Beirut – între frivolitate şi cicatrici

Maşina care ne duce spre fabrică, un minibus prăfos cu banchete crem pătate şi un uşor miros de motorină, se hurducă sinuos în sus şi în jos pe dealuri spre Wadi Chahrour. Am ieşit demult din oraş, traversând suburbii, mici localităţi de sine stătătoare cândva, care aproape că au fost înglobate cu timpul în metropolă. Mi s-a explicat până unde se întindea oraşul în urmă cu câteva zeci de ani. Pentru mine graniţa dintre capitală şi localităţile adiacente devenite parte integrantă din ea rămâne o linie imaginară pe care doar localnicii sunt capabili să o identifice. Regulile de circulaţie sunt relative ca în toate ţările orientale. La răspântii ne-nghesuim cu avânt unii într-alţii la milimetru. Trece primul cel care are o prezenţă de spirit mai bună ori cel care impresionează prin dimensiunile şi marca maşinii. Străbat localităţi înşirate pe coasta muntelui şi încerc să captez cât mai multe detalii de dincolo de geamul minibusului. După câte o curbă fără vizibilitate răsare câte o rez...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Absolventă de Litere şi pasionată de lectură şi limbi străine, Ana Maria Vaida a călătorit pornind concentric printr-o parte a Europei de Est, din Romania, Ungaria, Bulgaria ca să ajungă în Orientul Mijlociu, în Iran, Vietnam şi chiar in Caraibe. Ana Maria mai spune despre sine următoarele: „Călătorind am învăţat că nu-i bine să pleci la drum cu multe aşteptări şi idei preconcepute. Etichetele şi prejudecăţile se lasă acasă dacă vrei sincer să te alegi cu ceva din călătorit. Am învăţat în timp să iau cu mine doar capacitatea de a mă mira şi multă curiozitate.”