Astăzi am ales să vă povestesc despre Albertina, pentru că are o poveste interesantă despre artă, pasiune şi generozitate, pentru că îmbină într-un mod special tradiţia şi istoria cu modernitatea şi pentru că din punctul meu de vedere nu ar fi vizită în Viena fără să văd acolo una dintre expoziţiile temporare.

Fondat în secolul XVIII, Albertina nu este doar un muzeu ce găzduieşte colecţii faimoase de artă din lume. Fostul palat, reşedinţa unor prinţi din familia Habsburgilor, ne impresionează prin arhitectura sa neoclasicistă (am citit asta, niciodată nu ştiu astfel de detalii) prin decoraţiunile interioare şi saloanele complet restaurate care, începând din 2003, sunt un motiv suficient pentru a-i face o vizită.

Cum aţi înţeles deja, muzeul nu a fost întotdeauna aşa, iar după căderea monarhiei frumoasele camere din palat au fost transformate în spaţii administrative şi pentru depozitare. Nici statul nu a ajutat deloc, Albertina fiind neglijată atât între cele două războaie cât şi după. Asta ca să vedeţi că nu se întâmplă numai la noi…

A fost nevoie de o iniţiativă particulară pentru ca Albertina să se repoziţioneze şi să devină ceea ce este astăzi: un loc în care istoria se combină inspirat cu cele mai moderne spaţii expoziţionale. Este un fapt cunoscut că majoritatea muzeelor s-au născut şi au crescut din colecţii particulare şi că acestor oameni le revine marea realizare de a face arta accesibilă tuturor, nu doar unei pături elitiste.

Rita şi Herbert Batliner au fost cei care au cesionat colecţia lor, acumulată în 50 de ani, pentru ca vizitatorul în Viena să poată acum să facă o incursiune extraordinară prin arta modernă începând de la Monet până la Picasso, de la Matisse, Modigliani până la Bacon şi Kiefer şi mulţi, mulţi alţii. O colecţie ce s-ar fi putut simţi bine în oricare alt muzeu din Franţa sau Statele Unite dar, din fericire, cei doi au ales Albertina. Colecţia Batliner este cea care a marcat un punct de cotitură, care i-a conferit acestui muzeu statutul internaţional. Merită să o vedeţi!

Magazinul de la ieşire este unul dintre locurile mele favorite pentru cadouri: calendare pe diverse teme artistice, creioane sau căni cu celebrul iepuraş al lui Durer, farfurioare decorative foarte frumos realizate, cu fragmente din picturi, albume pentru toate gusturile, caiete de lucru şi educaţie artistică pentru copii şi aşa mai departe. Recomandarea mea este ca, atunci când vedeţi o expoziţie care vă place, să nu plecaţi fără catalogul acesteia. Chiar dacă e scump, chiar dacă nu îl veţi dechide în următorii 5 ani, într-o zi plăcută vă veţi aşeza la un ceai, veţi lăsa aerul proaspăt să adie în casă şi vă veţi bucura să revedeţi imaginile care v-au încântat ochii timp de câteva ore. Aşa am retrăit eu una dintre vizitele la Albertina, răsfoind albumul Monet to Picasso, The Batliner Collection.

Şi dacă vă mai întrebaţi dacă să vă petreceţi anul acesta Crăciunul la Vienna, vă mai dau două motive în plus, tot la Albertina:

Picasso, din 22 sept 2010 până în 16 ian 2011

Michelangelo din 8 oct 2010 până în 9 ian 2011

Pentru aceste două expoziţii muzeul a anunţat extinderea programului după cum urmează: de la 10 am la 7 pm de joi pânâ marţi şi de la 10 am la 9 pm miercurea.

Biletul cel mai scump, adică dacă nu sunteţi nici student, nici pensionar, nici şomer este de 9,5 euro

Vizionare plăcută şi vă rog, dacă le vedeţi, anunţaţi-mă şi pe mine, să mă bucur pentru voi!

Creditele foto aparţin Muzeului Albertina, nu aveţi dreptul să preluaţi imagini decât cu permisiunea acestora.

Articole similare:

Kunsthistorisches Museum

Mauritshuis, Cabinet Regal de Pictură

Am ales câteva evenimente care mi-au atras atenţia şi despre care mi-ar plăcea sa aflu mai multe:

Moreska Dance pe insula Korkula în Croaţia – în bănuitul loc de naştere a lui Marco Polo are loc astăzi, pe 29 iulie, dar şi în fiecare luni şi joi din vară, un dans al săbiilor. Moreska înseamnă maur şi tradiţia a început din secolul 12 să se răspândească în mai multe ţări Mediteraneene. Korkula pare a fi totuşi ultimul loc în care se mai folosesc încă săbii reale. Găsiţi mai multe detalii aici

Barcelona ne aşteaptă şi ea cu una dintre cele mai gălăgioase şi mai lungi fieste: Fiesta Major de Gracia. Străzile cartierului Garcia sunt decorate şi participă la un concurs pentru cea mai frumoasă împodobire iar turişti din toată lumea vin să vadă decoraţiunile, spectacolele sau teatrele de pe străzi. Vă imaginaţi singuri ce e acolo!

Şi Londra are parte de distracţie: Carnavalul Nothing Hill are o tradiţie de prin 1966 şi te transportă direct în Caraibe.

Tot în Spania, la Bunol, în ultima miercuri din August, are loc La Tomatina, celebra bătaie cu roşii. Am găsit pe Nomadic Matt mai multe detalii

Mai aproape de noi veţi avea ocazia să mergeţi din nou la festival la Sziget, este extraordinar, vă vom povesti în curând mai multe despre el. Până atunci găsiţi detalii la ei pe site.

Şi dacă aş fi în Germania cred că mi-ar plăcea să văd şi Rinul în flăcări, cu focurile sale de artificii şi flotele iluminate, trebuie să fie o experienţă minunată. Mulţumim Ioana pentru fotografie!

Închei cu aceeaşi rugăminte, să ne împărtăşiţi şi nouă impresii dacă aţi ajuns vreodată la unul dintre evenimentele de mai sus şi să completaţi cu altele!

Vă mulţumesc!

Ei bine nu, nu o să pun la socoteală primul vaccin împotriva febrei tifoide, primele pastile antimalarie ori primele tablete de dezinfectat apa, deşi nu ar fi rău să le luaţi în calcul dacă ştiţi că veţi hoinări de capul vostru prin cine ştie ce zone care prezintă astfel de riscuri. În schimb s-ar putea să vă placă următoarele:

10. Admiraţi frumoşii flame trees pe care s-ar putea să îi întâlniţi destul de des. Eu acolo i-am văzut pentru prima dată.

9. Plătiţi câteva rupii pentru aşa-numitele Mahendi (Mehndi) decorations. Sunt foarte necăjită că “tatuajul” meu de pe mâna stângă a ţinut mai puţin de o săptămână, deşi mi se spusese că va dura minim 10 zile. Probabil că mă spăl pe mâini mult prea des faţă de localnice.

8. Amuzaţi-vă când, înainte de a decola către India, stewardesele vă vor anunţa că potrivit reglementărilor indiene se văd nevoite să folosească spray-ul antiinsecte în avion. Evident că, în ciuda mirosului înţepător, nu le-am luat-o în nume de rău.

7. Zburaţi cu Kingfisher Airlines (Kingfisher Red). Dacă înainte vă era frică de low cost-uri, probabil vă veţi lecui. Ce să vă mai spun despre cât de bine arată avioanele şi pe dinafară şi pe dinăuntru… Evident peste tot predomină roşul, inclusiv în ceea ce priveşte îmbrăcămintea stewardeselor. E chiar fain. Iar daca veţi prinde o aterizare excelentă şi, odată coborâţi din avion, veţi ridica spontan mâna schiţând semnul “thumbs up” către comandantul aeronavei, un distins domn trecut demult de tinereţe, s-ar putea să aveţi surpriza să vă răspundă mai mult decât călduros ducând mana la “chipiu”. WOW! Noi am nimerit să zburăm cu ei taman la a 5-a aniversare, aşa că am primit şi la dus şi la întors vouchere cu reduceri considerabile la viitoarele bilete achiziţionate.

6. Ascultaţi-i pe localnici cum vorbesc între ei. Dacă vi se va părea ciudată amestecătura de limbi de-ale lor (urdu, telugu şi cum le-o mai chema pe toate) şi engleză şi veţi avea curiozitatea să întrebaţi ce şi cum, veţi afla că sunt atâtea limbi şi dialecte vorbite pe teritoriul Indiei, încât înşişi localnicii – dacă sunt din regiuni diferite – nu se înţeleg între ei decât dacă se folosesc şi de limba engleză.

5. Testaţi-vă limitele încercând să nu leşinaţi de căldură la 45 de grade în condiţii de umiditate crescută. E o provocare, credeţi-mă pe cuvânt. Eu nu am rezistat afară mai mult de 5 minute la ora 10.30 a.m., iar singura dată când m-a prins căldura din toiul zilei ceva mai mult timp afară, am simţit că mi se usucă gâtlejul instantaneu, că nu mai pot respira şi că mă părăsesc puterile. E drept că am neglijat să îmi acopăr bruma de inteligenţă cu o pălărie oricât de străvezie, numai pavăză împotriva soarelui să fi fost!

4. Plimbaţi-vă cu aşa-numitele “auto” (auto rickshaw) sau “tuk tuk” galbene. Şi dacă vă veţi uita în jur în timpul călătoriei, veţi vedea că sunt mult mai încăpătoare decât v-aţi fi gândit vreodată.

3. Lăsaţi-vă răsfăţaţi cu un masaj ayurvedic de la mama lui. Sau orice alt tip de masaj, care vă va prii la fel de mult.

2. Nu vă lăsaţi speriaţi de o noapte cu fulgere. Dacă veţi depăşi momentul de spaimă iniţial, acela în care probabil veţi sări buimaci din somn şi vă veţi simţi fie sub asediu, fie la cheremul unui copil-din-cer gigantic care a scăpat la aparatul foto al părinţilor, dotat cu cel mai puternic flash din univers, veţi descoperi un spectacol fascinant. N-am văzut niciodată fulgere de o asemenea intensitate şi frecvenţă. Şi nici un cer întunecat care să se albească pur şi simplu ca ziua de la astfel de fulgere. Din nou, wow!

1. Aruncaţi-vă (dar nu fără centură de siguranţă) in mijlocul traficului. Sunt convinsă că pentru cineva neobişnuit e sinucidere curată, căci traficul indian este pur si simplu…crazy, în ciuda îndemnurilor tip “Don’t rule the road / Follow the rules of the road” de la tot pasul. Dacă însă veţi da peste un şofer bun si ambiţios, s-ar putea să aveţi parte de o aventură pe cinste. Mai ales daca v-aţi propus imposibilul, cum ar fi să ajungeţi la Taj Mahal după un zbor de 2 ore cu avionul şi un drum de 4-5 ore cu maşina (evident prin traficul de care vă ziceam mai sus), să îl vedeţi şi apoi să vă urcaţi din nou în maşină pentru alte 4-5 ore încercând să prindeţi avionul din aceeaşi seară, pentru a ajunge înapoi intr-o stare vecină cu epuizarea după încă 2 ore de zbor. Şi toate astea într-o zi lucrătoare, numai la orele de vârf, fără să puneţi mai nimic în gură toată ziua. Dar nu mă plâng, am dat uitării orice efort îndată ce am ajuns în faţa poate celui mai frumos monument al lumii şi totodată a celei mai trainice declaraţii de iubire a tuturor timpurilor: Taj Mahal. Pe care eu l-aş rezuma într-un singur cuvânt: Perfecţiune.

Impresii scrise de: Ioana

Articole similare:

Aventuri la Varanasi

India ţara contrastelor

India – la drum

Recomandarea mea este să nu ajungeţi fix în weekend, atunci când vin multe familii din Grecia, pentru a se relaxa în plăcutul golf în care se află şi plaja, accesibilă doar celor care stau în camping. În restul săptămânii este mai liber şi chiar dacă prindeţi un weekend aveţi locul asigurat! Toaletele sunt decente, se face des curăţenie, m-au amuzat dintotdeauna prezenţa odorizantelor, mai ales că spaţiul este cumva în aer liber, nefiind închis ermetic. Există şi nişte lăzi mari frigorifice în care toată lumea pune mâncarea şi toată lumea o găseşte tot acolo (cel mult se mai schimbă locul dar nu dispare).

Tot în camping aveţi acces la un minim necesar: o terasă restaurant de genul împige tava cu preţuri decente şi mâncare grecească cinstită, un magazin din care puteţi lua mancare de dimineaţă sau de gătit, îngheţaţă, bere… Copiii au un loc de joacă, nu e uluitor dar e ceva, oricum malul mării e o atracţie mai mare decât nişte tobogane. Există un bar deschis pe plajă şi cică e şi un bar de noapte, noi nu l-am prins deschis niciodată.

Plaja este curată şi înconjurată de pădure sau stânci, găsiţi şezlonguri (dacă nu s-a schimbat ceva, sunt gratuite) şi un bar. Iar apa, ca peste tot în Grecia, este limpede precum râsul unui copil. Apă din care vă va fi greu să îi scoateţi pe cei mici, cel puţin dacă se apucă să se ia la întrecere, să se lase aruncaţi, să se plimbe cu barca sau să urmărească peştii mici ce mişună nestingeriţi. Spre seară pe plajă se face sport, se joacă volei, badminton sau orice altceva aveţi în dotare. Nisipul este bun dar nu din cel mai fin, de aceea, pentru partea cu sportul poate că nu v-ar strica încălţările adecvate. Pentru plajă, bălăceală şi fâţâiala de colo colo sunt inutile, nu vă panicaţi!

Când vă plictisiţi puteţi ieşi cu maşina la o plimbare în jurul braţului Sithonia, vă asigur că nu veţi regreta. Cum spuneam mai sus, munte, golfuri, păduri, plaje, porturi, oraşe mici populate mai ales de greci şi nemţi şi ticsite cu taverne cu mâncare delicioasă, plasate exact pe plajă. Unul dintre acestea este Sarti, la capătul căruia veţi găsi un golf mic, separat de plaja întinsă, încadrat de stânci cu forme fascinante. Am stat cândva la vila ce dădea exact în această plajă şi nu am să uit niciodată priveliştea de noapte, sau tinerii ce îşi cântau serenadele la chitară sub lumina lunii, crezându-se acoperiţi de valurile mării. Cât despre încercările culinare, să nu plecaţi de acolo fără să încercaţi salata de caracatiţă de la restaurantul cu măsuţe albastre, îmi pare aşa de rău că nu îi mai ţin minte numele, tot ce am mâncat acolo a fost delicios!

Revenind la cort, îmi rămân şi acum în minte serile pe plaja campingului Lacara, atunci când bălăceala neostenită se mai potolea, când soarele se făcea roşu ascunzându-se după dealuri şi când liniştea se aşeza odată cu marea ce devenea din ce în ce mai tăcută, mai nemişcată. O baie de natură, soare şi pace de care toţi avem nevoie din când în când. Iar de cei mici să nu mai vorbim, pentru ei distracţia este maximă!

Informaţii despre cum puteţi ajunge acolo găsiţi aici iar preţuri aici. O familie cu un copil de până în 10 ani plăteşte până în 30 de euro pe noapte, în sezon. Ştiu că se poate găsi şi cazare cu acest preţ dar nu aş da locaţia în sine şi zilele petrecute în aer liber pe nicio vilă cu aer condiţionat, aşezată la cine ştie ce distanţă de plajă.

Dacă ajungeţi pe acolo să îmi spuneţi cum vi s-a părut şi ce mai e nou!

Articole similare:

Pălăria, Infinity Travel şi Porto Psakoudia
Dor de Samothraki

]]> http://lumeamare.ro/2010/07/27/lacara-camping-de-ce-as-reveni/feed/ 1 http://lumeamare.ro/2010/07/20/concurs-cartea-ta-de-vacanta/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=concurs-cartea-ta-de-vacanta http://lumeamare.ro/2010/07/20/concurs-cartea-ta-de-vacanta/#comments Tue, 20 Jul 2010 05:00:50 +0000 Roxana http://lumeamare.ro/?p=10653 Îţi faci bagajele. Pui în ele tot ce trebuie şi dacă nu ştii ce trebuie descarci de aici lista de bagaj şi verifici. Apoi te duci cu bucurie la bibliotecă, dorind să alegi cartea perfectă … aproape că simţi deja aerul plăcut de vacanţă strecurându-se printre pagini. Când colo aerul dispare pentru că nu găseşti nimic care să se potrivească cu ceea ce ai avea tu chef să citeşti în vacanţă. Aici intervenim noi şi librăria online Okian, oferindu-ţi şansa de a alege cartea pe care să o iei cu tine în concediu. Află mai jos detaliile concursului.

Cum poţi participa la concurs?

1. Caută în librăria online Okian.ro – Explore a world of knowledge cartea sau cărţile pe care ţi le doreşti, alege una şi copiază linkul la care se găseşte aceasta

2. Răspunde la întrebarea „Care este cartea pe care vrei să o citeşti în vacanţă?” şi pune link-ul, într-un comentariu la acest articol.

Care este premiul şi cum se acordă acesta?

Premiul constă într-un CUPON în valoare de 70 de RON, valabil pentru cumpărături pe site-ul Okian.ro – Explore a world of knowledge. Poţi cheltui cum doreşti aceşti bani, nu trebuie să alegi neapărat cartea pe care ai menţionat-o.

Premiul se acordă prin tragere la sorţi, unui singur participant, cu ajutorul sistemului Random Line Picker.

Un participant poate pune mai multe linkuri însă în baza de date pentru tragerea la sorţi va fi înscris o singură dată.

Care sunt datele de desfăşurare?

Trebuie să pui comentariul tău în perioada 20 iulie – 3 august

Anunţarea câştigătorului: în perioada 6-10 august

Câteva informaţii şi noutăţi despre Okian.ro

În iunie 2010, Okian.ro, cea mai mare librărie online în limba engleză a relansat site-ul şi a adăugat secţiunea de cărţi în limba română, adăugând celor peste un milion de titluri în engleză alte 15.000 în limba română.

Okian.ro oferă utilizatorii posibilitatea de a crea liste cu cărţile pe care le deţin. Noua funcţionalitate devine în acest fel o unealtă de management pentru volumele proprii, cu ajutororul căreia pot găsi uşor titlurile aflate în biblioteca personală. Un alt element nou introdus de Okian.ro este posibilitatea utilizatorilor de a adăuga recenzii şi de a le administra.

Aşadar, dincolo de participarea la concurs, ai o mulţime de motive pentru a căuta cărţile dorite în marea biblioteca online Okian.ro.

Şi ca să nu uităm de unde am plecat, ce carte spuneai că vrei să citeşti în vacanţă?

Nu vreau să vă povestesc pas cu pas ce am văzut acolo pentru că e păcat să nu gustaţi personal această incursiune. Iar dacă sunteţi cu adevărat curioşi, puteţi face un tur virtual, deosebit de captivant.

Vă voi spune doar că ochiii noştri au avut parte de un adevărat dezmăţ de strălucire şi culoare, că urechile ne-au fost supuse unor experimente sonore iar mintea ne-a fost provocată de picturi, scene teatrale, poezii, instalaţii moderne sau concepte îndrăzneţe. Dintre milioanele de cristale care împodobeau un perete sau alte exponate, din domnul cu cele 590 de oglinzi sau din camera uriaşului nu poţi ieşi decât convins că abia acum ai înţeles cuvântul fantastic. Scene ireale, meduze, copaci îngheţaţi, dâre de lumină, voci şi sunete stranii, toate construiesc o scenă suprarealistă în care tu nu eşti doar un simplu privitor ci devii parte componentă. E ca şi cum ai umbla printre gândurile abstracte şi semnalele nervoase ale creierului marelui cap verde, cu ochi sclipitori, ce găzduieşte muzeul.

Nici magazinul în care eşti expluzat înapoi spre lumea reală nu se lasă mai prejos şi este atât de mare încât îţi este foarte greu să îl parcurgi indiferent. Eu m-am ales de aici cu unul dintre cele mai frumoase şi interesante ceasuri, cadou de ziua mea. Deci mare grijă, dacă mergeţi cu cineva drag, procuraţi-vă din timp şi nişte ochelari de cal (cu două mici cristale ici şi colo, pentru consolare), poate doar aşa scăpaţi!

Informaţii utile:

Swarovski Crystal Worlds se află foarte aproape de Innsbruck, de pe autostrada A12 ieşiţi spre Wattens şi apoi veţi găsi semne direcţionale către Swarovski Kristallwelten, imposibil să rataţi!

Deschis zilnic între 9:00 şi 18:30 (cu ultima intrare la 17:30) cu excepţii pe care le veţi găsi pe site.

Bilet: 9,5 Eur, copiii până la 12 ani gratuit

Articole similare:

Muzeul Teatru Salvador Dali

Când India s-a despărţit de Pakistan, fertila şi bogata provincie Punjab s-a împărţit în două. Cele două mari metropole ale Punjabului s-au împărţit frăţeşte – Lahore cu palatele sale amintind de Taj Mahal a devenit pakistanez, iar Amritsar, oraşul sfânt al sikh-ilor a devenit parte componentă a Indiei. În mijlocul drumului dintre cele două oraşe majore ale Punjabului s-a trasat graniţe. Prin satul numit Wagah.

S-au instalat punctele de frontieră, grăniceri, vameşi, s-au ridicat steaguri. Şi după buna tradiţie militară britanică, în fiecare seară, la închiderea punctului de trecere (graniţa e deschisă doar în timpul zilei, noaptea nu se poate traversa dintr-o ţară în alta – cel puţin legal), avea loc ceremonialul de coborâre a drapelului… La început, veneau nişte copii din satele din jur să caşte gura. Apoi au început să apară şi nişte adulţi, ţărani de prin zonă. Seară de seară. Auzind de spectacol, în lipsa de orice altceva mai bun de făcut, or fi apărut şi ceva oficialităţi locale – vreun primar. Şi cum notabilităţile indiene sau pakistaneze sunt mult prea nobile să se amestece cu prostimea, probabil cineva a venit cu ideea să le dea un scaun. Cei de pe partea cealaltă a graniţei or fi adus fotolii. Ăştialalţi au pus vreo bancă, ăilalţi două banchete. Unii au început să aducă gură-cască şi mai de departe decât satul de lângă şi au adus mai multe banchete. Ceilalţi au început să organizeze tururi pentru şcoli. Într-un final, indienii au construit o tribună de stadion pe marginea drumului cu loje pentru VIP-uri. Pakistanezii au construit şi ei o tribună, dar în plus, au mai trântit şi o peluză. S-au construit WC-uri şi standuri de mâncare, se organizează tururi zilnice, vizitarea punctului de frontieră de la Wagah a devenit obligatoriu pentru orice şcolar eminent sau nu. Şi aşa seară de seară, o armată de autocare, ricşe, motociclete, biciclete, care cu boi se îndreaptă dinspre Amritsar şi Lahore spre punctul de frontieră.

Şi prin mulţimea de gură cască, cum să nu mă duc şi eu, tot eram prin zonă – în decembrie 2003 prin Amritsar. Negociez la sânge cu un şofer de ricşă, până la urmă obţin un preţ extrem de bun (cred că şi şoferul avea chef să vadă ceremonia de la Wagah) şi am plecat la drum. Greşeală fatală – în decembrie, este frig rău în Punjab, plasticele de pe ricşă nu prea ajută la oprirea vântului rece, iar autocarele care ne depăşesc tuşind din greu gaze de motorină proastă nu sunt o experienţă prea plăcută… Dar ce contează, suntem în drum spre faimoasa, incredibila ceremonie de la Wagah. Alături de alte mii de indieni. 28 km sunt între Wagah şi Amritsar, dar cu ricşa îi faci în mai bine de o oră…

În fine, iată-mă ajuns. Mii de oameni, mii de ricşe, zeci de autocare, mii de motociclete. Şi cei mai înalţi oameni din India, îmbrăcaţi în ţinute militare solemne, de parade, cu un coif în cap. Ne înghesuim prin nişte coridoare strâmte şi în final ajungem. Şoseaua seamănă a stadion şi e plin de oameni. Mai întâi sunt îndrumat într-un sector plin cu sahibi, dar evadez repede… spectacolul e mult mai fun în mijlocul galeriei.

Arunc o privire prin jur. Tribunele sunt pline şi la noi şi la pakistanezi. Simt nevoia ţigăncilor care să vină să ne vândă seminţe. Oricum, tot se vinde ceva.. de toate. Arunc o privire dincolo… în Pakistan. Tribunele gem de lume. Spre deosebire de India, unde sariurile strălucitoare ale femeilor se amestecă cu cămăşile relativ albe ale bărbaţilor, în Pakistan vălurile sunt într-o parte, iar tipii în altă parte.

Mă uit la soldaţi. Cei mai înalţi şi chipeşi soldaţi sunt şi într-o parte şi în alta. Uniformele sunt identice, doar cromatica diferă – indienii sunt pe roşu, pakistanezii sunt pe verde, culoarea Profetului. Steagurile în vânt la o înălţime identică. Goarna sună… tribunele clocotesc… toţi primim steaguri indiene… Galeria vibrează – Hindustan! Hindustan! Când se potolesc pentru a lua aer în piept să strige mai tare, se aude de dincolo de gard – Pakistan! Pakistan! Dacă vreunul din tribună aruncă o înjurătură la adresa inamicului, poliţia vine şi îi dă vreo două bulane pe spinare. Nu ai voie să-ţi înjuri competiţia, doar s-o ignori.

Încep exerciţiile. Mai întâi indienii, apoi repetate de pakistanezi. Sunt perfecţi. Ridică picioarele până la nivelul capului. Naţiune de yogini. Nici pakistanezii nu se lasă mai prejos. Repetă cu perfecţiune aceleaşi mişcări. Nu simultan… unul după altul, Mai întâi roşii. Tribuna vibrează – Hindustan! Hindustan! Apoi verzii – Pakistan! Pakistan! Fiecare soldat se repede cu paşi incredibil de lungi parcă ar vrea să-i ia la bătaie pe duşmani spre poarta – frontieră. Se opreşte la milimetru. Urmează şi pakistanezul care parcă ar vrea să-I dea un cap în gură indianului. Se opreşte la milimetru. Şi următorul, şi următorul. Steagul apoi este coborât la jumătate… tribunele parcă iau foc… Urmează noul număr din program – autobuzul Delhi – Lahore apare în trombă. Tribunele urlă – Hindustan, Hindustan. Vine poliţistul în pas de defilare şi primeşte paşapoartele călătoriilor. Autobuzul plin, bagaje pe acoperiş, tipic subcontinentului. După nici un minut, soldatul Indian salută şi dă înapoi paşapoartele. S-o credeţi voi că verificarea paşapoartelor şi a bagajelor a durat 1 minut… cine ştie de câte ore stă autobuzul în vamă. Tribuna urlă în hindi – “La revedere! Drum bun!”. Pârâind, trosnind, împroşcând audienţa, autobuzul trece frontiera. În India, acum e linişte. În Pakistan, tribunele clocotesc şi urlă în urdu – “Bine aţi venit, bine aţi venit!”. Soldatul pakistanez se repede spre autobuz în pas de defilare de zici că vrea să-l ia pe sus. Nu-l ia pe sus. Ia paşapoartele şi într-un minut îi dă drumul. Probabil, va mai sta în spatele peluzei încă vreo 5 ore la puricat.

Apogeul a fost atins. Autobuzul Delhi – Lahore tocmai şi-a reînceput cursele de puţin timp, Nu a mai mers de câteva decenii. E un semn de normalitate. Sper să dureze. Sper ca şi trenul să treacă în curând pe linia pe care din 1948 nu a mai trecut nici un tren. Şi atunci treceau vagoane pline de cadavre. Cu mişcări bruşte, steagurile sunt coborâte, învelite frumos şi duse într-un loc sigur. Hindustan! Hindustan! Pakistan! Pakistan! Un ofiţer pakistanez dă mâna cu ofiţerul Indian. Parcă sunt fraţi gemeni. Au aceeaşi înălţime, aceeaşi mustaţă, arată la fel, unul e în verde, altul e în roşu. Imensa poartă cât poarta Vaticanului se închide. Lumea aplaudă… A mai fost un show. Şi azi, ai noştrii au fost perfecţi şi ăilalţi… nu mai contează.

Plec. E deja întuneric şi frig. Mii de oameni se îndreaptă spre mijloacele de transport abandonate un kilometru mai încolo. Sunt mii de ricşe. Care naiba o fi a mea? Nici o problemă, nu trebuie ca eu să-mi găsesc şoferul, el m-ar găsi şi legat la ochi. “Great, isn’t it?”. Da, încuviinţez. “Ours are better”. Întotdeauna! Plecăm spre Amritsar. Dacă aţi văzut cum pleacă maşinile din block starturi la cursele de Formula 1, ei bine, băieţii ăia sunt mici copii… Să vedeţi cum demarează simultan zeci de autocare, sute de ricşe şi mii de motociclişti. Din satelit, probabil nu s-ar vedea nimic din cauza fumului. Aşa că întotdeauna e bine să fi în mijlocul cursei pentru a simţi adrenalina miilor de cai putere… cam obosiţi ei, săracii, dar care nechează pe toate ţevile de eşapament. După o oră de cursă infernală, amazing race-ul se prăvăleşte spre Amritsar. Îi zic şoferului să mă lase la un restaurant. I hope to see you again… încearcă şoferul. “Mâine mă întorc la Delhi şi apoi o iau pe lungul drum al Nepalului”. OK, data viitoare… sau poate viaţa viitoare, cine ştie?

Articole similare:

India, ţara contrastelor

India, o plimbare în parc

Impresii scrise de: Imperator

Ţi-a plăcut acest articol? Nu uita să votezi, e simplu, vezi mai jos Îţi mulţumim!

]]> http://lumeamare.ro/2009/12/21/wagah-india-pakistan/feed/ 2 http://lumeamare.ro/2009/10/07/palatul-ideal/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=palatul-ideal http://lumeamare.ro/2009/10/07/palatul-ideal/#comments Tue, 06 Oct 2009 21:20:40 +0000 Ghiocel(a) http://lumeamare.ro/?p=355 “Daca vrei aur, cauta-l in mainile tale.”
Ferdinand Cheval

Nu este Neuchwanstein, nici Versailles, Schonbrunn sau Real ; nu s-a inaltat din dorinta cuiva puternic, cu arhitecti si mesteri vestiti ; este opera monumentala a unui singur om.
Chipul sau, schita din metal, insotit de roaba in care si-a adunat pietrele – materia prima pentru Palat, il intampina pe calator la intrarea in Hauterives-Drome, Franta, intr-un rond inflorit. Se numea Ferdinand Cheval (1836-1924) si era un modest postas visator; 33 de ani el a fost creator – arhitect, zidar, sculptor al unui edificiu de o frumusete ireala, prin care si-a materializat gandurile si filosofia.

Asimetrie si simbolistica
La primul contact vizual cu aceasta opera insolita compozitia aiuritoare si viermuiala de detalii, surmontate de elemente de castel medieval si catedrala gotica, te blocheaza mental; te-ai astepta ca multimea de forme sa prinda viata subit. Dar cum toate pietrele mestesugit fixate raman imobile, iti tragi sufletul si, contempland cele patru laturi inegale, galeria, terasa, incepi sa descifrezi componentele acelei lumi surprinzatoare. Regnul vegetal si cel animal, omul, Occidentul si Orientul se juxtapun alcatuind un univers al fraternitatii. Palmieri, aloe, arbori, ciuperci, liane si radacini rasucite, unduitoare se ridica spre cer sau alearga pe suprafete ondulate; cainele, berbecul, ursul, caprioara, caracatita, camila, dragonul, cocosul, gaina, pasari ale vazduhului surprinse in miscare sau in scene mistice – sarpele, populeaza spatiile ramase intre templul hindus, mormantul egiptean si cel roman, moscheie, castelul medieval, casele miniaturale – romana, algeriana, elvetiana, americana (Casa Alba). Animale pasari si oameni “vietuiesc” si in grote, nise, labirinturi, in galerie si pe, sau langa turnuri cu creneluri sau conice.
Pana la aceasta “intalnire” consideram ca orice constructie presupune simetrie si rigoare, linii clare, drepte, iata ca aici liniile curbe sunt la putere in arcuri, scari, bolti, plafoniere, vase de flori, cascade sau fantani (care, la vremea lor, functionau). Asimetria si ornamentarea intregului spatiu domina ansamblul guvernat de trei giganti: Cezar, Vercingetorix si Arhimede, smulsi din istorie.
Cu exceptie grupurilor de coloane ale caror capiteluri sunt identice, a vaselor de flori si a catorva frize ornamentale, fiecare fragment traieste prin el insusi, irepetabil. Siluete umane, realizate in maniera primitiva, se integreaza armonios, completand o lume reunificata in care timpul si spatiul abolite sterg diferentele intre religii si civilizatie. Biblia, filosofia budista si islamul sunt reprezentate simbolic prin constructiile specifice.

Filosofia privind destinul, puterea sau slabiciunile, calitatile si defectele omului supus trecerii timpului este prezenta sub forma unor inscrisuri pe placi fixate in fundal, cuprinzand titluri (explicative), maxime, cugetari si mici poeme.

Debut de arta totala si creatie deschisa
Palatul ideal s-a dovedit a fi un debut de arta totala. Forme create, flori “vii”, susurul apelor, luminile si umbrele datorate diferitelor elemente ale zilei sau ale anotimpurilor solicita vazul, auzul, mirosul; creatie deschisa – la propriu: nu exista usi sau ferestre, si la figurat: invita la reflectie si interpretare.

Imaginatia debordanta a autorului il molipseste pe privitor, stimulandu-i interesul. Palat de poveste, el este ideal si pentru un copil care are unde sa se ascunda, sa se joace de-a 1001 de nopti, sa urce si sa coboare, sa descopere fara a fi descoperit. Si cum toti avem undeva in adancurile fiintei noastre copilul care am fost, bucuria de a explora acest loc ne incanta sufletul.

Un altfel de Hercule
Fraul liber acordat imaginatiei, libertatea de a aborda diferit actul artistic, sfidarea logicii “comune”, ignorarea tiparelor, fac din Ferdinand Cheval, omul care a zidit mii de pietre cu rabdare si incapatanare, un precursor recunoscut al suprarealismului.
Construind pentru a-l glorifica pe Dumnezeu, patria, munca si vointa, omuletul din Hauterives – un altfel de Hercule – cu palatul sau ideal, ocupa in istoria mondiala a artei naive o culme numai a lui. Opera sa ramane vie, tocmai pentru ca trebuie sa o descoperi, sa te straduiesti sa o intelegi.
Didactic, Cheval ne sugereaza ca oricine poate face orice, autodepasindu-se si lasand mosteniri valoroase: ”Copilul vine in acesta viata cu mainile pline de viitor. Daca stie sa se serveasca de ele, le va lasa pline de amintiri.” Acesta inseamna progresul omenirii, plecand de la fiecare individ.
In locuri si epoci diferite, Ferdinand Cheval si Antonio Gaudi se potrivesc. Si-au daruit a doua parte a vietii unei unice constructii, optand pentru sfidarea canoanelor si inventand ceva nemaivazut.

Pe Belvedere, locul de unde isi admira creatia, este scris: “Nu timpul trece ci noi”. Incapatanatul postas, cu geniul, pietrele si vointa sa incredibile, a gasit mijlocul de a ramane – Palatul Ideal, nelocuibil, arta pentru arta, cuib pentru randunele, infrunta timpul si ii castiga nemurirea.

Cum poti sa ajungi la Palatul Ideal:
- Venind de la Vienne, la sud de Lyon, pe D538 in directia Valence, trecand prin Beaurepaire.
- Venind dinspre St Etienne in directia Valence, pe N82, prin Bourgargental, Annonay, Serriere, Chanas D519, Beaurepaire D538, directia Romans Valence.

Mai multe informatii: http://www.facteurcheval.com/