Declaraţie de fericire cu balcon şi privelişte

După atâţia ani şi atâtea locuri în care am călătorit, tot nu am găsit încă o cale potrivită pentru a-mi reveni rapid după o vacanţă. Am aplicat inclusiv reţeta care include planificarea următoarei călătorii, dar tot nu funcţionează. Măcar am învăţat să nu mă mai panichez. Îmi văd în tăcere de treabă, încetişor, aşteptând să treacă. Între timp mă uit mai pe fotografii. Cumva şi asta doare, pentru că nu pricep cum acum vreo trei săptămâni eram acolo şi părea că mai avem încă atât de multe de făcut, iar acum sunt aici, la capăt de drum. Dar parcă aveam de gând să fac o declaraţie de fericire, nu e aşa?

Ştii că declaraţiile mele sunt mereu simple, sau pleacă de la ceva simplu. Cum ar fi un balconul unui apartament de la care, când am ajuns în Auronzo, am putut să văd asta:

Auronzo 1706

Şi pentru că ziua umblam pe cărări minunate, în fiecare seara muntele ne întâmpina cu o nouă ţinută, să nu se lase mai prejos, atunci când reveneam pentru masa de seară si odihnă, la apartament. Aceste imagini au fost doar picături grase de fericire prin oceanul unei mare bucurii, reprezentat de toată vacanţa minunată din care abia ne-am întors. Mă rog, nu chiar abia, dar aşa cum spuneam, sunt în recuperări.  Am vrut doar să împărtăşesc şi cu tine “puţinul” acesta. Ne reauzim cât de curând, cu poveşti noi.

Auronzo 1895

Auronzo 1723

Auronzo 1710

Auronzo 2710

În imortalizarea acestor amintiri m-a ajutat zoom-ul de la Sony Cyber-shot DSC-HX90, un aparat foto compact pe care l-am testat în această călătorie şi despre care voi scrie mai multe impresii în curând.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.