Primii paşi printre săpăturile de la Cucuteni

Este deja a treia oară când trecem pe aici. De data asta trebuie să oprim. Din Târgu Frumos drumul, cel puţin la început, pare bun. Însă pe măsură ce ne îndepărtăm, gropile devin din ce în ce mai dese şi mai adânci. Nu se vede ţipenie de om pănă în satul Cucuteni. Şi aici pare pustiu. Nicio urmă de indicator spre obiectivul nostru. Strada e din ce în ce mai proastă. Începem să ne panicăm. Continuăm fără o direcţie anume şi în final vedem o plăcuţă veche, ruginită şi îndoită, care arăta în stânga spre muzeu. Intrăm pe un drum de căruţă şi mergem. Şi tot mergem. Începem să urcăm. Ne depărtăm din ce în ce mai mult de sat şi ajungem pe o culme. Deja începem să pierdem drumul printre plantaţiile de floarea soarelui. Ceva mai în faţă observăm o construcţie. Mai este o speranţă! Dar… nu e decât o fântână acoperită, dărâmată şi secată. Unde-o fi muzeul ăsta dom’le? Ne uităm în jurul nostru şi nimic. Nu mai contează, noi ne întoarcem. Ei bine, acum perspectiva ni se schimbă puţin. Undeva acolo jos, chiar unde am ieşit din sat, vedem o clădire mare, rotundă şi ciudată. De unde o fi apărut? Parcă mai devreme nu era.

Iată-ne întorşi. Stai puţin! O fi ăsta muzeul? Oricum, pare părăsită clădirea. Ne uităm de la distanţă şi ni se pare că toate gemuleţele din care este construită sunt sparte. Măcar să mergem să vedem ce-o fi. O alee ne conduce printre nişte pomi fructiferi şi vedem şi semnul deasupra uşii. Museul Arheologic Cucuteni. Paznicul ne întâmpină. Toate ferestrele sunt întregi.

Această clădire ciudată  a fost ridicată pentru a proteja una dintre săpăturile desfăşurate pe platourile din jurul comunei Cucuteni. Înăuntru este multă lumină şi toată se revarsă peste o mare grămadă de pietre. Bineînţeles, aşa pare la prima vedere pentru un om care este la prima vizită într-un sit arheologic. Această movilă este de fapt o necropolă tumulară cu un mormânt princiar din perioada geto-dacică. De jur împrejurul ei, pe două nivele, sunt expuse vase, unelte şi arme aparţinând culturii Cucuteni, cea mai întinsă cultură neolitică din Europa în timp şi spaţiu, dar şi una dintre cele mai strălucite.

În 1909 și 1910 s-au făcut săpături pe dealurile din apropierea satului. Într-o primă fază au fost descoperite vase de lut, celebra ceramică pictată din bazinul Cucuteni-Băiceni. După ce jumătate de secol cercetările au fost oprite, ele au fost reluate în 1961, când au fost scoase la lumină şi locuinţe. S-a descoperit o nouă cultură. A fost numită după comuna cu acelaşi nume.

S-au găsit unelte din silex datând din paleoliticul superior. Acestea atestă începuturile culturii Precucuteni, care precede cultura Cucuteni atât cronologic, cât şi genetic. Aceasta s-a format iniţial de o parte şi de alta a Carpaţilor Orientali. Se deosebeau prin decorurile cu motive spiralate şi vase lipice. Toate au fost preluate de cultura Cucuteni, care era alcătuită din triburi sedentare ce se ocupau cu cultivarea plantelor, creşterea vitelor, vânătoarea şi culesul. Meşteşugurile principale erau făuritul armelor şi olăritul.

În jurul aşezărilor cucutene scoase la suprafaţă au fost găsite mai multe movile. În urma cercetărilor s-a descoperit că acestea erau de fapt morminte. Cele din piatră au fost considerate princiare. Muzeul de arheologie adăpostește  unul dintr-un grup de opt tumuli din perioada geto-dacică ce datează de la sfârşitul secolului V î.e.n. Are o înălţime de 3,35 m şi un diametru de 35 m. Până în momentul de faţă, este o contrucţie unică în România. În interior se află o încăpere ovală din piatră care adăposteşte mormântul princiar, o groapă pătrată în care s-au găsit oasele unui om matur, depuse direct pe sol.

Foarte mulţumiţi pentru că am reuşit să vizităm muzeul care, până la urmă, este chiar lângă sat şi nu este părăsit, îl lăsăm în urmă. Încă suntem nehotărâţi pe unde s-o luăm în continuare. Ne-am gândit că, dacă tot am început excursia cu nişte peripeţii destul de amuzante, de ce să nu continuăm tot aşa? Şi am făcut stânga, în ciuda avertizărilor paznicului cum că drumul ar fi devastat. Nu ne-a părut rău. Chiar după colţ, sub muzeul de arheologie, am găsit o poiană cu sculpturi din lemn. Ne-am oprit şi am mai petrecut ceva timp şi pe aici, admirând aceste opere care, am aflat mai târziu, au fost lucrate chiar în aer liber în cadrul unei tabere organizate aici în 2002. Aşa a trecut aproape o zi pe platourile de la Cucuteni, locul în care a luat naştere una dintre cele mai însemnate culturi europene. Mai târziu am trecut dealurile cu vie de la Cotnari şi încet încet ne-am îndreptat spre Bucovina.

Urmărindu-și una dintre pasiuni, Octavia a hotarât să studieze literatura. O altă pasiune, precum și mare iubire, este muntele. De aceea Octavia vrea să ajungă în cele mai îndepărtate si ascunse colțuri ale naturii. Pentru ea, fiecare călătorie făcută este o aventură plină de emoții și impresii puternice ce trebuie împărtășite cu oricine dorește să asculte.