Despre desertul săsesc şi desertul cultural

... adică despre lichiu și Piazzolla & Galliano, despre plăcinta săsească și tangoul argentinian, adunate la un loc într-un sat mic aflat între Viscri și Saschiz. Pentru prima dată pun o rețetă povestită și făcută de altcineva pentru că mi-a fost teamă că o voi uita sau că trecerea timpului va nivela amintirile. Chiar şi aşa te rog să mă tragi de mânecă dacă am scăpat ceva, oricum în curând va intra şi în bucătăria mea şi voi reveni cu impresii la cald. Weekendul trecut, la Cloașterf, am descoperit, așa cum spunea Roxana în articolul de ieri, "marea vedetă a zilei, renumitul lichiu, desertul tradiţional săsesc, copt în cuptorul din curte, pe cărbuni, şi mâncat apoi cald şi aburind, în cantităţi nemăsurate". Doamna Maria, venită din satul de peste deal, din Criț, întindea foile de plăcintă în bucătăria devenită cartierul general al brunchului transilvănean care se pregătea să înceapă. În tavă era întinsă deja foaia de aluat. Un aluat simplu din făină (1 kg), zahăr (200 g), ...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.