Nici nu știu cum aș putea să rezum ultimele două zile într-un singur paragraf și două fotografii. Voi lăsa povestea pentru altădată și îți voi spune doar că am făcut cel mai frumos traseu cu caii de până acum, până la 12 Apostoli și înapoi, după care ne-am mai plimbat și pe ceva dealuri din Țara Dornelor. Nu a fost ușor, dar de data aceasta am avut noroc cu vremea și ploaia ne-a ocolit de parcă am avut un glob de sticlă în jurul nostru.

Ne despărțim cu greu de plaiurile acestea idilice și de caii pe care îi cunoaștem deja, de Munții Călimani, de pășunile înflorite și de zmeurișul parfumat. Azi mergem mai departe, spre Sighișoara și alți cai.

Prin jnepeniș
Prin jnepeniș
Tati, eroul nostru
Tati, eroul nostru
Ursuleții mei dragi la zmeură
Ursuleții mei dragi la zmeură

Vacanță în familie e o serie de fotografii, câte una pe zi, postate la cald din vacanța noastră de vară, în perioada 18 iulie-3 august 2016

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.