Cu capul în nori

Tocmai m-am întors de la Klaipeda. Poate c-o să ziceți că-s ignorantă, dar eu până mai acum vreo trei săptămâni nu auzisem de Klaipeda și dacă m-ar fi întrebat cineva, aș fi zis că nici nu cred să ajung vreodată pe acolo. Dar viața vrea mereu așa cum vrea ea. Așa că am fost la Klaipeda. Cu treburi și numai vreo trei zile, deci știam dinainte că nu voi avea timp să va aduc povești de pe-acolo. Dar nu m-am îndurat să vin cu mâna goală și mi-a venit o idee. Dacă pe pămînt aveam treburi, în nori nu prea aveam. Așa că am hotărât să vă arăt de sus câte ceva despre regiunea aceea, cu speranța că cel puțin imaginile or să vă bucure sufletul. De aceea povestea va fi mai scurtă dar pozele mai multe. Pentru că înainte de a ajunge la destinație, am umblat aproape 3 ore cu … capul în nori.

Klaipeda este port la Marea Baltică și al 3-lea oraș ca mărime al Lituaniei. Există mai multe posibilități de a ajunge în Klaipeda, dar eu am zburat întâi către Riga. Imaginile de mai sus sunt preluate în timpul acestei călătorii. Priveliștea a fost minunată, dar cea mai mare încântare a fost să văd Marea Baltică contopindu-se cu cerul și precis aș fi bătut din palme de bucurie, dacă nu aș fi avut mâinile ocupate. Îmbrățișarea era absolut perfectă! Ca și cum Creatorul ar fi marcat cu pensula lui divină culorile mai întai pe o pânză, din dorința de a se asigura că rezultatul va fi într-adevar spectaculos și abia apoi ar fi spus “Să se facă materie!”

Prins și el în hora amețitoare a culorilor, pământul se vedea doar ca o linie gri și subțirică, puțin nesigur între a fura un pic de albastru de la mare sau cer, sau a rămâne mai bine pamant … așa cum e pământul.
Iar dacă aveți îndoieli că în imagine e și mare și pămînt și cer, iată, așa arată imaginea ceva mai de aproape.


Cu ochii după aceste minunății, nici nu am observat cum a trecut timpul și iată-ne aproape de Riga. Intrăm spre aeroport chiar prin dreptul Golfului Riga, golf cu o suprafață de aproximativ 18.000 Km² în Marea Baltică, situat între Letonia și Estonia și mă bucur că pot să vă arăt și asta. Înainte de călătorie știam atât de puțin despre această regiune, dar încercând să identific pe hartă locurile pe care le-am fotografiat, am înțeles o mulțime de lucruri.


Din Riga, în ca. 45 de minute de zbor ești în Palanga, celebră stațiune balneară situată la aproximativ 25 Km nordic de Klaipeda. Aș fi vrut să rămân consecventă și să vă arăt de sus și această rută, dar încercarea eșuează, pentru că e de acum seară și pentru fotografii din avion, nu mai este suficientă lumină. Trebuie totuși să vă spun că m-a mirat să constat că între Riga și Palanga aproape că nu există localități, iar puținele care erau, erau în întuneric. Nu știu dacă ei nu au infrastuctură, regiunea este în mare parte împădurită, sau dacă economisesc energia electrică, dar nu am văzut rețele de iluminat public sau orașe care să sclipească de lumini multicolore, așa cum vezi când zbori noaptea peste Europa de vest.

Drumul de la Palanga la Klaipeda l-am făcut cu un taxi și, deși nu aș spune că nu am mai ieșit prin lume, mi s-a făcut inima mică. Poate că era de vină același întuneric care stăpânea și aici localitățile, doar câte un bec ici și colo pâlpâia la ferești, poate că era întamplarea neașteptată care mă purta prin locurile acestea sau poate sunt filmele rusești, pe care le vizionam, copil fiind, pe un post al televiziunii din Chisinău și care mă impresionau teribil, dar mă simţeam ca și cum aș goni în noapte spre o destinație misterioasă, ținându-mă cu mâinile goale de coama unui cal sălbatec. Muzica de la radio amplifica atmosfera și, deși a doua zi în timpul unei conversații, un domn m-a asigurat că lituaniana este complet diferită de limba rusă, trebuie să recunosc cu rușine, că cel puțin în noaptea aceea, urechea mea nu a înregistrat această subtilitate. Din respect pentru adevăr și limba lituaniană, trebuie însă să spun că m-am documentat și experții spun, că în pofida credinței generale, lituaniana nici măcar nu este o limbă slavă ci una baltică, trăgându-se din sanscrită, care a fost printre primele limbi indo-europeane scrise.

În Klaipeda am avut totuși o oră să colind prin oraș. Fără pretenția de a fi surprins pulsul și flairul orașului, am să vă arăt câteva imagini. Timpul a fost scurt, iar eu nu mă dusesem pregătită pentru turism, așa că am mers mai mult la întâmplare.

   

   

Klaipeda are o istorie mai mult decât zbuciumată, trecând în ultimii 800 de ani prin mai multe stăpâniri, începând cu Cavalerii Teutoni în 1252 și apoi Ducatul Prusiei. Numele german al orașului a fost Memel. În secolele 17 și 18 este ocupată de suedezi și respectiv de ruși, fiind provizoriu între anii 1807-1808 capitala Imperiului Prusac, în timpul ocupației Berlinului de către Napoleon. Abia după primul război mondial, Klaipeda și regiunea din jur (numită atunci Memelland) vor fi atașate Lituaniei. După ce între 1939-1944 aparține din nou Germaniei și apoi până în 1990 Uniunii Sovietice, Klaipeda ajunge la stadiul de astăzi, fiind un important centru comercial la Marea Baltică.

Monumentul numit “Arka” a fost înălțat în Klaipeda la 80 de ani de la unirea Lituaniei cu regiunea Memel. “Arka” este cel mai mare monument al Lituaniei, fiind construită din 150 de tone de granit și având o înălțime de 8,5 m. Coloana roșie semnifică Lituania mică (regiunea Memel de care aparține și Klaipeda), iar coloana gri reprezintă Lituania mare. Bucata care lipsește din “Lituania mare” reprezintă regiunea Kalinigradului, care aparține până astăzi Rusiei. Am identificat pe harta bucata ruptă, între Lituania și Polonia și chiar pare stingheră și uitată, ca un copil urgisit, neiubit de mama căreia i-a fost încredințat.

Piața teatrului este de asemea una dintre atracțiile orașului, cu fântâna lui Simon Dach, poet al timpurilor baroce și însemnat fiu al Memelului. Statuia o reprezintă pe “Ännchen von Tharau“, care este și titlul celei mai cunoscute creații ale lui Simon Dach. Teatrul era în renovare, dar în piață erau câteva tarabe de la care puteai cumpăra suveniruri din chihlimbar … mai mult sau mai puțin veritabil.

Poate pentru mulți dintre voi, Klaipeda nu va fi pe lista următoarelor destinații turistice, dar trebuie să stiți, că orașul chiar merită o vizită. Și pentru el însuși, dar mai ales, pentru că în apropierea lui se află Laguna și Istmul Curonian. Poveștile legate de istm și de lagună sunt atât de incitante încât am vrut neaparat să aflu mai multe. Însă tot ce v-aș povesti despre asta, ar fi doar informații pe care eu însămi le-am citit și nu vreau decât să vă spun că istmul este o limbă de pământ, formată exclusiv din nisip, cu dune pe alocuri uriașe (cea mai înaltă ar ajunge la 60 de metri), ceea ce i-a adus numele de Sahara Lituaniană. Istmul s-a format în urmă cu aproximativ 7000 de ani și a “barat“ o parte din ape care au rămas astfel separate de Marea Baltică și au format Laguna Curoniană. Această limbă de pământ este lungă de ca. 98 de Km dar atât de îngustă că nu îți trebuie mai mult de 20 de minute să o traversezi. Legenda spune, că în Marea Baltică ar fi trăit o uriașa, iubitoare de oameni, care când era furtună netezea valurile ca să-i protejeze pe pescarii ieșiti cu bărcile în larg, dar pentru că uneori valurile erau mai puternice decât ea, a cărat în șorțul ei nisip și a făcut un dig peste care valurile nu mai puteau să treacă.

Tare mi-as fi dorit s-ajung acolo, ținutul e unic și din anul 2000 în patrimoniul UNESCO, dar nu a fost să fie. Ceva îmi spune însă că nu-i ultima oară când vizitez Klaipeda și dacă chiar va fi așa, am să-mi iau timp să văd Istmul și Laguna și-am să vă povestesc.

Am plecat din Klaipeda într-o dimineață însorită și calmă și pe drumul către aeroport am înţeles de ce am văzut atât de puține lumini în localitățile prin care trecusem noaptea. Casele noi, răsărite ca ciupercile după ploaie, acolo unde înainte era doar șes sau teren agricol, ar fi fost o bucurie pentru ochi, dacă nu ar fi arătat mai mult a rană. Neterminate, nelocuite, fără ferestre și fără garduri, mărturie tristă a începutului de vis, curmat de vremurile aspre în care trăim. Și dintr-odată, deși mâhnită, m-am simțit acolo mai puțin străină, pentru că aceeași imagine o văzusem și acasă, în România și-am înțeles că nici poziția geografică, nici limba, nici naționalitatea și nici culoarea politică nu schimbă nimic din ceea ce este omenesc .

De sus se vedea din nou totul minunat, împăcându-mi sufletul și, deși cu vreo trei săptămâni înainte nici nu auzisem de Klaipeda și dacă m-ar fi întrebat cineva, aș fi zis că nici nu cred să ajung vreodată pe acolo, am plecat cu dorința de-a mă întoarce negreșit cândva.

 

Absolventă de Automatică și calculatoare, Iulia crede că poți, cu un pic de înțelepciune, îmbina rigurozitatea germană cu generozitatea latină şi simte că-i acasă atât în România cât şi în Germania. Despre ea spune: "Sunt aşa cum sunt şi-mi place asta. Detest prostia şi venerez inteligenţa. Reuşesc cu uşurinţă să fiu în acelaşi timp adultul responsabil dar şi copilul care nu găseşte nimic penibil în a vorbi cu merele pe stradă.