Să ne ocupăm un pic de GoodWine având în vedere că după după degustarea Guigal/Yalumba mai am nevoie de un strop de linişte şi de gânduri aşezate.

Ziua aleasă de mine a fost sâmbătă, 19 noiembrie, dar sincer cred că aş fi mers în fiecare zi a târgului. Multe lansări, degustări inedite, atât din lumea vinului cât şi din cea culinară. Nu mi-am  propus un tur de forţă, ci am ales câteva standuri la care am stat mai pe îndelete. Cu siguranţă ar fi meritat şi altele, dar cine ştie, poate data viitoare.

Aşa că dimineaţa, la ora la care puţini bucureşteni şi probabil ceva naţionali veniţi special pentru târg, păşeau în spaţiul destinat târgului din World Trade Plaza, mi-am lăsat maşina acasă şi am intrat din nou, în Lumea Vinului.

Am aşteptat cu nerăbdare ora 11, oră la care S.E.R.V.E. anunţa o degustare singulară de Cuvee Charlotte 2008. Pentru că am ajuns înainte de 11, am degustat în avanpremieră o Fetească albă 2011 – Vinul Cavalerului, un vin plăcut papilelor mele, proaspăt, onctuos cu parfum fructat. Ora 11 a venit, sticlele s-au schimbat şi am putut să degust ultimul venit în familia Cuvee Charlotte, aşa cum nu am cunoscut-o din păcate ca aici. Un vin aniversar pentru producătorul român, cu o etichetă preluată de la primul membru ieşit în lume în 1999, purtând semnătura celui care l-a creat, Contele  Guy de Poix. Un asamblaj de Fetească Neagră şi Merlot, o ediţie limitată la doar 15.000 se sticle, un vin cu arome şi gusturi aproape aşezate, medaliat cu aur la AWC Vienna anul acesta. Cu siguranţă l-aş lua şi şi l-aş mai ţine încă 2, 3 ani ferit de privirile mele.

Am încheiat cu o notă tânără, parfumată şi roze adică o combinaţie de Fetească Neagră şi Cabernet Sauvignon - Terra Romana Roze 2011.

Alături de standul S.E.R.V.E. am reîntâlnit trufele de Trufex şi gustul lor inconfundabil. Anul 2011 se pare că a fost un an greu pentru trufele româneşti; acum şi până în decembrie mai putem găsi trufele albe, dacă avem câinii corespunzători şi ştiinţa de a căuta .

M-am oprit apoi la Budureasca unde doamna Vica Necula mi-a făcut cunoştinţă cu un Pinot Grigio 2010  provenit dintr-o viţă tânără de 3 ani, deocamdată vinificat demisec; o aromă plăcută de flori de câmp, un gust uşor şi proaspăt. Cu siguranţă aştept şi varianta de vinificaţie pe “sec”.

Feteasca Neagră 2007 - Origini un vin corpolent, roşu rubiniu cu arome de fructe de pădure şi cireşe negre, a fost o surpriză plăcută pentru mine, la fel ca şi Reserva 2006 – Origini, obţinută din plantaţia veche, un cupaj clasic Pinot Noir, Cabernet Sauvignon şi Merlot, un vin care mi-a atras cu siguranţă atenţia.

Am luat o pauză mică şi mi-am îndreptat atenţia către zona culinară unde am gustat pentru prima dată produse ale bucătăriei moleculare, o combinaţie între bucătăria clasică, chimie şi fizică. Probabil că profesia mea şi aroma noului mi-au alimentat curiozitatea şi poate voi încerca câte ceva, cândva. Deci, un tzatziki molecular nu a fost rău de loc, iar prezentarea cu siguranţă este una cu mult mai rafinată decât cu ceea ce suntem obişnuiţi. Cei de la Fusion Technique chiar m-au impresionat.

Zona culinară a fost completată de brânzeturile de la Napolact şi cărnăria de la Angst.

Cu papilele refăcute m-am oprit la standul WineRo unde Veronica Guzun m-a împrietenit cu roze-ul corpolent de la Enira 2010, un melange mai puţin întâlnit la noi cu Petit Verdot, Merlot şi Shiraz în rolurile principale, medaliat cu aur la Premiile de excelenţă Vinul.ro 2011. Pentru mine acest vin cere ceva lângă, o mâncare uşoară, o brânză albastră bună (combinaţie încercată şi la stand şi merge de minune). Am continuat cu Duo by Enira, un cupaj de Merlot şi Shiraz fructos şi elegant.

 Ultimul stand pe la care am trecut, dintr-o curiozitate care s-a dovedit o experienţă minunată din punct de vedere gustativo – olfactiv, a fost cel al Heinrig Distribution. În ordine Zonin – Amarone della Valpolicela 2008, Poggio Le Coste – Barolo 2007  şi Poggio Le Coste – Barbaresco 2006, vinuri puternice cu mult caracter. Amarone era una din curiozităţle pe care vroiam să mi le satisfac, lucru ce sa întâmplat cu succes.

Cu siguranţa ediţia de anul acesta a fost o ediţie a premierelor, fără să îmi planific dinainte am degustat vinuri necunoscute pentru mine până acum, lăsând vechile “prietenii” să fie reîntâlnite… şi băute cu alte ocazii.

Să ne reauzim cu bine.

PS. sper că nu am încurcat ceva denumiri de licori bahice, aştept corecturi dacă sunt necesare

La Veliko Tarnovo am fost de multe ori şi am scris despre asta de prea puţine ori. Şi de fiecare dată când am ajuns acolo am făcut o plimbare pe strada veche cu ateliere de meşteşugari, numită Samovodska Charshia. Un fel de poartă în timp, prin care pătrunzi în început de secol 19, cu ateliere şi meşteşugari pe care poţi să îi vezi la lucru, folosind tehnici tradiţionale. De la Infobulgaria.ro am aflat că mâine seară, între ora 17:00 şi 23:00,  are loc „Noaptea pe Samovodskata Charshia”, un fel de noapte a muzeelor adaptată la viaţa acestei străzi. Se va lăsa cu muzică, degustări şi manifestări artistice. Dacă nu aş fi avut deja prea multe de făcut mâine, aş fi dat o fugă să văd cum e. Dar poate măcar unul dintre voi va putea să ajungă şi ne va povesti şi nouă cum a fost şi dacă a meritat plimbarea.

Poate vă inspiră imaginile de mai jos, cu nota că sunt făcute într-o zi liniştită, fără multă agitaţie.

Şi dacă tot ai ajuns în Veliko Târnovo e păcat să nu dai o fugă şi până la cetate, pe care ţi-o recomand să o vezi când soarele mai coboară, spre seară.

Şi încă un motiv pentru a da o fugă chiar şi de o zi până la Veliko Tarnovo îl reprezintă felurile copioase şi generoase de mâncare, la preţuri de care nu poţi să nu fii încântat.

Iar dacă vrei să rămâi peste noapte urcă sus spre Arbanasi, nu vei regreta! Găseşti mai multe idei în Casă şi masă în Arbanasi.

Drum bun şi apropo, tu ai fost până acum la Veliko Tarnovo?

]]> http://lumeamare.ro/2011/09/22/de-ce-sa-mergi-maine-la-veliko-tarnovo/feed/ 2 http://lumeamare.ro/2011/06/04/nu-i-asa-ca-e-bine-sa-fii-copil/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=nu-i-asa-ca-e-bine-sa-fii-copil http://lumeamare.ro/2011/06/04/nu-i-asa-ca-e-bine-sa-fii-copil/#comments Sat, 04 Jun 2011 13:43:37 +0000 Roxana http://lumeamare.ro/?p=21665 Sunt sigură că nimeni nu se îndoieşte de asta dar nu mă pot abţine să nu fac această remarcă: e minunat să fii copil şi, în lumea asta mare şi uneori ciudată, să reuşeşti să te bucuri de lucuri mici, de mărunţişuri, să nu ai inhibiţii iar fiecare zi să fie o descoperire. De toate acestea am putea să ne bucurăm şi noi adulţii dar mintea noastră a pierdut nişte piese pe parcurs şi maşinăria se mai blochează… Poate că nu aş fi scris despre asta aici, în LumeaMare, dacă nu ar fi fost luna iunie şi nu am mai fi vorbit şi zilele trecute despre copilărie sau … negustorie . Veţi afla imediat la ce mă refer!

Astăzi am fost cu Lumea Mică la audiţie, la şcoală. Un fel de examen de final de an la instrument dar nu foarte dificil, mai degrabă un spectacol al claselor I. Mai întâi am vrut să mă împotrivesc, cu mintea mea deformată de adult, când am aflat că vrea să se îmbrace ca la nuntă. Am cedat însă în momentul în care mi-am dat seama că nu am de ce să îi răpesc această mică bucurie şi să minimizez importanţa unui eveniment pe care ea îl percepea la cu totul alte dimensiuni. S-a gătit, a fost fericită şi mândră. Şi a cântat cum trebuie pe scenă – ce face o rochie dintr-o fetiţă uneori!

Am văzut mici artişti talentaţi, care mai pricepuţi care mai emoţionaţi, toţi o minune!

Minunea a fost şi mai mare când, după audiţie, micii artişti s-au transformat în mari vânzători. La iniţiativa învăţătoarei şi a câtorva părinţi, copiii au creat diverse obiecte (modelaje din pastă de ziare cu aracet, capete de creioane, rame şi tablouaşe colaj, coşuleţe, felicitări etc), iar noi părinţii am adus dulciuri de casă, fructe, floricele, sucuri. Şi bani ca să cumpărăm, desigur! Aşadar totul a mers la vânzare, pe măsuţe, pentru a strânge buget de fondul clasei, fond care se va investi în ceva pentru copii – deocamdata se visează la un animăluţ, să vedem ce va ieşi!

Ca şi în cazul târgului organizat săptămâna trecută de Teatrul Masca, iniţiativa fost extraordinară şi acţiunea plină de veselie. La început au vândut de la măsuţe apoi au început să se plimbe prin hol, cu marfa în mână, strigându-şi oferta. N-am să uit prea curând cum arăta asta mică, moţată ca o prinţesă şi strigând în gura mare : “biscuiţi şah la 3 lei” (foarte buni, apropo, făcuţi de Alex!) iar când lumea s-a mai rărit: “reducere, biscuiţi la 2 lei”. Cred ca va rămâne în analele şcolii ca “cea care l-a făcut şi pe domnul director să scoată bani!”.

Iar mâine ne întoarcem în domeniul artistic, la scenă. Avem spectacolul de final de an la balet. Rochii, cocuri, machiaj, sclipici, oboseală, aglomeraţie în cabine, stă bentiţa nu stă bentiţa, “dă-mă şi pe mine cu ruj”, “ai grijă la dres”, “nu mai alerga că transpiri toată” şamd. O zi grea, cu repetiţie generală şi spectacol în aceeaşi zi, o mare greşeală din punctul meu de vedere, dar nu mai comentez pentru că văd că LumeaMică nu are nicio problemă cu asta. (later edit: am pus o fotografie de la spectacolul care a ieşit minunat, iar am avut lacrimi în ochi!)

E bine aşadar să fii copil. Să treci cu uşurinţă de la un rol la altul, de la o scenă la alta, să descoperi cum e să lucrezi în echipă pentru un scop comun, să câştigi primii tăi bani şi să nu îţi fie jenă să îi ceri indiferent cui, prieten sau străin, să te îmbraci în prinţesă şi să îţi creezi un personaj de poveste, cu o întreagă lume a lui, dintr-un căluţ decupat de hârtie! Ceea ce vă doresc şi vouă, de asemenea…

Ne-am sculat devreme (pentru o zi de duminică) şi am ales jucăriile care ar fi trebuit să poposească pe taraba târgului. Grea alegere, vă daţi seama! Vedeta este bineînţeles ţestoasa – un computer pentru copii, cu 22 de activităţi în 4 limbi. Au insoţit-o pe acest drum diferite pluşuri, puzzle-uri, păpuşi.

Se apropie ora de plecare. Ne grăbim să ajungem înainte de ora 11, ora de începere a târgului, să prindem măsuţă, eventual la umbră.

Am ajuns la locul faptei şi micul negustor a rămas la coadă să primească autorizaţia de comerciant şi banderola de hârtie.

Gata, jucăriile şi-au găsit locul pe tarabă, preţurile au fost scrise, negustroul pregătit ………………. să înceapă târgul.

Şi târgul a început, mai timid, mai ales pentru micul negustor. Răbdarea este pusă la grea încercare. În boxe încep să se audă primele mesaje publicitare.

Cămila este apăsată pe burtă, cântă, în speranţa de a atrage cumpărătorii.

‘Vreau şi eu să spun ceva” şi pleacă să găsească microfonul publicitar, pe care la prima încercare nu-l găseşte.

Lumea se adună, întreabă, pleacă. Nerăbdarea devine din ce în ce mai mare. Să scădem preţurile, să nu scădem preţurile, să mai aşteptăm? Ca să îndulcim aşteptarea eu plec să iau îngheţată. La prima încercare nu găsesc nici eu, nevrând să plec prea departe. Mă întorc şi surpriză – cămila nu mai este – primul troc s-a întâmplat.

Se pare că trocul este una din amintirile plăcute care vor rămâne după acest târg.

Apare şi prima mică vânzare, chipul negustorului se mai luminează un pic.

Apare şi primul control al inspectorilor. Suntem “curaţi”

Mai încercă  o dată să găsească microfonul publicitar şi  aud în boxe: “Veniţi la masa numărul 17. Vă aşteaptă jucării din alte ţări şi o broască computer la 150 de lei.

“150 de lei???” se aude vocea domnului Mihai Mălaimare .. pauză… “muuuuult succes!”.

Se pare că nu a fost nici locul, nici momentul, nici planetele nu s-au aliniat cum trebuie pentru această încercare de a găsi un alt popesor pentru ţestoasa computer.

Se pare că nici preţul nu a fost perceput ca atare – “150 lei – noi sau vechi?” şi se întinde o hârtie de 10 şi una de 5. Mă scuzaţi, intervine the father, o sută cincizeci  de lei, da din cei noi, adică un milion cinci sute de mii” (ca să înţelegeţi, minunea costă cam 250 lei în magazin şi a fost cumpărată de negustor din banii de colindat).

Mâna se retrage şi pleacă.

Multă lume şi muuuult soare. Cald mon cher, foarte cald.

Mai trece un pic, mai facem o vânzare. Caruselul ajunge la colecţionarul de cutii muzicale, iar negustorul simţind mirosul banilor se opreşte în drumul spre propia taraba la alte tarabe de unde apare cu o… păpuşă. Deci avem bănuţi – gata, la atac către celelalte tarabe……

Mai avem parte de două momente publicitare, preţul ţestoasei ajunge la 120 lei.

Căldură mare într-adevăr. Până la urmă soarele a învins. Puţin după ora 14, negustorul strânge ce a mai ramas nevândut pe tarabă.

Pleacă mulţumit cu noile achiziţii în buzunar, cu gentuţa, ceva bănuţi şi cu un mare oftat – ţestoasa încă ne mai zâmbeşte din cutie .

În rolurile principale:

Negustorul – Petra

Povestitorul – the father.

Felicitări Teatrului Masca pentru această iniţiativă, un eveniment care sperăm să depăşească cu mult numărul de 12 ediţii. O iniţiativă frumoasă şi lăudabilă ce merită aplaudată.

Ne vedem la ediţia nr. 13 .

Fotografia oficială este aici

Se aplică tot felul de tactici, cea mai bună fiind aceea cu “acum eu pretind că ies din magazin şi tu vii după mine să îmi oferi un preţ şi mai bun. Iar eu zic nu şi tu mă întrebi: cât ai da?” Ei bine, ţin să vă spun că, dacă m-am obişnuit cu prima parte a jocului, deşi niciodată nu mă prefac ci plec pur şi simplu, la partea a doua chiar mă încui de fiecare dată: cât să facă acel produs? Cât să spui ca să nu te oftici la trei paşi mai încolo în bazar că ai dat, de fapt, dublu decât ar fi trebuit?

Eu una n-am răbdare niciodată la cumpărături. Ultimul lucru pe care l-aş face ar fi un tur de magazine pentru a compara preţuri sau modele. Îmi place şi îmi permit, cumpăr. Prin urmare, se întâmplă foarte rar să îmi iau ceva, pentru că tot la partea a doua pic examenul – nu ştiu de ce se leagă de mâna mea cele mai scumpe chestii…

Revenind însă la bazare, cred că de aici putem lua cele mai bune lecţii de negociere. Şi de la copii, dar asta e altă poveste… Dar ştiţi ce cred eu? Că în realitate toată negocierea asta nu are rolul de a te face pe tine să ajungi la un preţ de care vei fi mulţumit. De fapt, am senzaţia că întregul proces de negociere e o strategie de a te face să cumperi chiar şi ceea ce nu aveai de gând în ruptul capului să cumperi. Dar te-a pus naiba să iei în mână o eşarfă, ai intrat în capcana negocierii şi în loc să ieşi fără nicio eşarfă, pentru că mai ai 20 acasă, tu pleci cu două, la un preţ bombă. Dar banii ăia tot de la tine din buzunar au plecat, bombardaţi sau nu!

Mie personal nu îmi place treaba asta. Mă mai amuză uneori, atât timp cât nu devine agresivă. De exemplu negustorii de la Giza, în Egipt, sunt realmente agasanţi, şi asta pentru că mulţi dintre ei duc totul într-o mână şi se ţin scai de tine. Aşa i-am luat LumiiMici nişte statuete pe care am dat mai mult decât făceau. Dar acum nu îmi pare rău, oricum preţul lor este penibil comparativ cu ceea ce aş fi cumpărat aici în ţară iar copilul a fost neaşteptat de încântat!

La polul opus sunt neguţătorii din Sharm El Sheikh, care au fost se pare convinşi să îţi facă propuneri dar să nu te streseze prea mult. Partea proastă e că nici la preţ nu lasă prea mult…

Din bazarul din Marrakech am plecat cu… o ditamai cuvertura. Făcută manual de femei din triburile berberi (pe bune, am găsit urme de sânge, de la degetele înţepate, pe ea), ea a fost rodul unei lungi conversaţii pe toate temele, la un ceai, cu negustorul. Una dintre experienţele plăcute până la urmă. Doar că a trebuit să cumpărăm şi o geantă pentru ea pentru că plecasem cu bagaj mic, cât pentru două zile. Şi o punem foarte rar pe pat, pentru că este atât de frumoasă şi de muncită încât ne e milă să lăsăm pisica să doarmă şi eventual să vomite pe ea!

Alt negustor, tot în Marrakech ne-a dat pe nimic vreo trei perechi de “babousche”, papucei din piele tipici, asta pentru că se grăbea nevoie mare şi era leşinat de foame (picasem în perioada Ramadamului). A fost prima dată când am presat noi, că el ne dădea afară din magazin fără jenă, de disperare

În Turcia m-am ales cu pantaloni de piele, chiar dacă nu i-am dorit neapărat. Aproape că m-a obligat omul să îi probez, pe nesimţite a pus nişte bolduri la talia care îmi era mare şi ce credeţi? A doua zi era cu ei la hotel, modificaţi, ca să îi probez din nou. Fără nicio obligaţie din partea mea, nu mă forţa să îi cumpăr. Credeţi că am putut spune nu?

Când s-a întors din India, Alex a venit cu vreo 10 eşarfe. Cica nu s-a putut hotărî. Să îl invit să ne spună mai mult?

De fapt, pentru că eu nu sunt un expert în negocieri şi nu stau prea mult în bazare, vă voi invita pe voi să spuneţi aici cum şi pe unde aţi negociat prin Lumea asta Mare şi ce amintiri plăcute sau neplăcute, legate de astfel de negocieri aveţi?

Pe scurt, Taste of London adună cele mai bune restaurante ale Londrei, peste 40 la număr, care vor servi mâncăruri din întreaga lume, pregătite de bucătari de talie mondială. Talente internaţionale precum Helena Puolakka (Skylon), Tamas Khan (ORA) şi Alexis Gauthier (Gauthier Soho) se vor alătura unor nume celebre precum Gary Rhodes sau Michel Roux Jr. La ediţia din 2011 se preconizează că vor participa peste 50,000 de vizitatori, doritori să afle secrete culinare şi să descopere gusturi rafinate. Sincer mi-ar plăcea tare mult să ne numărăm şi noi printre ei dar nu cred că vom reuşi…

Biletele sunt între 22 şi 95 de lire, asta fără să mai punem la socoteală biletul de avion. Mai multe detali legate de preţuri găsiţi aici. Şi dacă am înţeles eu bine, clienţii British Airways beneficiază de ceva oferte, puteţi studia şi voi aici.

Ca să vă explic şi care este legătura dintre British Airways şi festival, compania aeriană care sponsorizează acest eveniment de şase ani, va prezenta ‘Height Cuisine’ – ‘Artă culinară la înălţime’ – o zonă special concepută pentru a demonstra cum simţurile pot fi influenţate de altitudine, atunci când ne aflăm la bordul unui avion.

British Airways îi invită pe vizitatori la “Taste of London” ca să îi cunoască pe experţi şi să afle ce eforturi s-au făcut în culisele programului pentru a prepara în văzduh acele mâncăruri minunate. Oaspeţii vor fi invitaţi să ia parte la diverse experimente, ca să afle cum e posibil ca influenţa mediului să modifice gusturile. De asemenea, compania aeriană le pregăteşte acestora un moment special de degustare de şampanie, brânzeturi şi vinuri, susţinut de câţiva dintre cei mai rafinaţi colaboratori ai săi. Cu această ocazie, invitaţii vor avea şansa de a influenţa viitoarele meniuri servite la bordul avioanelor British Airways.

În plus participanţii vor putea, în timpul festivalului, să asiste la demonstraţii sau cursuri de gătit, la degustări şi multe alte evenimente culinare greu de descris în câteva cuvinte. Vă invit să aruncaţi şi voi un ochi pe site, ca să nu fiu eu singura care mor de poftă acum…

Mă bucur deasemenea că am conversat plăcut cu Aurel Statache (manager FRW), Alibus şi Bibi.

Să nu uităm şi celelalte vedetele ale serii, vinurile Milenium Alb 2010 (un cupaj fericit între sauvignon blanc, riesling şi chardonnay) şi Milenium Roşu 2010 (mariaj fericit între fetească neagra, cabernet sauvignon şi merlot). Au fost acompaniate de o zacuscă de trufe şi niste brânzeturi fermentate româneşti.

O seară reuşită alături de oameni şi gusturi de calitate!

Ne vedem sâmbătă la Good Wine?

]]> http://lumeamare.ro/2011/03/10/degustare-de-vin-cu-parfum-de-flori/feed/ 5 http://lumeamare.ro/2010/09/20/sindrofie-la-sosea/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=sindrofie-la-sosea http://lumeamare.ro/2010/09/20/sindrofie-la-sosea/#comments Mon, 20 Sep 2010 07:15:43 +0000 Alex http://lumeamare.ro/?p=13037 Pentru Bucureşti, ziua de sâmbătă 18 septembrie a fost una plină de evenimente, înghesuite parcă să prindă vremea (încă) frumoasă de afară. Împreună cu LumeaMică am pornit să gustăm câte ceva din ceea ce  avea de oferit oraşul şi am ajuns la Muzeul Satului unde se desfăşura un spectacol de culoare şi cântec – Festivalul culturii Thailandeze, despre care am scris aici.

După ce am plecat cu mâinile pline de obiectele frumos meşteşugite de artizanii thailandezi, am ajuns în locul în care costumele de epocă, muzica de odiniora şi mirosul micilor de altădată alcătuiau un tablou frumos şi nostalgic: Bucureştiul într-o zi.

Ştiam că o să-l găsesc pe Adi Hădean, aşa că m-am dus direct la în zona Foişor. L-am găsit încingând grătarele, ajutat  cu mult spor de Chinezu şi Adina. Bucureştenii prezenţi în lumea nouă a vechiului Bucureşti au aşteptat cuminţi degustarea micilor făcuţi după o reţetă din 1920 şi a cârnăciorilor fierţi/fripţi  în vin roşu, cu lămâie şi cuişoare.

Atmosferă plăcută, oameni faini, o zi reuşită la şosea. Mă bucur că l-am cunoscut şi în off-line pe maestrul de ceremonii al evenimentului Cilibi Moise aka Cosmin Tudoran.

]]> http://lumeamare.ro/2010/09/20/sindrofie-la-sosea/feed/ 5 http://lumeamare.ro/2009/12/15/targuri-craciun-bucuresti/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=targuri-craciun-bucuresti http://lumeamare.ro/2009/12/15/targuri-craciun-bucuresti/#comments Tue, 15 Dec 2009 07:33:07 +0000 Roxana http://lumeamare.ro/?p=2619 Pentru că în iarna aceasta nu am putut pleca pe nicăieri şi nici nu am reuşit să conving ursul tată şi puiuţa de urs să hiberneze cu mine, pentru că încă mă documentez şi scriu la serialul Străin în oraşul meu, am decis să testez atmosfera din Bucureşti în preajma sărbătorilor. Veţi afla mai departe ce am găsit în propriul meu maraton, care a inclus mai ales târguri de Crăciun: Sala Dalles, Cărtureşti, Sala Palatului, parcul Cişmigiu şi parcul Kiseleff.

Dacă trebuie să călătoreşti iarna într-un oraş, nu cred că există vreun moment mai inspirat decât cel din perioada de dinainte de Crăciun. Atunci căldura luminilor şi coloritul decoraţiunilor, mirosul de bunătăţi din jur, colindele şi oamenii mai veseli şi mai buni, gata să-şi cheltuiască economiile sau bonusul cumpărând cadouri (adică lucruri pe care şi le-ar dori pentru ei dar pe care le vor ceda altora), renumitele târguri de Crăciun în care marile capitale se întrec, toate la un loc dezmorţesc gerul transformând un sezon rece şi destul de greu de suportat (pentru cei care nu practică ski sau alte sporturi care necesită temperaturi sub zero) într-un sezon magic. Mie personal nu îmi place frigul. Deloc! Nici urşii nu îmi plac în mod deosebit, mai ales de când am auzit că îi poţi întâlni la drumul mare. Dar iarna chiar aş vrea să fiu un urs şi să mă ascund undeva până trece. Cu toate acestea mi s-a întâmplat să stau zile întregi pe străzile Vienei, la temperaturi de crăpau pietrele – nu vă speriaţi, e o figură de stil, pietrele lor sunt temeinice, nu crapă – şi să nu sufăr. Asta pentru că atmosfera compensa cu brio frigul. Vedeţi? Aşa se întâmplă minunile!

Care e treaba în Bucureşti? În primul rând, am supraapreciat atunci când am numit iniţiativa „maraton”. Nu am crezut că voi putea să văd totul într-o singură după-amiază, nu am crezut că voi reuşi, printre picături, să aleg şi câteva cadouri. Şi totuşi aşa a fost. Dar să începem cu începutul şi să vă povestesc puţin despre fiecare.

Sala Dalles

Un început promiţător: din tot ce am văzut, Dalles a fost cel mai bun loc pentru a găsi un cadou: decoraţiuni, globuri pictate manual (unele dintre ele chiar frumoase!), trenuleţe, dulciuri de-ţi lasă gura apă, ceramică pictată manual, jucării din lemn pe care le-aş fi luat engros acasă (ah, încă poftesc la casa aceea din lemn cu etaj, cred că mă duc să îmi caut cagula şi să dau mâine o spargere), cafea bună, ceaiuri speciale, ciocolată caldă picantă, narghilele, tricotaje şi bijuterii din Peru, articole din India sau bijuterii şi accesorii neconvenţionale – mă şi imaginez cu fesurile acelea lungi pe cap!

Alex a făcut poze nestingherit, pe care ne bucurăm că putem să vi le arătăm şi vouă. Un singur magazin s-a opus, interzicându-ne să fotografiem marfa. Păcat, poate că ceva de acolo v-ar fi inspirat, deşi nu era nimic atât de original sau strategic. Ar fi putut măcar să ne întrebe în ce scop vom folosi imaginile.

citeşte mai departe pe pagina 2

Targurile din Romania sunt in general un dezastru, un balci infiorator, cu standuri lipsite de orice inspiratie, cu o organizare a spatiului sufocanta, cu vizitatori care se calca pe picioare si iti taie orice chef. Ma tot intreb cand va veni vremea aceea in care Romexpo si expozantii vor intelege ca in stilul acesta nu se poate continua si ca, daca participarea si spatiul acolo costa o caruta de bani, modul de prezentare ar trebui sa fie o limuzina. Degeaba dai banii sa fii acolo, daca felul in care apari si spatiul in care esti inghesuit lasa de dorit!

Din perspectiva aceasta inteleg agentiile care au refuzat sa participe. Pe de alta parte nu vad de ce au fost deranjate de nevoia de promovare a Romaniei. Ne plangem ca tara nu este promovata si cand se intampla ne plangem iarasi. Turismul romanesc este undeva la subsol si agentiile de turism se alinta pentru ca nu vor sa fie „cocotate” la etaj. Hai sa facem o presupunere; nu stiu preturile si daca ma insel imi cer scuze, dar banuiala mea e ca locurile la „balcon” sunt mai ieftine. Nu ar fi fost o solutie ca din diferenta de pret agentiile sa incerce sa isi asigure o prezenta inedita acolo? Repet, nu ma pricep, nu am fost acolo sa inchei afaceri. Sunt un simplu calator care astazi, in conditiile create de tocmai acest boicot, s-a simtit al naibii de bine.

Am avut loc sa respir, am apucat sa imi aleg pliante care descriu si promoveaza diverse zone, am vorbit cu reprezentati ai Austriei, Greciei, Bulgariei, Frantei (in limba lor, pe cat m-am priceput). Si stiti ceva? Chiar daca erau la etaj am ajuns la ei si le-am apreciat felul in care s-au prezentat.

Inca ceva despre mine, care poate e important: eu nu mai calatoresc de mult cu ajutorul unei agentii de turism si prefer sa imi impart timpul si destinatiile dupa cum doresc, sa am flexibilitate si libertate. Nu ma tem, exista motive sa apelezi la o agentie si nu vor ramane ele fara clienti din cauza felului meu de a gandi. Astazi la targ am fost de aceea mai mult interesata de pliante de prezentare nu de hoteluri, pensiuni sau pachete. Si na, nu am simtit deloc lipsa marilor agentii.

Inainte de a pleca am aruncat un ochi si la dansurile populare de pe scena. Nu ma dau eu in vant dupa ele si nici dupa muzica populara dar in context isi gaseau locul si pana la urma fac si ele parte din traditiile si atractiile turistice ale tarii noastre.

In final, daca Targul de Turism al Romaniei (ia uite ca asa se si cheama, e cu Romania) va lua un „jos palaria” din partea mea, aceasta este doar din cauza motivelor expuse mai sus si recunosc ca sunt subiective si personale. Dar acesta este spiritul in LumeaMare si aici prezentam doar experiente personale, asa ca va invit sa va exprimati si voi experientele si impresiile personale, daca ati ajuns acolo.

PS: Am un maldar de pliante pe care intentionez sa le studiez mai atent. Pentru cei care nu ati ajuns acolo, voi alege dintre ele cele mai interesante propuneri sau destinatii, sa zicem un „Top 10 locuri in care as merge daca as putea pleca maine”. Il veti vedea in curand in LumeaMare.