Mergem în Norvegia. Cum facem cu copilul?

Silvia are opt ani şi jumătate. A făcut primul ei drum mai lung cu maşina (1800 km dus-întors) când avea 8 luni. A fost numai începutul… De atunci a fost pe trei continente, a zburat cu avionul prima dată înainte de a avea trei ani, a fost în concedii lungi cu maşina şi a rezistat excelent la două zboruri lungi de câte 11 ore fiecare.

Nu ne-am gândit niciodată să mergem în călătorii fără ea. E atât de natural să iei copiii în vacanţe, să îi înveţi geografie şi istorie la faţa locului, să le deschizi ochii asupra lumii şi frumuseţii ei, încât îndemn pe toţi părinţii care citesc aceste rânduri: călătoriţi cu copiii voştri peste tot! Le insuflaţi dragoste de natură, cunosc alte culturi şi popoare, vor aprecia mult mai bine frumuseţile planetei şi vor înţelege că trebuie să avem grijă de ea.

Unul dintre cele mai frumoase concedii pe care le-am avut a fost în Norvegia. Ţara fiordurilor şi a munţilor fără sfârşit, a lacurilor şi a gheţarilor, a peisajelor ce te lăsa fără suflare. În timpul verii temperatura e perfectă pentru excursii, căţărări pe munte şi admirat frumuseţile fiordurilor de la înălţime. Plouă mai des decât în alte părţi, dar numai pentru a lăsa loc apoi soarelui să te bucure cu razele lui. Iar ziua nesfârşită în perioada iunie-iulie te ţine treaz între frumuseţile naturii.

E departe, cum facem cu copilul?

De data asta drumul nu a fost atât de lung, pentru că l-am făcut din ţara noastră de domiciliu, Suedia. O zi la dus şi o zi la întoarcere. Maşina personală e mijlocul nostru de transport atunci când ne permite distanţa, ne simţim mai comod fără să fim legaţi de orar, programe stabilite.  Silvia fiind obişnuită cu drumurile în maşină, îi e suficient să aibă foi albe şi creioane colorate pentru că e pasionată să deseneze. Cât era mai mică aveam o tăbliţă din aceea magnetică. Şi mereu luăm cu noi jucăriile preferate, pe care singură şi le alege. E obişnuită să stea în scaunul ei de maşină (de când a crescut a primit un înălţător), să admire peisaje. Mai nou jucăm spânzurătoarea sau fazan. În romănă, e un exerciţiu excelent pentru un copil crescut în altă ţară. Ascultăm multă muzică. Până era mai mică erau CD-urile cu cântecele de copii în mare vogă. Acum descoperim muzica de tot felul, inclusiv clasică. Fiecare concediu are muzica lui. Norvegia a avut-o pe Vaya con Dios, un album întreg. Mereu şi mereu trebuia să îl punem, a fost preferatul Silviei. La 2-3 ore facem câte un popas, pentru mâncare, toaletă şi dezmorţire.

Cum ne organizăm? 

Concediile ni le organizăm din timp, începem prin martie pentru concediile din vară, asta în caz că nu zburăm cu avionul. Altfel se impune de prin noiembrie-decembrie inceprea căutărilor de bilete de avion. Stăm şi eu şi soţul mult pe internet că să ne organizăm un concediu. Totul facem singuri, fără agenţii şi intermediari. Mai întâi stabilim ţara, apoi ce vrem să vedem în ea, stabilim un traseu şi căutăm cazări pe traseu astfel încât să ne încadrăm cu drum şi văzut ce ne dorim. De obicei căutăm şi locuri de distracţie pentru copii, muzee atractive, parcuri de apă, etc. Norvegia a fost o excepţie. Însă nu am regretat.

În Norvegia hotelurile sunt scumpe. Noi am optat pentru cabane, care sunt foarte confortabile, încălzite (da, în munţi e nevoie şi vara de puţină căldură), cu tot confortul. Obiectivele mari pentru acest concediu au fost două fiorduri vestite: Sognefiord (cel mai lung) şi Geiranger (cel mai frumos) lângă care am hotărât că vom sta câte trei nopţi, urmând să ne mişcăm prin împrejurimi.

Pentru cei interesaţi, daţi o căutare  pe google cu hytte norge şi apoi de pe link-urile apărute mai toate au şi în engleză. Sau cottage norway, cabins norway, vă apar direct site-urile în engleză.

Sognefiord e cel mai mare (lungime şi adâncime) fiord norvegian şi al doilea că lungime din lume. Are mai multe braţe, dintre care se remarcă Nærøyfjord care e de asemenea patrimoniu UNESCO. Pentru cei ce doresc să afle mai multe, găsesc aici şi aici. Sunt foarte multe activităţi interesante de făcut în acest fiord, unul dintre ele pe care noi nu l-am făcut, dar cu siguranţă rămâne o atracţie de necontestat, este excursia pe gheţari în cel mai mare gheţar continental din Europa. Iată şi activităţile ce se pot face acolo.

Dacă vă uitaţi pe harta fiordului veţi vedea undeva în dreapta pe mijloc localitatea Borgund. E localitatea unde am găsit cazare destul de ieftină, asta pentru că nu e la fiord ci în munţi la o distanţă de vreo 20 kmde fiord. Atmosfera e de vis, în mijlocul munţilor, mai multe cabanuţe care aparţin aceluiaşi proprietar. De aici am mers în cele două zile petrecute la Sognefjordmulţi km cu maşina înspre Gudvangen sau Sogndal şi mai sus spre gheţari. De la Gundvagense poate admira în linişte Nærøyfjord de jos sau dacă aveţi timp să mergeţi într-o drumeţie de o oră sus pe munţi, puteţi admira fiordul de sus. Dacă vreţi să vedeţi fiordul de pe apă, există câteva ferry care vă transporta cu tot cu maşină la Flåm şi Kaupanger.

Concediul pe zile

În prima zi am făcut traseul: biserica din Luster, inclusă în patrimoniul UNESCO, oraşul vechi Lærdalsøyri unde se găsesc cca. 180 de case protejate, majoritatea dintre ele datând din sec.18, unde am luat o pauză într-un loc de joacă pentru delectarea minorului din dotare. De la Lærdal la Aurland norvegienii au construit cel mai lung tunel din lume, care are o lungime de 24 de km. Se numeşte desigur  Lærdalstunnel. Nerecomandat claustrofobilor. Drumul durează cam 25 minute, ai posibilitatea să te opreşti la o treime şi la două treimi înăuntru, unde “parcarea” e luminată în albastru ca să îţi dea senzaţia că ai ieşit la lumină. Ajunşi la Gudvangen am făcut prima drumeţie pe munţi ca să vedem Nærøyfjorden. Priveliştea merită tot efortul. Şi dacă până şi junioara noastră de nici 6 ani la acea vreme a rezistat eroic, ba chiar i-a plăcut, sunt sigură că oricine poate face asta. Pe drum am cules flori, am cântat cântece, am râs şi povestit, oprindu-ne destul de des să admirăm priveliştea şi să ne odihnim. Seara am încheiat-o cu un grătar la cabană, pe lumină ca ziua la ora 22.

Ziua a doua ne  trezim cu gândul la un nou traseu, de data asta mergând pe partea cealaltă a fiordului. O luăm din nou spre Lærdalsøyri şi mergem spre Fodnes de unde luăm feribotul spre Mannheller (din păcate pe harta de pe net nu se văd localităţile, eu mă ghidez după harta pe care am primit-o la cabană, e puţin mai la nord de Lærdalsøyri) şi de acolo continuăm drumul spre Kauphanger şi Sogndal. Continuăm spre Solvorn, Gaupne şi Skjolden. Pe drum vedem sus pe un munte 2 case şi ne duce gândul să urcăm la ele… găsim drumul şi iată-ne sus deasupra fiordului. Locul se numeşte Bergen (muntele). O minunăţie de privelişte, 2 familii locuiesc acolo sus şi acum e momentul “cositului” ierbii. Cosit care se face cu maşini speciale care şi balotează fânul, ambalându-l automat în role mari şi albe. Ne distrăm, mâncăm, facem poze şi plecăm mai departe. Mulţumim gazde bune că ne-aţi permis să stăm pe iarbă cosită.

Ajungem la Skjoldenşi ne hotărâm să mergem de-a lungul fiordului pe partea cealaltă (suntem pe braţul Lustrafjord acum) ca să vedem o cascadă pe care o ochisem de pe partea opusă. Urcuş din nou, pe jos. Cascada se numeşte Feigumfossen şi e a doua cascadă ca lungime din Norvegia cu cei 218 m ai ei.

Drumul ne-a întors la Skjolden şi de acolo sus de tot spre Turtagrø unde am întors spre Øvre Årdal mergând pe Tindevegen. Probabil pe harta aceasta se vede mai bine.

Tindevegen e drumul care trece pe lângă gheţari, care se pot vedea din maşină şi ca atare se plăteşte. Costă 50 de coroane norvegiene pentru o maşină mică şi trebuie să aveţi bani la voi, bancnotă, pentru că nu se acceptă monede. Spre distracţia Silviei, sus în munţi era zăpadă. La 4 grade Celsius.

Ziua a treia am făcut curăţenie în cabană, am predat-o proprietarilor şi am luat drumul spre fiordul Geiranger. Aveam planificată oprirea la cea mai mare cascadă norvegiană, cascada Vetti, 284 m. Locul unde îţi laşi maşina e la 5 km de cascadă. Drumul e în urcare, dar noi nu ne-am speriat. Silvia avea trei ani când făcusem urcarea asemănătoare în România, la peştera Scărişoara. Însă de data asta indicatoarele ne-au înşelat. Am ajuns sus după cinci km, unde era o cabană mare şi frumoasă, roşie. De acolo până la cascadă mai era de urcat: un drum abrupt în 30 minute şi unul lejer de vreo trei ore. Timpul era înaintat, copilul şi eu obosite. De data asta am renunţat noi două la a vedea cascada, l-am aşteptat pe tata la cabană, ne-am încărcat bateriile timp de o oră cu cele mai bune clătite cu dulceaţă şi frişcă ever. Făcute de doi studenţi: un polonez şi o nemţoaică, cei care lucrau peste vara la cabană.

Drumul până la Geirangere foarte pitoresc, maşina a fost de data asta alegerea cea mai bună.

Cabana unde am locuit aproape de Geiranger se afla într-un loc idilic. De la geam vedeam un braţ al fiordului, aş fi rămas acolo măcar o lună dacă ar fi fost posibil…

De la cabanierul foarte amabil şi serviabil am aflat că în apropiere, la vreo trei km mai sus de noi, încep câteva trasee de mers în urcare pe jos, unul dintre ele ducând la o culme înaltă de vreo 1000 de m numită Blåhörnet (colţul albastru) de unde se vede foarte bine o parte a fiordului şi munţii. Aşa că am pornit-o la drum. Urcuş din nou, drumeţie de vis, afine culese direct de la sursă, privelişte nemaipomenită. Nu ştiam însă ce ne aşteaptă sus… sus pe platou. Atât de fericită a fost Silvia de nu mai contenea cu strigătele de uimire. Nu pot să descriu în cuvinte, vedeţi în fotografii ce am văzut şi noi.

Drumul care duce la Geiranger se numeşte Ørnevegen iar punctul turistic de atracţie, locul de unde ai o vedere superbă spre localitate şi fiord se numeşte Ørnesvingen.

În ultima zi pe care aveam să o petrecem în Norvegia (ziua următoare plecam spre casă) aveam de ales între a merge cu vaporaşul pe fiorduri, între Geiranger şi Valldal, un tur de 2 ore şi ceva şi apoi pe vestitul drum Trollstigen sau a merge în oraşul Ålesund. Citisem în ghid despre acvariul cu apa marină care ne făcea cu ochiul…dar am hotărât că e mai frumos şi mai sălbatic traseul cu vaporaşul, planificasem o vacanţă fără muzee şi oraşe, doar drumeţii şi natura. Recunosc, Silvia a fost puţin dezamăgită de idee, ea voia acvariul. Însă la sfârşitul zilei ne-a spus cu un zâmbet mare pe buze ca a fost una din zilele ei cele mai frumoase. Am hrănit pescăruşi în zbor de pe vaporaş, am admirat cascade şi sincer, peisajele îţi tăie răsuflarea. Geiranger îşi merită din plin numele de cel mai frumos fiord.

Aşadar am luat vaporaşul la Gerianger şi ne-am dat jos la Valldal. Valldal este o localitate mică dar clima din zonă o face să fie cel mai mare producător de căpşuni norvegiene. Surprinzător, nu-i aşa? Căpşuni în Norvegia… Cca jumătate din producţia anuală de căpşuni a Norvegiei o au Valldal şi împrejurimile. Pe drumul spre Trollstigen, puteţi să opriţi să cumpăraţi direct de la producători căpşuni, cireşe sau zmeură, nu veţi regreta. Căpşunii novegieni au o aromă aparte…

Până la Trollstigen, faceţi un popas la Gudbrandsjuvet. Din păcate pe Trollstigen era ceaţă şi priveliştea nu era atât de spectaculoasă decât pe alocuri unde ceaţa s-a mai dat la o parte.

Ziua plecării a venit foarte repede. Am mai fi stat să colindăm şi să descoperim frumuseţile naturii norvegiene. Din păcate timpul a fost scurt, dar că de obicei când călătorim, lăsăm loc de întoarcere. La revedere Norvegia, pe curând!

Articol scris de Mihaela Salajan