Masaj, terapie cu apă, aer curat, zâmbete şi culori, toate acestea sunt la îndemâna oricărui călător în Africa. Te iau acum cu mine în cel mai frumos centru spa, un spa care nu are nevoie de pereţi sau echipamente sofisticate, un loc în care obţii relaxarea direct din natură.

Masajul african

Adevărata aventură în Africa începe atunci când maşina iese de pe şoselele asfaltate şi pătrunde pe drumurile de pământ roşu, zdruncinându-te în ceea ce africanii şi ghizii îţi prezintă pe un ton jucăuş ca „masaj african”. Dacă drumul tău duce către safari, vei avea probabil parte şi de un peeling sau o împachetare cu praf. Dar asta nu intră în pachetul articolului de astăzi, astăzi ne zdruncinăm spre muntele Kilimanjaro, la poalele căruia se adăpostesc sate mici, ascunse printre plantaţii de bananieri şi arbori de cafea.

097_Cascada Mnambe

Terapia cu verde

Culoarea verde, cu toată simbolistica ei legată de creaţie, natură, regenerare, vindecare sau calmare, explodează în jurul nostru, contrastând cu drumul roşu pe care urcă maşina. Privim textura lutoasă a pământului uscat şi întrebăm dacă pe aici se poate circula în anotimpul ploios. Ghidul nostru ridică din sprâncene râzând, iar în ochii lui citim la rândul nostru o întrebare: voi glumiţi? Mda, nici nu ştiu cum de ne-a trecut aşa ceva prin cap, cu siguranţă că drumul devine un fel de derdeluş la cea mai mică ploaie.

026_Cascada Mnambe

030_Cascada Mnambe

034_Cascada Mnambe

După un masaj temeinic coborâm în sfârşit din microbuz şi ne continuăm drumul pe jos, scăldându-ne cu toate simţurile printr-un peisaj greu de descris altfel decât în imagini. Sunt mai multe nuanţe de verde. Verdele bananierilor, verdele arbuştilor de cafea, dar şi verdele crud al gardurilor vii din apropierea caselor simple din chirpici şi lemn, garduri care, surprinzător, sunt frumos tăiate, în forme geometrice.

033_Cascada Mnambe_5413

053_Cascada Mnambe

Ghidul nostru ne povesteşte pe traseu despre plante şi cafea, ne arată copacul din a cărui scoarţă se face un praf foarte bun pentru tratarea malariei, o rădăcină în formă de cartof ce se foloseşte la gătit, dar şi frunzele de mentă şi lime pe care localnicii le folosesc la mâncare sau la ceai. Bananele sunt foarte folosite de localnici la mâncare, şi nu mă refer la desert ci la supe sau feluri consistente şi hrănitoare.

041_Cascada Mnambe

039_Cascada Mnambe

040_Cascada Mnambe

Tratamentul cu zâmbete

Copiii ne însoţesc zâmbind tot drumul, departe de a fi dezinteresaţi. Din când în când ne mai cer ceva, dar nu devin nici agresivi, nici enervanţi, îşi păstrează zâmbetul sperând până la capăt că vom împărţi cu ei măcar pachetele cu mâncare (ceea ce se şi întâmplă, la pauza de masă). Unii sunt încălţaţi cu şlapi în diverse stadii de deteriorare, alţii cu cizme de cauciuc, alţii cu nimic. E greu să distingi între băieţi şi fete, după feţe ai spune că sunt toţi băieţi, dar câte o fustă murdară de blugi îţi indică prezenţa fetelor în grup. Toţi se mişcă liber şi lejer, făcându-ne pe noi, orăşenii, atenţi la fiecare pas şi piatră, să arătăm ca primii oameni pe lună. Femeile care lucrează pământul ne ignoră sau, cele mai tinere, ne aruncă şi ele o privire şi un zâmbet. Din copaci se mai aud vocile bărbaţilor care culeg banane. Boabele de cafea se usucă prin curţi, în site mari, în timp ce Richard, ghidul nostru cu trăsături micuţe şi fine ce îmi aduc aminte de Will Smith, ne povesteşte şi ne exemplifică cum ajunge cafeaua din copac în pungile cu boabe prăjite, pe care scrie bio, ce ne vor fi oferite spre cumpărare la întoarcerea de pe traseu.

057_Cascada Mnambe

069_Cascada Mnambe

066_Cascada Mnambe

052_Cascada Mnambe

042_Cascada Mnambe

043_Cascada Mnambe

036_Cascada Mnambe

035_Cascada Mnambe

049_Cascada Mnambe

065_Cascada Mnambe

061_Cascada Mnambe

Duşul suedez

În depărtare se vede deja cascada, dincolo de o vale şi încă o urcare. Traseul nu a fost deloc dificil, iar frumuseţea lui ne-a făcut să pierdem noţiunea timpului. În program scria că durează o oră, dar chiar dacă nu am zăbovit foarte mult la fotografii şi poveşti, sunt sigură că a durat mai mult.

067_Cascada Mnambe

Simt neliniştea celorlalţi şi a ghidului, care ştie că avem un avion de prins la final de zi, când mă hotărăsc să fac o baie în bazinul de sub cascadă. Doar Alex, Petra şi Cosmin se mai arată hotărâţi, ceilalţi încep să dea înapoi, pe măsură ce sunt întâmpinaţi de o ploaie fină de stropi reci. În apropierea masivei căderi de apă (de la vreo 70 de metri înălţime) aerul se răceşte brusc şi mă felicit că mi-am lăsat hainele sus, într-un foişor. Alex îşi dă seama imediat că nu are cum să scoată aparatul foto, fără să-l pună în pericol, aşa că îşi abandonează rucsacul pe o piatră, încercând să-l protejeze de apă cu cămaşa pe care o scoate repede de pe el. Doar Cosmin, cel care a fost primul în apă şi apucă să iasă înainte de noi, se încumetă să ne imortalizeze după baie. Cu un oarecare efort de voinţă înaintez spre cascadă, mai mult cu spatele, lăsându-mă biciuită de stropii de apă ca de cel mai puternic duş suedez. E rece, mai rece de atât nu se poate. Alex alunecă pe o piatră şi face o baie cu tot corpul mai repede decât îşi propusese. Petra încearcă disperată să înainteze spre mine, dar când mă hotărăsc să o ajut abandonează. Nu mai vede nimic, ochelarii s-au umplut de stropi. Nici fără ei nu ar vedea mai bine, iar ca să ne retragem avem nevoie să ne uităm pe unde păşim pentru a nu aluneca pe pietrele şi pământul ud. Copiii care ne-au însoţit tot drumul şi au privit amuzaţi încercările noastre caraghioase de e ne pune cu forţa naturii, o ţin pe Petra de mâini şi o ajută să ajungă cu bine înapoi la foişor, unde s-a făcut deja aglomeraţie.

076_aCascada Mnambe

076_Cascada Mnambe

078_Cascada Mnambe

077_Cascada Mnambe

Petra turuie şi dârdâie în acelaşi timp, impresionată de gestul lor, în timp ce pe mine nu mă mai impresionează decât numărul persoanelor în compania cărora va trebui să mă schimb. Cred că ştii cum e să tragi haine pe tine atunci când pielea e încă udă. Dar nu am timp să stau să mă usuc şi trebuie să dau jos costumul ud de pe mine, încercând să nu apar precum Eva în faţa tuturor celor care îşi iau doar prânzul şi nu au plătit pentru reprezentaţie.

Când plecăm înapoi spre locul în care ne-a lăsat maşina, am mâinile galbene de la apa şi vântul rece. Mă bucur de ritmul alert care mă ajută să mă încălzesc şi să-mi revin la culoarea mea normală, galben cu vagi nuanţe de roz.

083_Cascada Mnambe

084_Cascada Mnambe

Între trecut şi prezent

Pe drum mai oprim doar la o familie, unde adăugăm ceva la cunoştinţele despre producţia artizanală a cafelei şi luăm o gură din berea de banane făcută în casă. Ni se aduce într-o găletuşă la suprafaţa căreia pluteşte o spumă incertă, ca să nu mai spun că nici găletuşa nu are cum să fie de unică folosinţă. Bem totuşi câte o gură, să vedem cum e. E greu să ne facem o părere dintr-o singură sorbire.

088_Cascada Mnambe

089_Cascada Mnambe

090_Cascada Mnambe

091_Cascada Mnambe

092_Cascada Mnambe

093_Cascada Mnambe

După ce ne fotografiem cu familia şi copiii, ne grăbim mai departe spre locul în care ne aşteaptă maşina. Hainele ponosite de pe copii, haine cândva moderne, purtate la a cincea mână,  casele mici în care se înghesuie familii mari, copiii sau adulţii pe care îi întâlnim, cei care ne vând cafeaua produsă local, bătrâna care ne întinde la un preţ de nimic o pungă cu fructul pasiunii, nu fac decât să ne arate o mică parte din ritmul şi specificul vieţii de aici. Richard, cel care este ghid şi pe care, de fapt, nu-l cheamă Richard, dar şi-a ales acest nume pentru a le fi mai uşor turiştilor să-l strige (stai să vezi că pe şofer îl cheamă Elvis!), aparţine acestor locuri, dar şi-a croit un drum în viaţă departe de ele, revenind cu grupuri. E bine îmbrăcat şi ambiţios, îşi doreşte să câştige bani şi îi place mult meseria de ghid pe care o practică cu seriozitate şi o nuanţă de timiditate.

DSC_5505

Oamenii din tribul chaga (sau chagga, WaChaga) se disting prin inteligenţă. hărnicie şi prin felul în care au reuşit să transforme oferta naturii în grădini şi culturi. De când au migrat de prin alte părţi ale Africii către poalele munţilor Meru (al cincilea ca înălţime din Africa) şi Kilimanjaro (primul ca înălţime), s-au dovedit a fi buni agricultori, s-au folosit de irigaţii şi au creat terase pentru plantaţii, devenind, într-un fel, buni antreprenori. Cafeaua cultivată de ei are un rol important în export, şi asta începând din anii 1900. Din păcate nu am mai avut timp să ajungem să vedem cum arată locuinţele tradiţionale ale unei astfel de comunităţi, dar întotdeauna rămân lucruri de făcut şi oameni de întâlnit, motiv bun pentru o reîntoarcere.

DSC_5494

Şi dacă tot am pomenit de oamenii din tribul chaga, fac o paranteză pentru a o pomeni şi pe Teddy, un alt exemplu de om minunat care conduce un hotel (Stella Maris) şi o şcoală, cea din urmă susţinută de încasările primului. Ea a fost cea care ne-a întâmpinat atât la sosirea în Tanzania cât şi la întoarcerea din Zanzibar, o femeie caldă şi veselă, întruchiparea ospitalităţii şi bunătăţii. Tot de la ea am aflat, într-o seară, cum arată tortul aniversar pentru tribul ei. S-a întâmplat să nimerim fix de ziua fetelor ei şi poţi să vezi şi tu mai jos ce am împărţit după ce am cântat un la mulţi ani 100% englezesc. Nu ciocolată, nu frişcă, ci carne, într-o prezentare departe de a fi dulce şi drăgălaşă, cel puţin în ochii noştri de oameni obişnuiţi să mâncăm carne fără să ne mai imaginăm că a aceasta a avut un chip.

021_Stella Maris

022_Stella Maris

001_Stella Maris

Revenim la drumul nostru grăbit către maşină. Păşim pe acelaşi drum roşu flancat de vegetaţia abundentă, când motocicletă sparge liniştea coborând cu viteză, ca şi cum s-ar fi născut pentru astfel de drumuri. La „bordul” ei urlă muzică şi asta mă face să zâmbesc. Chiar şi la poalele muntelui Kilimanjaro, în liniştea unor sate ce par a fi bine izolate de lume, muzica face o legătură cu prezentul.

095_Cascada Mnambe

096_Cascada Mnambe

În curând ne vom îmbarca în avion, relaxaţi şi puţin obosiţi după terapia unei astfel de zile, iar a zbura mi se va părea ceva absolut firesc, în timp ce sunetul, mirosul şi muzica pe care acea motocicletă le-au lăsat în urmă mi-au părut, în acel moment şi loc, intrate cu forţa într-o lume arhaică.

Text: Roxana Farca

Foto: Alex Farca


 

Fotografiile de mai sus au fost realizate cu un Nikon D90 şi un mirorless Sony Alpha A6000, pentru care mulţumim Sony Romania.

Mulţumim 1001 adventures pentru experienţa deosebită pe care am trăit-o şi pentru şansa de a vă aduce azi spre citire aceste rânduri. Mulţumim şi companiei deosebite pe care am avut-o, am fost o gaşcă de pomină!

024_Cascada Mnambe

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.