N-ai zice, dar la “Spitalul Comunal” din Teatrul Metropolis e mare veselie!

Cumva am noroc atunci când aleg o piesă de teatru la care să merg, pentru că de fiecare dată trăiesc experienţe noi. Stau şi-mi caut cuvintele uitându-mă la taste de parcă le-aş vedea pentru prima oară.

Povestea mea, pentru că da, am găsit tastatura într-un final, se desfăşoară într-un cadru feeric, un teatru pe care l-am privit ridicându-se în anul 2006, sub îndrumările binemeritatului director George Ivaşcu. O călătorie în Teatrul Metropolis e ca o poezie, cu rime perfecte în fiecare metru parcurs: multă culoare încă de la faţadă, mozaicul îmbinându-se cu teracota, barocul concurând Art Deco.

Şi uite-aşa, ameţită de poezie, mă trezesc deodată în faţa unei cortine care, în câteva secunde, dezvăluie un decor exemplar realizat (te gândeşti poate cât de grea să fie reproducerea unui spital din Balcani, însă atâta atenţie la...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Inginer economist, om de marketing în realitate, Laura este un călător debutant, dar cu ochii de vultur ai unui profesionist. Cercetează, despică şi se ataşează de tot ce îi pătrunde în suflet. Îi place mult să scrie, să se specializeze în arta quilling-ului şi să îşi forţeze amatorul aparat foto în cele mai dificile situaţii.