Îmi e din ce în ce mai greu să trăiesc în Bucureşti. Ştiu că are destule locuri frumoase, oameni buni şi o ofertă culturală imbatabilă, dar îmi este din ce în ce mai dificil să suport aglomeraţia şi norul sufocant al nervozităţii ce planează în jur. În mod paradoxal, de cele mai multe ori mă simt singură pe stradă, pierdută printre alte insule umane care merg cu capetele plecate, adâncite în griji sau zâmbind la ecranele telefoanelor mobile. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât mai mult ne retragem în noi, ascunzându-ne, rupând legăturile, protejându-ne. Dacă pe toate acestea aş putea să le suport în continuare, aşa cum am făcut-o şi până acum, cel mai greu mi-e să accept lipsa aerului, peisajul alcătuit doar din construcţii, faptul că nu-mi pot odihni privirea, măcar din când în când, pe o culme, pe un deal, pe un munte. De aici vine probabil dorinţa de a evada din Bucureşti sau, atunci când îmi dau seama că trebuie să-mi aduc aminte de ce iubeam acest oraş, dorinţa de a fi, din nou, s...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.