Paştele, acasă

Hristos a înviat! Laura a scris deja atât de frumos despre Paştele acasă la ea, în Moldova, încât stau de zece minute în faţa unei "foi albe", neştiind ce aş mai putea adăuga. Mi-e dor de atâtea...însă mi-e dor mai ales de...

În primul rând, de toacă. Eu am mers la un liceu aflat chiar lângă o biserică. Suna toaca mereu în serile de primăvară, înainte de Paşti. E un sunet familiar şi drag, pe care-aş da orice să îl mai aud şi acum la fel de des.

Mersul la biserică, în noaptea de Paşti. Mergeam pe jos şi ne întâlneam acolo cu toţi prietenii. Nu ştiu cât era pioşenie şi credinţă şi cât era pur şi simplu bucuria să fii cu oameni la care ţii, dar mă simţeam bine şi abia aşteptam acel moment.

Ouăle roşii. Francezii nu vopsesc ouă, şi deşi noi facem, nu-s acele ouă proaspete luate de la găinile care au văzut iarbă la viaţa lor.

<...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.