Îmi face plăcere să anunţ, cu mândrie, că partenerii principali ai acestei deplasări sunt Paravion - care ne va asigura cazarea, şi BMW Motorrad România - care ne va pune la dispoziţie o motocicletă pentru test, din Munchen, şi care ne va înlesni câteva vizite şi întâlniri.

La drum suntem deja doar eu şi Ina (când citiţi voi asta sper că roţile noastre se învârt deja), iar traseul fantastic şi fabulos  a fost pus la cale de Ina şi poate fi studiat şi comentat pe slowride.ro.

Aşteptăm părerile voastre şi vă lăsăm cu bine. Contez din nou pe ajutorul echipei pentru ca LumeaMare să vă încânte cu noutăţi, iar eu şi Ina promitem să facem tot posibilul să mai dăm veşti din locurile în care ne vom opri, în limita timpului disponibil.

Pe curând aşadar!

Aşa că hai să ne apucăm de treabă şi să te ajut puţin să te organizezi pentru vizita la Disneyland Paris.

Poţi să alegi un pachet oferit de o agenţie de turism, anul acesta fiind aniversar sunt tot felul de oferte, care s-ar putea chiar să te scutească de prea multe bătăi de cap. Cum noi suntem căpoşi de felul nostru şi ne place să ne organizăm pe cont propriu, hai să îţi spunem ce mai ştim, din proprie experienţă, ca să poţi face o comparaţie corectă.

În primul rând trebuie să îţi cumperi biletele, ieftin! Şi cum pe mine m-a ajutat Alina să aleg cea mai bună opţiune, tot de la ea am primit următorul sfat:

“În primul rând, pentru că în 2012 se împlinesc 20 de ani de când Disneyland Paris există, ai posibilitatea să ceri un bilet gratuit de ziua ta, care va fi valabil pentru o intrare în ambele parcuri timp de şapte zile după această dată. Adică ai opt zile să îl foloseşti. Dacă ziua ta a trecut, îl poţi cere şi pentru 2013. Oferta e valabilă o singură dată în viaţă. Bine de ştiut, dacă ai copii: şi pentru ei va fi gratuit de ziua ta, va trebui doar să precizezi asta când completezi formularul. Vei primi în 24 de ore un bilet electronic pe mail, dar ai grijă să îţi verifici şi spam-ul, în caz că nu îl primeşti în 24 de ore.

În caz că nu poţi să ajungi la Disneyland în perioada în care e ziua ta, încearcă site-ul următor, unde vei găsi bilete care pornesc de la 37 de euro. Pentru Disneyland nu e mult, te asigur. Dupa cum poti vedea, preţul biletelor de pe site-ul oficial e destul de mare.

Nu uita, înainte să pleci către marea aventură să îţi printezi rezervarea, cu care îţi vei putea cere biletul fizic odată ajuns la Disneyland. În unele cazuri vei fi lăsat chiar să intri cu aceea rezervare.”

Cum ajungi şi unde te cazezi

Chiar dacă eu nu mi-am permis asta, ar fi frumos, mai ales dacă ai copii, să stai la unul dintre hotelurile din parc. Oricum îţi va fi imposibil să combini vizita la Disney cu altceva în aceeaşi zi, aşa că nu prea are sens ca la 11 noaptea, când se închide, să mai mergi nu ştiu cât şi cu metroul până în centru. Deşi aş putea spune că până şi această încercare a fost o experienţă deosebită, să priveşti copiii rupţi de oboseală dar cu zâmbetul larg pe buze, însoţiti de părinţii mai veseli şi mai jucăuşi ca de obicei.

Mult mai multe detalii despre cât ne-a costat pe noi şi alte idei utile legate de transport şi cazare, poţi găsi în articolul ”Cât costă o vacanţă la Disneyland Paris“

Tot de la Alina, mai avem un sfat:

“Dacă îţi doreşti să stai câteva zile la unul dintre hotelurile din parc, te sfătuiesc să încerci să rezervi un sejur pe lastminute.com. Ofertele sunt destul de tentante uneori; recent un prieten a plătit 800 de euro/patru nopţi pentru patru persoane. E drept că intrările în parc nu au fost asigurate dar hotelul era de patru stele şi s-au simţit foarte bine. Iar în această perioadă există chiar  pe site-ul oficial Disneyland o ofertă cu cazare gratuită pentru copiii sub 12 ani si o zi suplimentară gratuită pentru toată familia.”

Cât de detaliat îţi planifici vizita

În primul rând e irealist să crezi că vei putea vedea şi încerca totul într-o zi. Ai nevoie de minim două şi tot nu va fi suficient. Dacă ai un copil mic şi o singura zi poţi să te opreşti doar la Disneyland Park, dacă e mai mult de atât, merită să ajungi şi la Walt Disney Studios Park (care e alături). Poţi studia o hartă interactivă înainte de a ajunge acolo, ca să îţi faci o idee. Dar oricât de bine ţi-ai face planul nu uita că atât de multe atracţii la un loc pot bulversa şi cel mai bun strateg. Aşa că sfatul meu preferat, pe care ţi l-am dat şi cu alte ocazii: lasă loc de surpriză, lasă loc de neprevăzut. Eu nu am apucat să studiez hărţi decât după ce am trecut de porţile parcului şi abia mai târziu în zi am început să folosim fast passurile (un bilet pe care îl iei de la anumite intrări pentru a reveni la o oră exactă şi a sta la o coadă mult mai scurtă). Dar nu am simţit că am pierdut prea mult timp iar copiii am văzut că rezistau nesperat de bine pe la cozi, în circumstanţele date.

Tot legat de fast pass-uri, la roller coastere (rock’n roller coaster-ul cu muzica celor de la Aerosmith e chiar fantastic!) te vor scuti de o grămadă de timp! Să nu mai spun de Turnul terorii sau de crush coaster-ul Nemo, unde e mereu plin. Atentie, atracţiile acestea sunt pentru adulţii FĂRĂ probleme cardiace.

Mâncarea la restaurante nu e chiar pentru toate buzunarele, aşa că noi ne-am dotat cu sandvişuri pentru toată ziua, lucru care ne-a fost de folos din două puncte de vedere: am cheltuit mai puţin şi nu am pierdut timp la masă – de multe ori le-am halit în timp ce aşteptam pe la o coadă. Copilul ne-a fost recunoscător pentru asta, oricât de atractive ar fi fost restaurantele tot n-ar fi avut linişte să stea locului pentru o activitate atât de plictisitoare cum e mâncatul! Precizare importantă: există restaurante unde poti lua masa cu personajele Disney, pentru copii poate fi interesant.

Cam atât îmi vine mie în cap acum, te rog şi te las să admiri amintirile noastre vizuale şi apoi să mă completezi sau să îmi pui întrebări!

“Prefer să ofer divertisment oamenilor şi să sper că vor învăţa ceva, decât să îi educ şi să sper că vor avea parte de divertisment.” – Walt Disney

Cei care au creat imperiul Disney şi parcurile de distracţie Disneyland au crezut în poveşti, au crezut în zâne şi vrăjitoare, în pitici sau uriaşi, în iepuraşi care vorbesc sau jucării care prind viaţă.

“Dacă poţi visa înseamnă că poţi realiza acel vis” spunea Walt Disney

Şi pentru că ei au visat, pentru că ei au crezut, noi astăzi putem să ne bucurăm de magie la orice vârstă şi să le oferim nu doar banii ci şi aplauzele noastre sincere.

Până nu ai propria ta experienţă la Disneyland nu ştii cum e cu adevărat. Poate trăieşti cu teama că va fi aglomerat, ca e sclipitor şi kitch, că eşti prea mare şi prea serios pentru asta sau… poate că te aştepţi într-adevăr la ceva minunat.

Dacă tu vezi o pălărie în locul şarpelui care a înghiţit un elefant s-ar putea să ai nevoie de un copil pe lângă tine, să te ajute să faci deosebirea. Dacă tu te emoţionezi că o vezi pe Albă ca Zăpada poate că ai nevoie de un copil care să treacă indiferent pe lângă ea, lăsându-te indignat în mijlocul mulţimii. Dacă te temi că cel mic se va speria în trenuleţul ce se aruncă trosnind, în maximă viteză, în tunele întunecate, vei vedea că ai avut dreptate. Dar vei avea poate surpriza, ca mine, să auzi după: “mai vreau o dată!”.

La Disneyland îţi poţi duce copilul din tine sau copilul care creşte alături de tine, unul neînlocuindu-l pe celălalt. Asta pentru că, aşa cum spuneam mai sus, experienţa Disneyland este unică şi personală şi nu prea poate fi anticipată. S-a creat ceva atât de frumos şi atât de bine pus la punct încât orice aşteptare îţi este depăşită. Şi trebuie să fii unul dintre încuiaţi ca să te apuci să cârcoteşti şi să spui că nu e adevărat, că e naşpa.

Cine nu a înţeles mare lucru până aici şi nu a priceput care e lagătura dintre zâne, aplauze, pălării, şerpi şi încuiaţi, e rugat să pună mâna să mai citească nişte poveşti şi să revină apoi cu temele făcute!

Cine a priceput poate să se uite mai departe pe fotografii, pentru că va şti foarte bine ce va vedea acolo, fără prea multe explicaţii. Eu mai multe nu vă spun pentru că vreau să vă las să vă bucuraţi de surpriză, la faţa locului.

Iar cine vrea mai multe detalii şi sfaturi despre cum să îşi organizeze excursia la Disneyland, este aşteptat şi mâine pe LumeaMare, pentru a citi continuarea şi a vedea al doilea set de fotografii.

Până acum am crezut că mi-am numit fetiţa Petra pentru că mi-a plăcut pur şi simplu numele şi mi-a fost inspirat de o prietenă din Austria. În timp ce am scris primul paragraf am realizat că e posibil să fie mai mult de atât. Am fost de asemenea întrebată dacă am numit-o pe Petra gândindu-mă la Iordania şi răspunsul este nu, ştiam de Petra din Iordania şi visam să ajung acolo dar nu acesta a fost motivul, cel puţin nu conştient.

Revenind la pasiunea mea pentru pietre, pot spune că nu am găsit niciun alt loc „pietros” pe lume, cel puţin până acum, care să mă bucure atât de mult vizual ca Petra. Dacă Dumnezeu şi-a încercat vreodată pensulele pe nişte stânci, atunci acesta este locul, garantat. Petra e pictată în nuanţe cărămizii, cu tuşe de portocaliu intens, galben, pe alocuri chiar albastru. Devine roz când soarele coboară, nelăsându-te să pleci dezamăgit că i se spune oraşul roz iar ea e… de fapt, roşcată! Folosesc femininul când vorbesc de Petra pentru că aşa simt că este: misterioasă, fermecatoare, puternică, ciudată şi… foarte, foarte abilă în a te face să cheltuieşti mult!

asta e pe stâncă, da!

Puţintică istorie ştim şi noi?

Menţionată încă din vechiul testament, loc de pelerinaj pentru că pe acolo a trecut Moise sau a fost înmormântat fratele lui, Aron, sit inclus în patrimoniul UNESCO şi în cele 7 noi minuni ale lumii, Petra a fost o putere de neîntrecut acum vreo două mii de ani, în perioada în care nabateenii au deţinut controlul asupra comerţului. În primele secole înainte şi dupa Cristos, în Petra se presupune că locuiau 30.000 de oameni, aşa că trecând dincolo de pietrele frumos colorate din natură ajungem şi la ceea ce a însemnat Petra ca oraş, cu amfiteatru, cu bulevarde, cu diguri şi canalizare (!?!), cu temple şi morminte uluitoare. Am citit în ghid că autorul roman Strabo a scris asta: „Nabateenii erau atât de strângători încât îi onorau pe cei care îşi creşteau averile şi îi penalizau public pe cei care le pierdeau”. Cu aceste averi nabateenii şi-au cumpărat independenţa faţă de romani, asta până când comerţul a început să se mute pe mare şi totul a început, încet, să decadă. Pe la anul 300 AD Petra decădea şi se dărâma, la propriu, un cutremur puternic contribuind şi el la asta. Sultanul Baybars se pare că a fost ultimul care a conştientizat frumuseţea oraşului, în 1276. După care lumea a uitat de Petra, sau a vrut să uite, până când un explorator suedez – Jean Louis Burckhardt – a intrat în Siq deghizat în arab, în compania unui beduin local. Apoi artistul David Roberts, despre a cărui călătorii va trebui să vă mai povestesc altădată, a venit cu foarte multe schiţe din Petra, atrăgând atenţia asupra oraşului sculptat în piatră.

Pe atunci Wadi Musa nu era un oraş, iar Petra era locuită de beduini. Acum Wadi Musa este un oraş în toată puterea cuvântului, care ştie să profite la maxim de tot ce aduce turismul, iar beduinii din tribul Bdul, cei care locuiau dintodeauna în peşterile de acolo, s-au mutat la rândul lor în case, în afara sitului. Femei din vest se căsătoresc cu beduini, toată lumea vorbeşte engleză, cămile, cai, măgăruşi şi trăsurici mişună activ în căutarea celor care şi-au obosit picioarele tropăind zi lumină prin una dintre minunile lumii. Vânzătorii de suveniruri te aşteaptă şi te invită peste tot, de la intrare până la treptele spre înălţimi, întreprinzătorii ştiu să aducă scaune şi ceai chiar şi în locurile mai puţin bătute, unde te-ai putea odihni şi admira priveliştea iar orice serviciu, chiar cel înclus în bilet, se plăteşte.

Petra pentru turişti

De la poartă poţi lua un cal care să te ducă până la Siq. Până la finalul zilei vei şti că orice porţiune pe care să nu o baţi cu piciorul contează. Dar, chiar dacă acest serviciu ar trebui să intre în preţul intrării, tot mai dai 2 sau 3 dinari în plus. E important să negociezi de la început cât. Nimic nu e gratuit, nici măcar cele mai frumoase pietricele culese cu atenţie de copii şi vândute apoi la tarabe.

Măgăruşul până sus la The Monastery începe să îţi fie vândut încă de la The Treasury şi într-un fel merită pentru amuzamentul copiilor, dar pe de altă parte nu merită pentru că se distrug treptele originale. Şi e păcat pentru că drumul până acolo e foarte frumos, se poate face pe îndelete în aproximativ o oră. Dacă îl iei vezi că sunt destui la intrarea pe traseu, lângă restaurant, după ce mai apuci să vezi ceva în jur, nu te grăbi să accepţi prima ofertă.

O excursie pe cal de o oră jumătate, pe o rută aerisită şi mai puţin bătută spre High Place of Sacrifice (se pleacă pe traseul acesta înainte de a intra în Siq) costă 30 JD de persoană şi mie personal mi-a plăcut foarte mult. Dar se poate ajunge şi pe jos, recomandabil cu ghid, sau gratis, din interior, există un drum uşor accesibil.

Pentru cămilă sau trasuricile care trec prin Siq nu am verificat preţurile, am preferat să amânăm „plăcerea” pentru deşert.

fată, tu cât ai făcut azi?

Mâncarea în interior e foarte scumpă, la varianta minimă se poate alege o lipie cu branză topită şi un ceai dar există şi un restaurant (la care dacă îmi aduc aminte servirea e de tip bufet deshis şi nu scapi cu mai puţin de 19 JD de persoană). Ia cu tine apă şi ceva de mâncat, vei prefera să stai undeva sus, pe o stâncă, să admiri priveliştea în timp ce îţi potoleşti foamea cu o investiţie mult mai mică.

Privelişte de pe High Place of Sacrifice

Iar dacă vrei să ştii când e cel mai bine de vizitat, anotimpurile cel mai potrivite ar fi primăvara (martie-mai) sau toamna (septembrie-octombrie). Eu cred că poate fi ok şi iarna, cu condiţia să nu ai ghinion de ploi. Vara în schimb trebuie să fii rezistent la temperaturi de pot depăşi 40 de grade. Iar anul acesta se împlinesc 200 de ani de la redescoperirea Petrei, aşa că poate că e chiar momentul să îţi faci planuri!

primavara

Pentru cazare poţi încerca un hotel de lux, aflat chiar la porţile de intrare în Petra, sau poţi alege unul dintre hotelurile mult mai ieftine de pe deal. Noi am stat la Al Rashid, cu 37 JD camera cu trei paturi, baie în cameră, internet şi mic dejun inclus. A fost foarte bine, până când au uitat să ne facă rezervarea la autobuzul ce trebuia să ne ducă spre Wadi Rum, dar asta e altă poveste. Ideea e să nu vă bazaţi pe ei în alte servicii.

Dacă alegi acest hotel sau altă variantă de udeva de pe culmile oraşului, e posibil să vrei un taxi la final de zi, chiar dacă distanţele sunt scurte. Negociază dur tariful pentru că se cere foarte mult, Wadi Musa fiind singurul loc în Iordania unde am simţit nu doar că se face turism dar că se profită puţin cam mult de asta!

Lăsând toate detaliile acestea la o parte, cum am mai spus aici, o zi nu ajunge pentru a vedea tot. Nici două, cum am avut noi. Într-o singură zi poţi trece doar prin Siq, pe la Treasury (unde ajungi oricum) şi poţi merge mai departe, fără prea multe opriri, până la The Monastery – Ad Dayr. Pe acolo pe sus ai câteva locuri de privelişte prin care merită să te plimbi. Şi uite aşa, uşurel, până când cobori, ziua se apropie de final. Dacă mai ai o zi poţi să ţi-o rezervi pentru urcat la High Place of Sacrifice şi explorat temple şi morminte. Şi dacă ar mai fi una, pentru că e nevoie de cel puţin 6 ore, ar merita să ajungi la mormântul lui Aron (Jebel Haroun), de unde ştiu că se vede absolut senzaţional toată întinderea şi unde sunt sigură că există ceva mistic în aer – nu o fi degeaba numit cel mai sfânt loc din Iordania şi nu ar fi altfel venerat atât de musulmani cât şi de creştini şi evrei.

Petra cu copilul

Unui copil îi este întotdeauna greu să meargă ore în şir. Îţi recomand să nu îţi pui ambiţia să vezi tot când eşti cu el, să îl pregăteşti cu mult timp înainte dacă nu ai chef să cheltui pe măgari, cai, cămile sau trăsuri, să ai dulciuri şi tot ce trebuie cu tine şi să îi acorzi suficiente pauze de odihnă pentru ca şi tu şi el să rămâneţi cu amintiri plăcute. Va fi bucuros să se caţere şi să exploreze toate găurile şi mormintele decât să admire faţadele laborios sculptate. Pune-l să descopere forme în stânci, ajută-l, dacă nu cumva e prea mic, să înţeleagă ce înseamnă 2000 de ani, povesteşte-i despre caravane şi cum se făcea comerţ cândva, dar nu insista prea mult pentru că se va plictisi repede. Pentru cine nu a aflat deja, când LumeaMică a ieşit din Siq, a spus un WOW scurt, după care a exclamat: “cămiiiiiiile!”. Interesele copiilor sunt mult diferite de ale tale, încearcă să ţii cont de asta şi totul va fi minunat.

Camiiiiiile!

Extra bonus

Şi dacă tot ai ajuns la Petra poate vrei să încerci o experienţă de gătit local, la Petra Kitchen, sau o vizită nocturnă, cu Petra by Night. Dar despre asta voi povesti în alte articole.

Mai multe detalii despre Petra, trasee, preţuri şi alte idei, găseşti pe site-ul oficial, Petra Park 

Eu mă opresc aici şi vă las să vă uitaţi la fotografii, pentru că ele „scriu” cel mai bine senzaţiile pe care le-am trăit acolo:

Intrarea la Petra şi ghidul pentru prima zi ne-au fost oferite de Jordan Tourism Board, pe care îi felicităm pentru deschidere şi pentru felul în care ştiu să promoveze turismul şi să interacţioneze cu bloggerii din toată lumea! Thank you!

]]> http://lumeamare.ro/2012/05/15/cele-mai-frumoase-pietre-din-lume/feed/ 0 http://lumeamare.ro/2012/05/14/coming-slow-coming-soon-slowride-ro/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=coming-slow-coming-soon-slowride-ro http://lumeamare.ro/2012/05/14/coming-slow-coming-soon-slowride-ro/#comments Mon, 14 May 2012 06:00:19 +0000 Roxana http://lumeamare.ro/?p=38331 Într-o zi de decembrie vă spuneam că sunt fericită pentru că ne-am întâlnit noi, motociclistele din LumeaMare, pentru a  complota la un nou proiect. Nu am dezvăluit atunci care era ideea şi e drept că ne-a luat destul de mult până să o conturăm şi să fim sigure că avem curajul să ne apucăm de ea cu ambele mâini.  Dar iată că a venit în sfârşit momentul în care putem începe să îţi arătăm lucruri concrete, în care trecem la acţiune.

SlowRide.ro este online şi, chiar dacă mai avem de lucru la el, poţi să ne răspunzi, să ne ajuţi sau să ne transmiţi feedbackul tău pe blog, pe facebook sau pe Twitter.

Dar hai să îţi spun mai multe despre proiect:

SlowRide este un blog de care ne vom folosi pentru a centraliza informaţii utile legate de condusul preventiv, sperând să contribuim, în timp, atât la sprijinirea tinerilor motociclişti cât şi la o mai bună înţelegere şi percepţie a fenomenului moto în Romania. Ne propunem să strângem sub un singur acoperiş o parte dintre informaţiile existente la momentul actual despre condusul preventiv, siguranţa rutieră şi metodele de îmbunătăţire a traficului, generând astfel o bază de date care să poate fi folosită atât de motociclişti cât şi de automobilişti.

Nu avem pretenţia că le ştim pe toate, dimpotrivă, acest proiect va fi ca un drum la care vom învăţa şi noi mai multe. De aceea vom face tot posibilul să împărtăşim din impresiile şi sfaturile celor care au mai multă experienţă ca noi, culegând impresii, interviuri şi informaţii atât din România cât şi din alte părţi de lume, din ţările în care comunităţile moto au alt statut, altă vechime. Cu siguranţă că exemplele vor fi mai grăitoare decât teoriile.

Iar când vom considera că am strâns destule modele şi date, vom încerca să ajungem în şcoli şi să dăm mesajul mai departe, către cei care vor deveni în curând şoferi sau motociclişti.

Ne vom lupta cu prejudecăţile, cu lipsa de cunoştinţe, cu iresponsabilitatea sau imprudenţa şi cu orice altceva care ne poate pune viaţa în pericol. Nu va fi uşor dar e vorba de viaţa noastră si a copiilor noştri, aşa că sunt convinsă că orice efort va fi justificat.

Până acum ne-am înhămat la treaba asta trei fete cucuiete: eu, Ina şi Alexa. Şi presimt că ne va prinde şi Lorena din urmă, nu de alta dar nu ne grăbim . Şi să nu uit să îi mulţumesc Herminei, pentru logo:

PRIMA CĂLĂTORIE: Cum povestea aceasta face parte din LumeaMare, eu cu Ina vom pleca uşurel, vinerea aceasta, în prima excursie de documentare, încercând să culegem pentru toţi cei muşcaţi de aceeaşi pasiune ca noi impresii, trasee, informaţii şi interviuri din Austria, Germania şi nordul Italiei. De la Munchen vom lua şi o motocicletă BMW pentru testare – mulţumim pe această cale BMW Group România şi BMW Motorrad pentru susţinere şi ajutorul în organizarea unor posibile întâlniri!

Din păcate bugetul pentru această excursie este limitat ba chiar insuficient (aspect ce oricum nu ne va împiedica să plecăm!) iar eforturile noastre sunt voluntare, aşa că orice susţinere şi ajutor din partea ta ne-ar fi util: o gazdă pe drum sau o recomandare de cazare uşor abordabilă, sugestii de organizaţii de profil pe care am putea să le întâlnim, aspecte ale motociclismului sau legilor din alte ţări despre care ţi-ar plăcea să aflăm mai multe, trasee pe care să nu le ratăm… aştept propunerile tale cu drag! (Promitem să revenim cu traseul final, cât de curând)

Iar dacă vrei să susţii financiar proiectul, vei beneficia de expunere atât aici, pe LumeaMare, cât şi pe SlowRride.ro. Nu există limită minimă de sumă, orice contribuţie va fi răsplătită. Gândeşte-te că nu o faci pentru mine ci pentru o comunitate, asta dacă ai şi tu acelaşi spirit ca noi şi crezi că schimbarea poarte să înceapă şi de la tine.

Iar dacă nu poţi să ne ajuţi financiar, dă măcar mai departe vestea şi invită-ţi prietenii să se aboneze la SlowRide.ro, pentru a fi informaţi imediat ce începem să postăm noutăţi pe blog:

Îţi mulţumesc pentru atenţie şi îţi doresc o săptămână în care să nu uiţi că mai încet înseamnă mai sigur şi că un gest făcut în grabă, în trafic, poate scurta pe nedrept viaţa ta sau a altcuiva!

PS: Răducu, acest proiect este şi pentru tine, ştiu că de acolo de unde eşti ne vei susţine şi vei dori să reuşim!

Una peste alta, pe cei care v-aţi bucurat alături de noi de o duminică frumoasă, sper că v-am îmbunat cu reţeta de mansaf gătită de Alex (ne cerem scuze pentru aromele orientale pe care le-am lăsat în urma noastră la Ceainăria GreenTea) şi cu paharul de Vinul Cavalerului Merlot 2010 oferit de S.E.R.V.E. Iar pentru că nu ne-a fost tocmai uşor să fim şi organizatori şi povestitori, vă invităm să ne ajutaţi şi să ne spuneţi şi voi cum a ieşit ….

PS: Mulţumim Liliana Vizitiu şi Cătălin Nenciu, cei care ne-au luat în serios şi au răspuns provocării de a veni costumaţi cu ceva specific! Şi mulţumim Adriana Nan, care ne-a ajutat să scriem mesajele în arabă de pe cărţile poştale.

“Stiu, suna ciudat sa primesti o invitatie in California de la o persona pe care nu o cunosti, dar tocmai asta fac eu acuma, te invit in California. Si nu glumesc. Stau si citesc pe site-ul tau si nu ma mai satur. Sotul meu tocmai se amuza ca de acuma nu-mi mai trebuiesc carti. Sunt pasionata de calatorie? Da. Mi-am carat copilul dupa mine? Da. Si am sa-l car si pe al doilea. Dar nu stiu sa scriu asa ca tine. Stiu doar sa ma bucur de ceea ce vad si atat. Si pe langa casa mea sunt atatea locuri minunate despre care tu ai putea scrie asa frumos….
Deci, daca vrei, daca poti, ai oricand in California un acoperis si un ghid. Pixul il aduci tu.
Anne Eftimie”

Şi uite aşa deznădejdea se transformă în fericire iar blogul merge mai departe!

Mai ţineţi minte ce vorbeam de coincidenţe?

Ok, uită de mine şi uită ce am scris până acum şi hai să pretinzi că eşti un turist străin şi că vizitezi pentru prima dată România. Alegi Braşovul pentru că e un oraş lăudat, aproape  de Peleş sau Bran. Te uiţi în Lonely Planet şi găseşti o recenzie frumoasă pentru The Country Hotel (asta nu e nimic inventat, chiar există recenzia!). Aşa că te decizi că e musai să ajungi acolo.

Ajungem noaptea târziu, obosiţi, nu atât de drum cât de o săptămână grea şi încărcată. Dar de cum trecem pragul şi ne întâmpină Marcela ca pe nişte buni şi vechi prieteni, oboseala dispare şi în locul ei se instalează buna dispoziţie. În bucătărie miroase bine, interiorul nu are nimic a face cu un hotel ci seamănă mai degrabă cu o casă pe care ţi-ai dori să o ai la ţară, cu locul în care ai vrea să fugi de stres, de grabă, de responsabilităţi. După masa copioasă la care am uitat că nu e bine să ne îndopăm la astfel de ore şi alte principii sănătoase, ne instalăm în apartamentul enorm, ce are bucătărie, şemineu şi două camere, fiecare cu baie proprie. Peste tot se simte influenţa bunului gust şi a detaliilor pregătite cu scopul de a oferi relaxare. Un săculeţ brodat umplut cu levănţică împodobeşte o uşă, săpunul de la baie e natural, cât despre aşternuturile de in… dormi atât de bine în ele încât le vrei şi pentru acasă. Apropo, Marcela se ocupă şi de un atelier în care poţi arunca un ochi, măcar virtual.

Micul dejun e un chin. Ca orice altă masă gătită de Marcela, asta mai ales când ai fotografi şi bloggeri cu tine. Pentru că până nu fotografiază ei minunatul aranjament din toate unghiurile stai şi salivezi şi nu te poţi atinge de bunătăţi. Dar şi când se stinge lumina… Cum? Nu ştii la ce mă refer? Încearcă asta atunci când mai rămâne o singură prăjitură pe farfurie pe care nimeni nu se încumetă să o ia . Că Marcela e un excelent designer şi bucătar o să intuieşti şi tu din poze. Sper să ai odată ocazia să mergi acolo şi să constaţi cu propriile tale papile gustative şi, cum am “furat” şi o reţetă, o să te provocăm altădată să o încerci şi tu.

După cum se vede sunt chiar entuziasmată şi mă bucur că am ajuns acolo atât ca Roxana cât şi ca turist, sau însoţind un turist stăin. Căci da, Ancutza şi prietena ei din Franţa au fost cu noi. Am fost mândră că am putut să arăt că în România există oameni faini care fac lucruri bune şi de calitate. Mai departe pozele grăiesc de la sine.

Despre Marcela mai povestim, pregătim un interviu cât de curând!

Înainte de concert ne-am întâlnit cu o cititoare şi am fost iarăşi de două ori fericită. În primul rând pentru că am fost salutaţi  cu “Bună seara LumeaMare!” – am pus atât suflet pe aici încât mă bucur enorm când mă identific cu LumeaMare. În al doilea rând pentru că aceeaşi persoană şi-a amintit de declaraţiile mele de fericire şi a povestit foarte frumos celorlalţi despre ele.

Poate că ar trebui să am grijă să le reiau, chiar dacă nu vor mai fi zilnice şi voi zice pas atunci când obiectul lor va fi repetitiv. Ca orice om am şi eu câteva fixuri şi nu vreau să teplictisesc prea mult cu ele.

Pot totuşi să îţi spun că sunt foarte fericită pentru că în ultima vreme am început să mă simt ceva mai bine pe cal, parcă nu mai fac chiar totul cu exces de timiditate şi cu două mâini stângi. Ştiu că fiecare oră mă aduce mai aproape de ceea ce îmi doresc, să învăţ să călăresc în cele din urmă… iar tu ştii probabil că perseverenţa nu e o trăsătură de caracter pe care să nu o cunosc, dimpotrivă, suntem buni prieteni!

Hai să îţi arăt şi ţie un filmuleţ. Îţi dau voie să râzi şi să faci mişto, deocamdată. Dar mă fac eu mare!

Ancutza, membră în echipa noastră, locuieşte exact în Langhe, zona din Italia în care visez eu să ajung la vară. Numai că până să ajung eu acolo, a venit Ancutza încoace. Trebuia să ne cunoaştem aşa că nu, nu cred că e o simplă coincidenţă. Înainte de a şti de venirea ei am cunoscut-o în treacăt pe Marcela Coşnean, la lansarea albumului Bucătăria Hoinară. Încă de atunci ne recomandase Adriana, o bună prietenă, să mergem să vedem cum e la locul de suflet al Marcelei, The Country Hotel, localizat în Hărman. Iar lucrurile s-au legat pentru că aşa trebuia să se întâmple, nu pentru că a fost o coincidenţă. Am sunat-o pe Marcela şi am avut plăcuta senzaţie că vorbesc de la bun început cu o persoană cunoscută, deşi până atunci nu mai interacţionasem în mod direct, poate doar în online.

Imediat după Women on Web, am strâns rândurile şi am zbughit-o spre Marcela, unde am fost găzduiţi şi hrăniţi dumnezeieşte… nici asta nu cred că e o întâmplare ci dimpotrivă, o regulă de ospitalitate pentru un om cu suflet mare ca al ei. (Mai multe detalii despre Marcela şi pensiunea ei vor veni în curând, pentru că pregătim atât o recenzie cât şi un interviu.)

Am petrecut câteva zile foarte plăcute alături de Ancutza şi prietena ei din Italia, depăşită deseori de verva şi debitul nostru verbal în română, după ce oboseam amestecând limbile de nu se mai putea. Una peste alta toţi ne-am simţit foarte bine, petrecând un weekend cât se poate de slow în România, departe de Italia şi a ei tradiţie pe tot ce înseamnă slow. Mai mult de atât, în centrul Braşovului ne-a aşteptat târgul de produse tradiţionale la care toţi vânzătorii purtau cu mândrie logo-ul cu melc, ştiţi ce înseamnă, nu e aşa?

La Marcela am mai avut parte de o întâlnire, cu o doamnă ce împărtăşeşte aceeaşi viziune ca noi faţă de relaţiile dintre părinţi şi copii şi care a participat la un moment dat la acelaşi curs de parenting ca noi. Şi ca să merg şi mai departe de atât şi să vedeţi că nici această întâlnire nu a fost întâmplătoare, doamna şi fetiţa ei aveau cai şi erau acolo pentru o competiţie de călărie, de care poate că nici nu am fi aflat dacă nu ne cazam sub acelaşi acoperiş. Iar nouă ne plac foarte mult caii!

Despre incursiunea noastră la Hărman şi mai multe poze de la Peleşul în formula sa mai vastă, cu etaje în plus de vizitat, vom mai povesti în curând. Şi abia aşteptăm să vedem şi impresiile din partea italiană a echipei.  Aşteptăm să se alinieze planetele în poziţia potrivită .

Între timp pregătesc, cu marele ajutor al Inei (altfel nu m-aş descurca şi iarăşi vin şi spun că NU e nimic întâmplător în faptul că am alături de mine oameni aşa faini!), lansarea slowride.ro şi prima noastră deplasare pe motoare în vederea documentării, prin Austria – Germania şi puţin din Italia. Pentru cine nu ne-a auzit deja povestind despre asta, slowride.ro va fi un pui de LumeaMare, un proiect educativ social ce va centraliza informaţii utile legate de condusul preventiv şi, sperăm noi, va contribui în timp la educaţia publicului tânăr şi la o mai bună înţelegere şi percepţie a fenomenului moto în România. Avem ambiţia şi dorinţa de a face ceva cu adevărat util dar mai avem mare nevoie de nişte “coincidenţe fericite” şi de ajutorul unor sponsori pentru ca acest proiect să se dezvolte mai repede decât cu viteza melcului de mai sus şi să fie cu adevărat de ajutor comunităţii moto. Vom reveni cu detalii cât de curând.

Tu ce exemple de astfel de coincidenţe poţi să ne dai? Ţi s-a întâmplat să îţi doreşti foarte mult un lucu şi acela să se întâmple fără ca să poţi să îţi explici cum şi de ce?