Pana din târg nu se potriveşte cu socoteala de-acasă

Un fachir avea un ac, şi-i stătea în vârf, capac.

 Cum stătea în ac aşa, asta nu e treaba ta.

Am plecat la drum cu un plan bine stabilit. Cu trasee făcute, cazări, rezervări, calcul de câţi kilometri facem şi cât costă benzina şi unde să fim azi şi tot aşa.

Dar nu degeaba e românul plin de proverbe, că ştii vorba aia: viaţa e complexă şi prezintă multe aspecte. Printre care şi următorul…

Să nu încep cu cum n-am găsit hotelul în Viena şi ne-am plimbat vreo oră aiurea prin oraş pe mobre, obosite şi cu răbdările pe sfârşite. Asta o să vină într-o altă poveste.

plimbare de duminica

Să încep cu plecatul din Viena, cu (iar!) calculatul unui traseu care, dacă ne-am fi ţinut de el, ne-ar fi purtat pe unde… poate nu era aşa de frumos, şi cu întâlnitul într-o benzinărie a unor motociclişti care prin întâmplare aveau aceeaşi direcţie cu noi. Spre Mariazell adică, pentru că pe-acolo speram noi să ajungem în Munchen. I-am întrebat pe unde, ne-au arătat, ba mai mult, au fost de acord să ne însoţim o bucată de drum. Aşa am ajuns pe la Kalte Kuchl, un fel de restaurant – terasă care găzduia într-o zi de duminică un număr de motociclişti egal cu ce-am mai văzut eu la întruniri moto pe la noi.

Drumul a fost de vis, curbe largi, de viteză, sau mai strânse, de precizie, sau şerpuiri uşoare, numai cât să nu simţi că te duci drept ca săgeata din arc. Nu de alta, dar nu se potrivea, aia zboară repede pe când noi… mai cătinel.

Nu ştiu dacă ştii senzatia că te plimbi printr-o vedere. Sau, după caz, un tablou. Dacă mă duc acum să mă uit în orice ghid cu Austria, o să văd căsuţe de lemn cu flori, cu pajişti înflorite, cu văcuţe cafenii (bă, dar una mov n-am văzut!!), şi cu munţii albăstrui cu alb în zare. Şi jur că ăştia nu mint, asta era priveliştea prin care ne plimbam într-o frumoasă şi însorită zi de duminică.

Motociclişti pe drum, mulţi ca atunci când am fost la Nurburgring. O splendoare, ce să mai vorbim!

drum frumos

Am ajuns si în Mariazell, unde am ratat graţios vreo două parcări, că tot în pantă mă aşezam şi apoi nu mai puteam să mişc mobra pe direcţia dorită. Îmi tot spuneam că poate până la sfârşitul călătoriei ăsteia o să deprind şi eu secretele parcării la munte (ştiu că trebuie lăsată în viteză, ştiu că trebuie cu fundul la vale, dar asta din urmă nu-mi iese întotdeauna).

Tragem vreo două poze şi trei năduşeli tot mutând la mobre, şi apoi o ştergem către Wildalpen şi Admont despre care am aflat că ar fi un drum un tare „romantic”. Numai că nu trec bine de prima curbă… că simt că parcă ceva nu merge tocmai cum trebuie.

Ei lasă, sunt eu paranoică. Las’ că merge. Mai încerc să împing ghidonul şi în curba următoare… nah. Parcă tot merge greu. Trag pe dreapta, verific tankbag-ul, că poate stă ăla ca prostu’ şi nu mă lasă să virez. Nu, nu e ăla. Pentru coerenţa poveştii trebuie să menţionez că aveam muzică în urechi, ceea ce nu e tocmai bine chiar pe toate drumurile şi o să vezi imediat de ce.

Continuarea povestii o poti gasi aici: Slowride.ro

Mulţumim Paravion.ro care ne-a susţinut în acest proiect chiar de la început, oferindu-ne locuri confortabile în care să ne odihnim toate părţile corpului, pe parcursul celor 5000 de kilometri.

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.