Galop prin Portugalia (3)

ALCOBACA ŞI BATALHA

Alcobaca, cea mai mare biserică portugheză şi o poveste impresionantă de dragoste

Ploua; sate albe se înşirau între coline dulci, erau şi blocuri şi căsuţe printre fâşii de pădurici şi mici vii. Eolienele clipeau din luminiţele lor avertizând zburătoarele; mori de vânt bondoace nu mestecau nimic. Pădurile s-au întărit, indicatoarele de Rio X sau Y arătau numai nişte văi adânci şi largi, foste albii adică. Pe solul pietros în nuanţe de alb, roz şi galben creşteau copaci foarte înalţi. Nori groşi, gri închis, se băteau pentru întâietate pe un cer plumburiu.

Situat la confluenţa a două râuri, Alco şi Baca, oraşul este răspândit pe coline. Biserica aşezată pe o mare esplanadă, cu mult spaţiu în jur, impresionează prin dimensiuni şi arhitectură. Ceramica albastră specifică locului este scumpă; o doamnă în vârstă se plânge că lumea dă bani pe maşini, haine, nu mai dă atenţie obiectelor de valoare care erau odinioară mândria unei case.

Alcobaca, Panteon regal, este cea mai mare biserică portugheză; interiorul sobru contrastează cu faţada renovată în stil baroc. Sub înaltele bolţi gotice se află două morminte din marmură ce scriu istoria unei iubiri nefericite din epoca medievală: Dom Pedro (1320 – 1367), fiul regelui Alfonso al-IV-lea a îndrăgit-o pe Ines de Castro, fiica unui nobil galiţian, dar nu i s-a permis să se căsătorească cu ea deoarece nu avea sânge regal; Dom Pedro a fost forţat să să căsătorească cu altcineva dar i-a rămas fidel iubitei. După ce i-a murit soţia, prinţul s-a căsătorit cu Ines în secret şi au avut copii. Când regele a aflat a ordonat asasinarea ei (1355). După trei ani regele a murit; Dom Pedro a exhumat-o pe Ines, a încoronat-o regină după ce i s-au adus omagiile cuvenite în ciuda stării de descompunere în care se afla, a ordonat construirea celor două morminte şi abia atunci i-a dăruit odihna veşnică, aşezată astfel faţă de reprezentarea lui încât, în ziua învierii lor, să se ridice şi să se privească. Epitaful “Până la sfârşitul lumii” mărturiseşte cât de puternică a fost dragostea lor.

Tot la Acobaca există şi o mănăstire cu refectoriu, grădină, colonadă, sală de lectură, sală de muzică şi bucătărie cu un mare horn sau hotă îmbrăcată în faianţă, căzi pentru vase şi un pârâu care aducea direct peştii la îndemână bucătarului!

Batalha, o bătălie şi o jurăminte de credinţă

Batalha are o faţadă mai simplă; în schimb, în părţile laterale şi superioare se desfăşoară o mulţime de arcade şi turnuleţe; este stil gotic cu influenţe franceze îmbogăţit de ornamente în stilul manuelin, specific portughez; chiar dacă aici apar vitralii, interiorul simplu şi maiestuos aminteşte de catedralele britanice (York şi Winchester). De mare frumuseţe este Capela Fondatorului cu mormintele regelui Dom Joao I, al soţiei sale, Filipa de Lancaster, şi al copiilor lor. La Batalha este şi mormântul lui Dom Enrique Navigatorul.

În secolul al-XIV-lea după moartea ultimului domnitor din casa de Burgundia s-a declanşat o rivalitate între Juan I de Castilia şi Joao, Mare Maestru al ordinului Avis, privind ocuparea tronului Portugaliei; a avut loc o mare bătălie în sudul Bathaliei de astăzi. Dacă învingea primul, ţara ar fi intrat sub dominaţie spaniolă: Joao a jurat Fecioarei Maria că îi va construi o biserică măreaţă dacă va învinge, ceea ce s-a şi întâmplat, Portugalia a rămas independentă încă 200 de ani iar mănăstirea şi biserica au fost ridicate. Batalha înseamnă bătălie.

 

În episoadele următoare voi continua cu Fatima, valea râului Douro, Porto, Guimaraes, Braga şi Bom Jesus.

Citeşte şi episodul anterior.

 

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.