Cum să mă abţin să-ţi recomand o plajă frumoasă dacă toţi meteorologii se bat pe prognoze una mai bună ca cealaltă pentru zilele următoare? Nu pot şi pace.

Acum două săptămâni credeam că am parte de ultima zvâcnire a verii, ţopăiam fericită cu picioarele pe nisip fiind sigură că altă ocazie nu va mai fi. Doar că nu-i aşa, trebuie să te bucuri de zilele astea, mai ales că ce voi scrie mai jos e şi frumos, şi accesibil, şi deosebit. Trei dintr-o lovitură la 60 de km de Bucureşti, cum nu îmi puteam imagina şi n-aveam habar până de curând că există.

Gostinu îi spune plajei, e la Dunăre, în judeţul Giurgiu, o atracţie care în mijlocul verii se sufocă sub mii de oameni mai ceva ca la Mamaia, însă în octombrie este paradisul liniştii şi al intimităţii.

Ca să ajungi acolo trebuie să faci stânga cu vreo 10 km înainte de Giurgiu şi să te duci spre comuna Oinacu, satul Gostinu. E cam întortocheat drumul până la dig, însă dacă ai un GPS sau doar noroc, ca mine, vei triumfa!

Aici e practic imposibil să ratezi Dunărea. Laşi în urmă o barcă părăsită pe iarbă, în timp ce pădurea începe să-şi desfăşoare ramurile uşor ruginii pe sub care se vede drumul de semi off-road. Totuşi, aşa cum e el, prăpădit, te scoate direct pe plajă. Şi să nu faci ca mine, nu, nu te apropia de apă pentru că te vei afunda în nisipul umed şi vei sfârşi împingând de fundul maşinii cu degetele înecate în scoici şi melci.

Citisem deja pe net despre cum a crescut notorietatea acestui loc în ultimii ani, în special de când cu Festivalul Ţânţarului. Ştiam că plaja are 1,5 km lungime, că nu-i amenajată, însă că primarul o curăţă constant şi că apa se adânceşte treptat. Fiind o vară secetoasă, lăţimea fâşiei de nisip a atins şi 100 de metri în anumite locuri, trist şi îmbucurător în acelaşi timp, căci m-am trezit deodată în faţa unui imens teren de joacă, numai al meu.

Prima zi a trecut repede şi frumos. Trebuia să consumăm cumva caloriile grătarului şi băuturii, aşa că am improvizat un fileu de volei din sălcii şi eşarfe, am scos frisbee-ul de la naftalină, mai un fotbal, mai o trântă, apoi s-a înserat şi focul de tabără şi-a cerut locul în program. Cum pădurea foşnea în spatele nostru, am cules o căruţă de lemne, am mai aruncat nişte cartofi la copt de dragul atmosferei şi ne-am lăsat pe pături pentru a admira stelele şi vasele de croazieră luminate ca nişte brazi de Crăciun. A fost frig, de aceea îţi recomand şi ţie să te echipezi aşa cum trebuie pentru un somn la cort. Toaleta, ştii bine, pădurea-i mare, mai greu cu atmosfera de Blair Witch, dar uneori o lanternă poate alina şi cele mai neînţelese frici.

A doua zi am remarcat cu toţii cât de mult ne lipseşte cafeaua. La buticul din sat vânzătoarea ştia deja de la domnul care trecuse cu tractorul prin spatele nostru şi câte corturi avem, şi din ce judeţe sunt maşinile. Pesemne că le-am făcut o impresie bună, din moment ce am primit cafeaua fierbinte deja preparată într-o sticlă.

E greu să pleci de la Gostinu după ce cutezi a crede că locul ăla îţi aparţine, că doar tu îl iubeşti şi-i strângi gunoaiele în saci menajeri, că doar tu îi freamăţi recunoscător nisipul fin, că doar tu suferi văzând cutiile de bere ruginite, abandonate de ani de zile în speranţa cretină a unei biodegradări.

Dar pleci şi juri să spui şi altora ce-ai trăit acolo. Pleci şi cauţi prognoze meteo pentru a te întoarce atât cât mai ţine toamna asta blândă. Care prognoză sună chiar bine, că veni vorba: weekend-ul acesta nu vor mai fi grade cu nemiluita, dar soarele încă se va arăta, aşa că du-te, călătorule, plaja e toată a ta.

Inginer economist, om de marketing în realitate, Laura este un călător debutant, dar cu ochii de vultur ai unui profesionist. Cercetează, despică şi se ataşează de tot ce îi pătrunde în suflet. Îi place mult să scrie, să se specializeze în arta quilling-ului şi să îşi forţeze amatorul aparat foto în cele mai dificile situaţii.