Prin Buzău – o noapte în butoi, două crame şi puţin noroi

Să fie clar de la-nceput: dacă te aştepţi la confort, nu are rost să visezi la acest tip de cazare: în interiorul butoiului de lemn sunt două pătuţuri a câte 70 de cm lăţime fiecare, având o distanţă între ele de aproximativ alti 70 cm. Dacă ai o coloană vertebrală mai firavă, nu-ţi va prii nici curbura patului, după forma burţii butoiului. Despre claustrofobi nu mai vorbim. Fac pariu că citesc şi deja râd, jurându-şi “neapropierea veşnică” de acest loc… Iar dacă te mai şi panichezi cu uşurinţă, sigur îţi vei aminti pentru tot restul vieţii cum se clătina butoiul în postament la fiecare mişcare în pat a ta sau a vecinului de “cameră”. Ţi-am zis că vara sunt 40 de grade înăuntru?

Dar vezi tu, toate trăirile de mai sus pe care le-am avut şi eu atunci când am dormit în ograda Pensiunii La Butoaie sunt necesare. Fără ele ar fi prea uşor, prea comod, prea ca la hotel. Da, mi-am dorit şi să am baie comună în curte, mi-am dorit şi să nu mi se ofere mâncare la pensiune, ca să fiu nevoită să îmi mişc picioarele în căutarea unui restaurant într-un sat simplu românesc. Pentru că toată această atitudine autoflagelatoare s-a echilibrat cu bucuriile unei călătorii de vis.

Cele 6 butoaie aşezate într-un semicerc, frumos vopsite, păreau a mă aştepta pe mine şi numai pe mine

În dimineaţa în care am ajuns la Butoaie, curtea aceea din capătul unei uliţe prin sat mi s-a părut mama tuturor colțurilor ascunse de ochii curioşilor. Nu-mi venea să cred cu câtă atenţie fusese aranjată fiecare piatră, cât de frumos era gazonul, iar butoaiele, cele 6 butoaie aşezate într-un semicerc, frumos vopsite, păreau a mă aştepta pe mine şi numai pe mine, toate, cu uşile deschise şi şezlonguri aşezate în dreptul fiecăruia. În acea curte există şi o pensiune cu camere obişnuite, la un tarif mai mare, 100 lei/ noapte, faţă de 55 lei/ noapte într-un butoi. Dar dacă tot venisem până aici, ştiind ce mă va aştepta, ar fi fost păcat să nu-mi odihnesc şalele într-un budan încins.
Pentru că pensiunea se afla pe Drumul Vinului şi pentru că însele butoaiele inspirau râuri de vin, am găsit firească prezența în pensiune a unei crame vechi cu diplome etalate pe pereţi (în special pentru soiul Tămâioasă cu care chiar ar trebui să pleci şi tu în bagaj, măcar o sticlă). I-am vizitat încă din primele minute zidurile groase, răcoarea binevenită şi butoaiele cu diverse sortimente de băuturi bahice.

Mi-am părăsit repede gazdele primitoare pentru că aveam de vizitat pentru prima oară Vulcanii Noroioşi. O zi întreagă mi-a luat să mă satur de ei, să mă plimb printre Pâclele Mari şi Pâclele Mici, să-mi scufund degetele în “lava” rece, să urmăresc bulele provocate de gaze naturale, să mă caţăr pe cel mai înalt vulcan (să tot fi avut vreo 5 metri), să mă minunez de crăpăturile din pământ şi să îmi umplu rucsacul cu suveniruri de la singurul comerciant din zonă.

Seara a venit prea repede, însă discuţiile plăcute de pe veranda pensiunii, asortate cu vin din crama La Butoaie, m-au ţinut alertă până când am deschis uşa budanului meu. Ce paturi mici, mi-am zis râzând, la naiba, ce mi-o fi trebuit mie, hai că nu-i târziu să mai facem mutarea într-o cameră de om normal, sau poate chiar pe şezlongul de-afară…
Dar n-am renunţat, iar acel sentiment de dormit în camping la căsuţe, sentimentul acela e acolo, acelaşi, un sentiment de fericire amestecat cu simplitatea vieţii. Dimineaţa a venit cum se cuvine unei vacanțe, cu ciripit de păsări, aer curat și foame pătrunzătoare. Am ieşit desculţă pe iarba proaspăt tăiată, butoaiele erau tot acolo, impunătoare prin dimensiuni, îmblânzite de oamenii din ele. Le-am salutat înspre plecare şi mi-am văzut de treabă în cramă unde sticlele cumpărate erau frumos ambalate, cu suflet şi experienţă de către gazde.

Tămâioasă Românească, Grasă de Cotnari, Busuioacă de Bohotin, Fetească Regală, Băbească Neagră şi-or mai fi

Drumul meu prin Buzău nu se terminase încă, mai aveam de vizitat o cramă adevărată, una dintre cele mai apreciate din România, Crama de la Pietroasa. Mai exact, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasa – Buzău, situată în vestul satului Pietroasele, la o altitudine de 200 m, chiar în mijlocul podgoriei Dealu Mare.


Ca şi la Crama Murfatlar vizitată anul trecut, şi aici îmi venea să pun de-un picnic în faţa clădirii. Viţa de vie mă înconjura verde, parfumată, iar în cramă mă aşteptau soiuri româneşti medaliate la competiţii internaţionale, dar şi soiuri în aşteptarea gloriei: Tămâioasă Românească, Grasă de Cotnari, Busuioacă de Bohotin, Fetească Regală, Băbească Neagră şi-or mai fi.
Un inginer ne-a însoţit şi explicat rolul dopului de plută, poziţionarea sticlelor, procesul de fabricaţie a vinului şi cum funcţionează aparatura necesară. Am admirat aici valorosul praf de pe o sticlă de vin din anul 1969 şi am cumpărat câteva sticle de Fetească şi Tămâioasă (din secolul nostru, desigur), însoţite de această dată, şi mai pompos, de certificate de calitate şi etichete personalizate. Am fost cu adevărat impresionată.

Doar două zile am poposit în Buzău, însă dacă aş fi avut mai mult timp la dispoziţie, m-aş fi oprit şi pe la aşezările şi chiliile rupestre din zonă, unele locuite încă din preistorie (Aluniş, Colţi, Bozioru, Nucu, Ruginoasa, Brăeşti), aş fi mers până în satul Colţi la Muzeul Chihlimbarului (cam 70 de km distanţă de la Pietroasele) şi chiar până la încă necunoscuta păstrăvărie Lunca Bascii din satul Calvini (la 50 de km de satul Pietroasele) unde aş fi putut pescui, cumpăra sau cel puţin mânca păstrăv şi chiar aş fi putut înnopta la pensiunile locului.

Dar n-am mai avut timp, aşa că poate mă răzbuni tu anul acesta cu o excursie prin Buzău, şi  poate chiar să dormi o noapte La Butoaie. Cu multă dorință poţi face orice 🙂

Inginer economist, om de marketing în realitate, Laura este un călător debutant, dar cu ochii de vultur ai unui profesionist. Cercetează, despică şi se ataşează de tot ce îi pătrunde în suflet. Îi place mult să scrie, să se specializeze în arta quilling-ului şi să îşi forţeze amatorul aparat foto în cele mai dificile situaţii.