Voteaza “Sezatoarea” la Social Impact Award 2012

Village Life este o asociatie de tineri care si-au propus sa contribuie la dezvoltarea rurala din Romania ; viziunea lor este un sat romanesc care sa-si valorifice natura, oamenii si traditia, intr-un mod armonios.

Ultimul lor proiect, “Sezatoarea”, face parte dintr-un plan mai larg de promovare a turismului cultural experiential; el creaza o sursa de venit pentru familiile nevoiase de la sate care inca pastreaza aceasta veche si frumoasa traditie, prin promovarea lor catre grupuri de oraseni si turisti romani sau straini. Vizitatorii sunt invitati sa ia parte la experienta de neuitat a unei sezatori, iar familiile organizatoare se bucura de donatii, devenind in acelasi timp mandre de mostenirea lor culturala.

Prima sezatoare organizata cu sprijinul Organizatiei VillageLife, a avut loc in aprilie in Pietriceaua, judetul Prahova in gospodaria familiei Dilimot. Maria Dilimot, ea insasi pasionata de traditie, a construit in curtea casei sale, din putinul pe care familia il are, un muzeu de articole traditionale, unele vechi de peste 200 ani, adunate in timp de la rude, prieteni si vecini.

“Sezatoarea” este acum printre cei cinci finalisti pe Romania la Concursul Social Impact Award 2012. Proiectul cu cele mai multe voturi online va castiga un premiu financiar care, desi modest, ar ajuta echipa Village Life sa extinda conceptul si la alte zone. Dumneavoastra puteti contribui la dezvoltarea acestei frumoase idei, acordandu-le un vot, pana pe 31 mai. Dureaza 30 de secunde!

Ii multumim pentru articol Alexandrei de la Village Life. Veti mai auzi de oamenii aceastia minunati la noi pe blog.