Îmi amorţeau mâinile şi cu greu reuşeam să ţin ritmul. Mai aruncam un ochi spre stânga în caietul colegei mele atunci când rămâneam în urmă cu scrisul. Profesorul ne dicta cu o voce egală, în ritm alert timp de o oră, aproape fără pauze. Despre lumi care existaseră cu vreo cinci şase mii de ani înaintea noastră. Prin clasa a IX-a de liceu, în entuziasmul ieşirii de sub regimul comunist, am avut un curs de cultură şi civilizaţie cu care au încercat să înlocuiască foarte probabil orele de economie politică sau alte materii propagandistice predate prin şcoli până atunci.
Exact când te aştepţi cel mai puţin viaţa te surprinde şi te duce în cele mai insolite locuri. Eram deja la a doua călătorie în partea de sud-vest a Iranului, în provincia Khuzestan, când gazdele ne-au propus să vizităm câteva locuri istorice din zonă fără să ne dea alte amănunte. Într-o dimineaţă de februarie, mult prea caldă pentru organismul meu învăluit şi înfăşurat, după legea locală, cu prea multe eşarfe şi veşminte, am pornit să vizităm complexul istoric de la Choga Zanbil aflat apropiere.
Choga Zanbil în persană înseamnă „dealul coşului răsturnat” sau „deal ca un coş răsturnat” , după forma pe care a luat-o templul de-a lungul veacurilor în care straturile de pământ l-au acoperit, l-au ascuns, dar l-au şi protejat. Vizitatori nu erau aproape deloc, ceea ce mi-a plăcut nespus. Era ca şi cum am fi închiriat un imens muzeu în aer liber doar pentru noi. Ba mai mult am avut privilegiul de a avea ca ghid un localnic ce copilărise în zonă. Un persan înalt, zvelt, chipeş, cu nişte ochi negri pătrunzători, avea să mai risipească din ignoranţa noastră într-ale istoriei antice.
Pământul pe care se afla acest complex arheologic din perioada imperiului elamit aparţinuse bunicului său. Trebuie precizat că regiunea Khuzestan este una dintre cele mai bogate în resurse de petrol. Descoperirea sitului arheologic a fost făcută întâmplător când, la începutul anilor ’50, zona era survolată de străini în căutarea zăcămintelor de petrol. Ceea ce de la sol părea a fi un simplu deal, observat de deasupra s-a descoperit că ascundea nişte ruine.
Dur Untash, cum se numea odinioară complexul construit de regele elamit Untash Napirishna pe la 1250 î.C. nu era un oraş propriu zis, ci îndeplinea un rol sacru religios. Marele zigurat din centru îi era închinat zeului Inshushinak. Se pare că ziguratul de la Dur Untash ar fi cel mai bine păstrat dintre structurile de acest tip din civilizaţia antică. „Oraşul lui Untash” construit din cărămizi de argilă cuprindea pe lângă ziguratul central mai multe temple închinate unor zeităţi minore toate fiind protejate de trei ziduri concentrice. Existau şi palate pentru ca regele Untash, familia regală şi curtea sa să aibă adăpost atunci când participau la ceremoniile religioase de la templu.
Când am auzit de zigurat în capul meu s-a făcut un declic: hmm, mai auzisem despre asta, undeva, cândva. Babilon, Mesopotamia, scrierea sumeriană, codul lui Hamurabi, Epopeea lui Ghilgameş… era la ora de cultură şi civilizaţie din liceu! Nu-mi venea să cred unde mă aflu. M-am pornit şi am început să pun o sumedenie de întrebări, trebuia să profit.
Ghidul îmi părea o enciclopedie ambulantă în materie după mulţimea de detalii cu care ne copleşea. O făcea cu bucurie şi multă pasiune. De fapt, tânjea ca oamenii să-i pună întrebări care ar fi arătat atenţia şi interesul real al celor pe care se străduia să-i poarte înapoi în timp. Ne-a mărturisit că a crescut printre arheologii străini care făceau săpăturile şi acestui fapt îi datora cantitatea impresionantă de informaţii pe care o poseda.
Iranienii sunt naţionalişti şi foarte mândri de trecutul lor istoric măreţ. Amir nu făcea excepţie. Ne-a arătat pe îndelete locurile unde se mai păstrau în zid cărămizile înscrise cu caractere cuneiforme, mormintele regale din palatul funerar şi toate cotloanele complexului unde în mod normal turiştilor le era interzis accesul. Am rămas impresionată însă de „tehnologie”, de ceea ce el a denumit prima staţie de epurare a apei. Printr-un sistem de canale apa era adusă de la depărtare şi lăsată la filtrat într-un bazin construit cu o formă specială care să grăbească sedimentarea suspensiilor pe care aceasta le putea conţine. Şi mi-am amintit de încă un lucru pentru care erau faimoase popoarele din acele civilizaţii antice, și anume sistemele de irigaţii şi apeducte care i-au ajutat în agricultură şi le-a adus prosperitate.
Din 1979 complexul arheologic Choga Zanbil a intrat în patrimoniul UNESCO.
Deşi am apreciat în mod egoist absenţa aproape totală a turiştilor şi lipsa înghesuielii specifice locurilor faimoase din Europa, Persia are enorm de arătat şi ar merita infinit mai mulţi vizitatori. Este dintotdeauna un tărâm fascinant care asupra mea exercită o formă subtilă de magnetism.
Pentru câteva ore am plonjat înapoi în timp cu vreo patru milenii într-un loc din cărţile de istorie sau de la orele de cultură şi civilizaţie. Iar cursurile aparent plictisitoare de prin liceu le-am găsit deodată extrem de utile. Totul a căpătat un nou sens. Pentru că nu ştii niciodată unde ai putea ajunge mai mult sau mai puţin întâmplător.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
