Elena de la Suflet pentru hrana, Anca de la funtur.ro, Laura Frunză, Nela Mihăescu, Iulian de la trans-ferro.com, Andreea Ursu, Ioana de la Kzarinne’s Bio. Va urma… 

Prima iubire: traducerile. A doua: sociologia. "Pariziancă" de sapte ani deja, Alina crede cu tărie în acest proiect şi în echipa din jurul Roxanei. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, să le afle pasiunile, locurile preferate… diversitatea e fascinantă!

7 Comentarii la “La muncă, nu la întins mâna!”

  1. [...] cei de la Lumea Mare mi-au spus despre Iulian şi bunica lui, am încercat să fac un exerciţiu de imaginaţie şi să [...]

  2. [...] Iată rugămintea de azi, în cuvintele Alinei Danciu de la Lumea Mare: [...]

  3. Alina says:

    Nela, uita-te atenta in articol, la sfarsit…

  4. [...] Alinei din Lumea Mare au ajuns la mine. Sper sa ajunga si la voi. Va [...]

  5. Nicoleta Tintea says:

    Multumesc mult pentru că ați scris despre Iulian si bunica lui. Multumesc pe această cale tuturor celor care si-au facut timp si au scris un articol la ei pe blog despre acest caz. Pot să spun doar atât. Azi am fost la Glodeanu si am cunoscut-o pe tanti Georgeta si pe Iulian. Mi s-a rupt inima în două când am văzut-o cât de mult suferă. Si-a revăzut casa si ruinele arătau sfâșietor….printre mormanele de zăpadă. In urma incendiului au mai rămas pereții casei și două sobe de teracotă care nu cred că mai pot fi folosite.

  6. Alina says:

    Draga Nicoleta,

    Noi iti multumim, pentru tot ce faci pentru ei. Nu am facut mare lucru deocamdata, si adevarul ca ca nici nu putem face mare lucru fiecare in coltul lui. O fi un cliseu, dar avem putere doar impreuna! Eu am incredere in toti oamenii care au scris despre Iulian si despre oamenii din Glodeanu, stiu ca nu s-au multumit doar sa scrie, ci au si donat bani. Stiu ca unul dintre ei va strabate kilometri in weekend ca sa duca alimente oamenilor din satele inzapezite : http://trans-ferro.com/cum-ii-poti-ajuta-pe-cei-inzapeziti/

    Sa speram ca va fi bine!

Lasa un Comentariu

Comments links could be nofollow free.

Copyright © 2009-2012 LumeaMare.ro ® LumeaMare e marca inregistrata OSIM.