Alina Zară, o Mândră Chic!

Alina Zară e căutătoare de comori. Le caută în vechile lăzi de zestre din Ţara Făgăraşului şi le oferă o a doua viaţă. Ba pe unele le-a pus chiar la păstrare, în Muzeul de Panze si Povesti din satul Mândra. Nu puteam să ratez un astfel de om tocmai eu, cea care a crescut încurcând, la propriu, iţele războiului bunicii, iarna.

“Cum e să cauţi comori în lăzi de zestre?”

“Fascinat. Nu o să mă înţeleagă, pe deplin, decât cei care rezonează cu acest gen de poveşti! Nu întâmplător marii designeri fashion sau de interior au interpretat şi reinterpretat dintotdeauna piese şi simboluri vechi,  aruncate la gunoi.  Timpul, poveştile care s-au aşternut peste ele, cu care s-au încărcat, le conferă o valoare inestimabilă! Orice bucăţică de pânză are istoria ei! Foarte rar găsim povestea de la rădăcina provenienţei acesteia, pentru că multe ţesături sunt foarte vechi, lăsate moştenire din generaţie în generaţie şi este aproape imposibil să descoperi cine a ţesut o anumită bucăţică, care era destinaţia acesteia, etc. Căutarea este o emoţie continuă. Descoperirea fiecărei bucăţi, indiferent că este ţesătura românească, dantela săsească sau cusătura mixtă, generează o bucurie fără margini! Ştii că vine cu o poveste, pe care o rescrii tu şi o dai mai departe, altcuiva, care, la rândul său, va mai face parte, încă mult şi bine, din viaţa acestei pânze! Exact aşa cum şi-au dorit bătrânele noastre:  munca lor de ierni întregi, dragul şi măiestria lor, să fie, cândva, cumva, preţuite. Bunica mea, Mama Ruţă, care era mare meşter la ţesut, spunea că va trebui să învăţăm o dată şi o dată, să iubim panza românească, pentru că e bucată ruptă din sufletul neamului! Şi că e păcat să preţuim mai mult mătasea chinezească sau materialele arabeşti! E ca atunci când, brusc şi nejustificat, nu îl mai iubeşti pe bunicul cu laibăr de lână şi cămaşă de in, în detrimentul unui oarecare englez în baston, cu pălărie şi cămaşa din bumbac egiptean!

Această căutare de comori este, de fapt, o campanie de “reciclare cu stil” prin dulapuri vechi, lăzi de zestre uitate, cufere, cotloane prăfuite, prin poduri, scotocit prin saci cu vechituri – pregătiţi să fie aruncaţi la gunoi,  sau, la polul opus, în colecţii de pânze bine îngrijite de bătrâne dichisite. Si reintrerpretăm aceste ţesături în outfituri contemporane, linii de suveniruri, poveşti, pe care le celebrăm urban. E o campanie de conştientizare! Atragem atenţia asupra pânzei noastre şi vorbelor româneşti, neaoşe! Într-o lume în care începem, încet-încet, să ne pierdem identitatea! Ori aceste crâmpeie de vorbe şi bucăţele de ţesături, aplicate pe tricouri care ies mândre în lume, mai opresc puţin tăvălugul uniformizării, al plasticului şi sinteticelor! 

“ De ce conceptul Mândra Chic? “ 

Aşa a vrut Dumnezeu! Primul tricou l-am purtat chiar eu. Era cu o bucată de ţesătură folosită la pernele din Boholţ, pe care am brodat “Doamne-ajută”. Mi-am făcut un tricou de duminică, de mers la biserică! Un alt prieten bun, un tip monden de altfel, nu vreun ciudat introvertit,  şi-a dorit, imediat după aceea, un tricou cu o aplicaţie dintr-un păretar pe care îl  cususe bunica lui, cu doi porumbei, pe care să brodez: “Nimic fără Dumnezeu”!  Atunci am ştiut că proiectul ăsta este binecuvântat şi m-am concentrat pe el! Apoi au început oameni educaţi, frumoşi, trendsetteri,  endorseri, să poarte tricourile noastre  la evenimente, la plimbare, prin lume. Tricouri  new style,  cu aplicaţii de  pânze vechi româneşti, cu simboluri autentie, pe care scrie “Mândră”, “Făloasa”, “cuMinte”, Sfătoasă“, “flăcău chipeş”, “Făt Frumos”, “Ileana Cosânzeana”, “M-am născut să dărui, să mă dărui, să lupt şi să mă nărui”, “Aicea este ţara mea şi neamul meu cel românesc, aicea eu să mor aş vrea, aicea vreau eu să trăiesc”, sau alte texte din folclorul nostru, ghicitori, proverbe şi zicale vechi, în dulcea limbă românească. Ţin minte că am îndeplinit dorinţa  unei nemţoaice, stabilită în România, care abia vorbea româneşte, dar voia un  tricou cu tricolorul nostru. Tricolor pe care, eu personal, îl iubesc foarte mult şi mă bucură fiecare comandă care solicita şi o bucăţică de “roşu, galben şi albastru”. Trebuie să recunosc că, iniţial, mai mult chiar decât mine, au crezut în proiectul “Tricoul fain” prietenele mele Elena Daniela Graură şi Anca Dănilă, PR la Cărtureşti, care m-a invitat cu prima serie de tricouri la ROD – proiectul lor de design românesc. Pot spune că, pur şi simplu ne-am trezit în această poveste frumoasă! Ne-am responsabilizat, mobilizat şi “îi dăm bătaie”!” Însă fără pretenţii de designeri! Absolut deloc. Noi creăm o poveste dintr-un firesc ce se întâmplă în jurul nostru, cu care rezonăm şi la care nu am putut rămâne indiferenţi.

Mândra este un sat frumos de la poalele Făgăraşilor, în care m-am născut, Mândra poate să fie iubita sau femeia dichisită. Şi, ca un cumul al acestora este, de ce nu, şi brandul nostru chic! E un întreg amestec de factori care au generat această poveste: bunica,  cu suveica ei celebră de la războiul de ţesut, care acum colindă prin lume de aproape trei ani.  Ciucurii,  iile, dantelele făcute de mâna ei pe care ni le punea la toate rochiţele când eram mici. Dragul de casă şi tot ce înseamnă asta. Mătuşa Cornelie care nu înţelegea de ce rochiile din dantelă ale Miucciei Prada costau cât maşina pe care şi-a cumpărat-o băiatului dumisale, iar broderiile dichisite, făcute de mâna ei de ţărancă cinstită, nu făceau nici doi bani… Bătrânele care încă mai stau pe lăicioară, la poartă şi buchisesc tot felul de cusături, danteluţe şi împletituri, sperând că, într-o bună zi, cineva va înţelege că în bucăţica aceea de lucru făcut de mâna lor, stă mai mult suflet decât în oricare bucăţică pe care o cumpără marii designeri de la chinezi,  şi cu care fac haine care apar prin toate revistele din lume!

“Ce vă leagă de Ţara Făgăraşului? Ce aţi recomanda unui turist străin, de exemplu, să viziteze acolo?” 

“Ţara Făgăraşului este “ţara” mea! Mândra Chic este unul dintre cele opt proiecte ale singurei Instituţiii Virtuale cu Aplicaţii Reale din România, “tarafagarasului.eu” pe care o coordonez. Este, de fapt, divizia fashion&souvenire a acestei Instituţii! Ţara Făgăraşului este un loc binecuvântat de Dumnezeu. Aş recomanda ca, pe lângă locurile turistice aflate deja pe orice hartă, să caute oamenii simpli. Bătrânii, gospodăriile lor, poveştile lor, lăzile lor de zestre, plăcintele lor. Evident, i-aş invita la noi, la Muzeul de Pânze şi Poveşti din Mândra (care se află în construcţie deocamdată) unde o să găzduim atelierele de creaţie Mândra Chic,  suveica ce colindă prin lume, poveşti şi colecţii de pânze pe care le vom celebra urban.”

“Eu una abia aştept să ajung la Mândra! Iar povestea suveicii m-a pus pe gânduri şi la vară, când ajung la casa bunicii, promit să caut suveicile ei în pod. O ultimă întrebare, venită de la cititorii mei: se pot comanda tricourile Mândra Chic şi din străinătate? Care e procedura?” 

“Procedura este foarte simplă. La noi pe blog există un îndrumar de comandă online. Oamenii îşi construiesc singuri schiţa de design a tricoului, ne-o transmit, noi definitivăm tricoul fain inspiraţi de cerinţele clienţilor şi de pânzele pe care le avem în cufăr şi trimitem comanda oriunde în lume! Prin curier sau Poşta Română! Am făcut tricouri care au ajuns în Japonia, Franţa, SUA, Canada, Irlanda, Africa de Sud, în Brazilia, în Australia.  Oamenii sunt dispuşi să aştepte şi patru săptămâni, pentru ca noi să găsim o bucăţică de pânză pe placul lor. Şi în majoritatea cazurilor au fost foarte fericiţi când le-au primit.

Nu avea cum să fie altfel. Fiecare “şedinţă de lucru” începe cu o rugăciune şi semnul crucii! Aşa s-au obişnuit bătrânele noastre de când se ştiu. Şi aşa ne-au obişnuit şi pe noi. Ca fiecare lucru pe care îl începem, să îl începem şi să îl continuăm cu Dumnezeu! Şi are el grijă pe mai departe să ne dea tot ce ne este de trebuinţă şi cu folos. Şi a avut, nu? Mesajul nostru românesc a ajuns în toată lumea, brodat pe câte o bucăţică de pânză, pe care, până de curând, nu dădea nimeni niciun ban!

Nu sunt o visătoare cu capul in nori şi discurs poetic, chiar dacă am terminat o facultate de artă! Ştiu că lumea îşi va urma cursul care îi este scris să se întample şi că autenticul şi specificul naţional vor dispărea, încet, încet, făcând loc evoluţiei, confortului, aşa zisei civilizaţii! Nu ştiu dacă asta e bine sau rău. Aşa este de când lumea! Însă eu mizez pe nişte oaze de rezistenţă (probabil că am asta în sânge de la neamul meu de făgărăşeni, luptători în rezistenţa din munţi, împotriva comunismului). Şi cred că exact asta construiesc cu proiectele mele: o oază de rezistenţă!”


Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.