Cu vedere la Dolomiţi

Cu vedere la Dolomiţi

Trebuie să încep cu o mărturisire. Undeva în amestecul de prejudecăţi pe care le aveam în cap, exista una care şoptea că o agenţie de turism nu poate să îmi ofere o cazare pe gustul meu şi că astfel de locuri trebuie să le caut şi să le descopăr singură. Mie îmi plac mult cazările de tip pensiune, departe de şosea, înconjurate de verdeaţă, locurile acelea mai discrete şi calde  în care simţi amprenta şi viaţa familiei care se ocupă de ele, în care mobila nu seamănă cu cea de la IKEA (nu am nimic cu IKEA, am şi eu acasă, dar la un hotel mă aştept la altceva).

Aşa că atunci când am ponit spre Bolzano, căutând unul dintre locurile de cazare oferite de Paravion.ro în prima noastră deplasare SlowRide, nu ne-am aşteptat să dăm peste o zonă atât de încântătoare precum este platoul Renon (da, ştiu, nu ne făcusem temele), nu ne-am aşteptat să urcăm dealuri pe şosele atât de înguste, pe alocuri, încât abia treceau o maşină şi o motocicletă una pe lângă alta, nu ne-am aşteptat să încheiem ziua privind Dolomiţii.

Am ajuns aşadar la Naturhotel Wieserhof, care nu e chiar pensiunea aceea cu puţine camere, dar reuşeşte să îţi dea senzaţia de intimitate, de conac în care locuieşte o familie numeroasă. Am descoperit cu entuziasm obiecte vechi, o cameră gen sufragerie ce m-a dus cu gândul la un muzeu din Tirol şi alte mici detalii care mi-au bucurat ochiul. Am întrebat imediat de când datează clădirea principală şi am aflat că ar fi de prin secolul XIV. Şi o perioadă chiar am vorbit cu personalul în engleză sau italiană, până când un “aveţi camera 123?” ne-a readus mintea la frecvenţă românească şi am aflat că tot personalul, mai puţin bucătarul, era român. Cu doar o oră înainte, în timp ce ne plimbam noi pe lângă şosea şi prin grădină, Ina îmi spusese: “aici sigur nu găsim români!” Dar despre românii întâlniţi absolut peste tot o las pe Ina să îţi spună mai multe la un moment dat.

Iar eu îţi arăt doar câteva poze din care o să înţelegi şi tu, chiar dacă artiştii fotografi nu au fost cei mai abili, de ce m-am entuziasmat aşa.

Foto: Ina & Roxana, “muncă” de echipă


View Larger Map

 

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.