Visul pelerinului în Ohrid, Macedonia

Am primit săptămâna trecută un e-mail de la mama Raisei. Pe scurt, dacă nu ştiţi cine e Raisa, o să vă dau câteva date reci: paralizie cerebrală, părinţi care fac totul să îşi facă bine copilul. S-au intos de curând din Macedonia. Au fost cam peste tot cu Raisa. Şi vor mai merge: următoarea destinaţie e Moldova. Şi sunt atât de generoşi încât au hotărât să împartă cu noi impresiile despre Ohrid. Cati scrie frumos şi sensibil. Iar acest articol nu-ţi cere nimic. Îţi dă foarte multe, în schimb. Sper, îmi doresc, să îl citeşti până la capăt. 

„Cu greu îmi stăpânesc emoţiile înainte de marele zbor. A venit şi ziua bagajelor.” 

Astfel curg gândurile noastre înainte de fiecare plecare. Raisa, fetiţa noastră, a împlinit de curând trei ani. În aceşti trei ani am fost turişti de nevoie în Italia, Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria, Macedonia, Ucraina, America şi Mexic. Ba chiar şi-n tară am călătorit mult către spitale. Ne-am înscris fără voie într-o luptă cu timpul şi parcurgem orice spaţiu terestru pentru a aduce viaţa Raisei aproape de „normalitate”.

Suferinţa pe care a trăit-o în timpul naşterii, lipsa de oxigen, i-au cauzat paralizie cerebrală. Lângă lupta ei de supravieţuire s-au aşezat zeci de prieteni ce au ajutat-o să facă terapii, tratamente costisitoare şi drumuri lungi prin lume. Următorul drum speram să îl putem face la sfârşitul lunii noiembrie în Republica Moldova, la Chişinău, unde Raisa este programată pentru o intervenţie medicală care i-ar putea reda mobilitatea membrelor.

Când a intrat în viaţa noastră, ne-a adus un amalgam de sentimente, griji, temeri, preocupări dar cel mai important e că ne-a învăţat cât de preţios este fiecare zâmbet, fiecare gest, fiecare prieten, fiecare copil şi fiecare clipă în copilărie. Ne-am bucurat de lucruri mărunte şi le-am transformat în comori. Pentru noi e o lecţie de viaţă…continuă şi fără clopoţel care s-anunţe pauză.

Să ne bucurăm de viaţă! Te invit să citeşti următoarele rânduri scrise după călătoria noastră în Ohrid, Macedonia.

Dacă drumul vieţii te poartă prin Macedonia şi ajungi prin împrejurimile lacului Ohrid, nu poţi să nu remarci cum se împleteşte irealul în peisajele abrupte pe care acesta le creează.

Şi cel mai surprinzător e poate faptul că aici poţi fi exact ceea ce vrei, poţi fi pelerinul care deschide porţile celor peste 300 de biserici din zonă, poţi fi pictorul care surprinde toate nuanţele de albastru, poţi fi poetul care se ascunde pe străduţele înguste ce străbat localităţile macedonene. Poţi fi chiar antropologul sau arheologul care studiază sau descoperă relicvele care se odihnesc de mii de ani în nisipurile lacului şi pe dealurile lui. Sau poţi fi ca noi, simpli trecători uimiţi de bogăţia în culori a locului.

La 27 de km de oraşul Ohrid este vechea biserică „Sfântul Naum”. Până acolo, drumul şerpuit, îngust şi plin de curbe taie elegant dealurile care îmbracă marginile lacului. Noroc că şoferul e atât de îndrăgostit de curbe, încât de multe ori am avut senzaţia că filmez un episod din emisiunea lui preferată, „Top Gear”.

Până ajungi la renumita Biserică a Sfântului Naum, nu ai cum să nu remarci un conglomerat de căsuţe din pământ construite pe un ponton pe lacul Ohrid. Este Muzeul pe Apă care adăposteşte obiecte din vremuri străvechi când omul îşi începea timid existenţa pe pământ.

În apa limpede a lacului Ohrid poţi număra peştişorii aşa cum ai putea număra stelele: ai putea începe, dar nu ai termina.

Mai departe, aproape de Biserica Sfântului Naum, un indicator turistic te îndeamnă să vizitezi Parcul Naţional Galicica. Şi dacă te laşi convins până la cota 1400, unde am îndrăznit să ajungem noi, lacul Ohrid se va ascunde şi va apărea de zeci de ori dintr-un alt unghi, însă de fiecare dată cu alte culori şi în alte raze de soare.

Iar dacă te opreşti să îl priveşti destul de mult, poţi auzi respiraţia rece a timpului.

Visul pelerinului se opreşte la Poarta Bisericii Sfântului Naum unde trebuie să plătească o taxă de intrare. Construită la începuturile ortodoxiei pe marginea abruptă a unui deal vecin cu lacul Ohrid, clădirea bisericii este învelită de ziduri înalte din piatră de pe marginea cărora nu vezi decât albastrul lacului şi al cerului.

Vecin cu biserica, unul din cele două izvoare de apă dulce ale Ohrid-ului se împleteşte în lac sub picioarele trecătorului. Până să-şi reverse apele în lac, izvorul ascunde o pătură de monezi din zeci de ţări şi mii de dorinţe de îndeplinit. Gândul ne zboară la prietenul nostru, colecţionar de monezi a cărui unică dorinţă ar fi fost un magnet cu care să le adune.

Ne gândim şi noi la dorinţa noastră, dar nu încărcăm izvorul cu monezi, i-o aruncăm lui Dumnezeu într-o rază de lumină ce coboară până pe luciul lacului Ohrid. O ştie El şi îi mulţumim!”

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.