Vrăjitorul din peștera de gheață

Eisriesenwelt Austria

Vvvvf! Un curent puternic ne ia în primire și stinge lămpașele abia aprinse. Se face câteva clipe  întuneric, moment necesar, de trecere, din lumea însorită din care veniseam la alta, rece, neprietenoasă, pe alocuri fantastică.

Eram în Eisriesenwelt („Lume uriașă de gheață”), cea mai mare peșteră de gheață în sistem dinamic* din lume, situată la 44 km de Salzburg, în Werfen (6 km de centrul orașului).  Maşina a rămas în parcare; de la modernul Centru de Informare, după ce am studiat panoul cu traseul și timpul de parcurgere al lui, ne-am cumpărat bilete (22 euro/persoană) și am luat în piept (pantă de 20%) aleea lată ce mergea prin pădure, cu posibilitatea de a scurta drumul, printr-un tunel. Peisajul era fabulos. În depărtare se vedeau munții cu vârfuri înzăpezite. În fundul văii adânci Salsa curgea verde. La altitudinea de 1080 de metri, era un mic refugiu, de unde se deschideau două căi: o potecă abruptă până la cel de-al doilea refugiu și unul dintre cele mai aproape de verticală funiculare din Austria. L-am ales pe ultimul și ne-am ridicat destul de repede printre stânci și brazi. După refugiul numit Dr. Friederich Oedl ** de la altitudinea de 1575 metri, drumul s-a compus din secvențe în zigzag și a trecut peste un pod de deasupra prăpastiei Saugraben. A fost pădure pe pantele abrupte apoi înălțimea și frigul au lăsat stâncile gri deschis golașe, aspre, nepământene parcă. La altitudinea de 1641 metri, ne-am tras sufletul pe băncile de lemn din fața peșterii și am așteptat să intrăm.

Eisriesenwelt_7226

Eisriesenwelt_7225

Eisriesenwelt_7232

Eisriesenwelt_7242

Ghid EisriesenweltGhidul nostru semăna cu un actor celebru. L-am întrebat în glumă:

– You Brad Pitt?

Nu a zâmbit iar înainte de intrare, cât mai era lumină, s-a prezentat, Hans Nuștiucum. Nu-mi venea să cred, nu s-a „prins” că am glumit!

Când s-a alcătuit un grup destul de mare (nu am numărat), dintr-o căbănuță de lemn proaspăt botezatul Brad Pitt  a distribuit vizitatorilor felinare  (peștera nu este electrificată) și a deschis poarta iernii.

Vvvf! Nici nu am intrat bine că ne trezim în beznă.

După ce ne consideră destul de vânturați de curent și pregătiți de lumea misterioasă ce urma să o vedem, ghidul reaprinde felinarele și, tot cârdul, cu el în frunte, se deplasează în holul peșterii, ca o echipă de pitici mineri. Felinarele, în balans, clipesc jucăușe.

Scări de lemn, bare de metal lucioase.

Trap, trap, trap, mergem  încercând să descoperim în umbră groasă formele despre care ni se povestește. Pe pereții „Holului  de intrare” ar fi nișe cascade înghețate, iar vara, din ele s-ar forma țuțuri mici, ca de cristal. Mda! Se zăresc niște forme alburii.

Este foarte frig, poate că nu sunt atât de bine îmbrăcată în spațiile acestea vaste, întunecate, cu mari porțiuni înghețate. Am oare voie să mă plâng în timp ce, în spatele meu, merge o domnișoară cu un cățeluș în lesă, mare cam cât două pisici cu blăniță scurtă, fără ghete?

Trap, trap, trap! Suntem în sala Posselt***.

Brrr! Mă mir că nu mi se lipesc mâinile de bare, ca de un ceva congelat. Ce bune ar fi fost niște mănuși!

Auzim despre mulți metri lungime, lățime, etc și, deodată, Brad Pitt devine vrăjitor, aprinde un fitil și, cât timp arde, vedem o lume minunată: o coloană de gheață formată după 1990(!), un aisberg imens, Posselturm și crucea lui Posselt***, marcaj cu funingine al exploratorului.

Trap, trap! Vrăjitorul luminează iar și ne arată un mare perete de gheață, înalt de 40 de metri și lat de 20.

Eisriesenwelt_7259

Eisriesenwelt_7284

 

Așaa! La o scară abruptă rău, cu treptele mai apropiate decît cele obișnuite, ridic piciorul mai mult decât trebuie și nu nimeresc, pipăi cu mâna dreaptă treptele și urc în trei labe, cu stânga mă țin de bara sloioasă. Bine măcar că e uscată; peștera aceasta nu e plângăcioasă și suferindă ca aceea de la Dobsinska Ladova JasKina, din Slovacia, unde apa susură pretutindeni. Aici din contra, gheața se fortifică și crește în unele locuri!

-Să vă ajut? mă întreabă domnișoara cu cățelul.

Nu-mi imaginez cum m-ar putea ajuta, îi spun că totul este în ordine și o las să mă depășească. Scap de scara abruptă. Urmează o trecere strâmtă și apare Sala Hymir. În ultimul deceniu gheața s-a mărit considerabil. În incălzire globală! Trecem printre două blocuri de gheață, Fortăreța lui Hymir și Capela de gheață.

Frigul devine din ce în ce mai pătrunzător. Cățelul, acum, în fața mea, deapănă harnic din piciorușe.

Au! Lemnele pasarelei de sub tălpile mele se mișcă! Vrăjitorul și felinarele merg destul de repede, câțiva codași rămânem în întuneric deplin.

-Mai e mult până la felinare? îl întreb eu pe Michel, deschizător de drumuri. Nu apreciez corect distanța dintre noi și răcnesc ca de pe un deal pe altul.

Noroc că aici nu sunt posibile avalanșe, e numai gheață, nu și zăpadă!

-Nu prea! Sună, nesatisfăcător, răspunsul.

Ar fi de văzut niște forme asemănătoare cu niște copaci, modelate de curenții de aer. Poate. Le văd cei cu felinare…

Trap,trap,trap, am ajuns în Niflheim (ținut locuit de uriași de gheață, în mitologia germană).

Vrăjitorul aprinde fitile și ceea ce în semi întuneric este doar o pată alburie, se transformă în draperii transparente, văluri și turțuri foarte lungi (Vălul Frigga) ciucuri, un gigant elefant cu trompa în jos! Strălucirile ghețurilor sunt de neimaginat. Odată cu dispariția flăcării momentul feeric  dispare, întunericul se lățește, tropăiala continuă. Trecem pe lângă catedrala lui Thor, în Sala lui Odin, un bloc mare verzui, albăstrui, seamănă cu un tron.

Eisriesenwelt_7247

Alt vânt, puternic. Abia îl așteptam!

Mergem prin Sala lui Thym și printr-o galerie (strat de gheață de 15 m) ajungem la Catedrala lui Alexander von Mork **** , o cavitate imensă, situată la punctul de întâlnire a două falii. Într-o nișă săpată în gheață s-a pus urna cu cenușa exploratorului. Coborâm (semn bun, sunt aproape congelată) printr-o galerie fără gheață la Palatul de gheață,  unde este un lac… de gheață, bineînțeles! Unde o fi Crăiaza Zăpezii? Cred că este un prea frumos sloi pe undeva.

Oare am degerat? Nu mai simt frigul. De atâta tropăit?

Ne întoarcem, trecem prin fața Ghețarului lui Mork și Poarta de gheață, punctul terminus al vizitei. Printr-o trecere strâmtă intrăm într-o cameră de gheață cu plafonul foarte jos, numită Castelul din Utgard (ținut mitologic german unde trăiesc numai uriași și spiriduși).

Trap, trap, trap, trap, trap, rapid, ieşim.Eisriesenwelt_7299

Cățelul este băgat în geacă, se văd doi ochișori și un botic negricios. Fericitul!

Gheață, scări și, intermitent, miracole, iau sfârșit. Brad Pitt face o reverență fluturându-și pălăria ca un muschetar. Îl aplaudăm mulțumindu-i pentru timpul dârdâit petrecut împreună; fitilele aprinse de el au fost adevărate bachete magice. Lumea ghețurilor a prins formă și contur, în imagini de neuitat.

De la intrare până aici sunt aproximativ 1400 de trepte.

La ieșirea din grotă, revedem panorama magnifică; culmile semețe ale munților Hohen Tauern și, mai jos, fortăreața Hohenwerfen.

La Centrul de Informare este restaurant cu imagini mari și clare din peșteră.

Niciodată nu am mâncat un șnițel mai bun!

Note

*În peșterile de gheață în sistem dinamic aerisirea se face vertical, prin „hornuri”, aerul rece mai greu, intră și răcește puternic grota, cel cald este eliminat, ceea ce face ca temperaturile să fie sub zero grade ; primăvara, când se topesc zăpezile apa pătrunde în grotă și se transformă în gheață.

** Dr. Friederich Oedl a participat la expediția finală.

***Anton von Posselt (1879) a fost primul speolog alpinist care a descoperit peștera și a intrat 200 de metri în ea.

****Al doilea speolog care  a continuat (1912) explorarea peșterii. În 1921 Academia de Științe din Viena a definitivat expediția, a făcut măsurători (peștera are 42 de km), s-au instalat scări de lemn iar în 1920 a fost deschisă publicului (o parte din ea).

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.