Mâini lungi, mâini scurte – Castelul Franzensburg

– Clip, clap, pleosc!

– Ce-o fi asta?

Eram în faţa unui gasthof elegant din orăşelul Perchtoldsorf, foarte aproape de Viena, după o scurtă plimbare prin centrul pitoresc şi vizitarea bisericii. Uşi închise, nicio mişcare. Ştiam că, în general, spre seară, proprietarii de pensiuni, gasthofuri şi zimmere se retrag în cochiliile lor şi ies de acolo cu greu. De data aceasta, imobilul părea nelocuit. Si nici măcar nu era seară! Soarele de un portocaliu strident sfârşea de pârjolit Austria după o zi cu peste 34 de grade.

Sunăm. Linişte. Începem să vorbim tare ca să ne audă cineva.

– Clip, clap, pleosc!

Michel se uită peste un gros şi tuns gard viu; vede o piscină mică, gonflabilă şi o persoană întinsă pe o saltea albastră. De acolo veneau clipocelile.

Eram rupţi de oboseală. Ne dedicasem întreaga zi grădinilor şi castelului Franzenburg din satul Laxenburg*.

*

„Clip, clip”, s-au auzit vâslele bărcilor pe lacul imens, artificial, din parcul în stil englezesc. Francisc al II-lea a abandonat tradiţia parcurilor baroce, super modelate de grădinari, în favoarea revenirii la comuniunea dintre om şi natură.

Era destulă lume pe aleile sale asfaltate, pe sub stejarii seculari, pe peluze impecabil întreţinute, cu câţiva arbuşti înfloriţi, statui, monumentul lui Francisc al II-lea (ultimul împărat al Sfântului Imperiu Romano – Germanic), poduri, padoc şi manej pentru cai. Diferite tipuri de ambarcaţiuni mici aşteptau vizitatori. Localnicii îşi plimbau câinii şi copiii, şiruri de elevi mergeau într-o direcţie precisă, castelul medieval de pe insula artificială **. În ora rămasă între 10, când s-a deschis parcul şi 11, când se intra la castel, am avut timp să explorăm întinsa zona verde. La ora potrivită ne-am îmbarcat pe un mic bac şi am ajuns pe insulă.

Castelul este monumentul unui monarh, al unei dinastii şi al unei epoci.

Nemţi şi ei, austriecii, foarte organizaţi, ofereau audioghiduri sau texte în diferite limbi. Supraveghetorii conduceau şi urmăreau grupurile de vizitatori cu mare atenţie (şi interziceau fotografierea), în ritm destinat neamestecării grupurilor. Căci la Franzensburg locuieşte mândria naţională austro-ungară. Castelul nu se mărgineşte la a evoca personalităţi fascinante, suverani, nobili, cardinali, episcopi, ca Versailles, Compiegne, Linderhof etc. Niciodată locuit, el a fost realizat ca muzeu de familie ce glorifică domniile Habsburgilor**, aşa cum, în Germania, castelul Hohenzollern, este dedicat evocării unei alte dinastii europene, cu reprezentanţi în conducerea României.

Toate imperiile au avut mâinile lungi: romani, francezi, nemţi, ruşi  şi-au însuşit obeliscuri, statui, tablouri etc. şi le-au cărat „acasă”. Iată câteva dintre cele mai cunoscute exemple: veneţienii au jefuit Constantinopolul, iar cei patru cai care împodobeau hipodromul au ajuns pe acoperişul bazilicii San Marco; Napoleon a dispus demontarea cvadrigei de pe Poarta Brandenburg şi transportarea ei la Paris. După bătălia de la Waterloo aceasta s-a întors în Germania. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial s-au găsit în castelul Neuschwanstein zeci de capodopere adunate şi „puse bine” de nazişti. Au fost restaurate de aliaţi şi înapoiate proprietarilor.

Cât despre transformări… sunt nenumărate: din plafonul de bronz al Panteonului s-au turnat coloanele de la baldachinul situat deasupra altarului Sfântului Petru din celebra bazilică romană cu acelaşi nume. Dacă un papă nu ar fi declarat Colsseumul loc sfânt, acesta ar fi dispărut, piatră cu piatră, pentru alte construcţii. Unele statui şi unele tunuri au fost topite şi au devenit altceva. Şi invers. În Spania, peste moschei demolate total sau parţial s-au ridicat biserici catolice. Ce să mai vorbim despre catedrala creştină construită în Moscheea din Cordoba!

Francisc al II-lea al Austriei a optat şi el pentru luat: la solicitarea lui s-au dezmembrat capodopere ale meşteşugarilor şi artiştilor din castele, primării, mânăstiri, abaţii, biserici*** de pe teritoriul imperiului şi s-au remontat ulterior în interioarele castelului Franzenburg: plafoane din lemn sculptat, lambriuri din lemn sau piele de porc şi foiţă de aur, vitralii, mobilier masiv, în stil bidermeier, din lemn sculptat. Tablourile înfăţişau momente importante din viaţa suveranilor austrieci. În completare, obiecte preţioase care au aparţinut suveranilor, unele importate (majoritatea din Florenţa) sau cadouri (masa florentină primită de cuplul Sissi şi Franz Josef, la nuntă).

Vizita începea cu sala armelor, dominată de statuia ecvestră a împăratului. Se sugera că un imperiu nu s-a făcut doar cu diplomaţie şi strategii, ci mai ales cu arme de luptă**** din diferite epoci, arme de turnir, săgeţi turceşti, archebuze, blazoanele a 44 de ţări şi provincii reunite sub o conducere unică. În Sala ovală a Habsburgilor străluceau statuile din marmoră de Carrara începând cu strămoşii. Steme, baldachine, draperii şi tapiţerii din catifea, mozaicuri, vase şi tapete preţioase, vitraliile şi tablourile, alcătuiesc un tezaur unic în Austria.

Am parcurs sub ochii vigilenţi ai supraveghetorului două săli de recepţie, camera Luizei, camera de tors, camera reginei, camera de corespondenţă, sala tronului, sala încoronării, sala încoronării ungureşti, sala Lorena, capela. În sala cavalerilor douăzeci de tablouri înfăţişau în mărime naturală personalităţi habsburgice. Sala rece a torturii oferea un moment macabru: un manechin în lanţuri îşi zdrăngănea lanţurile.

După decorurile şi scaunele din curtea interioară ne-am dat seama că acolo aveau loc spectacole.

Mâinile lungi în a lua s-au dovedit scurte în a păstra, ceea ce a dus la un final tragic al dinastiei Habsburgilor: ramura spaniolă a practicat căsătoriile consangvinice pentru nu înstrăina averile familiei, ceea ce a dus la deformări fizice, degradare intelectuală şi, în final, la dispariţie (nu au mai avut moştenitori).

Franzensburg face parte din categoria „cunoaşte-ţi istoria” prin imagini şi forme. Instructiv.

Mi-ar fi părut rău să nu îl văd chiar dacă, iniţial, am aşezat arhitectura şi parcul pe locul întâi, înaintea exponatelor propriu zise. Era foarte cald; prezenţa apei şi umbrei, răcoarea şi fastul din interior, au fost benefice.

*

Oameni, haine, momente

Iată-ne din nou la drum, apoi la Perchtolsdorf, în faţa gasthofului silenţios, trăncănind aiurea, doar, doar să atragem atenţia proprietarilor.

– Clip, clap, pleosc! Se aude de după gardul viu.

Piscina începu să tuşească, clipocelile se înteţesc şi, minune, apare şi se îndreaptă spre noi o doamnă înaltă, şiroind de apă, în costum de baie albastru. Trecuse de vârsta când s-ar fi mândrit cu hainele împăratului. Mi-au intrat în ochi doar o piele udă, pătată şi cu vene albăstrii la vedere, vag întinsă pe o musculatură obosită, slipul minuscul şi un sutien pe trei sferturi gol.

Ne-am salutat, am arătat rezervarea, uşile s-au deschis. Am crezut că prima mişcare a dumneaei va fi să caute un ceva cu care să se acopere. Deloc! Tot ceremonialul cazării s-a derulat în această lipsă parţială de veşminte. Mai mult chiar, nu ne-a plăcut camera, era caldă ca o bucătărie iarna, aşa că am coborât la recepţie. Am primit alta, tot de la costumul de baie.

Am încercat o mini conversaţie într-o limbă amestecată.

– Very chon zentrum stadt!

– Ja, ja…

– Great church… joli rathaus

– Ja, Ja…

Am vrut să aflu care este hramul bisericii şi am întrebat în aceeaşi o limbă multinaţională:

– What  is  the patron, name of church/kirche?

– My name is Monika!

– No, kirche name ?

– My name… Monika

Mi-am spus şi eu numele, l-am prezentat pe Michel, până la urmă a înţeles şi mi-a răspuns. Cred că patronul bisericii era Sfântul Augustin.

– Ok! am declarat eu satisfăcută de parcă de asta bântuiam prin Austria, în căutarea acestui lucru.

Perchtolstdorf7460 Perchtolstdorf7459

Din momentul naşterii acestei Venus din piscină până a doua zi, dacă m-aş fi întâlnit cu ea pe stradă, nu aş fi recunoscut-o; în mintea mea nu faţa ocupase cel mai mare loc.

Camera „noastră” avea un balcon adânc atârnat deasupra unei coline verzi, vile frumoase la distanţă şi o minune de brad gigant, stufos, albastru, chiar în faţă. Făceam ce făceam şi iar la el mă uitam. Era un copac de care oricine se putea îndrăgosti la prima vedere: trunchi gros şi drept, crengi simetrice bogat împodobite, încărcate de mai multe generaţii de conuri, culoarea albăstruie brumată.

Când călătoresc, nu adorm repede; închid ochii şi frânturi din cele văzute mi se îmbulzesc fără noimă, sub pleoape. La Perchtoldsorf, bradul a alungat toate celelalte imagini.

Aerul excesiv de cald din timpul zilei ce trecuse s-a întâlnit cu altfel de curenţi, mai reci, cred, căci în toiul nopţii s-au pornit pentru câteva ore, o vijelie şi un vuiet, înspăimântătoare. M-am temut de uriaşul albastru, care se zbătea cumplit, mai înalt ca orice casă din acel cartier.  Când m-am trezit, întâi la el m-am uitat şi m-a uimit noua sa haină; soarele deja, de la prima sa apariţie, se arăta clonţos: lumina puternică, galben portocalie, făcea bradul de nerecunoscut. Oranj şi galben, culori calde, surprinzătoare pe masa tremurătoare de ramuri grele, gri albastru, dădeau copacului un alt veşmânt. Părea o ciudată tapiserie în balans uşor.

Perchtolstdorf7471

La micul dejun, ca să se reabiliteze, frau Monika apăru împodobită cu un şirag de mărgele albe. Ca şi bradul, dimineaţa şi dânsa avea alt aspect. Purta o rochie lungă, vaporoasă, albă cu mici flori roz, leit cămaşă de noapte. Abia atunci am văzut-o în întregime. Odihnită şi uscată gazda noastră avea un chip frumos, cândva drăgălaş.

Se ştie, la oameni ca şi la brazi, hainele şi momentul în care le porţi, contează.

Note:

*Situat la 25 de km de centrul Vienei satul Laxenburg a fost reşedinţă de vară a familiei imperiale de Habsburg care se retrăgea aici verile pentru recreere şi vânătoare; este aici un castel vechi care a trecut prin împrejurări tragice. Nu el se vizitează, ci Castelul Franzenburg, din acelaşi parc.

** Casa de Habsburg a fost o importantă familie regală din care au provenit toţi împăraţii Imperiului Romano-Germanic şi ai imperiului Austriac, devenit austro-ungar.  Înainte cu 8 ani de abdicarea ultimului împărat (Carol I, 1918) imperiul cuprindea Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Croaţia, sudul Poloniei, vestul Ucrainei, Bucovina, nord-vestul României şi Transilvania, Bosnia, Serbia, nordul Italiei, şi sudul Olandei şi avea 28,5 milioane de locuitori.

Castelul Franzenburg a fost construit între 1798-1836 la dorinţa lui Franz al II-lea ca muzeu privat, dedicat cultului dinastiei a cărei deviză era „Austriei îi este destinat să conducă întregul univers”. Concomitent, în Bavaria, Ludovic I construia templul Walhalla care glorifica marile personalităţi germane din toate timpurile, copie a Parthenonului grec.

***Abaţii: Klosterneuburg, Zwettl, Melk

Castele: Poggstall, Rappottenstein, Rosenburg, Kilb

Primării: Salzburg, Eger.

**** Arsenalul din Graz a fost în secolul al XVII-lea cel mai mare din lume.

Intrare parc 1,80 euro; la castel,  11 euro; traversare lac 1 euro

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.