Poveşti cu biserici săseşti

Anul trecut m-a tras aţa în Transilvania la bisericile fortificate despre care tot auzisem vorbindu-se. Adevărat că atunci n-am văzut decât cinci (Mediaş, Valea Viilor, Biertan, Saschiz, Viscri), ele fiind mult mai multe de felul lor. Mai precis, peste 200 de astfel de biserici la nivelul ţării, şapte dintre acestea fiind incluse în patrimoniul UNESCO – şase săseşti (Biertan, Câlnic, Prejmer, Saschiz, Valea Viilor, Viscri) şi una secuiască (Dârjiu). De frumoase sunt frumoase, că doar nu-s lăudate aşa degeaba. Unele sunt foarte bine conservate, oferind mărturii ale vieţii de zi cu zi a saşilor, altele se află în curs de renovare, aşteptând ca povestea lor să fie spusă mai departe.

Saşii şi bisericile săseşti în câteva cuvinte

Saşii, populaţie de origine germană, au venit în Transilvania începând cu jumătatea secolului al XII-lea. Au întemeiat sate şi oraşe-cetate (Sibiu, Sighişoara, Mediaş) cu străzi calculat dispuse în jurul unei pieţe centrale şi au construit biserici şi cetăţi fortificate. În perioada comunismului, cu precădere în perioada ’88-89, dar şi după anii ’90, saşii transilvăneni au început să plece în Germania lăsând în urmă casele cu ziduri înalte şi porţi largi şi mare parte din ce agonisiseră. În prezent, o parte din ei mai vin în vizită, puţini având însă intenţia de a se întoarce definitiv în România. „Sasul e fidel şi muncitor, dar mândru şi orgolios. […] Se mai întorc unii, dar când mă gândesc, nici n-au la ce să se întoarcă dacă şi-au împrăştiat tot”, spune dna Sara Dootz, cea care deschide vizitatorilor porţile bisericii din Viscri.

DSC_3894

Majoritatea bisericilor săseşti au fost ridicate peste bazilici romanice construite de coloniştii saşi după modelul celor din Saxonia, Bavaria şi Turingia. Influenţele gotice în construcţia bisericilor au apărut la jumătatea secolului al XIII-lea, peste un secol apărând şi influenţe ale stilurilor ecleziastice urbane. Din catolice, bisericile săseşti au devenit evanghelice după reforma luterană. Un aspect interesant este că bisericile evanghelice nu au hram cum au cele ortodoxe, de exemplu.

De ce biserici fortificate?

Pentru că, în urma invaziilor tătare (prima jumătate a secolului al XIII-lea) şi otomane (prima jumătate a secolului al XV-lea), bisericile devin, din centre ale vieţii spirituale, centre de rezistenţă. Astfel, sașii ori au transformat bisericile în fortăreţe, turnul clopotniţei fiind cel mai bine fortificat, ori au consolidat aceste construcţii, dotându-le cu ziduri groase de piatră, turnuri de apărare, bastioane cu guri de tragere şi drumuri de strajă, precum şi camere de depozitare a armelor şi alimentelor, provizii cu ajutorul cărora locuitorii puteau rezista asediilor în vremuri de restrişte. În astfel de cazuri, nu mi se mai pare potrivit termenul de „biserică fortificată”, pentru că înconjurând cea mai importantă construcţie a comunităţii cu ziduri de apărare, aceasta devine, de fapt, o cetate.

DSC_3747Aproape fiecare cetate săsească are un „turn al slăninilor” sau chiar mai multe, acesta fiind locul în care sătenii veneau să agaţe şunci şi slănini la uscat, întrucât temperaturile scăzute din turn şi gurile de aerisire le fereau de râncezeală. Cum ştiau saşii cui aparţineau slăninile? Simplu, pe șoriciul fiecărei bucăţi de slănină se scria numele familiei sau numărul casei în care locuia familia respectivă. Saşii erau oameni cinstiţi şi nu se întâmpla ca vreunul dintre ei să poftească să se înfrupte din bucata altuia. Sătenilor le era permisă o singură vizită pe săptămână în acest turn dată, de obicei miercurea sau duminica, fiind anunţaţi de sunetul unui anumit clopot care se trăgea de dimineaţă.

DSC_3964Tot în cetăţile săseşti am aflat despre „camera împăcării”, locul unde saşii şi săsoaicele cu chef de harţă făceau terapie de cuplu, gratis, ca să nu ajungă la divorţ. Aceştia erau închişi vreme de câteva săptămâni într-o cămăruţă unde trebuiau să împartă totul, de la un singur tacâm până la un singur pat. Asta până când se potoleau spiritele şi, de obicei, se potoleau.

Saşii erau buni comercianţi şi meşteşugari iscusiţi. Meşteşugarii se organizau în bresle (lemnari, fierari, croitori, tăbăcari, curelari, cizmari, cojocari, ceramişti, etc.) care funcţionau încă din 1376. Tot despre saşi se spune că făceau totul cu metodă, gândeau bine la început şi abia apoi se apucau efectiv de lucru. Dacă eşti curios să ştii, de exemplu, care sunt diferenţele dintre satele săseşti şi cele româneşti citeşte acest articol.

DSC_3983În articolele următoare îţi voi spune poveşti despre bisericile fortificate pe care le-am vizitat. Între timp însă, dacă în drumul tău întâlneşti o astfel de biserică, nu ezita să-i calci pragul, vei fi surprins de câte lucruri vei afla şi te va molipsi entuziasmul oamenilor care au în grijă aceste monumente şi ale căror relatări nu lasă praful uitării să acopere în totalitate aceste file de istorie.

Surse:
http://ro.wikipedia.org
http://povestisasesti.com
www.sibiu-turism.ro

 

Lorena este absolventă de filologie şi lucrează ca traducător. Călătoreşte pentru că îi place să descopere locuri, să cunoască oameni şi să experimenteze lucruri noi. Pentru ea călătoria este o sursă nepreţuită de cunoaştere şi se bucură să îşi împărtăşească impresiile de drum cu alţi călători din lumea mare.