Dragă Liliana,

Erai curioasă să afli cum am perceput Taj Mahalul, despre care îţi aminteai ce spun poeţii, anume că din depărtare se zăreşte “ca o lacrimă de marmură pe obrazul timpului….”. Ce pot să zic? L-am văzut și din depărtare, și de aproape: nu se înşală şi nici nu exagerează foarte mult, Taj Mahal e într-adevăr o piatră preţioasă strălucind din orice parte l-ai privi, ridicându-se cu mult deasupra oricăror îngrijorări pe care ţi le-ar putea provoca o ţară contrastantă ca India. Cum despre Taj Mahal am povestit deja în scrisoarea pe care i-am trimis-o micului nostru prieten, Andrei, pentru tine am păstrat amintirile ultimei zile petrecute în Delhi, atunci când am găsit alt oraş faţă de cel în care m-am sufocat la sosire şi când am descoperit alt monument aproape că la fel de impresionant ca Taj Mahal.

Când am plecat din hotel, am fost surprinsă de liniștea de pe străzi. Nu mai erau atât de multe mașini, ricșe și scutere, nu erau intersecții blocate. Era ziua alegerilor și se pare că indienii erau atât de prinși cu asta, că nu se mai ocupau de nimic altceva. Am răsuflat ușurată, cu doar o seară înainte stătusem niște ore blocați în trafic, la revenirea în Delhi, simțeam că nu mai pot rezista la încă un episod, pentru niciun monument din lume. Dar nu a fost nevoie, am ajuns neașteptat de repede la Qutb Minar.

Qutb Minar sau Qutab Minar este un turn, un minaret, construit în perioada în care islamul se instala în India. Construcția a început pe la 1193 și s-a terminat vreo două generații mai târziu, în jurul anului 1360. Când am ajuns acolo, am fost cu adevărat impresionată de înălțimea și frumusețea lui. Are 72.5 m înălțime iar cele cinci etaje din care este alcătuit sunt diferite, deși nu îți dai seama de la început de asta. Este, probabil, cel mai frumos turn pe care l-am văzut până acum. Pe lângă el sunt ruinele unei moschei, din care s-au păstrat de asemenea frumoase detalii de ferestre sau coloane. M-am plimbat printre ele căutând jocuri de forme și lumini, până când a trebuit să ne adunăm și să plecăm mai departe.

Qutb-Minar-0763

Qutb-Minar-0765

Qutb-Minar-0766

Qutb-Minar-0767

Qutb-Minar-0771

Qutb-Minar-0781

Qutb-Minar-0787

Qutb-Minar-0809

Qutb-Minar-0818

Qutb-Minar-0824

Qutb-Minar-0831

Qutb-Minar-0835

Qutb-Minar-0837

Qutb-Minar-0852

După un răgaz pentru vizitarea unui hotel foarte modern și masa de prânz, înserarea ne-a prins la Humayun’s tomb, o construcție începută de una dintre văduvele împăratului, finalizată în 1572. Momentul zilei era numai bun pentru a ne bucura de parcul din jur și alte câteva monumente aflate în apropiere. Ceea ce a fost inițial loc de odihnă și mausoleu pentru Humayun, a devenit un fel de cimitir al dinastiei mogule, cu 150 de morminte, unele chiar mai vechi decât acesta. Se spune, de fapt, că aici se află prima grădină cimitir de pe subcontinentul Indian. Iar grădina lui Humayun este făcută după modelul raiului din Coran, în formă pătrată, cu poteci și canele pentru apă curgătoare. Monumentul poate sta cu adevărat alături de Taj Mahal, ca frumusețe. Dominându-te de la înălțimea unei platforme de 7 metri, construit din piatră roșie, cu inserții de marmură albă și neagră, mormântul este un palat pe cinste creat parcă pentru ca cei ce trăiesc azi și mâine să se lase impresionați de el, că despre decedat nu știu ce să zic, dacă îi mai folosește la ceva.

Am prins apusul tipic indian, cu cer roșu și un soare uriaș în preajma altui mormânt și moscheii alăturate. Nu erau mulți vizitatori. Două femei își șopteau grăbit secretele, câțiva copii alergau, iar undeva, sub o arcadă, doi tineri se odihneau și ascundeau, sub o aparentă indiferență, zâmbete tandre și gesturi timide.

Humayun-0925

Humayun-0903

Humayun-0905

 

Humayun-0918

Humayun-0970

Humayun-0975

Humayun-0977

Humayun-1002

Humayun-Isa Khan-1019

Humayun-moschee-1015

Humayun-1010

Când am ajuns la hotel era zarvă mare, se pregătea o nuntă. Mirele dansa dezlănțuit, alături de alt bărbat, în ritmul tobelor. Femeile erau îmbrăcate în sariuri strălucitoare și împodobite ca în cărțile cu povești și prințese orientale. După o mică hârjoneală masculină în fața intrării, alaiul s-a topit, cu tot cu zgomot, în restaurantul hotelului.

Până să ajung înapoi în cameră zâmbeam cu gura până la urechi și eram deja destul de împăcată cu India, chiar și cu Delhi.

La întoarcerea spre România echipa de la Qatar Airways ne-a oferit, atât mie cât și bloggerilor și jurnaliștilor alături de care călătorisem, câte un loc la business class, în nava spațială. Nu aș putea numi altfel designul interior și condițiile de lux în care m-am relaxat, cu un pahar de șampanie și cele mai bune bucate, servite ca la marile restaurante. Nici nu am vrut să dorm, deși scaunul meu putea deveni un pat confortabil într-o clipă. Era atât de frumos încât aveam de gând să mă bucur de orice detaliu și să apăs pe toate butoanele pe care puteam apăsa.

Qatar-Business-Class-1 Qatar-Business-Class-2

Din păcate, indianul sărac, de pe străzile poluate ale orașului de care mă îndepărtam, nu avea șansa să apese pe niciun buton ca să-și transforme cartonul în pat. Mă gândeam la asta, dar și la frumusețile pe care le văzusem și deodată nu mai eram doar eu, bătând la poarta Indiei, sau mai bine zis trăgând cu coada ochiului la India – căci nu s-ar putea spune altfel, după doar 5 zile petrecute acolo. Era India care părea să bată, sfios, din depărtare, la poarta sufletului meu. Și știi ceva? Au trecut câteva luni de atunci și nu m-am hotărât încă dacă să deschid direct sau să întreb mai întâi: cine ești tu, de fapt?

Cu drag,

Roxana din LumeaMare

PS: Liliana, te rog să îţi alegi o fotografie dintre cele folosite în acest articol sau în cele anterioare. O vei primi tipărită, prin curier.

PS 1: Acest articol face parte dintr-o serie de scrisori pe care m-am decis să le scriu cititorilor blogului nostru, în urma unei selecţii pe pagina noastră de facebook. Nu sunt scrise direct din India, dar sper ca primitorii să se bucure ca şi cum ar fi.

Mulţumesc Qatar Airways pentru că m-a ajutat să fac acest pas înainte, să bat la poarta Indiei şi să descopăr încă o parte din lume şi din mine.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.