Străzile colorate din Kaleiçi, Antalya

A sunat alarma. Aparatul foto, câteva haine, costume de baie și prosoape, toate le-am băgat în rucsac. Pe la 7 dimineața am lăsat campingul JoSiTo în urmă și ne-am îndreptat spre Antalya. Am ieșit la drumul principal sperând să prindem un dolmuș (minibus) din Geyikbayiri spre oraș. Ne-am gândit că n-are rost să așteptăm pe marginea drumului și că mai bine o luăm încet la vale. Sigur va opri să ne ia. Ei bine, tot așa am ținut-o până ne-am văzut ajunși în următorul sat, în Çakirlar. Și nici urmă de autobuz. În cele din urmă ne-am oprit în dreptul unei mari intersectii și am așteptat să i se facă cuiva milă de noi. N-a trecut mult timp și o mașină a oprit și ne-a dus pănă aproape de centrul vechi din Antalya.

Era abia vreo 8 jumate și noi eram înfometați, adormiți și în nevoie mare de o cafea. Cu toate că erau destule autobuze și un tramvai, am ales să mergem pe jos spre Kaleiçi (Vechiul Oraș). Am mâncat covrigi calzi cu mult susan de la unul din chioșcurile ambulante de pe trotuar. Când străzile au devenit mai înguste și mai aglomerate ne-am dat seama că ne apropiem.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să alergăm vis-a-vis la belvedere pentru privi la Marea Mediterană.

Ne-am grăbit în jos spre port. Coasta stâncoasă a Antalyei este întreruptă de un mic golf, Yat Limani, protejat de zidurile masive ale Orașului Vechi. Corăbii cu turiști si bărcuțe intrau și ieșeau. Sunt cafenele și restaurante de jur împrejur. Era timpul pentru cafeaua la care am visat toata dimineața. Am găsit un local chiar deasupra porturilor. Terasa „Paradise” este de fapt un balcon înălțat pe vechile ziduri.

Acum eram pregătiți. Așa că am luat la rând fiecare străduță din Kaleiçi. Case mici și viu colorate sunt lipite una de alta. Multe monumente antice stau martori ai trecerii timpului. Zidurile Vechiului Oraș, Turnul cu Ceas și Turnul Hidirlik au fost toate construite în era romană. În mijlocul vechiului oras, Moscheea Korkut Minaret servește drept loc de întâlnire pentru toate pisicile din Kaleiçi. Ruinele, împreună cu importante detalii, bucăți de coloane și motive florale pot fi văzute din spatele gardului. Această clădire a fost martora a două milenii de istorie. De la templu la biserică și moschee, a suferit multe atacuri și modificări pănă când a fost sever afectată de un incendiu la sfârșitul secolului XIX.

Construită în anul 130 e.n., Poarta lui Hadrian a fost ridicată pentru a-l întâmpina pe împărat în oraș. Este probabil cel mai bine păstrat monument din Kaleiçi. Grămezi de turiști vin pentru a face poze acestui portal cu trei arcade care în zilele noastre este intrarea în bazarul din vechiul oraș.

Sunt magazine cu suveniruri la fiecare colt. Portofele, genți, căciuli și alte țesături colorate și lucrate de mână ne fură privirea. Înep să mă imaginez purtându-le. Ceramică frumos pictată expusă în buticuri speciale. Multe galerii cu covoare dau o nota orientală. Rahat turcesc și baclava. Magazine cu condimente ne atrag cu aroma lor. Rafturi pline cu dulceață, miere și ceaiuri. Narghilele de toate mărimile. Haioșii pantaloni tradiționali cu motive florale sunt expuși peste tot. Nu trebuie să plec din Turcia fără o pereche. Și să nu uităm de bazar… mormane de haine, toate firme “originale”. Locul în care vânzătorii te ademenesc și încearcă să te convingă să cumperi tot și negocierea este o armă puternică. Toate acestea sunt aromele turcești care merită gustate și savurate din plin.

Dimineața, când am văzut pentru prima oară Mediterana, era liniștită. Dar pe măsură ce ne afundam în Kaleiçi, cerul s-a înnegrit. Eu încă speram să fac o baie așa că am încercat să găsim drumul spre plajă. Abia când am ieșit din vechiul oraș ne-am dat seama cât de rău bătea vântul. Dar asta nu ne-a oprit să ne bucurăm de o plimbare romantică de-a lungul coastei. Aleile ne purtau spre balcoane, puncte de belvedere și multe scări, toate sus deasupăra mării. A fost ca o plimbare spectaculoasă printr-un parc frumos aranjat, Mediterana pe o parte și vegetație exotică pe cealaltă, cactuși, aloe vera uriași și arbuști pitici, înconjurați de bolovani de calcar aurii.

Puteam auzi valurile imense zdobindu-se de faleză sub noi. Când am ajuns în sfârșit la plajă, nu era nimeni acolo. Și nu era de mirare. Vântul și valurile nu te lăsau să faci nimic. Nici măcar să stai. Am încercat să mâncăm ceva pe o bancă. Priveliștea era frumoasă, într-adevăr, dar vântul ne lua mâncarea din mâini. Am zis că e de ajuns. Am urcat înapoi pe coastă și am luat vechiul tramvai înapoi spre Kaleiçi. De aici ne-am urcat în alt tramvai, mult mai modern, care ne-a dus la Ötogar (principala autogară din Antalya). De aici știam ce să facem. Puțin mai jos am luat dolmuș 521 spre Çakirlar. De aici autostopul și iată-ne din nou în fața porților campingului JoSiTo.

Read the English version on Traveling Reports.

Urmărindu-și una dintre pasiuni, Octavia a hotarât să studieze literatura. O altă pasiune, precum și mare iubire, este muntele. De aceea Octavia vrea să ajungă în cele mai îndepărtate si ascunse colțuri ale naturii. Pentru ea, fiecare călătorie făcută este o aventură plină de emoții și impresii puternice ce trebuie împărtășite cu oricine dorește să asculte.