Locul unde îngerii se dau cu sania

Mamei mele, care a crezut mereu că scriu povești frumoase și care poartă și acum în poșetă, una pe care am scris-o pe la vreo 10 ani!

Când eram copil, îmi aburcam îngerul păzitor în cârcă și împreună cu el, mă avântam pe cele mai înalte și mai mlădioase crengi ale copacilor, fără să-mi fie teamă că voi cădea, mâncam amândoi mere acre până ni se strepezeau dinții și cireșe culese direct din cireș, fără nici măcar să ne treacă prin cap, că am fi putut să le spălăm mai întâi, fugăream fluturii colorați și adunam în poală ouăle de la găini, stăteam toată seara la taclale, uitând uneori să ne spălam pe picioare și eram prieteni la cataramă.

Nu știu să vă spun unde a fugit vremea, dacă eu am tăcut mai întâi, dacă el n-a răspuns, dar e mult de când nu mai stau la taifas cu îngerul meu. Îmi amintesc doar că oamenii ar fi spus că sunt mare. Îmi amintesc doar că a trebuit, deși cu o...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Absolventă de Automatică și calculatoare, Iulia crede că poți, cu un pic de înțelepciune, îmbina rigurozitatea germană cu generozitatea latină şi simte că-i acasă atât în România cât şi în Germania. Despre ea spune: "Sunt aşa cum sunt şi-mi place asta. Detest prostia şi venerez inteligenţa. Reuşesc cu uşurinţă să fiu în acelaşi timp adultul responsabil dar şi copilul care nu găseşte nimic penibil în a vorbi cu merele pe stradă.