La munte şi la mare, cu cei mici

Cum să dai o zi de lene şi bălăceală pe o zi de efort pe cărări de munte fără să îţi pui copilul în cap.

Cum spuneam şi în articolul Cum să convingi copilul să se bucure de o drumeţie în natură, odrasla mea nu face parte din specia sportivă şi ambiţioasă când vine vorba de folosirea propriilor picioare. Şi preferă clar să stea cu fundul în apă decât să transpire la urcuş. Însă copilul meu are ghinion de nişte părinţi la fel de neantrenaţi dar cu dragoste de verde şi ambiţia nemăsurată de a târî progenitura după ei pe oriunde ar merge.

Îmi plac foarte mult locurile unde marea e în imediata apropiere a muntelui, locuri în care poţi combina zăcutul la plajă cu puţină mişcare la umbra copacilor. Prima dată am făcut asta pe Samothraki, în căutarea unor cascade minunate, cu apă rece şi limpede de munte, în care LumeaMică s-a băgat fără ezitare, deşi avea doar 3 ani pe atunci.

Ba mai mult de atât, la vârsta aia a parcurs traseul până acolo cu mult mai multă uşurinţă decât ar face-o acum. Şi era o zi foarte caldă şi umedă, o ţin şi acum minte. Iar ea ia uitaţi ce mândră păşea!

De aceeaşi combinaţie te poţi bucura şi în Croaţia, dacă o iei pe coastă şi te aşezi undeva în zona Parcului Naţional Paklenica. Noi ne-am oprit la Starigrad Paklenica, la aproximativ 50 de kilometri înainte de Zadar. De acolo poţi explora două canioane: Velika Paklenica şi Mala Paklenica. Nu aveam decât o zi la dispoziţie pentru asta aşa că am ales să vedem pe cel mai mare, Velika Paklenica.

Am studiat traseele (vezi aici), am văzut că nu e dificil şi că drumeţia pe care puteam noi să o facem cu doi copii după noi, unul al nostru, al doilea de împrumut, era mai mult decât posibilă într-o zi. Pe site traseul Velika Paklenica – Anića luka –  Lugarnica – Paklenica Mountain Hut era estimat la două ore, nu eram noi aşa de optimişti dar am zis că în patru ore tot o facem. Nu au fost nici patru, ne-am cam întins pe toată ziua, bine măcar că nu ne-a prins întunericul la coborâre, pe o zonă cu pietre destul de alunecoase.

LumeaMică bineînţeles că s-a plictisit repede de mers. Aşa că am început să apelăm la diverse tehnici de derutare a inamicului.

  • Am pus-o să ne înveţe cântece şi am cântat cu toţii, pe porţiunile destul de uşoare care nu prespuneau decât să pui un picior înaintea altuia.
  • Am folosit cronometrul şi am făcut pariuri legate de cât timp ne va lua de la un popas cu izvor la altul (şi sunt destule!)
  • Am scos câte ceva de mâncare sau câte un premiu dulce.
  • Ne-am jucat de-a fotomodelele şi am pozat pe rând lui tati (mă rog, mai mult ea decât restul!)
  • Am făcut multe, chiar multe popasuri, eu una obosisem de atâta stat.

Traseul nu este deloc dificil, e poteca mare şi bătută, cu porţiuni destul de scurte de urcare şi multe bucăţi drepte. Dar cum spuneam şi mai sus, la întoarcere chiar se impunea puţină grabă, pentru că nu aveam lanterne la noi seara se apropia vertiginos. Aşa că s-a lansat un concurs cu tema: cine nu se mai opreşte până jos!

Important e ca am ajuns cu bine înapoi printre stâncile care la sosire erau pline de alpinişti, acum se mai goliseră. Iar o baie în mare la apus, ca să dăm jos rândurile de transpiraţie, a fost cum zice reclama: nepreţuită! Cam aşa arăta:

Închei cu mai multe fotografii şi cu aceeaşi întrebare ca data trecută: tu cum îl mai motivezi pe micul sau mica mofturoasă să îşi mişte picioarele?

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.