Poveste din Birmania

For English version, click herePentru versiunea în limba engleză, click aici

Traducere de: Lorena Drăghici

În momentul în care scriu aceste rânduri, mă aflu într-o casă de oaspeți dintr-un mic oraș (Hpa-An) din Birmania (Myanmar). Camera pe care am închiriat-o pentru 14$ este foarte mică și are două paturi și un birou, un ventilator și o podea acoperită cu linoleum. În oraș nu este lumină electrică, dar, din fericire, casa noastră de oaspeți are propriul generator, prin urmare noi avem curent electric, iar ventilatorul funcționează. Avem mare nevoie de ambele, din moment ce, la ora 7 p.m., sunt probabil 35 grade afară, ca să nu mai zic de umezeală. Acum o oră, când încă mai aveam lumină naturală, m-am grăbit să fac duș, astfel încât să nu mai fiu nevoită să folosesc frontala. Dușul/toaleta este, probabil, cel mai dezgustător loc în care m-am spălat vreodată. Am făcut tot posibilul să nu ating nimic în jurul meu, doar apa, și a trebuit să-mi reamintesc constant să nu țin gura deschisă în timp ce fac duș, întrucât apa nefiltrată provenea, cel mai probabil, din râul din apropiere. Oricum, nu a trebuit să-mi mai fac griji din această cauză pentru că dușul nu funcționa, asa că a trebuit să mă spăl direct la țeavă. E în regulă, am mai făcut asta înainte. Eram fericită că aveam, în sfârșit, apă cu care să mă spăl și nu mi-a mai păsat că locul puțea mai rău decât orice toaletă publică în care am intrat vreodată.

De când am ajuns în Birmania, am experimentat câteva situații care m-au lăsat cu gura căscată (cel puțin pe mine), ceea ce m-a făcut să mă gândesc mult la sărăcie și mizerie. Cred că oricărei persoane normale care ar călători într-o astfel de țară săracă, i-ar trece prin cap câteva gânduri despre ordinea mondială și despre ceea ce contează cu adevărat într-o viață de om.

Până în prezent, am călătorit în multe țări, unele mai bogate, altele mai sărace, dar nu am experimentat niciodată o asemenea dimensiune a sărăciei. Până la urmă, nu sărăcia mă face să mă gândesc la propria experiență de a crește într-o țară săracă, ci mizeria care, aici, pare să fie integrantă a vieții. Altfel, nu o pot explica.

Îmi amintesc că am crescut într-o țară care nu făcea parte din Occidentul înstărit, ci aparținea mai degrabă țărilor mai sărace din blocul comunist estic. Însă, trebuie să admit că și sărăcia are anumite niveluri și, cu siguranță, nu am trăit în sărăcia pe care am experimentat-o aici. Acum sunt recunoscătoare că m-am născut în țara în care m-am născut, dar și pentru oportunitățile care au apărut ulterior.

Țara mea natală are, la rândul său, propria categorie de oameni săraci. Iar aceștia sunt numeroși. Mă gândesc la locuitorii satelor simple care nu au foarte multe, dar care muncesc din greu în fiecare zi pentru a le arăta cu mândrie vecinilor și turiștilor că nu îți trebuie prea mult ca să îți îngrijești casa și gospodăria. Și chiar dacă nu au posibilități și averi, acești oameni se respectă printr-o casă curată, o curte îngrijită, un adăpost curat pentru păsări. Acestea sunt lucrurile cu care se mândresc. Și acestea sunt, în general, valorile care definesc un popor care se respectă sau care, cel puțin, mă fac să admir un asemenea popor.

Acum, nu prea înțeleg concepția acceptată, în general, de lumea întreagă (și, uneori, chiar încurajată de turiștii care nu înțeleg sensul cuvântului „exotic”) că, dacă ești sărac, trebuie să și trăiești înconjurat de mizerie. Pentru că asta mă dezgustă în Birmania, faptul că acești oameni extrem de simpli care trăiesc în case pe care le văzusem doar în documentare nu fac curățenie în propriile cămine. I-am privit cum își petrec întreaga zi stând pe câte un scaun, vânzând banane și nuci de cocos, pe care le culeg probabil din pomii din spatele casei, înconjurați de deșeuri de plastic, resturi rămase de la cina de aseară, pantofi stricați și motociclete nefuncționale. Tot ce nu mai au nevoie și tot ce îți poți imagina că găsești la groapa de gunoi se află strâns aici. Iar ei și copiii lor trăiesc, mănâncă și dorm în asemenea locuri. Într-un fel, turiștilor din jurul meu acest lucru li se pare ciudat, dar interesant. Este ceea ce ei consideră o călătorie într-un loc exotic. Toți fotografiază acești oameni și condițiile lor de trai ca într-o grădină zoologică.

Cum poate cineva să stea toată ziua și să nu facă nimic, când tot ce îți trebuie este o mătură ca să cureți locul în care mănânci și dormi?

Ah, nu trebuie să uit că îți trebuie energie ca să faci așa ceva. Și aici vreau să menționez că 90% dintre birmanezi sunt în permanență sub influența unei substanțe narcotice obținute din niște frunze care sunt vândute, legal, la scară largă.  Aceste frunze pe care birmanezii le mestecă, iar apoi le scuipă unde nimeresc (ce scârbos!) te amețesc și te fac greoi în mișcări, dar îți și taie pofta de mâncare și nevoia de somn. Astfel, presupun că unul dintre motivele pentru care această țară se află în situația în care se află este și această atitudine de „lasă-mă să te las”.

Probabil că judec prea aspru această nație pentru că nu sunt în locul lor să trăiesc în aceste condiții mizere, dar nu tolerez lenea sub nicio formă. Și mă întristează faptul că toate astea li se par exotice occidentalilor care călătoresc în Birmania. Și, prin atitudinea lor de încântare în a mânca într-un loc în care condițiile de igienă au fost demult uitate, îi încurajează pe indigeni să continue să trăiască în acest fel. Occidentalii își testează propriile limite de acceptare, după care se întorc într-o Franță sau Germanie curată, mândri de experiența prin care au trecut. Daca asta nu este ipocrizie, atunci nu știu cum s-o numesc.

Oamenii de aici intră acum, pentru prima dată, în contact cu civilizația și standardele occidentale. Asta vrem să arătăm și să încurajăm? Fiți leneși și murdari, vindeți-ne banane cu 3$ și stați degeaba toată ziua? Considerăm acest loc interesant și autentic, simțim adrenalina la fiecare pas pe care îl facem și ne întoarcem aici când simțim nevoia de aventură printre gândaci, țânțari și șobolani. Sunt singura care crede că această concepție este greșită? Majoritatea turiștilor pe care i-am întâlnit ne-au împărtășit impresiile lor despre această țară grozavă și această societate „neatinsă” pe care au găsit-o aici. Probabil că mulți dintre ei cred că și-au cumpărat bilete la grădina zoologică, ceea ce le și explică comportamentul.

Poate că greșesc; poate că trebuie doar să mă calmez și să sper că lucrurile se vor schimba de la sine în timp. Și poate că, într-o zi, toată lumea va afla că, dacă vrei ca bolile să dispară, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să te speli.

 

 

 

 

IMG_3148Author: Mara Corfariu, Travel Photo Report

M-am născut şi am crescut în România, însă de la varsta de 27 de ani m-am mutat in inima Europei, în Praga, Cehia. Aici am învăţat să călătoresc şi să explorez ceea ce probabil nu aş fi avut altfel curajul. Momentan sunt într-o excursie de 1 an de zile în jurul lumii, este mai mult o excursie cu descoperiri şi provocări personale, aşa am şi inceput să scriu… şi tot asa am ajuns la LumeaMare.