„Djinn”-ul deşertului tunisian

„Nu există emoţie mai mare decât intrarea în deşert”.

(J.M.G. Le Clezio)

Aş continua spunând că deşertul are o magie care face ca de fiecare dată când îi treci pragul, să ai o emoţie intensă. Poate pentru că deşertul oferă mereu altceva şi surprinde. Dacă ar fi să aduc în planul vieţii de zi cu zi relaţia om-emoţie-deşert, aş spune că ar trebui să fie exemplul unei relaţii perfecte de cuplu; o relaţie în care cei doi se reinventează mereu. Monotonia este înlocuită de surpriză, iar revederea este prilej de fluturi în stomac.

Nu cred că poate exista om pasionat de călătorii, de cărţi şi de viaţă căruia să nu-i placă deşertul, dacă a avut ocazia să aibă acea întâlnire potrivită cu el. Şi spun potrivită pentru că deşertul nu se rezumă la o excursie minimalistă în care zărim nişte dune mici şi ne plimbăm câteva minute cu cămila...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!