Victor Hugo, o marcă a Franţei

Primul roman pe care l-am „înghiţit” în viaţa mea de cititor (când îmi place o carte nu mai dorm şi nu mai mănânc până când nu o devorez) a fost „Mizerabilii” de Victor Hugo. Eram în şcoala primară atunci, nu l-am înţeles în totalitate în acel moment, dar m-a însoţit toată viaţa şi l-am recitit de nenumărate ori. În copilărie am plâns pentru soarta vitregă a Cosettei şi a lui Gavroche, în adolescenţă am visat la o iubire ca aceea dintre Marius şi aceeaşi Cosette, în timpul studiilor universitare am descoperit valoarea istorică a secvenţelor din roman dedicate evoluţiei Parisului ca oraş şi valoarea documentară a capitolelor care zugrăveau viaţa celor simpli, umili şi chiar a celei mai joase pături sociale, infractorii şi cerşetorii. Am cunoscut apoi întreaga operă a lui Hugo (poezie, dramă, romane) şi, pe măsură ce citeam, admiraţia mea creştea. Şi nu a mai dat înapoi. Surse de inspiraţie pentru cinematografie, Mizerabilii şi Notre Dame de Paris au făcut înconjurul lumii.

Aşa că, într-o frumoasă dimineaţă, la Paris, în Piaţa Bastiliei, pe rue Saint Antoine, am ajuns în Piaţa Vosgilor unde se află Casa Memorială a marelui romantic, un muzeu în care sunt reconstituite, de fapt, patru locuinţe în care acesta a trăit, trei în Paris, Place des Vosges, Rue de Clichy, Avenue d’Eylau şi unul în Guernesey (Bretagne).

Place des Vosges

Numit la început Piaţa Regală, acest loc este un fragment elegant de secol al XVII-lea, un careu de clădiri colorate în crem şi roşu, construite din piatră şi cărămidă, cu arcade la bază (buticuri, terase, galerii de artă), o grădină în mijloc, cu statuia ecvestră a lui Ludovic al XIII-lea şi loc de joacă pentru copii. La numărul 6 (hotel de Rohan Guemenee), într-un apartament de la etajul I, a locuit autorul Mizerabililor între 1832 şi 1848.

Romancier, dramaturg şi poet, Victor Hugo (1802-1885) a acoperit toate genurile şi temele mişcării romantice a secolului al XIX lea, printr-o operă vastă şi valoroasă (subiect al unei exegeze impresionante). Personalite puternică, el a fost considerat totodată şi părintele Republicii. Pentru că s a opus loviturii de stat a lui Napoleon al IIl-lea, Victor Hugo a fost exilat câţiva ani; izgonit de la Bruxelles şi Jersay şi a cumpărat o casă şi un domeniu la Guernesey. La revenirea sa în Paris, s-a bucurat de o popularitate imensă şi de glorie, fiind adorat şi adulat de întreg poporul francez.

Acest spaţiu a devenit muzeu începând cu 1902, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea scriitorului, atunci când Paul Meurice, prieten fidel şi devotat al scriitorului a donat oraşului Paris colecţia sa ce cuprindea desene, fotografii, manuscrise, ediţii, mobilier, amintiri, completate de portrete şi ilustraţii comandate la mari artişti ai epocii (Rodin, David d’Angers etc). Nepoţii şi fiul lui Victor Hugo au făcut şi ei donaţii importante.

Patru case pe un palier

La parter este amenajat spaţiul de primire şi o mică sală de vizionare a unui filmuleţ ce prezintă Hauteville Haus de la Guernesay. La mezanin, tablouri, pagini din reviste şi publicaţii, scrisori şi felicitări primite, manuscrise, desene, portrete (tablouri sau sculpturi), o mulţime de obiecte, unele cu valoare sentimentală (mulajul mâinii drepte), evocă personalitatea unui om de cultură foarte îndrăgit. Chipul său de patriarh a fost tipărit pe bancnote şi era prezent în fel de fel de reclame, fiind reprezentat pe diferite obiecte, de la sticle de vin, maşini de cusut, capete de baston şi cutii de tutun, până la cărţi de joc şi cravate. Parizienii se îmbrăcau, beau sau fumau à la Victor Hugo. Era deja o marcă, o persoană publică la modă, făcea parte din viaţa tuturor. Mă tem că, dacă ar fi trăit peste un secol, ar fi fost creată chiar şi o păpuşă Victor Hugo…

La primul etaj au fost reunite camerele din trei locuinţe. În salonul spaţios se întâlneau Theophile Gautier, Lamartine, Dumas, Mérimée, în salonul chinezesc imaginat de Hugo (care ar fi putut avea o glorioasă carieră de decorator) pentru Juliette Drouet (prietenă care l-a consolat după ce soţia, Adèle, l-a înşelat) se află statuete, mobile, feţe de masă pictate, o colecţie de farfurii din porţelan, obiecte pirogravate şi pictate de scriitorul însuşi. Mobilierul din sufragerie este, de asemenea, creaţia lui Hugo, care a achiziţionat 60 de cufere şi alte obiecte medievale şi le a transformat cu ajutorul tâmplarilor în mese, scaune, vitrine şi servante, un mobilier splendid şi unic. Toate au „trăit” în preajma lui şi, într un anumit fel, îl reprezintă.

În salonul şi camera provenite din strada Clichy este evidentă preferinţa lui Hugo pentru mobilierul medieval, de culoare închisă şi sculptat. Aici se află şi obiectele primite de la reprezentanţii statului francez cu ocazia aniversării a 80 de ani.

Muzeul acesta vorbeşte prin exponatele sale despre personalitatea complexă a unui geniu şi, în acelaşi timp, despre dragostea unei naţii faţă de un fiu al său care, prin creaţia sa, a făcut tabloul epocii contemporane şi a deschis în literatură calea spre noi tipologii, subiecte şi modalităţi de a-i aprecia pe oameni nu după înfăţişare, avere sau clasă socială, ci după faptele lor.

Catafalcul cu trupul neînsufleţit a lui Victor Hugo a fost aşezat sub Arcul de Triumf, la funeralii participând trei milioane de francezi. S a dovedit astfel cât de mult a fost iubit şi apreciat.

Expoziţia permanentă (de la mezanin) este gratuită, iar vizitarea apartamentului de la etajul I costă 3,50 euro/persoană.

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.