Fotodeclaraţie de fericire cu bălăceală la Divertiland

Când am gândit secţiunea aceasta mi-am imaginat că voi pune câte o fotografie superbă şi două vorbe de duh şi voila, o fotodeclaraţie de fericire reuşită. Fotografii cu telefonul? Blasfemie! Dar iată-mă cum tocmai pregătesc eu, acum, o fotodeclaraţie de fericire ilustrată cu telefonul. Şi să ne înţelegem, nu am decât un telefon de vorbit, nu vreo şmecherie de smart phone, iPhone şamd.

Important e că am fost fericită să descopăr Divertiland. Eu ca eu, dar s-o fi văzut pe LumeaMică ce fericită a fost, timp de cel puţin două săptămâni, până când ne-am hotărât să şi mergem. Dar a fost bine aşa, a avut timp să se pregătească. Vrei să ştii cum? Studiind site-ul de la un cap la altul, căutând filmuleţe pe youtube, făcându-şi curaj şi ştiind foarte bine, înainte de ajunge acolo, cum se cheamă toate toboganele, pe care se va da şi pe care nu. Apropo, pentru că eu am avut vreo două tobogane pe care am refuzat să mă dau cu ea, a fost propusă Ina pentru o viitoare vizită acolo. Ina nu ştie încă, află acum.

LumeaMică ar fi trebuit să scrie acest articol, clar. Dar până una alta va trebui să te mulţumeşti cu mine.

Am ajuns într-o zi caniculară de marţi. Locul senzaţional – nepregătită fiind, m-a lăsat fără cuvinte, nu-mi venea să cred că există aşa ceva în România, atât de aproape de Bucureşti. Cum spuneam, era cam cald. Lume multă, cozi mari pe la tobogane, greu de ajuns chiar şi la acelea care nu aveau aşa mare succes, pentru că românul ocupă toată scara, pe acelaşi principiu ca atunci când conduce pe şosea: e toată a lui! Tot pe principii româneşti funcţionează şi felul în care, odată ce ai pus mâna pe un colac, nu-i mai dai drumul – deşi băieţii ce păzeau pe acolo mai îndrăzneau din când în când, pe un ton admirabil de amabil, să roage entuziaştii să mai lase şi pe alţii. Mă rog, colace sunt din belşug, numai la cele de două locuri sau la salteluţele de dat pe burtă era înghesuială.

Am plătit eu şi LumeaMică 90 de lei. Eu 50, ea 30, dulapul 10. Nu e mult, sincer. Am intrat la parcuri mai scumpe şi mai puţin dotate, prin străinătăţuri.

Doar o ploaie ne-a stricat cheful de joacă. Am mâncat ceva şi am aşteptat să se mai potolească. Când am plecat ne-am uitat în jur şi ne-am îngrozit. Nimeni nu se grăbea să strângă mizeria lăsată în urma furtunii şi a celor ce îşi „uitaseră” pe şezlonguri tăvi, pahare, cutii de bere, şlapi rupţi şi aşa mai departe. Despre ce era la toalete nu mai spun nimic. Şi parol că fusese mai curat pe timp de soare şi cu mai multă lume în parc, noi am plecat printre ultimii. Mi-a părut rău că am rămas cu imaginea asta în minte, dar îmi păstrez impresia favorabilă şi îţi spun şi ţie că merită să mergi acolo într-o zi cu soare!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.