Punct și de la capăt în Canada

Claudia, citind blogul tău, am dat peste următoarea frază: «să trăim cu oamenii dragi ca şi cum fiecare zi ar fi ultima, iar cu omul iubit ca şi cum fiecare zi ar fi, din nou, prima». Blogul este despre călătorii, dar ai ales să vorbești despre oameni în primul rând. De ce?” 

„Blogul meu este unul despre oameni în definitiv, despre mine în particular. Călătoriile au ajuns să facă parte din viața mea și, astfel, scriu despre ele și despre mine în contextul lor. Călătoriile fac parte din viața noastră într-o anume măsură și ajung să ne definească pe fiecare dintre noi, să ne definească stilul de viață. Unii află că le place să călătorească și, astfel, își pun dintr-o dată job-ul pe planul secund, în timp ce alții se conving că sunt adepții statului acasă cu familia și că un concediul anual undeva la mal de mare e mai mult decât suficient. Sunt doar exemple, dar sunt, de fapt, semnul că o călătorie te schimbă și te ajută să te cunoști.

Când spun călătorie nu mă refer la o vacanță all inclusive în Grecia printr-o agenție de turism care se ocupă de toate, dar nici la o expediție de o lună în Nepal. Călătorie în sensul apropiat și accesibil românilor poate fi ceva de genul: vreau să văd Brașovul, citesc despre el, azi planific câte ceva, iar mâine mă urc în tren și sunt acolo. Nu presupune să angrenezi jumătate de univers sau nu știu ce sumă de bani, dar odată ajuns acolo experiența de călător, de descoperitor se răsfrânge și asupra ta și nu doar asupra locurilor. De fapt aici e trucul: nu sunt doar locuri și lucruri noi, intri și tu ca om în ecuație.

ClaudiaGican_2011.08_Cheile Rametului 1

  ClaudiaGican_2012.08_Fagaras

ClaudiaGican_2012.10_La Roma

De aceea, nu pot spune că blogul meu este unul de travel, pentru că nu este, dar de călătorii afirm că da, fără să am dubii. Călătoria este și trebuie să fie o experiență personală. Nu inedită, nu încadrată în canoanele a „dacă merg la Roma trebuie să văd aia, aia și cealaltă”, nu copiată din viața altora, ci o experiență personală.

Pentru mine, o călătorie poate fi și una de jumătate de oră într-o zonă necunoscută a orașului în care locuiesc. E vorba de deschiderea pe care o lași minții și inimii de a privi necunoscutul, de a observa lumea din jurul tău. Altfel, nu văd cum ne-am mai minuna de frumusețile acestei lumi dacă ne-am raporta numai la exotic de pildă?

Oamenii fac deseori greșeala asta și e o capcană cinică. Un pescăruș sau o veveriță îmi aduc zâmbetul pe chip la fel ca un papagal exotic, deși pe cel din urmă îl văd de câteva ori pe an și, mai degrabă, doar la grădini zoologice. Oamenii trebuie să se bucure și să călătorească cu același entuziasm de fiecare dată, dacă n-o pot face, atunci poate e mai bine să stea acasă o vreme sau să meargă în locuri unde să-și redobândească această simplă calitate de a te bucura.

Legat de fraza din întrebare, de-a lungul timpului au fost mai multe care s-au perindat prin timeline-ul blogului, fiecare dintre ele trasând oarecum motto-ul perioadei curente. Cred în oamenii dragi și în existența lor și în rolul lor în viața noastră. Alături de unii dintre ei călătorim, pe alții ni i-am dori alături, dar nu se poate și de multe ori dorul de ei ne plimbă prin lume. Diferența pe care o fac între oamenii dragi și omul drag este că, în iubire, nu există mâine, nu există amânare, există doar azi, iar dacă din călătoria de unul singur ai multe de învățat, din călătoria în doi afli și cum să împărtășești ce ai învățat. ”

„Dacă ar fi să te descrii în exact trei propoziții, ce ai spune?”

„Am multe slăbiciuni, una dintre ele fiind naivitatea, dar port mereu credința că, fără ea, mi-aș pierde îngăduința, toleranța, impulsivitatea primului gând ce ajunge să fie rostit și de care nu mă dezic. Culmea este că am avut mereu de câștigat fiind așa. Mi-e foarte drag muntele și drumețiile mele l-au descoperit târziu, însă simt că m-am pregătit toată viața pentru el. Nu pot să descriu la un nivel deasupra detaliilor cum și de ce iubesc muntele, dar e ca și cum mă reîndrăgostesc de fiecare dată când mă gândesc la el, de fiecare dată când ajung la poalele lui, când urc, când privesc zările de pe vârfurile sale, când îi simt piatra sub tălpi…

Cred în ideea de doi și viața mea s-a lăsat purtată mereu de iureșul acestei idei. ”

ClaudiaGican_2011.08_Cheile Rametului 2

„Ai plecat de curând pentru o perioadă în Canada. Povestește-mi cum e. Primele impresii, primele gânduri, primele descoperiri… ” 

„Experiența canadiană e încă… nedefinibilă. Ca stare sufletească sau ca impresii. În primul rând, se simte că Europa a rămas undeva în urmă, că e alt continent aici. Parcă ar fi ceva în aer, în felul cum arată cerul la asfințit. Și cumva asta mă face să spun, și nu în joacă, după cum am mai afirmat, că Europa începe să însemne acasă. Pentru cei care nu știu, locuiesc în Montréal, iar situarea pe paralela 45 nu-mi asigură prea multe asemănări climatice cu ale României: iernii îi spune iarnă pentru că ninge și e cu vreo două luni mai lungă ca a noastră, primăvara ar ține „o zi”, vara are temperaturi rezonabile, dar și multă umiditate în aer, și am păstrat pentru final toamna, cea vestită în culori și blândețe în termometre.

Deocamdată nu pot spune că îmi place Canada încât să rămân aici, dar nici că-mi displace încât mâine m-aș urca în avion. Sunt încă în faza de descoperire și o fac răbdător, ca un om care locuiește aici și nu ca un turist care trebuie musai să vadă, să viziteze. În același timp, mă bucur de lucrurile care îmi sunt familiare, au venit graurii și fac un tărăboi nebunesc (or ști ei ceva despre venirea primăverii), dar și de cele noi în care îmi surprind tot felul de reacții și acestea sunt, desigur, interacțiunile umane.

Despre canadieni sau mai bine zis, despre locuitorii Montréal-ului se pot spune multe lucruri, dar ceea ce m-a marcat este varietatea de chipuri umane, de origini și mai presus de toate: toleranța. Aici poți fi oricine venit de oriunde și nu vei părea ieșit din comun. Toți au venit de undeva, toți au o țară undeva departe în care ei sau părinții lor au amintirile unei alte vieți. Bagajul tău național este al tău și îl porți cu mândrie, învățând să respecți bagajul altora. Trebuie să lași acasă prejudecățile și orgoliul și să descoperi oamenii din jur de parcă sunt primii pe care îi cunoști.

ClaudiaGican_2012.09_La Dunare

ClaudiaGican_2012.06_Retezat Trail Race

Într-o regiune cum e Québec-ul, unde franceza este „obligatorie”, Montréal-ul este o insulă de bilingvism și este extraordinar faptul că se simte că e rodul străduinței tuturor. Oferta de a vorbi franceză sau engleză e generoasă, naturală, iar dacă totuși te bâlbâi în limba pe care tocmai ai ales s-o vorbești, răbdarea și înțelegerea celui din fața ta îți demonstrează că da, nu e ceva de fațadă, acest amalgam uman funcționează, comunicarea adevărată începe dincolo de limbă și cuvinte. Mi-ar plăcea ca multora dintre români să li se ofere această lecție de toleranță și deschidere, nici nu realizăm câtă nevoie avem, ca nație, de ea.

Strict turistic, citisem despre Montréal că ar avea, în unele zone, iz-ul capitalelor vestice europene, însă nu e chiar așa, amprenta americană se simte peste tot. Că sunt foarte multe festivaluri și că arta e la ea acasă este adevărat însă. Numai să treci prin Place des Arts…

E un oraș în care ai de toate, de la nebunia din centru te poți retrage imediat în zone rezidențiale cu spații verzi și căsuțe cochete, te poți pierde prin parcuri vechi de când orașul (copacii bătrâni de sute de ani o demonstrează) sau să apuci drumul muzeelor; nici plaja activităților sportive nu te dezamăgește, e variată și susținută de infrastructură (bazine de înot, patinoare iarna, piste de bicicletă peste tot prin oraș, dar și speciale pentru agrement vara etc.), vacanțele copiilor sunt prilej de tot felul de evenimente pentru a le oferi activități utile, iarna ai un întreg „oraș subteran” prin care să fentezi temperaturile de afară și aș putea să continui în acest spirit mult și bine.

ClaudiaGican_2012.11_Piatra Mare

Transportul e foarte bine pus la punct și integrat între tren-autobuz-metrou, cu metroul n-ai cum să nu te descurci, cu autobuzele e un pic mai greu căci stațiile nu au nume, doar un cod de cinci cifre, nu sunt anunțate, iar oprirea se face doar la cerere, astfel că nu le poți număra și spune: stația 54655 e a șasea… La capitolul acesta mai avem de investigat, dar deocamdată ne folosim de GPS.

Ca o concluzie, mi-aș nota undeva toate ideile bune pe care le văd puse în practică aici. Nici canadienilor nu le-ar strica excursii mai dese prin Europa căci din fiecare societate avem ce învăța și cred că folosul pe care îl putem aduce fiecare dintre noi călătorind e să nu rămânem doar cu impresii pozitive și atât, să le azvârlim în sertarul cu poze și jurnale, ci să le punem pe cât e posibil în practică în comunitatea din care facem parte. Și da, primul pas e să aparținem unei comunități și să funcționăm ca una. ”

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.