Cazare: apartament în Lisabona

Mulţi m-au auzit povestind cu entuziasm despre apartamentul în care am stat în Lisabona. Aşa că m-am mobilizat într-un final să dau mai multe detalii, în scris şi cu link-urile potrivite, ca să îţi servească şi ţie drept recomandare sau inspiraţie în cazul în care plănuieşti o şedere prin frumoasa Portugalie şi ai nevoie de cazare în Lisabona.

În primul rând, vreau să îţi spun ceea ce am aflat şi noi de la prieteni, anume că există viaţă dincolo de booking.com! Da, există site-uri cu apartamente, la preţuri incredibil de bune. Noi am găsit multe propuneri interesante pe HomeAway, singurul necaz fiind acela că nu ţi se răspunde la mesaje şi, dacă vrei să faci rezervare, trebuie să pui mâna pe telefon şi să suni. Alte variante pentru diferite colţuri de lume mai sunt Flat-Club, HomeHolidays sau Villarenters. Şi te rog şi pe tine să îmi spui dacă ai mai folosit alte website-uri.

Actualizare 2017: căsuța noastră de pe Rua da Cruz de Apolonia nr. 7 (Alfama River View Duplex ) nu mai este pe HomeAway. In schimb, în aceeași zonă poți găsi apartamente convenabile, acum chiar și pe Booking.com.



Booking.com

Până una alta să ne întoarcem la apartamentul pe care l-am închiriat noi în Lisabona, situat în cartierul Alfama, despre care poţi citi o descriere completă (şi adevărată) aici. Sau mai bine spus căsuţa în care ne-am simţit cu adevărat ca acasă, aceasta fiind o clădire independentă de orice altceva, cu uşa ce dă direct într-o stradă liniştită şi sigură (vis-a-vis este poliţia).

Nu este foarte aproape de staţia de metrou (aproximativ 900 de metri – 10 minute până la Santa Apolonia), dar de acolo mai ai doar o staţie până în centru, în Praça de Comércio. Mai aproape este o staţie de autobuz, care te lasă tot în centru. Urci când vii, cobori când pleci. Ceea ce este fain pentru că, fiind mai sus, poţi să vezi Tejo de la geamul dormitorului, în timp ce îţi bei cafeaua. Apartamentul este miniatural, în baie nu intră mai mult de o persoană o dată, la bucătărie te calci pe bătături, siguranţele mai sar dacă porneşti mai multe eletronice în acelaşi timp, dar totul este atât de bine dotat şi echipat încât treci cu uşurinţă peste micile neajunsuri. Ai tot ce îţi trebuie, de la produse pentru igienă până la condimente, ceaiuri şi cafea. Ai maşină de spălat, uscător electric de rufe, nu le mai înşir aici pe toate pentru că le vei vedea în descrierea de pe HomeAway, repet doar că nouă nu ne-a lipsit nimic, absolut nimic.

Am fi putut să nu luăm nici jucării de acasă, pentru că pe rafturile din dormitor se aflau diverse jocuri şi jucării pentru copii. Apartamentul este aşadar foarte util şi pentru familii cu copiii – nu sunt aşa convinsă că acea canapea din livingul de la parter e ideală pentru dormit, dar cei mici sunt mai puţin pretenţioşi. N-aş recomanda totuşi apartamentul pentru 5 persoane, aşa cum scrie pe site, o familie cu 1 sau 2 copii cred că e suficient.

Gazda a fost foarte amabilă şi flexibilă pe tot procesul rezervării, la sosire am găsit o sticlă de vin pe masă şi am fost aşteptaţi de doamna care se ocupa de curăţenie şi care vorbea română!

Şi ca să te conving că Lisabona este destul de accesibilă din punct de vedere buget îţi voi spune că apartamentul ne-a costat 30 de euro pe noapte, deci poţi să îţi planifici o săptămână acolo (6 nopţi) cu aproximativ 1000 Euro – din care cazarea e 180 de euro iar avionul pentru 2 adulţi şi un copil în jur de 800 euro. Se mai adaugă mâncarea, distracţiile şi intrările la diverse obiective, dar asta ştii tu mai bine ce şi cât vrei. Iar dacă zbori cu TAP Portugal şi rezişti la orele lor dificile de zbor, câştigi atât toată ziua de sosire, cât şi ultima zi.

De ce să mergi la Lisabona cu un copil? Asta e altă poveste şi poţi găsi argumentele în articolul Lisabona pentru copii.

Bucură-te de Portugalia şi spune-mi şi mie unde ai stat, dacă ai fost sau ai alte recomandări de cazare în Lisabona!


View Larger Map

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.