O burgheză pe bicicletă prin Trentino

În ziua în care ştiu că mă aşteaptă o plimbare mai lungă cu bicicleta mă trezesc dimineaţa zbârnâind ca un strună întinsă, mă pregătesc repede şi apoi ţopăi prin casă ca un câine scăpat din lanţ. Parcă simt deja prin picioare senzaţia aia plăcută când muşchii încep să se încălzească şi mă străbat furnicuţe, genunchii să mi se dezmorţească şi spatele să mi se întindă lăsând vântul să alunece şi să-mi învăluie mijlocul. Şi anticipez deja moleşeala un pic dureroasă dar atât de satisfăcătoare a corpului obosit de la sfârşit de zi.
Nu vă imaginaţi însă că sunt una dintre acei biciclişti care, aproape orizontali pe bicicletele lor de experţi, aleargă mâncând pământul cu casca pe cap şi costume de ciclism lipite de corp. Şi nici una din cei ce, tot cu casca pe cap, sar printre rădăcini prin pădure şi împing la pedale în sus pe poteci nebătute cu ale lor mountain bikes. Mi-ar plăcea, mi-ar fi plăcut, într-un altfel de viaţă şi o altă eu. Adevărul e că sunt o mică burgheză pe bicicletă, îmi place mişcarea dar cea antrenantă nu cea gâfâită, îmi revendic dreptul să mă opresc şi să fac poze, să pedalez absorbind prin pori, prin ochi şi prin obiectiv tot ce e frumos. Nu vreau să mă iau la întrecere cu mine, ci să mă bucur de mine.


Aşa că sunt mereu în căutare de piste ciclabile şi trasee prea lungi pentru a fi făcute pe jos şi prea ascunse şi pierdute prin mijlocul naturii pentru a nu fi un mare păcat să le faci cu maşina. De altfel pistele ciclabile cele mai iubite de toţi deopotrivă sunt cele care urmează cursul vreunui râu sau fluviu, începând de la celebra şi lunga pistă a Dunării, căci ce poate fi mai uşor decât să pedalezi pe un drum aproape drept sau în lejeră coborâre: de multe ori drumul face el toată treaba în locul tău şi tu trebuie doar să stai cocoţat şi să râzi la viaţă.


Şi uite aşa am dat de pista ciclabilă Valsugana, un traseu în Trentino, cea mai dragă regiune a mea din toată Italia asta frumoasă, nu doar pentru că în ea tronează superbii Dolomiţi, dar şi pentru că locuitorii au făcut din respectul pentru natură un motto care se reflectă în calitatea şi profesionalismul serviciilor.

Ciclabila Valsugana, care urmează cursul râului Brenta, leagă cristalinul lac Caldonazzo de satul Grigno şi apoi continuă până în Veneto, la Bassano del Grappa: 80 de kilometri unduitori printre culmi de munte, natură exuberantă, castele  medievale, peşteri, ruine, orăşele elegante ca Borgo Valsugana sau romantice ca Bassano, sătucuri pierdute ce fac din traseul ăsta un adevărat paradis pentru biciclişti. Valea creată de râu aparţine de altfel unei vechi căi de comunicare ce din munţi ducea până la marea Adriatică, antica Via Claudia Augusta Altinate de care, dacă ne-am ţine, am putea pedala de la Venezia până la Munchen.

Amestecul ăsta de germanic şi latin, atât de caracteristic regiunii Trentino, a lăsat urme atât în tradiţii (îţi e frică de Krampus?) sau gastronomie (cine a mâncat canederli ştie ce spun) cât şi la nivel organizatoric: spectaculosul traseu al pistei Valsugana nu e cu nimic mai prejos decât elegantele ciclabile austriece. Pista în sine e impecabilă, asfaltată toată, îngrădită şi punctată ici-colo de floricele plantate pe margine, bănci pe care te poţi odihni şi parcuri de joacă pentru copii.

Fiecare localitate pe care o traversează e o scuză bună pentru o pauză şi-o vizită dar, dacă vrei să te opreşti pe parcurs există şi Bicigrill unde, asemeni Autogrill-ului de pe autostradă, îţi poţi încărca bateriile sau cere informaţii. Şi dacă e Trentino, sigur servesc şi ştrudel! De altfel, partea iniţială a traseului de la Caldonazzo la Borgo se pierde printre întinderi nesfârşite şi apetisante de livezi de măr, mere verzi golden care sunt mândria zonei şi pe care, cu puţin noroc şi în anotimpul potrivit, le poţi savura direct de pe creangă, muşcând zgomotos şi pofticios din mers. Dacă nu ai prea nimerit anotimpul şi nu-ţi place să ţi se strepezească dintii (evident, asta am învăţat-o pe pielea mea), consolează-te totuşi cu ştrudelul de mere sau cu un suc natural proaspăt făcut şi fii mulţumit că în felul ăsta n-ai încălcat nicio lege.

Ca să ajungi la Caldonazzo pe timpul verii, regiunea pune la dispoziţie trenuri speciale pentru acest gen de transport, vagoane în care încap până la 32 de biciclete şi tot atâţia turişti mulţumiţi. Mai mult, de la Paşti şi până în septembrie există şi o ofertă autobuz+bici de la Trento la Bassano care îl va face mulţumit până şi pe Ali Baba, căci pot fi încărcate până la 40 de biciclete . Dacă decizi totuşi să vii fără bicicletă, poţi închiria una de la numeroasele magazine de pe parcurs (http://www.dolomitilagoraibike.it/bikeshops-e-noleggi/valsugana-p117-2.html )  sau profita de bike sharing de la :www.valsuganarentbike.it  sau www.inbikevalsugana.it.

80 de kilometri sunt totuşi mulţi, nici eu nu i-am făcut pe toţi, o dată ieşită din organizata Trentino – deşi pista ciclabilă continua până la Bassano del Grappa – am preferat să parcurg ultimii 30 km în tren: o altfel de împrietenire cu natura, mai accelerată şi mai relaxantă, de după geamul pe care mi-am rezemat obrazul obosit. M-a întâmpinat un orăşel medieval încântător, cu ale lui fortăreaţă şi turn ce-ţi oferă ocazia unei admirări panoramice a munţilor dar, mai ales, cu al lui Ponte Vecchio, frumosul pod de lemn acoperit, costruit după proiectul arhitectului Palladio. Dar despre asta, altădată.

Marea pasiune a Mariei pentru limbile străine, pasiune împărtăşită şi cu ai ei elevi, a devenit cu timpul pasiunea pentru oamenii care le vorbesc şi locurile în care aceştia trăiesc. Convinsă că lumea asta e doar o ţară mai mare, îi place totuşi să verifice această convingere de cum are o zi liberă, mai ales că încă nu a învăţat să reziste tentaţiei de a profita de cât mai multe bilete low-cost. Simţindu-se acasă oriunde, a ales să se oprească pe tărâmuri italiene, dar i-ar plăcea să rămână câţiva ani pe fiecare continent.