Vorbind de grup, hai să vă spun cine mai vine la acest eveniment, din Bucureşti.

Bloggeri:

Gogu Kaizer, Alex Negrea, Dragos Butuzea, Alina Constantinescu, Miruna Siminel, Andrei Basoc (Andu)

Echipa Lecturi Urbane:

Marian Vulupe, Ileana Ghita, Cristiana Andrei, Andreea Burlacu, Gabi Macovei, Adrian Ciubotaru

Cei care vor face această incursiune posibilă sunt Petrom, Paralela 45,Hotel Ceahlau şi Primăria Piatra Neamţ.

Mulţumim tuturor şi mâine vă vom ţine la curent cu noutăţile, urmăriţi-ne pe twitter!

]]> http://lumeamare.ro/2010/07/30/mergem-sa-citim-la-piatra-neamt/feed/ 4 http://lumeamare.ro/2010/07/30/provocarea-de-weekend-pe-facebook/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=provocarea-de-weekend-pe-facebook http://lumeamare.ro/2010/07/30/provocarea-de-weekend-pe-facebook/#comments Fri, 30 Jul 2010 11:17:10 +0000 Roxana http://lumeamare.ro/?p=11002 Ne-am hotărât să vă dăm o ocazie în plus pentru a ieşi din casă în weekend. Am lansat pe pagina noastră de fecebook o provocare pentru voi. Plimbaţi-vă pe unde vreţi, poate chiar şi în propriul oraş, apoi imortalizaţi cel mai frumos lucru pe care l-aţi întâlnit. Nu există resticţii, poate fi o clădire, o poartă, un felinar, un om, un porumbel sau orice alt instantaneu. Fotografia trebuie să fie executată sâmbătă 31 iulie sau duminică 1 august!

Postaţi apoi imaginea în pagina noastră de facebook şi scrieţi la descriere de unde e şi de ce v-a plăcut.

Cu cele mai reuşite imagini vom alcătui o galerie pe care o vom publica într-un articol dedicat, aici. Dacă doriţi să punem un link către blogul personal, vă rugăm să îl notaţi şi pe acesta în descrierea imaginii.

Asteptam imaginile voastre pana cel tarziu luni, 2 august, ora 22:00

Ce ziceţi, sunteţi gata de plimbare?

Foto şi impresii: Mihai Barbu

Astăzi am ales să vă povestesc despre Albertina, pentru că are o poveste interesantă despre artă, pasiune şi generozitate, pentru că îmbină într-un mod special tradiţia şi istoria cu modernitatea şi pentru că din punctul meu de vedere nu ar fi vizită în Viena fără să văd acolo una dintre expoziţiile temporare.

Fondat în secolul XVIII, Albertina nu este doar un muzeu ce găzduieşte colecţii faimoase de artă din lume. Fostul palat, reşedinţa unor prinţi din familia Habsburgilor, ne impresionează prin arhitectura sa neoclasicistă (am citit asta, niciodată nu ştiu astfel de detalii) prin decoraţiunile interioare şi saloanele complet restaurate care, începând din 2003, sunt un motiv suficient pentru a-i face o vizită.

Cum aţi înţeles deja, muzeul nu a fost întotdeauna aşa, iar după căderea monarhiei frumoasele camere din palat au fost transformate în spaţii administrative şi pentru depozitare. Nici statul nu a ajutat deloc, Albertina fiind neglijată atât între cele două războaie cât şi după. Asta ca să vedeţi că nu se întâmplă numai la noi…

A fost nevoie de o iniţiativă particulară pentru ca Albertina să se repoziţioneze şi să devină ceea ce este astăzi: un loc în care istoria se combină inspirat cu cele mai moderne spaţii expoziţionale. Este un fapt cunoscut că majoritatea muzeelor s-au născut şi au crescut din colecţii particulare şi că acestor oameni le revine marea realizare de a face arta accesibilă tuturor, nu doar unei pături elitiste.

Rita şi Herbert Batliner au fost cei care au cesionat colecţia lor, acumulată în 50 de ani, pentru ca vizitatorul în Viena să poată acum să facă o incursiune extraordinară prin arta modernă începând de la Monet până la Picasso, de la Matisse, Modigliani până la Bacon şi Kiefer şi mulţi, mulţi alţii. O colecţie ce s-ar fi putut simţi bine în oricare alt muzeu din Franţa sau Statele Unite dar, din fericire, cei doi au ales Albertina. Colecţia Batliner este cea care a marcat un punct de cotitură, care i-a conferit acestui muzeu statutul internaţional. Merită să o vedeţi!

Magazinul de la ieşire este unul dintre locurile mele favorite pentru cadouri: calendare pe diverse teme artistice, creioane sau căni cu celebrul iepuraş al lui Durer, farfurioare decorative foarte frumos realizate, cu fragmente din picturi, albume pentru toate gusturile, caiete de lucru şi educaţie artistică pentru copii şi aşa mai departe. Recomandarea mea este ca, atunci când vedeţi o expoziţie care vă place, să nu plecaţi fără catalogul acesteia. Chiar dacă e scump, chiar dacă nu îl veţi dechide în următorii 5 ani, într-o zi plăcută vă veţi aşeza la un ceai, veţi lăsa aerul proaspăt să adie în casă şi vă veţi bucura să revedeţi imaginile care v-au încântat ochii timp de câteva ore. Aşa am retrăit eu una dintre vizitele la Albertina, răsfoind albumul Monet to Picasso, The Batliner Collection.

Şi dacă vă mai întrebaţi dacă să vă petreceţi anul acesta Crăciunul la Vienna, vă mai dau două motive în plus, tot la Albertina:

Picasso, din 22 sept 2010 până în 16 ian 2011

Michelangelo din 8 oct 2010 până în 9 ian 2011

Pentru aceste două expoziţii muzeul a anunţat extinderea programului după cum urmează: de la 10 am la 7 pm de joi pânâ marţi şi de la 10 am la 9 pm miercurea.

Biletul cel mai scump, adică dacă nu sunteţi nici student, nici pensionar, nici şomer este de 9,5 euro

Vizionare plăcută şi vă rog, dacă le vedeţi, anunţaţi-mă şi pe mine, să mă bucur pentru voi!

Creditele foto aparţin Muzeului Albertina, nu aveţi dreptul să preluaţi imagini decât cu permisiunea acestora.

Articole similare:

Kunsthistorisches Museum

Mauritshuis, Cabinet Regal de Pictură

Am ales câteva evenimente care mi-au atras atenţia şi despre care mi-ar plăcea sa aflu mai multe:

Moreska Dance pe insula Korkula în Croaţia – în bănuitul loc de naştere a lui Marco Polo are loc astăzi, pe 29 iulie, dar şi în fiecare luni şi joi din vară, un dans al săbiilor. Moreska înseamnă maur şi tradiţia a început din secolul 12 să se răspândească în mai multe ţări Mediteraneene. Korkula pare a fi totuşi ultimul loc în care se mai folosesc încă săbii reale. Găsiţi mai multe detalii aici

Barcelona ne aşteaptă şi ea cu una dintre cele mai gălăgioase şi mai lungi fieste: Fiesta Major de Gracia. Străzile cartierului Garcia sunt decorate şi participă la un concurs pentru cea mai frumoasă împodobire iar turişti din toată lumea vin să vadă decoraţiunile, spectacolele sau teatrele de pe străzi. Vă imaginaţi singuri ce e acolo!

Şi Londra are parte de distracţie: Carnavalul Nothing Hill are o tradiţie de prin 1966 şi te transportă direct în Caraibe.

Tot în Spania, la Bunol, în ultima miercuri din August, are loc La Tomatina, celebra bătaie cu roşii. Am găsit pe Nomadic Matt mai multe detalii

Mai aproape de noi veţi avea ocazia să mergeţi din nou la festival la Sziget, este extraordinar, vă vom povesti în curând mai multe despre el. Până atunci găsiţi detalii la ei pe site.

Şi dacă aş fi în Germania cred că mi-ar plăcea să văd şi Rinul în flăcări, cu focurile sale de artificii şi flotele iluminate, trebuie să fie o experienţă minunată. Mulţumim Ioana pentru fotografie!

Închei cu aceeaşi rugăminte, să ne împărtăşiţi şi nouă impresii dacă aţi ajuns vreodată la unul dintre evenimentele de mai sus şi să completaţi cu altele!

Vă mulţumesc!

Foto şi impresii: Mihai Barbu

Mă întreb dacă s-a mai schimbat ceva între timp şi uneori chiar îmi trece prin cap să încerc din nou să văd Marea Neagră de pe litoralul nostru. Aşa că am nevoie de ajutorul vostru: ce ziceţi, îmi daţi, vă rog , nişte argumente pro sau contra? Sunt foarte curioasă…

Vă rog doar să fiţi cât mai specifici, nu voi aproba comentarii care denigrează pur şi simplu România, fără exemple sau argumente clare. Pentru că până una alta trăim aici şi nu e frumos să facem “ceva” acolo unde mâncăm, aşa e?

Recomandarea mea este să nu ajungeţi fix în weekend, atunci când vin multe familii din Grecia, pentru a se relaxa în plăcutul golf în care se află şi plaja, accesibilă doar celor care stau în camping. În restul săptămânii este mai liber şi chiar dacă prindeţi un weekend aveţi locul asigurat! Toaletele sunt decente, se face des curăţenie, m-au amuzat dintotdeauna prezenţa odorizantelor, mai ales că spaţiul este cumva în aer liber, nefiind închis ermetic. Există şi nişte lăzi mari frigorifice în care toată lumea pune mâncarea şi toată lumea o găseşte tot acolo (cel mult se mai schimbă locul dar nu dispare).

Tot în camping aveţi acces la un minim necesar: o terasă restaurant de genul împige tava cu preţuri decente şi mâncare grecească cinstită, un magazin din care puteţi lua mancare de dimineaţă sau de gătit, îngheţaţă, bere… Copiii au un loc de joacă, nu e uluitor dar e ceva, oricum malul mării e o atracţie mai mare decât nişte tobogane. Există un bar deschis pe plajă şi cică e şi un bar de noapte, noi nu l-am prins deschis niciodată.

Plaja este curată şi înconjurată de pădure sau stânci, găsiţi şezlonguri (dacă nu s-a schimbat ceva, sunt gratuite) şi un bar. Iar apa, ca peste tot în Grecia, este limpede precum râsul unui copil. Apă din care vă va fi greu să îi scoateţi pe cei mici, cel puţin dacă se apucă să se ia la întrecere, să se lase aruncaţi, să se plimbe cu barca sau să urmărească peştii mici ce mişună nestingeriţi. Spre seară pe plajă se face sport, se joacă volei, badminton sau orice altceva aveţi în dotare. Nisipul este bun dar nu din cel mai fin, de aceea, pentru partea cu sportul poate că nu v-ar strica încălţările adecvate. Pentru plajă, bălăceală şi fâţâiala de colo colo sunt inutile, nu vă panicaţi!

Când vă plictisiţi puteţi ieşi cu maşina la o plimbare în jurul braţului Sithonia, vă asigur că nu veţi regreta. Cum spuneam mai sus, munte, golfuri, păduri, plaje, porturi, oraşe mici populate mai ales de greci şi nemţi şi ticsite cu taverne cu mâncare delicioasă, plasate exact pe plajă. Unul dintre acestea este Sarti, la capătul căruia veţi găsi un golf mic, separat de plaja întinsă, încadrat de stânci cu forme fascinante. Am stat cândva la vila ce dădea exact în această plajă şi nu am să uit niciodată priveliştea de noapte, sau tinerii ce îşi cântau serenadele la chitară sub lumina lunii, crezându-se acoperiţi de valurile mării. Cât despre încercările culinare, să nu plecaţi de acolo fără să încercaţi salata de caracatiţă de la restaurantul cu măsuţe albastre, îmi pare aşa de rău că nu îi mai ţin minte numele, tot ce am mâncat acolo a fost delicios!

Revenind la cort, îmi rămân şi acum în minte serile pe plaja campingului Lacara, atunci când bălăceala neostenită se mai potolea, când soarele se făcea roşu ascunzându-se după dealuri şi când liniştea se aşeza odată cu marea ce devenea din ce în ce mai tăcută, mai nemişcată. O baie de natură, soare şi pace de care toţi avem nevoie din când în când. Iar de cei mici să nu mai vorbim, pentru ei distracţia este maximă!

Informaţii despre cum puteţi ajunge acolo găsiţi aici iar preţuri aici. O familie cu un copil de până în 10 ani plăteşte până în 30 de euro pe noapte, în sezon. Ştiu că se poate găsi şi cazare cu acest preţ dar nu aş da locaţia în sine şi zilele petrecute în aer liber pe nicio vilă cu aer condiţionat, aşezată la cine ştie ce distanţă de plajă.

Dacă ajungeţi pe acolo să îmi spuneţi cum vi s-a părut şi ce mai e nou!

Articole similare:

Pălăria, Infinity Travel şi Porto Psakoudia
Dor de Samothraki

]]> http://lumeamare.ro/2010/07/27/lacara-camping-de-ce-as-reveni/feed/ 1 http://lumeamare.ro/2010/07/26/rezumatul-saptamanii-19-26-iulie/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=rezumatul-saptamanii-19-26-iulie http://lumeamare.ro/2010/07/26/rezumatul-saptamanii-19-26-iulie/#comments Mon, 26 Jul 2010 12:00:39 +0000 Roxana http://lumeamare.ro/?p=10833 Ne place mult imaginea căpiţelor româneşti – au talentul acela de a pune un accent pe orice fel de peisaj: dacă e întins adaugă puţin volum, dacă e vălurit, se aşează bine în compoziţie, dacă e soare fac razele să pice frumos pe ele, dacă e ploaie, răsar din ceaţă îndulcind situaţia.. Şi da, le întâlnim peste tot în România.

Vă spuneam că săptămâna trecuta va fi dedicată ţărişoarei noastre aşa că haideţi să revedem principalele titluri:

Prin Arad, nu pe lângă Arad

Cum am plecat eu la Enisala, episodul 1 şi episodul 2

Leapşa cu locul meu preferat din România

Câteva sate dintre munţi

… şi mult mai multe articole pe care le-am scris despre România, pe care le găsiţi în categoria ce-i poartă numele: Impresii / România

Indiferent dacă vă veţi petrece vacanţa aici sau peste hotare vă reamintim că puteţi să ne spuneţi ce carte v-aţi lua cu voi din librăria online Okian şi aveţi şansa de a câştiga un cupon de 70 de lei. Detalii în articolul Cartea ta de vacanţă

O săptămână frumoasă, acasă sau oriunde vă simţiţi voi acasă!

Dacă vă aduceţi voi aminte, pe 28 iunie 2010, după o serie de zile marcate cu cod portocaliu în calendarul meteo, se anunţase în sfârşit cod roşu în Moldova, adică maximul de ploi şi inundaţii. În optimismul meu neobosit speram să mă strecor printre ameninţări şi veţi afla imediat dacă am reuşit.

După o primă zi foarte lungă mă trezesc aşa cum se cuvine, cu creierul aşezat ciudat în cutia craniană şi cu ochii greu de deslipit. Reuşesc să fiu totuşi punctuală la hotel şi constat că sunt din nou prima la semnat condica. Nu am timp să regret pentru că în câteva clipe cerul capătă nuanţe de plumb şi ploaia curge de zici că mai e puţin şi avem nevoie de o Arcă…

Aşa că toată întârzierea spre bine, până la plecare se potoleşte potopul şi pot să îmi şterg şaua de apă, ca să nu mă aşez direct în baltă. De data aceasta avem parte şi de peisaje la ieşirea din Piatra Neamţ, se văd lacul şi dealurile, ornate cu frişca norilor. E foarte frumos şi mă las furată de sentimente ce se dezgroapă astfel, prin puterea imaginilor ce reîmprospătează retina.

La barajul Bicaz am un şoc: o cascadă uriaşă se prăvăleşte de sus iar apa ţâşneşte cu forţă şi vuiet, aşa cum nu am avut ocazia să o văd vreodată, în vremea celor 18 ani petrecuţi în zonă. De pe baraj imaginea capătă nuanţe austriaco-româneşti, aducându-mi aminte de peisajele ireal de frumoase de la Hallstatt.

Impresia nu durează mult, pe partea cealaltă a podului descopăr, alături de alt peisaj încântător, semnătura indubitabilă şi iremediabilă a României noastre “mereu suprinzătoare” şi mereu jegoase: o colecţie de peturi plutind liniştite pe apă.

Vremea pare să ţină cu noi şi dăm mesaje pe twitter în care arătăm tuturor că e soare. Nici minunea asta nu durează mult, pentru că în apropiere de Poiana Largului începe să toarne. Aici facem o pauză pentru a “ne râde” puţin de persoana în cauză.

Tragem pe dreapta, o maşina în faţa mea, una în spate. Eu unde altundeva decât în bătaia ploii, pe motor. Simt că nu stă Loona prea bine, aşezată ea pe cric dar cam dreaptă din cauza drumului înclinat. Parcă nu aş vrea să mă foiesc prea mult şi aşa o să dureze ceva echipatul meu şi o să îmi iau nişte gânduri bune de la ceilalţi. Preventiv mă mut pe partea ei dreaptă, cu gîndul că aş putea-o propti dacă vrea să se lase pe o ureche. Zis şi făcut, imediat după ce scot costumul de ploaie din tankbag se lasă şi ea pe mine, cu drag, ca şi cum nu m-ar fi simţit de mult aproape. Reuşesc eu să o ţin stâns în braţe şi pe cei doi genunchi, într-o poziţie de ai fi zis că vreau să mă aşez pe vine şi să fac nu spun ce. Îmi dau seama că e cam grea şi că din poziţia aia nu am şanse să o aduc la o ţinută normală. Cei din maşina din spate se uită uluiţi la mine, nepricepând probabil de ce fac eu genoflexiuni în ploaie cu mobra pe genunchi. Sunt cu casca pe cap aşa că îmi e greu să comunic doar din priviri. Ana coboară totuşi dar îmi dau seama că forţa ei nu va fi suficientă. Prin staţie află şi maşina din faţă că am probleme şi apare salvatorul Bobby, care mă ajută să o ţin, să trag costumul deja ud peste costumul deja ud, să o ţinem din nou la a doua ei încercare de a abandona poziţia verticală, să îmi pun mănuşile fleaşcă şi uite aşa, udă dar cu Loona nevătămată, aşezată corect între picoare, plecăm din nou.

Imediat după Poiana Largului constatăm că era un Petrom. Ar fi fost mult mai uşor şi mult mai uscat să mă îmbrac acolo, dar asta e, o fi efectul Stâncii din Poiană. I se mai spune Stânca Dracului şi se crede că a fost aruncată de respectivul de pe Cehlău, pentru a opri un cocoş harnic din apelurile sale de dimineaţă. Voi cred că înţelegeţi furia lui firească, cui îi place să fie trezit cu noaptea în cap? Localnicii se tem de ea, pentru că mulţi tineri au murit din greşeală sau intenţionat, datorită înălţimii sale. Stânca asta e de obicei proţăpită în mijlocul unei albii secate, dar acum e şi ea pe jumătate în apă aşa că se răzbună pe cine poate, mai precis pe motocicliştii fraieri…

Mai departe plouă mai puţin sau în etape, oricum ne aşteaptă drumuri mai proaste dar care compensează prin unele dintre cele mai frumoase peisaje ale Moldovei. La un moment dat ne intersectăm cu drumul ce vine dinspre Maramureş, prin pasul Prislop, şi îmi aduc aminte cu groază de cantitatea de gropi prezentă pe acel drum. Groază de care uit repede pentru că după Vatra Dornei intrăm pe teritoriul celor mai faine drumuri din Bucovina, un singur cuvânt spune tot: PERFECTE!

O altă ploaie sănătoasă mă întâmpină fix după curbe, aproape de Câmpulung Moldovenesc, dar scap parţial oprindu-ne la masă. Nu că la plecare ar fi mai bine, plouă la fel de hotărât. Din fericire se mai opreşte cât vizităm mânăstirile Moldoviţa şi Suceviţa.

Drumuri frumoase, veşnicele căpiţe care fac ce fac şi tot ies bine în poze, chiar şi pe un fundal cenuşiu, liniştea din mânăstiri, toate sunt menite să mă facă să neglijez ploaia sau tunetele ce se aud din ce în ce mai ciudat.

E clar că tunetele nu prevestesc o seară însorită ci ruperea de nori prin care am onoarea să trec cu bine şi să ajung eroul zilei. Sunt zone în care trecem prin apă fără să ştim prea bine ce e dedesubt, “pârâiaşe” sau mai corect viituri tulburi au rupt deja pe ici pe colo asfaltul şi traversează învolburate şoseaua, aducând cu ele pietriş, bucăţi de lemn şi multe alte componente naturale, numai bune de alunecat pe ele. Tirurile trec cu aceeaşi nesimţire pe lângă mine, împroşcându-mă cu apă. Coechipierii din maşini îmi sugerează la un moment dat să caut o pensiune înainte de a fi mai rău însă eu mă gândesc că au dreptate, nu poate fi decât mai rău şi prin urmare trebuie să o şterg cât mai repede din zonă. Tocmai am aflat cum un prieten şi-a găsit motocicleta inundată complet într-o parcare de prin Olanda sau Fanţa şi credeţi-mă că nu a fost o sarcină uşoară să o facă din nou funcţională. Iar un sat de pe munţii din Moldova nu e tocmai locul potrivit în care să ai nevoie de ajutor tehnic… Aşa că strâng din dinţi şi merg mai departe, abia văzând ceva prin densitatea ploii, ghidându-mă după stopurile maşinii din faţă şi cântând ca de obicei în cască, de bucurie că până la urmă ne apropiem de Suceava şi că drumul devine doar ud, fără alte surprize.

Îi mulţumesc lui Adrian pentru ideea de a pune melodia Riders on the storm pe filmuleţul de mai jos. Vă asigur că ploua mai zdravăm decât se percepe în imagini şi că nu era niciun killer on the road, doar o mamă nebună, plecată de acasă la plimbare, pe motor…

Happy End de zi cu ţuică, bere şi sentimentul acela plăcut că am reuşit ceva. Nu ştiu exact nici acum ce am reuşit, dar ceilalţi (adică Ana, Oltea, Corina, Adrian, Mugur şi Bobby) au fost atât de drăguţi şi m-au lăudat atât de mult încât au reuşit să mă facă să cred că sunt grozavă. Una peste alta chiar a fost o zi grozavă, de care îmi voi aduce aminte mereu, cu plăcere.

Dacă nu ai citit găseşti aici şi:

Episodul 1

Episodul 2