Beijing, China

Salt, Jordan

Era abia vreo 8 jumate și noi eram înfometați, adormiți și în nevoie mare de o cafea. Cu toate că erau destule autobuze și un tramvai, am ales să mergem pe jos spre Kaleiçi (Vechiul Oraș). Am mâncat covrigi calzi cu mult susan de la unul din chioșcurile ambulante de pe trotuar. Când străzile au devenit mai înguste și mai aglomerate ne-am dat seama că ne apropiem.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să alergăm vis-a-vis la belvedere pentru privi la Marea Mediterană.

Ne-am grăbit în jos spre port. Coasta stâncoasă a Antalyei este întreruptă de un mic golf, Yat Limani, protejat de zidurile masive ale Orașului Vechi. Corăbii cu turiști si bărcuțe intrau și ieșeau. Sunt cafenele și restaurante de jur împrejur. Era timpul pentru cafeaua la care am visat toata dimineața. Am găsit un local chiar deasupra porturilor. Terasa „Paradise” este de fapt un balcon înălțat pe vechile ziduri.

Acum eram pregătiți. Așa că am luat la rând fiecare străduță din Kaleiçi. Case mici și viu colorate sunt lipite una de alta. Multe monumente antice stau martori ai trecerii timpului. Zidurile Vechiului Oraș, Turnul cu Ceas și Turnul Hidirlik au fost toate construite în era romană. În mijlocul vechiului oras, Moscheea Korkut Minaret servește drept loc de întâlnire pentru toate pisicile din Kaleiçi. Ruinele, împreună cu importante detalii, bucăți de coloane și motive florale pot fi văzute din spatele gardului. Această clădire a fost martora a două milenii de istorie. De la templu la biserică și moschee, a suferit multe atacuri și modificări pănă când a fost sever afectată de un incendiu la sfârșitul secolului XIX.

Construită în anul 130 e.n., Poarta lui Hadrian a fost ridicată pentru a-l întâmpina pe împărat în oraș. Este probabil cel mai bine păstrat monument din Kaleiçi. Grămezi de turiști vin pentru a face poze acestui portal cu trei arcade care în zilele noastre este intrarea în bazarul din vechiul oraș.

Sunt magazine cu suveniruri la fiecare colt. Portofele, genți, căciuli și alte țesături colorate și lucrate de mână ne fură privirea. Înep să mă imaginez purtându-le. Ceramică frumos pictată expusă în buticuri speciale. Multe galerii cu covoare dau o nota orientală. Rahat turcesc și baclava. Magazine cu condimente ne atrag cu aroma lor. Rafturi pline cu dulceață, miere și ceaiuri. Narghilele de toate mărimile. Haioșii pantaloni tradiționali cu motive florale sunt expuși peste tot. Nu trebuie să plec din Turcia fără o pereche. Și să nu uităm de bazar… mormane de haine, toate firme “originale”. Locul în care vânzătorii te ademenesc și încearcă să te convingă să cumperi tot și negocierea este o armă puternică. Toate acestea sunt aromele turcești care merită gustate și savurate din plin.

Dimineața, când am văzut pentru prima oară Mediterana, era liniștită. Dar pe măsură ce ne afundam în Kaleiçi, cerul s-a înnegrit. Eu încă speram să fac o baie așa că am încercat să găsim drumul spre plajă. Abia când am ieșit din vechiul oraș ne-am dat seama cât de rău bătea vântul. Dar asta nu ne-a oprit să ne bucurăm de o plimbare romantică de-a lungul coastei. Aleile ne purtau spre balcoane, puncte de belvedere și multe scări, toate sus deasupăra mării. A fost ca o plimbare spectaculoasă printr-un parc frumos aranjat, Mediterana pe o parte și vegetație exotică pe cealaltă, cactuși, aloe vera uriași și arbuști pitici, înconjurați de bolovani de calcar aurii.

Puteam auzi valurile imense zdobindu-se de faleză sub noi. Când am ajuns în sfârșit la plajă, nu era nimeni acolo. Și nu era de mirare. Vântul și valurile nu te lăsau să faci nimic. Nici măcar să stai. Am încercat să mâncăm ceva pe o bancă. Priveliștea era frumoasă, într-adevăr, dar vântul ne lua mâncarea din mâini. Am zis că e de ajuns. Am urcat înapoi pe coastă și am luat vechiul tramvai înapoi spre Kaleiçi. De aici ne-am urcat în alt tramvai, mult mai modern, care ne-a dus la Ötogar (principala autogară din Antalya). De aici știam ce să facem. Puțin mai jos am luat dolmuș 521 spre Çakirlar. De aici autostopul și iată-ne din nou în fața porților campingului JoSiTo.

Read the English version on Traveling Reports.

Până acum am crezut că mi-am numit fetiţa Petra pentru că mi-a plăcut pur şi simplu numele şi mi-a fost inspirat de o prietenă din Austria. În timp ce am scris primul paragraf am realizat că e posibil să fie mai mult de atât. Am fost de asemenea întrebată dacă am numit-o pe Petra gândindu-mă la Iordania şi răspunsul este nu, ştiam de Petra din Iordania şi visam să ajung acolo dar nu acesta a fost motivul, cel puţin nu conştient.

Revenind la pasiunea mea pentru pietre, pot spune că nu am găsit niciun alt loc „pietros” pe lume, cel puţin până acum, care să mă bucure atât de mult vizual ca Petra. Dacă Dumnezeu şi-a încercat vreodată pensulele pe nişte stânci, atunci acesta este locul, garantat. Petra e pictată în nuanţe cărămizii, cu tuşe de portocaliu intens, galben, pe alocuri chiar albastru. Devine roz când soarele coboară, nelăsându-te să pleci dezamăgit că i se spune oraşul roz iar ea e… de fapt, roşcată! Folosesc femininul când vorbesc de Petra pentru că aşa simt că este: misterioasă, fermecatoare, puternică, ciudată şi… foarte, foarte abilă în a te face să cheltuieşti mult!

asta e pe stâncă, da!

Puţintică istorie ştim şi noi?

Menţionată încă din vechiul testament, loc de pelerinaj pentru că pe acolo a trecut Moise sau a fost înmormântat fratele lui, Aron, sit inclus în patrimoniul UNESCO şi în cele 7 noi minuni ale lumii, Petra a fost o putere de neîntrecut acum vreo două mii de ani, în perioada în care nabateenii au deţinut controlul asupra comerţului. În primele secole înainte şi dupa Cristos, în Petra se presupune că locuiau 30.000 de oameni, aşa că trecând dincolo de pietrele frumos colorate din natură ajungem şi la ceea ce a însemnat Petra ca oraş, cu amfiteatru, cu bulevarde, cu diguri şi canalizare (!?!), cu temple şi morminte uluitoare. Am citit în ghid că autorul roman Strabo a scris asta: „Nabateenii erau atât de strângători încât îi onorau pe cei care îşi creşteau averile şi îi penalizau public pe cei care le pierdeau”. Cu aceste averi nabateenii şi-au cumpărat independenţa faţă de romani, asta până când comerţul a început să se mute pe mare şi totul a început, încet, să decadă. Pe la anul 300 AD Petra decădea şi se dărâma, la propriu, un cutremur puternic contribuind şi el la asta. Sultanul Baybars se pare că a fost ultimul care a conştientizat frumuseţea oraşului, în 1276. După care lumea a uitat de Petra, sau a vrut să uite, până când un explorator suedez – Jean Louis Burckhardt – a intrat în Siq deghizat în arab, în compania unui beduin local. Apoi artistul David Roberts, despre a cărui călătorii va trebui să vă mai povestesc altădată, a venit cu foarte multe schiţe din Petra, atrăgând atenţia asupra oraşului sculptat în piatră.

Pe atunci Wadi Musa nu era un oraş, iar Petra era locuită de beduini. Acum Wadi Musa este un oraş în toată puterea cuvântului, care ştie să profite la maxim de tot ce aduce turismul, iar beduinii din tribul Bdul, cei care locuiau dintodeauna în peşterile de acolo, s-au mutat la rândul lor în case, în afara sitului. Femei din vest se căsătoresc cu beduini, toată lumea vorbeşte engleză, cămile, cai, măgăruşi şi trăsurici mişună activ în căutarea celor care şi-au obosit picioarele tropăind zi lumină prin una dintre minunile lumii. Vânzătorii de suveniruri te aşteaptă şi te invită peste tot, de la intrare până la treptele spre înălţimi, întreprinzătorii ştiu să aducă scaune şi ceai chiar şi în locurile mai puţin bătute, unde te-ai putea odihni şi admira priveliştea iar orice serviciu, chiar cel înclus în bilet, se plăteşte.

Petra pentru turişti

De la poartă poţi lua un cal care să te ducă până la Siq. Până la finalul zilei vei şti că orice porţiune pe care să nu o baţi cu piciorul contează. Dar, chiar dacă acest serviciu ar trebui să intre în preţul intrării, tot mai dai 2 sau 3 dinari în plus. E important să negociezi de la început cât. Nimic nu e gratuit, nici măcar cele mai frumoase pietricele culese cu atenţie de copii şi vândute apoi la tarabe.

Măgăruşul până sus la The Monastery începe să îţi fie vândut încă de la The Treasury şi într-un fel merită pentru amuzamentul copiilor, dar pe de altă parte nu merită pentru că se distrug treptele originale. Şi e păcat pentru că drumul până acolo e foarte frumos, se poate face pe îndelete în aproximativ o oră. Dacă îl iei vezi că sunt destui la intrarea pe traseu, lângă restaurant, după ce mai apuci să vezi ceva în jur, nu te grăbi să accepţi prima ofertă.

O excursie pe cal de o oră jumătate, pe o rută aerisită şi mai puţin bătută spre High Place of Sacrifice (se pleacă pe traseul acesta înainte de a intra în Siq) costă 30 JD de persoană şi mie personal mi-a plăcut foarte mult. Dar se poate ajunge şi pe jos, recomandabil cu ghid, sau gratis, din interior, există un drum uşor accesibil.

Pentru cămilă sau trasuricile care trec prin Siq nu am verificat preţurile, am preferat să amânăm „plăcerea” pentru deşert.

fată, tu cât ai făcut azi?

Mâncarea în interior e foarte scumpă, la varianta minimă se poate alege o lipie cu branză topită şi un ceai dar există şi un restaurant (la care dacă îmi aduc aminte servirea e de tip bufet deshis şi nu scapi cu mai puţin de 19 JD de persoană). Ia cu tine apă şi ceva de mâncat, vei prefera să stai undeva sus, pe o stâncă, să admiri priveliştea în timp ce îţi potoleşti foamea cu o investiţie mult mai mică.

Privelişte de pe High Place of Sacrifice

Iar dacă vrei să ştii când e cel mai bine de vizitat, anotimpurile cel mai potrivite ar fi primăvara (martie-mai) sau toamna (septembrie-octombrie). Eu cred că poate fi ok şi iarna, cu condiţia să nu ai ghinion de ploi. Vara în schimb trebuie să fii rezistent la temperaturi de pot depăşi 40 de grade. Iar anul acesta se împlinesc 200 de ani de la redescoperirea Petrei, aşa că poate că e chiar momentul să îţi faci planuri!

primavara

Pentru cazare poţi încerca un hotel de lux, aflat chiar la porţile de intrare în Petra, sau poţi alege unul dintre hotelurile mult mai ieftine de pe deal. Noi am stat la Al Rashid, cu 37 JD camera cu trei paturi, baie în cameră, internet şi mic dejun inclus. A fost foarte bine, până când au uitat să ne facă rezervarea la autobuzul ce trebuia să ne ducă spre Wadi Rum, dar asta e altă poveste. Ideea e să nu vă bazaţi pe ei în alte servicii.

Dacă alegi acest hotel sau altă variantă de udeva de pe culmile oraşului, e posibil să vrei un taxi la final de zi, chiar dacă distanţele sunt scurte. Negociază dur tariful pentru că se cere foarte mult, Wadi Musa fiind singurul loc în Iordania unde am simţit nu doar că se face turism dar că se profită puţin cam mult de asta!

Lăsând toate detaliile acestea la o parte, cum am mai spus aici, o zi nu ajunge pentru a vedea tot. Nici două, cum am avut noi. Într-o singură zi poţi trece doar prin Siq, pe la Treasury (unde ajungi oricum) şi poţi merge mai departe, fără prea multe opriri, până la The Monastery – Ad Dayr. Pe acolo pe sus ai câteva locuri de privelişte prin care merită să te plimbi. Şi uite aşa, uşurel, până când cobori, ziua se apropie de final. Dacă mai ai o zi poţi să ţi-o rezervi pentru urcat la High Place of Sacrifice şi explorat temple şi morminte. Şi dacă ar mai fi una, pentru că e nevoie de cel puţin 6 ore, ar merita să ajungi la mormântul lui Aron (Jebel Haroun), de unde ştiu că se vede absolut senzaţional toată întinderea şi unde sunt sigură că există ceva mistic în aer – nu o fi degeaba numit cel mai sfânt loc din Iordania şi nu ar fi altfel venerat atât de musulmani cât şi de creştini şi evrei.

Petra cu copilul

Unui copil îi este întotdeauna greu să meargă ore în şir. Îţi recomand să nu îţi pui ambiţia să vezi tot când eşti cu el, să îl pregăteşti cu mult timp înainte dacă nu ai chef să cheltui pe măgari, cai, cămile sau trăsuri, să ai dulciuri şi tot ce trebuie cu tine şi să îi acorzi suficiente pauze de odihnă pentru ca şi tu şi el să rămâneţi cu amintiri plăcute. Va fi bucuros să se caţere şi să exploreze toate găurile şi mormintele decât să admire faţadele laborios sculptate. Pune-l să descopere forme în stânci, ajută-l, dacă nu cumva e prea mic, să înţeleagă ce înseamnă 2000 de ani, povesteşte-i despre caravane şi cum se făcea comerţ cândva, dar nu insista prea mult pentru că se va plictisi repede. Pentru cine nu a aflat deja, când LumeaMică a ieşit din Siq, a spus un WOW scurt, după care a exclamat: “cămiiiiiiile!”. Interesele copiilor sunt mult diferite de ale tale, încearcă să ţii cont de asta şi totul va fi minunat.

Camiiiiiile!

Extra bonus

Şi dacă tot ai ajuns la Petra poate vrei să încerci o experienţă de gătit local, la Petra Kitchen, sau o vizită nocturnă, cu Petra by Night. Dar despre asta voi povesti în alte articole.

Mai multe detalii despre Petra, trasee, preţuri şi alte idei, găseşti pe site-ul oficial, Petra Park 

Eu mă opresc aici şi vă las să vă uitaţi la fotografii, pentru că ele „scriu” cel mai bine senzaţiile pe care le-am trăit acolo:

Intrarea la Petra şi ghidul pentru prima zi ne-au fost oferite de Jordan Tourism Board, pe care îi felicităm pentru deschidere şi pentru felul în care ştiu să promoveze turismul şi să interacţioneze cu bloggerii din toată lumea! Thank you!

]]> http://lumeamare.ro/2012/05/15/cele-mai-frumoase-pietre-din-lume/feed/ 0 http://lumeamare.ro/2012/05/14/usurel-pe-curbe/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=usurel-pe-curbe http://lumeamare.ro/2012/05/14/usurel-pe-curbe/#comments Mon, 14 May 2012 10:30:57 +0000 Alex http://lumeamare.ro/?p=38355 Pentru că tocmai s-a lansat un pui, www.slowride.ro vă invităm la o călătorie imaginară pe vechiul drum al regilor, unde altundeva dacă nu în Iordania.

King’s Way, Jordan

Ne-am întors spre înserat spre tabăra de bază şi am descoperit pe foc, deja bolborosind uşor, două oale: una cu orez, alta cu iaurt, condimente şi carne de capră.

iar nu după multă vreme ne-am aşezat la masă:

Nu pot să spun decât un singur cuvânt- genial.

Nu înţeleg nici acum de ce nu m-am uitat pe reţetele de mansaf înainte de a pleca de acasă, nu de alta dar să ştiu la ce îmi storc ochii când mă uit printre rafturile magazinelor.  Aşa că în neştiinţa mea am fotografiat condimentele …. şi atât.

De ce reţeta este simplă? Pentru că este. De ce este complicată? Pentru că este. . Avem deci o dilemă, iar dilema se leagă chiar de definiţia preparatului – carne de miel fiartă în jameed. Ups – jameed – adică bulgări de iaurt uscat de capră. Am căutat dar nu am reuşit să găsesc pe la măcelăriile arăbeşti de prin Bucureşti. Aşa că am scris la prietenii de la Petra Kitchen, care, alături de alte căutări adânci pe internet, au înlocuit jameed cu iaurt (gen de băut, sau labneh – adică o cremă de iaurt). Am testat înainte ceva iaurturi, dar, invariabil ajungeam la varianta carne de miel fiartă în  … brânză de casă şi zer, că nu rezista iaurtul la o aşa mare încercare.

Cum mansaf este un preparat care se pregăteşte pentru ocazii speciale, pentru prieteni, pentru familie, nu puteam să nu îl pregătesc pentru Poveştile din LumeaMare.

Şi  cum în preumblările mele prin magazinele arăbeşti din Bucureşti am intrat în vorbă cu măcelarii – bucătarii, am mai aflat nişte mici trucuri. Aşa că începem.

O mică avertizare de început: cantităţile sunt pentru …. să zicem mai multe persoane, şi asta pentru că în mod tradiţional preparatul trebuie să intre într-o tavă ca asta :

Spălăm carnea de miel / oaie / capră – ce găsim printre puii şi porcii de fermă de la noi şi o punem la fiert cu un pic de sare. Să tot fie vreo 4 – 5 kg. Eu am avut două pulpe de oaie şi una de miel (cu tot cu os). Dacă ştiţi cum să cereţi, carnea vi se va porţiona delicat şi bărbăteşte în acelaşi timp, nu cu barda, ci la fierăstrăul electric. Vei obţine astfel nişte tăieturi curate, fără fragmente de oase. Se fierbe deci uşor, la foc mic, în jur de 1 oră şi jumătate – două.

Între timp punem în apă şi spălăm bine 2 kg orez şi îl lăsăm în apă până îi vine rândul.

Tot în acelaşi între timp prăjim uşor într-o tigaie, cu ulei sau fără – alegerea colesterolului dumneavoastră – aproximativ 150 g seminţe de pin şi 300 g migdale (tăiate mărunt) până capătă o culoare frumoasă galben auriu spre maroniu dechis. E bine să luaţi de pe foc un pic înainte de a ce colora aşa frumos, pentru că, din cauza căldurii reziduale, procesul va continua pâna la obţinerea unei non-culori, adică negru şi asta nu e bine pentru că e … amar.

Acum vine partea complicată a reţetei, pentru că până acum a fost simplu, nu-i aşa?  IAURTUL.

Eu am folosit un amestec de iaurt de oaie (400 g), iaurt de vacă (600 g) şi cremă de iaurt (labneh – 400 g) pe care le-am amestecat cu mixerul. Am adăugat 2 ouă şi 2 linguri de făină şi am amestecat bine de tot cu mixerul.

Gata s-a fiert şi carnea.

Împărţim zeama în două. O parte se duce către orezul pregătit şi spălat şi care a trecut preţ de 5 minute prin tigaia şi restul de ulei în care s-au prăjit seminţele de pin şi migdalele (raport o cană de orez la o cană şi un sfert de zeamă) – 15 – 20 minute la foc mic şi deja avem o parte a preparatului gata.

Cealaltă parte se adaugă uşor sub agitare continuă la amestecul de iaurturi. Se adaugă două linguri de condiment pentru mansaf (baharat – un amestec de cardamom, chimion, coriandru, cuişoare, nucşoara, piper, scorţişoară), se amestecă şi se aduce recipientul pe focul dat spre mediu – mic şi se continuă amestecarea până se apropie de fierbere. Se adaugă bucăţile de carne şi se continuă fierberea uşoară timp de 20 – 3 0 minute amestecând din când în când sau continuuu (în funcţie de cât de sigur te simţi că nu vei avea un preparat cu brânză în loc de iaurt ). Varianta tradiţională presupune fierberea de la început a cărnii în supa de iaurt. Pe de altă parte, orezul făcut cu zeama de la carne este foarte bun.

Pe o tava mare pune o lipie sau dacă găseşti – shrak sau markouk, un strat de orez, bucăţile de carne peste care se adaugă sosul de iaurt.

Se presară un amestec de pătrunjel  şi mentă proaspete, tocate, şi amestecul de seminţe pregătit între timp.

Gata şi poftă bună.

Cum se mănâncă în mod tradiţional vedeţi în filmuleţul de mai jos (chiar şi prinţii mănâncă aşa). Enjoy .

La noi în România merge un Vinul Cavalerului – Merlot 2010  de la S.E.R.V.E., la ei un ceai cu frunze de mentă.

Una peste alta, pe cei care v-aţi bucurat alături de noi de o duminică frumoasă, sper că v-am îmbunat cu reţeta de mansaf gătită de Alex (ne cerem scuze pentru aromele orientale pe care le-am lăsat în urma noastră la Ceainăria GreenTea) şi cu paharul de Vinul Cavalerului Merlot 2010 oferit de S.E.R.V.E. Iar pentru că nu ne-a fost tocmai uşor să fim şi organizatori şi povestitori, vă invităm să ne ajutaţi şi să ne spuneţi şi voi cum a ieşit ….

PS: Mulţumim Liliana Vizitiu şi Cătălin Nenciu, cei care ne-au luat în serios şi au răspuns provocării de a veni costumaţi cu ceva specific! Şi mulţumim Adriana Nan, care ne-a ajutat să scriem mesajele în arabă de pe cărţile poştale.

Wadi Rum, Jordan