Proiectul PI – fotografiind Islanda pe biciclete

Întotdeauna mi-au plăcut călătoriile mai puţin obişnuite şi întotdeauna i-am admirat pe cei care s-au aventurat prin diverse locuri din lume, fie pe jos, fie cu ajutorul diverselor mijloace de locomoţie. Prin urmare, n-aveam cum să rămân indiferentă la aventura islandeză pe biciclete a Aurei Popa şi a lui Dorin Bofan. Proiectul Pi, căci aşa s-a numit această aventură, s-a dorit a fi ceva mai mult decât o tură cu bicicletele într-un ţinut deja binecunoscut pentru peisajele sale extraordinare. Mai precis, prin intermediul acestui proiect s-a dorit conştientizarea unor aspecte cu repercusiuni la nivel mondial (schimbările climatice, de exemplu), dar şi stimularea dorinţei oamenilor de a petrece mai mult timp în natură, de a se orienta spre mijloace alternative de transport şi de a merge în călătorii pentru a-şi trăi propriile aventuri şi pentru a-şi spune propriile poveşti. Sau după cum spune şi Dorin: „Gheața se topește la un nivel alarmant, iar noi trebuie să fim mai atenți la cât consumăm, la câtă mâncare aruncăm, la câte haine ne cumpărăm ca să nu le purtăm, la mașina aia nouă pe care trebuie neapărat s-o avem. Hai să ne mai urcăm pe bicicletă, chiar dacă vine frigul. Hai să mai purtăm și haine vechi sau second-hand, că și alea țin de cald. Hai să nu mai fim atât de disperați după smartfoane, că încă avem prin sertar telefoane cu butoane care merg bine-mersi. Hai să nu mai băgăm în noi de parcă n-am mâncat de-o săptămână. Un pic de cumpătare, să-și mai revină și planeta.” Jurnalul de călătorie nu este foarte lung, având doar şase episoade, dar în el găseşti impresii bine conturate despre Islanda, drumuri, oameni, peisaje şi condiţii meteo, precum şi minunatele fotografii făcute de Dorin, care este, de altfel, fotograf profesionist. Îţi propun acum să-i cunoaştem mai bine pe Aura şi pe Dorin prin intermediul celor câteva întrebări la care i-am rugat să-mi răspundă şi crede-mă pe cuvânt că îţi va fi imposibil să nu-ţi placă şi ţie de ei.

Lorena: Aura, Dorin, cum v-aţi prezenta în câteva cuvinte?

Aura: Aș spune ca sunt o ființă aiurită, mândră când nu trebuie, curioasă în privința vieții de zi cu zi și îndărătnică pe ici-colo.

Dorin: Mie-mi place să cred că-s călător și fotograf, care visează să se stabilească la poalele muntelui.

Project Pi - Aura si Dorin

L.: Cum aţi ajuns să călătoriţi împreună şi care a fost prima tură de acest fel? Ce v-a făcut să vă daţi seama că sunteţi doi parteneri compatibili de drum?

D.: Compatibili de drum nu prea cred că suntem la cât ne-am certat în Islanda, însă relației noastre îi place la nebunie să stea pe-afară. Mai mult pe și pe lângă munți.

Prima oară am mers împreună pe munte. În Crai. Am dormit amândoi în cortul meu de-o persoană, pe creastă. Curios, dar am avut loc. A rămas și-un pic de spațiu pe margini chiar. Cu bicicleta în ture mai lungi nu mai mersesem. Am făcut de două ori 120 km cu Transfăgărășan inclus și-atunci mi-am dat seama că Aura nu renunță nici s-o picuri cu ceară. E super determinată când vine vorba de pedalat. Apoi am mai mers eu pentru amândoi la două ture de pregătire prin țară, încărcat la fel ca-n Islanda. Am făcut peste 500 km și-a fost tare fain.

Project Pi - Aura si Dorin 3

Project Pi 1

L.: Referitor la Proiectul Pi, care sunt motivele pentru care aţi ales Islanda şi bicicleta ca mijloc de deplasare? Mai ales că în primul episod al călătoriei Dorin scria că Islanda este un loc minunat, dar dificil de parcurs cu bicicleta.

D.: Islanda n-are nevoie de motive pentru cine iubește natura și vremea rea. Te duci, te minunezi, te-ntorci și mai vrei. Bicicleta pentru că n-avem mașină și pentru că am vrut să convingem cumva oamenii să iasă mai mult din casă și să facă mișcare. Aș putea să-ncep acum să-ți zic de încălzire globală și că, de fapt, toți contribuim la ea prin consum exagerat. Dar dacă nu se vede acum, înseamnă că nu există, așa-i? Avem toate șansele să lăsăm copiilor noștri o planetă nerăbdătoare să-i dea afară. Dar probabil nici lor nu prea o să le pese dacă ne văd pe noi cum stăm mai mereu cu fundul în mașină sau în fața televizorului. Poate de asta am ales bicicleta.

Project Pi 16

L.: Cum v-a întâmpinat Islanda la începutul turei şi cum vi s-a dezvăluit pe parcurs? Ce ne puteţi spune despre oamenii pe care i-aţi întâlnit acolo?

A: Cred că primul care ne-a luat în primire a fost vântul. Are brațe lungi, puternice, invizibile, dar cu toate acestea foarte perceptibile. Atunci am realizat că expresia ‘te cam bate vântul’ nu este un moft lingvistic sau vreo exagerare, vântul chiar îți poate lăsa vânătăi; e de ajuns să te atingă cu propria bicicletă încărcată la maxim. Acum, noi eram pregătiți sufletește pentru o găleată mai mare de precipitații. S-au spart în capul nostru destui nori (și aici, desigur, fiecare are amintiri diferite când vine vorba de câtă apă am îngurgitat), dar n-a fost ploaia cea mai mare amenințare.

Project Pi 3

Pe măsură ce fugărești mai mulți kilometri, te obișnuiești cu efortul, îi înțelegi utilitatea și îți educi chiar privirea spre o lume în care singurul element sălbatic/exotic este tocmai omul. De aceea cred, sincer, că insula aceasta este casa de vacanță preferată a naturii. Imagini într-o continuă și rapidă mișcare concurau pentru atenție. Rolul nostru acolo era de a căsca gura și dacă ne aduceam aminte, mai furam o poză-două. Izvoare fierbinți, plaje cu nisip negru, fumarole, munți roșii de riolite și negru-gri de obsidian, cascade dantelate, fiorduri care zimțează coasta cu Alanticul, vulcani, cratere și pseudo-cratere… toate acestea sunt alăturări dintre cele mai bizare și, desigur, peisaje care te țin mult de vorbă.

Project Pi 12

Project Pi 9

Iar islandezii sunt discreți și dezinvolți în același timp. Inteligenți, binevoitori și buni cunoscători ai locurilor. Neintimidați de vreme, ei joacă fotbal afară pe ploaie și pe frig, aleargă prin tot soiul de bălți, dau mâna cu vântul zilnic.

Project Pi 18

L.: Care sunt cele mai frumoase trei locuri din Islanda pe care le-aţi recomanda celor care vor să meargă acolo şi de ce?

A.: Dynjandi, Landmannalaugar, Fiordurile de Est. Sunt locuri care cer să fie cucerite și nu se lasă pradă ușor curiozității naive. E nevoie de un adevărat plan de atac, răbdare cât un iceberg și desigur, respectând proporțiile (adică 10% la suprafață, 90% pentru a astâmpăra clocotul interior), și o inconștientă convingere că totul are să meargă cuminte de bine. Exceptând cele trei, mai sunt desigur și locuri despre care am citit și văzut multe și pe care mi le-aș recomanda și mie cu următoarea vizită printre care: Vesmannaeyjar, Þingvellir, Þórsmörk, Askja. Condiția vizitării lor este să nu te nimerești într-o perioadă de activitate vulcanică intensă.

Project Pi 7

Project Pi 4

D.: Mie mi-au plăcut cel mai mult locurile tăcute, fără prea mulți oameni. Deși Islanda-i departe, e vizitată de foarte mulți turiști care nu prea știu să se oprească, să ia o pauză. Toți aleargă să vadă cât mai mult, să facă cât mai multe poze și să cheltuiască cât mai mulți bani. Așa încât, dacă ar fi să recomand Islanda cuiva care știe cum stă treaba cu încetineala, le-aș zice să meargă în Fiordurile de Vest și în cele de Est. Au orășele de câteva sute de locuitori, iar peisajul nu-i așa de spectaculos ca-n alte părți. Asta înseamnă mai puțini turiști. Însă acolo poți să te simți cu adevărat departe de toate. Poți să asculți vântul și valurile fără prea mult zgomot de mașini pe fundal și te poți reculege. Noi ne-am pus cortul de câteva ori pe-acolo și-am dormit tare bine cu cântec de ploaie și ocean. Al treilea loc pe care l-aș recomanda ar fi interiorul Islandei. Sunt câteva zone unde-i nu-i țipenie de om. Noi am pedalat până la Landmannalaugar, în rezervația Fjallabak, unde nu-i chiar așa de pustiu, dar fiind pe biciclete, am simțit din plin asprimea locului. Aveam mare nevoie de asta. În rest, cred că-i mai mult o chestiune de timp, decât de loc. Pui cortul oriunde și aștepți să vină seara. Nu-i nimeni atunci.

Project Pi 13

L.: Aţi urcat şi aţi coborât, aţi pedalat pe asfalt şi pe drumuri cu pietriş, aţi înfruntat vântul şi ploaia, aţi trecut de la agonie la extaz şi totuşi nu v-aţi plâns de condiţiile meteo, de drum sau de problemele tehnice. Cum v-aţi menţinut moralul pe parcursul călătoriei şi ce v-a determinat să mergeţi tot înainte?

A:. Motivația a variat de la o simplă bomboană de ciocolată până la gândul că aceasta ar putea fi o pauză, ce-i drept mai lungă, între două meeting-uri la birou. Mesajele și încurajările constante pe care le primeam erau mai de folos decât mult-râvnitul vânt din spate. Vremea știe să pună repede moralul la pământ, dar se întâmplă uneori ca ceea ce se arată la orizont să aibă o asemenea fascinație, încât să ai impresia că brusc ți-au crescut solzi și ploaia te lasă rece la figurat și uscat la propriu.

Project Pi - Aura si Dorin 2

Project Pi 5

L.: Aura, Dorin a scris într-una din postările de pe blog că ai ţinut un jurnal audio al călătoriei. Ne împărtăşeşti şi nouă câteva dintre impresiile tale despre această ţară?

„În Islanda am vizitat sunete, drumuri care curg în infinit, viețuitoare curioase. Campingurile par uneori laboratoare de învățat limbi străine.”

„Străbatem terenurile invizibile ale intențiilor unor trecători (fie ei doar păsări în zbor) și ne aducem aminte să fim mai atenți, mai toleranți, mai simpli.”

Project Pi - Aura 1

„Uneori drumul se mișcă nu doar sub forma pantelor și a rampelor, ci capătă acea înclinație care ne face să ne simțim pe un velodrom.”

„Acolo sus, vântul se pune ca un turban pe cap și îți întoarce un gând pe față, un gând pe dos. Te întâlnești pe drum cu noaptea așa cum numai ea știe să apară, în vârful picioarelor. Acest hoț de buzunare te anunță că ai rămas fără ore de lumină și fără o idee clară despre ce te mai aștepta. În acel loc am înghețat.”

Restul rămâne să aștern rând cu rând într-un text mai amplu poate chiar sub forma unei cărți, jurnal al călătoriei.

L.: Dorin, într-un interviu pentru Clubul Foto, spuneai că „Esența unei fotografii de natură reușite este, cred, gradul cu care reușesc să mă integrez în mediul natural, să fac parte pur şi simplu din el”. În ce măsură ţi-a ieşit acest lucru în Islanda?

Când pedalezi e un pic diferit, fiindcă depinzi de un drum, fie el asfaltat, de macadam sau pământ. Pe de altă parte, când pedalezi, lucrurile curg într-un ritm mult mai lent. Și după câteva zile simți deja că ești parte din locurile acelea. Prea multă protecție nu ai, în afară de haine și cască. Așa că trebuie să primești totul din plin. Vântul, ploaia, soarele, timpul scurs cu greutate când urci, frigul, aerul ăla bun, pe toate le-am trăit. Cumva eu zic că ne-a ieșit.

Project Pi 15

Project Pi 11

Project Pi 6

Project Pi 17

L.: Într-una din postările sale pe Facebook, Dorin a scris „Am trăit momente care ne-au zdruncinat din temelii”. Ne puteţi povesti despre câteva astfel de momente şi în ce fel v-au marcat?

A.: Aici prefer să împart răspunsul doar cu mine. Mai am încă de împăcat câteva gânduri.

Project Pi - Aura 2

D.: Momentele alea pot fi explicate mai greu în cuvinte. Dar ce pot să-ți spun este că atunci a fost greu. Am avut o zi în Fiordurile de Vest când a plouat fără oprire și a trebuit să trecem munții pe un drum plin de găuri și-ntr-o continuă urcare. Am împins la biciclete mai tot timpul. Ne-am și certat atunci, fiindcă Aura a insistat să așteptăm trecerea ploii, iar eu n-am vrut. Nu ne-am vorbit aproape tot drumul. Ea se oprea din zece-n zece metri să se odihnească. Eram leoarcă și bătea un vânt rece care-ți trecea prin oase. Însă trebuia să mergem înainte. Nici n-aveai unde să pui cortul, iar dacă ne-opream mai mult, înțepeneam. Am ajuns într-un final la destinație, dar partea cea mai interesantă a fost că, în toată tăcerea aia, noi ne ajutam unul pe altul. Și celălalt conta mai mult decât propria persoană. Ne-așteptam dacă unul din noi rămânea în urmă, exclamam când vedeam vreun semn, vreun indiciu că ne-apropiem, ne mai priveam din când în când în ochi și confirmam în gând că, deși am trecut de-o limită, suntem amândoi bine. Chiar dacă eram din cale-afară de mizerabili, înăuntru eram mai puternici ca oricând.

Project Pi - Aura 4

L.: Se spune că o călătorie este prilej de cunoaştere, a ta şi a celor din jurul tău. Ce aţi învăţat pe parcursul acestei călătorii şi în ce fel consideraţi că v-a schimbat?

A.: Sigur m-a învățat despre răbdare, despre calitățile efortului, munca în mini-echipă, organizarea milimetrică și sincronizarea timpului cu capriciile vremii. Îmi repet și acum momente din episodul Islanda pentru a-mi demonstra că deseori granița cu imposibilul o trasăm stângaci chiar noi.

Project Pi - Aura si Dorin bicle

D.: Pentru mine a fost un prilej excelent să-mi dau seama de multe din defectele care mă caracterizează și să le atenuez, chiar să le-ndrept în relația cu Aura. De felul meu îmi pierd răbdarea foarte ușor și mă enervez din tot felul de nimicuri. Mi-am dorit tare de tot în prima parte a călătoriei să putem pedala în ritmul meu, nu al Aurei. Și-am dus o muncă de lămurire titanică cu mine însumi că ea n-are cum să pedaleze la fel ca mine, pentru simplul fapt că suntem construiți diferit. Am câștigat până la urmă. Am mers mai tot timpul în spatele ei și-am realizat că graba nu-i bună nici măcar când vine ploaia din spate. În Islanda, chiar dacă scapi, are ea grijă să se răzbune cu vârf și-ndesat. Acum sunt mult mai calm când Aura strică lucruri, le pierde sau intră pe contrasens din motive numai de ea știute.

Project Pi - Aura si Dorin 6

L.: În timpul călătoriei în Islanda citeaţi cărţi despre Rusia. Este Rusia următoarea voastră destinaţie de călătorie cu bicicleta? În ce alte locuri v-ar plăcea să faceţi ture asemănătoare?

A.: Aș vrea să cred că Graziella 3 la Poderosa (velocipedul meu de nădejde) este mai puțin interesată de Rusia. Poate mă conving că nu e așa, dar acum mi se pare o asociere dificilă. Trebuie să mă interesez mai mult despre zonele de taiga pe care le curtăm acum cu gândul. Momentan mă pregătesc pentru nopți polare lăsând geamul deschis noaptea. Cred ca mi-a rămas ceva din nostalgia dormitului la cort. Cât despre alte destinații cu bicicleta, pot să spun că America de Sud prezintă un magnetism aproape irezistibil.

Project Pi - Aura si Dorin 5

D.: Mie despre destinații viitoare nu prea-mi place să vorbesc. Dar avem niște chestii la care ne urcă pulsul de fiecare dată când ne gândim. Ceva pentru care-ți trebuie multă rezistență fizică și tărie de caracter. Și care sunt mai puțin sigure decât Islanda.

Project Pi 8

L.: În încheiere, aş dori să facem un mic exerciţiu de imaginaţie şi să continuaţi fraza „Islanda este…”.

A.: …un dinozaur de coama căruia am stat agățată șase săptămâni. Sau în alte cuvinte, emoția care te face să dansezi cu Aurora.

Project Pi 14

D.: …ca o fată de care te îndrăgostești, dar care nu prea te vrea. S-ar putea totuși s-o convingi dacă vii pregătit.

Project Pi - Aura 3
După cum îţi spuneam la început, n-are cum să nu-ţi placă doi oameni frumoşi cum sunt Aura şi Dorin. Mai multe fotografii şi impresii despre aventura fotografico-ciclistă prin Islanda a celor doi găseşti aici. Şi ca să închei într-o notă la fel de frumoasă, am păstrat pentru sfârşit clipul filmat de Dorin în Islanda din care vei înţelege mult mai bine cum stă treaba cu vântul şi ploaia în această ţară, şi despre care autorul spune următoarele: „Din când în când mai venea și inspirația. Ar fi fost chiar culmea să nu apară cu toate minunățiile pe care le vedeam. Iar până la urmă lucrurile parcă s-au legat. Până și melodia o fredonam uneori când pedalam, imaginându-mi cum o să fie montate scenele. Ideea-i că, oricât de romantic pare totul, trebuie să pleci pregătit la drum, altfel ți-o coace universul cu multă dibăcie.”

Lorena este absolventă de filologie şi lucrează ca traducător. Călătoreşte pentru că îi place să descopere locuri, să cunoască oameni şi să experimenteze lucruri noi. Pentru ea călătoria este o sursă nepreţuită de cunoaştere şi se bucură să îşi împărtăşească impresiile de drum cu alţi călători din lumea mare.