Am asteptat cu nerabdare plecarea, dupa ce mi-am luat cu doua luni inainte biletul de avion (Tarom, 160 euro cu taxe, dus-intors) si cazarea (un apartament chiar la intrarea in cetate). Pana la Dubrovnik am zburat cam doua ore, dar am ajuns cu o ora mai tarziu fata de plecarea din Romania (diferenta de fus orar intre Romania si Croatia este de o ora).

Inca de la sosire ne convingem (Ana si cu mine) ca Dubrovnikul ne astepta: bagajele vin primele si iesim repede sa vedem cum ajungem in oras (sunt 20 de km de la aeroport pana in oras si nu aveam nimic stabilit pentru transfer; lasasem ca ultima varianta un taxi). Un autocar de la Atlas (compania de transport particulara a Dubrovnikului) ne astepta cu ultimile doua locuri libere. Nu era problema ca nu aveam kune la noi (moneda lor) ca am putut plati biletul si in euro (5 euro sau 35 de kune). Urmatorul autocar venea peste o ora. Un taxi ne-ar fi costat 28 de euro.

Ma simt ca un copil plecat pentru prima oara in vacanta! Si stiti bine ca nu e asa!

Din statia centrala – de la intrarea in cetate – de unde ne lasa autocarul, dupa ce ne minunam de frumusetea de Adriatica si de curatenia din jur, mergem cam 10 minute pana la apartamente, pe strazi in panta ce ne storc litri de transpiratie. Apoi vom descoperi ca accesul se putea face urcand 204 de trepte ce se terminau fix in poarta noastra.

DALMATIA DE SUD se mandreste cu orasul-fortareata Dubrovnik, cel mai frumos oras din Adriatica, iar in largul coastei se afla unele dintre cele mai incantatoare insule ale Croatiei, Mljet, cu lacurile sale gemene, si Korcula, locul de nastere al lui Marco Polo. Dalmatia isi are numele de la un trib de iliri – dalmatii – ce au trait pe aici prin anul 1200 I. Chr.

Lumina calda de pe zidurile reci ale cetatii este ceva unic. Lemnaria verde – in toata cetatea – creaza o combinatie misterioasa cu zidurile sterse ale cetatii. Este cel mai frumos oras-cetate la mare pe care l-am vizitat! Si ganditi-va ca in 1991 era un oras distrus de razboi. Este incredibil cat de repede a sters urmele razboiului si a renascut.

Credeam ca frumusetea Cretei nu poate fi depasita, dar Dubrovnikul este castigator. Nu as gresi daca as spune ca Dubrovnikul a luat locul Sibiului si Sighisoarei in inima mea. Mai ales ca aici este si marea… o mare superba care nu primeste norii deasupra ei (cel putin nu cat am fost eu pe acolo). Adriatica mi-a oferit cea mai frumoasa combinatie de albastru de mare cu albastru de cer. O mai vazusem si chiar ma scaldasem in ea de pe malul celalat, al Italiei, dar se pare ca a fost dragoste la a doua vedere.

O data pasind prin Poarta Pile, te intampina Fantana Onofrio ce de secole aduce apa proaspata intre zidurile cetatii. Deasupra acestei porti, dar si a celorlalte porti de acces in cetate, se afla statuia Sf. Blaise – patronul spiritual al Dubrovnikului.

Nu poti spune ca ai fost in cetate daca nu te-ai plimbat pe Strada Prijeko ce duce la vechiul port – poarta comerciala a cetatii – si nici nu ai cum sa ratezi de fapt acest lucru. Vei admira cu siguranta si Bisericile Franciscana si Dominicana. Tot in Dubrovnik se afla si cea mai veche farmacie din lume.

Fortaretele Sf. Luka si Sf. Ioan sunt importante puncte de belvedere asupra marii si a acoperisurilor de case seculare, toate rosii. Catedrala, Palatul Parohilor, Palatul Sponza, Columna lui Orlando sunt alte cateva embleme ale cetatii.

Tot aici gasesti si una dintre cele mai vechi sinagogi din Europa – evreii au ajuns in Dubrovnik prin secolul XV.

Gradina Verde este o frumoasa gradina in care descoperiti bijuterii si alte minunatii croate de vanzare (la preturi destul de mari). Artistii sunt prezenti peste tot in cetate: pictori, graficieni, dar mai ales muzicanti. Ia aer se simte un miros mai mult sau mai putin discret de peste. Pesemne aceasta explica prezenta a numeroase pisici.

Palatul Pucic, Primaria, Teatrul Marin Drzic, Piata Gundulic, Muzeul Maritim, Acvariul sunt repere unde sigur vei poposi. Fort Bokar, Fort Minceta, Fort Lovrijenac si Fort Revelin au fost vreme de secole puncte de “intampinare” a celor nepoftiti.

Corabia de razboi – Galionul Argosy – a fost mentionat in doua piese ale lui Shakespeare: “Negutatorul din Venetia” si “Imblanzirea Scorpiei”.

Dubrovnikul ara un sistem de canalizare din 1296. In 1377 aici a fost declarata prima carantina din Europa. Republica Dubrovnik a fost prima care a recunoscut SUA ca stat suveran.

Restaurantul Pescarija, pe care Ana si cu mine l-am descoperit intamplator – pe motiv de foame – este unul dintre cele mai renumite din Dubrovnik. Am avut noroc ca am gasit imediat o masa libera si nu am asteptat si o ora, cum aveau rabdare cei care doreau sa incerce fructele de mare – o minune – gatite aici. Nu o sa uit niciodata gustul calamarilor inecati in sosul mediteranean cu rozmarin si busuioc, sos pe care l-am lins de pe oala in care mi-a venit uriasa portie.

Dupa Bulgaria, Croatia este prima tara in care simt ca vreau sa ii invat limba (dintre tarile frumoase si cu limbi complicate) deoarece as vrea sa revin pe aici in fiecare an.

Diminetile ni le petreceam nu pe nisipul fierbinte pentru ca nu exista asa ceva in Dubrovnik, ci pe pietrele rotunjite de pe mal. Apa calda si curata a marii, fara alge sau meduze, iti da prilejul sa inoti printre pestisori lunguti si agili. Nu se lasa prinsi. Ce nu mi-a placut era ca aerosolii erau combinati cu mirosul de motorina de la sutele de barci/vapoare/salupe/vase de croaziera acostate sau in trecere. Valuri nu sunt aproape deloc. Un singur val razlet m-a invaluit in cele cateva zile.

Dimineata de croaziera o incepem cu o cafea la Jazz Troubadour Cafe, asezata perfect incat sa observi o dimineata in catate.

Planuri de croaziera fac sa navigam exact in ziua in care mai aniversam o Miscare de Revolutie. Croaziera o dorim de o zi – nu numai de cateva ore – si o alegem pe cea la Insulele Elafiti (250 kune ~ 35 euro), avand inslus si pranzul constand din unul sau doi pesti – depinde cum iti era norocul – si o slata de varza, precum si bautura (racoritoare, vin alb si vin rosu) toata ziua. Evident ca am profitat, deoarece aveam si de sarbatorit.

Vedem intre orele 11 si 18 insulele Elafiti: Kolocep, Sipan si Loput. excuria oricat de mult a fi tinut tot mi s-ar fi parut acurta. Cele trei insule fac parte din cele 50 locuite ale Croatiei, din totalul se peste 1100. In primele doua poposim cate jumatate de ora si aproape doua pe ultima, prilej sa ma mai balacesc putin in apele marii.

Nu mai zic ca intr-una din dupa-amieze soarele ne-a dat gata si am tras si un pui de somn. Nu mai facusem aceasta activitate de luni bune. Serile ni le animau cei de la Fiori Musicali: o mica orchestra formata dintr-un violonist, un flautist, un chitarist si un…sticlar sau cum se numeste nenea care canta la sticle. Si canta bine!

Printre lucrurile importante pe care le stiam despre Croatia inainte de a ajunge aici, era “bunatatea” lichiorului de nuci incarcat de Sofia si recomandat ca de neratat. L-am incercat si este… delicios!

Dintre lucrurile pe care nu le voi uita niciodata in Dubrovnik se numara inghetata: cea mai buna ever. De fiecare data eu aleg inghetata de ciocolata, dar… nu erau de dat la o parte nici cea de lamaie sau de cirese… cu cirese. Mmmmmmmmm! La cele in jur de 40 de grade Celsius, inghetata chiar era remediul cel mai bun sa te mai ravoresti. A, si poate ai noroc sa vezi si cand se schimba garda. Nu stiu cum reuseau baietii aia sa stea nemiscati atata timp si imbracati pe caldura aproape insuportabila.

In fiecare zi se facea intrecere: cine reuseste sa stea in echilibru pe bucatica aceea de piatra si sa isi dea tricoul jos, plus pus la loc, fara sa cada. Copii ieseau de fiecare data castigatori si erau aplaudati cu entuziasm. Nu, doamnele nu incercau sau… cadeau (vrut sau ne vrut ) inainte de a-si da tricoul jos!

Apa de baut ni s-a parut foarte scumpa, asta pana ne-am prins noi ca nu cumparam de unde trebuie. Am descoperit un magazin DM – poreclit de noi Depeche Mode – de unde luam pana la urma 1 litru de apa cu 4 kune (in loc de 12 – 14 cum facusem pana atunci:) ).

Imi place mirosul de mancare – nu de cantina – dintre zidurile cetatii, mirosul asta de fructe de mare, misterios gatite. Doar de un an sunt fana fructe de mare (caracatita si calamar, mai putin scoici), iar calamarii de aici sunt pe primul loc inaintea caracatitei din Rethymnon. Fiecare straduta din Dubrovnik – din cetate – este o terasa. Cu greu le vei alege pe cele cateva la care vei manca in cele cateva zile de popas. Mai recomand Pizzeria Mea Culpa (sunt trei pizzeri cu numele asta, dar au aceeasi bucatarie).

Ne-am nimerit in timpul Dubrovnik Summer Festival Libertas – 10 iulie – 25 august – aflat la a 60-a aniversare

Zidurile cetatii – Gradske Zidine – au1960 m lungime, 25 inaltime si pana la 6 grosime. Te costa 50 de kune sa le strabati la pas.

Dubrovnik a fost nominalizat in acest an la World Travel Awards. In iulie 2008 a avut record de vizitatori: 141000. In 2006, Dubrovnikul a fost vizitat de 11 milioane turisti. Face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1979. Alte obiective UNESCO din Croatia sunt: Complexul istoric din Split cuprinzand Palatul lui Diocletian, Catedrala Sf. Iacob din Sibenik, Parcul National Plitvice.

In NV cetatii se alfla Fortareata Minceta construita de familia Mencetic, al carei nume il si poarta.

Pana la aceasta calatorie nu stiam ca Croatia este “mama cravatei“. Numele de “cravata” vine de la “a la croate”, modul in care isi tineau legate esarfele la gat soldatii croati.

In apropiere:

CAVTAT se afla la doar 20 km de Dubrovnik si este totodata cel mai sudic punct al Croatiei.A fost intemeiata in 689 i Chr de catre colonia greceasca Epidaurum. Are relativ putine obiective culturale din cauza distrugerii acestora in urma ocuparii franceze, sub conducerea lui Napoleon.

PENINSULA PELJESAC. Orasul Orebic, care a fost cel mai important bastion al Republicii Dubrovnik, se gaseste in nord-vestul peninsulei si ne incanta prin vegetatia sa mediteraneana. Se recomanda mai ales familiilor cu copii mici, datorita plajelor sale.

DUBROVNIK – ” Cine cauta raiul pe pamant, trebuie sa viziteze orasul Dubrovnik” – spunea Bernard Shaw, dupa o vizita in centrul cultural si turistic al Dalmatiei de Sud. Si eu am avut senzatia ca l-am gasit aici…raiul!

Impresii scrise de: Cornelia Florea

Articole similare: Croaţia văzută de pe 6 roţi

]]> http://lumeamare.ro/2010/03/25/dubrovnik-cel-mai-frumos-vis/feed/ 4 http://lumeamare.ro/2009/09/26/croatia-pe-6-roti/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=croatia-pe-6-roti http://lumeamare.ro/2009/09/26/croatia-pe-6-roti/#comments Sat, 26 Sep 2009 17:10:32 +0000 Roxana http://lumeamare.ro/?p=180 Se stie deja ca o calatorie pe soselele Croatiei este un vis frumos de vara pentru orice motociclist. Se mai stie si ca treaba se complica atunci cand apare nevoia de a calatori cu familia si copiii. Totusi, a combina o vacanta moto cu una in familie nu este imposibil. Ai nevoie de cateva ingrediente: motor, masina, copil si la sfarsit, dar nu in cele din urma, un partener de viata care sa iti inteleaga pasiunea. Ma numar printre norocosii carora reteta le-a iesit. Vara aceasta am fost calatori pe 6 roti si am vazut sau revazut in aceasta formula locuri extraordinare. Unul dintre ele este Croatia, o tara ce are atat de multe de oferit incat e greu sa cuprinzi totul in cateva cuvinte. Asa ca voi incerca sa cuprind ceea ce am experimentat in cateva categorii.

Croatia pentru motociclisti

Am intrat in Croatia venind dinspre Austria. Aproape ca imi vine sa ma lansez in elogierea drumurilor superbe austriece dar, ca sa nu ma abat de la subiect, pot spune ca nici cele croate nu sunt mai prejos. Atat pe autostrada cat si pe soselele mai mici, asfaltul este bun iar semnalizarea impecabila. Ma legan de pe stanga pe dreapta si tot asa pe drumul virajat inspre Plitvice iar la lasarea intunericului nu imi vine sa cred ochilor atunci cand observ de la distanta semnalizarile electronice, de dimensiuni considerabile, ce indica urmatoarea curba si limitarea de viteza pe care bineinteles ca nu o respect decat daca am un camion in fata. Dar cel putin nu pot reprosa nimanui ca nu m-a avertizat! Dupa vizita de neratat la Plitvice si un somn bun la aer, in unul din cele trei campinguri din apropiere, pornesc spre coasta, traversand munti si vai, prin sate rare ce combina case noi si tarabe de miere cu ceva rani ale razboiului. Soseaua insa nu are nimic in comun cu gaurile din casele ciuruite iar fantomele trecutului nu ma afecteaza prea rau cand roata se invarte asa de lin si peisajele din jur imi neutralizeaza orice gand negativ. O singura semnalizare lipseste de pe soselele lor: „atentie peisaj!”. Nu simt cand ma apropii de coasta. Sunt inca la inaltime, un drum inconjurat de stanca si pini, cand deodata frana sau rapa! In fata mea apare albastra Adriatica, cu insulele sale albe, curatate parca de Ariel. De fapt in limba lor nu cred ca se chema Ariel, ci Bura, si voi vorbi si despre aceasta mai tarziu. Trecem mai intai de Senj, fostul temut oras de pirati si pornim pe renumita sosea de coasta, catre Jablanac. Pe aici deja tin cont de limitarile de viteza si trebuie sa fiu complet insensibila sa nu o fac. Uneori chiar si 40 la ora mi se pare cam mult, atunci cand privirea vrea sa mi se imparta intre acul de par, golful cu apa limpede de sub ochi, crestele din departare, peretii stancosi de pe o parte a drumului si lipsa de parapeti de pe alta. Ma intreb cum de s-au construit atatia kilometri sosea pe toata coasta si nu s-au putut pune si niste margini mai solide, nu de alta dar riscul de a te lasa furat de peisaj e destul de mare. Am noroc si nu e aglomerat, am auzit ca sunt perioade in care se merge bara la bara si ma bucur ca nu am prins acest fenomen. Ne indreptam spre Rab, una din insule. In portul mic din Jablanac feriboturile vin frecvent si desi nu incap prea multe masini pe ele, nu trebuie sa asteptam prea mult. Dupa o pauza de cateva zile de odihna pe insula ne intoarcem pe feribot si pe soseaua de coasta, pornind catre Starigrad Paklenika.Din nou liber, curbe, stanci, apa albastra, vis, realitate, nu mai stiu, mi-as da palme ca sa ma trezesc, noroc ca am casca pe cap. Lasam rotile deoparte ca sa curteieram muntii, poposim in zona doua nopti, dupa care ne pregatim de calea intoarsa, ponind pe costa spre Rijeka si Opatija. In dimineata plecarii constat ca s-a pornit un vant destul agresiv, ma uit cum se scutura copacii si ma intreb timid daca nu cumva ni se pregateste un Bura. Investigam local si ni se spune ca e „baby bura”, dupa care decid totusi ma echipez, cu inima stransa, de drum. La sosea incep sa inteleg de ce e atat de faimos vantul asta si de ce, atunci cand vine tata lui baby bora apar semnele alea care ne arata destul de clar ca motociclistii, rulotele si alte mijloace de stransport instabile nu au voie sa circule. In mers vantul ma scutura si ma impinge haotic in directii care nu coincid cu ceea ce imi propun. Intre doua suturi de stanga la roti si un croseu de dreapta la ghidon nu imi ramane decat sa ma bucur ca circul pe partea dreapta a drumului, adica destul de departe de marginea fara parapeti. Rafale cele mai puternice sunt  greu de controlat dar din fericire nu dureaza foarte mult. Am momente in care am senzatia ca merg pe gheata. Nici opririle nu sunt foarte placute, motocicleta devenind si mai greu de tinut cu saua in sus atunci cand stau pe loc. Bura a curatat vazduhul si a limpezit peisajul iar deasupra marii panze de stropi zboara putrate de curent, asa ca merita totusi cateva pauze in care sotul meu face poze, tinandu-se, la randul lui, cu greu, pe cele doua picioare. Aha, deci asa au ajuns coastele insulelor atat de albe! In apropiere de Rijeka vantul incepe sa mai vina de acasa, adica intra in sfera unei puteri ce imi e cunoscuta. La intrarea in oras ma apuca un ras incontrolabil in casca atunci cand vad doua indicatoare unul sub altul: catre Pula si catre Vezica. Reusesc astfel sa gresesc drumul pe care il regasesc atunci cand ma opresc din ras. Ne odihnim pentru o noapte in Opatija si apoi o ne intoarcem acasa pe clasicul drum Zagreb – Belgrad, Belgrad – Bucuresti. Autostrada din Croatia trece prin zone foarte frumoase, vantul continua sa bata si apar mereu avertizari de vant si reducere a vitezei. Si de data aceasta tin cont de ele, am priceput deja ca nu te pui cu vantul. Belgrad e un popas bun de seara, orasul e plin de viata, ne-ar placea sa mai zabovim cateva zile. Dupa plecarea din Belgrad reusim sa nu ratam iesirea de pe autostrada, spre Pozarevac. Distantele fiind calculate pana in oras nu pana la iesire am fi putut trece linistiti de semnul care si asa e cam ciudat pozitionat. Parcurg cu placere drumul liber din Serbia, imi clatesc ochii pe la Cazanele Dunarii, imi clatesc si casca cu ajutorul unei ploi. Romania o regasim surprinzator de libera si exceptand drumul prost de pana la Drobeta, restul merge ca uns si iata-ne acasa, dupa aproximativ 3300 de kilometri. Cam putin, un drum in Croatia ar fi meritat mai mult de atat. Dar aceasta ma duce la urmatoarea categorie, nu am plecat doar pentru placerea mea de motociclist ci si pentru bucuria copilului.

Croatia pentru copii
E vara, e soare, ce poate fi mai incantator pentru un copil decat o balaceala in mare? Insula Rab are o plaja ideala pentru familiile cu copii. „Paradise beach” se afla in statiunea St Marino, langa Lopar. Dupa toate povestile cu plajele pietroase din Croatia, am avut surpriza sa descoperim o intindere enorma acoperita de nisipul cel mai fin, o apa calda si mica pe o distanta foarte mare si o gramada de tentatii costisitoare: barcute, tobogane, aqua parc (asezat original chiar pe apa), trambuline, jocuri. Campingul St Marino (http://camping.imperial.hr/autocamp-san-marino) e urias si totusi, la sfarsit de august, e inca plin. Preturile variaza in functie de locul pe care il alegi, cele mai scumpe fiind cele din apropierea plajei, unde poti pune tabara chiar pe nisip, ramanand totusi la umbra placuta a pinilor si fiecare parcela are propria sa chiuveta. Venind dupa o sedere pe la campingurile din Austria nu ni s-a parut la fel de curat bec – ceea ce dovedeste inca o data ca omul cinsteste sau nu locul – dar in general sunt conditii bune, gasesti umbra sub copaci batrani, magazine, restaurante, inghetata, masinute, si tot ce poate face fericit un copil. Minusurile se pot deduce din ceea ce am scris: in apa mica te plictisesti mergand pana reusesti sa ajungi la o adancime in care sa poti inota, iar diversele tentatii pot face fericit sau nefericit un copil, in functie de bugetul si modalitatea in care fiecare parinte isi poate amagi odrasla pusa pe distractie. Ca exemplificare o singura alunecare pe toboganul cu apa costa 4 kune, 5 minute de sarit la trambulina 20 de kune. Daca mergeti acolo fiti pregatiti cu instrumente pentru construirea celor mai frumoase castele de nisip.
Nici plajele de pietre nu sunt de neglijat. Daca noi ca adulti le-am preferat pentru apa mai adanca si pentru limpezimea si culoarea ireal de albastra a apei, un copil va gasi intotdeauna placere in a se juca cu pietrele rotunjite de apa, sau de diferse culori si compozitii. Daca stati pe astfel de plaje fiti pregatiti sa duceti acasa o parte din depozitul de pietris si feriti-va de pietrele broscute.

Pana la mare, lacurile din Plitvice merita si ele o vizita. Cascadele numeroase si spectaculoase, lacurile turcoaz, pestii care se inghesuie curiosi la mal, pesterile, toate pot fi motiv de incantare pentru un copil suficient de mare. Nu cred ca un copil sub 5-6 ani se poate bucura cu adevarat de plimbare si atentie, traseul C ne-a luat in pas de pici aproape o zi intreaga. Peisajul este unic ca si felul in care s-au format cele 16 lacuri. De la intrarea principala poti alege mai multe tipuri de trasee, in functie de timpul disponibil si dorinta de plimbare. Podete de lemn care se incadreaza firesc in peisaj te duc peste lacuri si aproape de cascade, aproape ca ai sentimentul ca ai fost atins de gratia divina si ca poti merge pe apa. Natura este respectata peste tot, semnele directionale sunt la randul lor din lemn iar pe traseu nu exista decat restaurantele de la intrari sau din locul in care se trece cu vaporasul. Am avut norocul sa stim asta si sa avem la noi sandvisuri si apa. Dupa traversarea cu vaporasul se mai merge inca destul de mult si simteam ca intram in panica la gandul ca vom fi nevoiti sa facem tot drumul inapoi. Am descoperit totusi ca exista autobuze ce pot transporta vizitatorii catre iesiri.

Croatia pentru amatorii de camping
Exista foarte multe campinguri. Daca insulele sunt mai putin generoase, coasta dalmata este plina de acestea. Se gasesc campinguri mari, mini campinguri, sau chiar locuri de campat in curtea unor pensiuni, locuri in care sunt asigurate toate conditiile. Preturile variaza si ele in functie de locatie, o familie cu masina, motor, cort si copil putand plati intre 15 si 25 de euro pe noapte. Nudismul este si el respectat si privit cu relaxare asa ca amatorii se pot simti ca la ei acasa in locuri ce le sunt dedicate.

Croatia pentru pasionatii de munte si de drumetii
Am vrut sa vedem si aceasta fata a Croatiei. Velebitul face parte cu cinste din patrimoniul Unesco iar Parcul National Paklenica e un loc in care se pot intalni atat pasionatii de alpinism cat si amatorii de simple drumetii montane. Se poate intra prin Velika Paklenika sau prin Mala Paklenica, doua canioane din care noi l-am ales pe cel mai mare, adica Velika. Stancile se ridica de o parte si de ala a drumului si nu te poti abtine sa nu admiri alpinistii care ataca curajos stanca dura, urcand pana la inaltimi ametitoare. Dupa aceea iti poti continua drumul spre o pestera sau spre cabane. Trasee sunt foarte multe, depinde de timpul si de disponibilitatea fiecaruia. Drumul nu este dificil dar nici nu l-as recomanda celor care nu au incaltari adecvate. Noi venisem pregatiti dar am vazut multi turisti care confunda muntele cu o alee de promenada. Chiar daca in general poteca prin padure este dreapta, exista portiuni de urcari si coborari pe pietre unde o talpa antiderapanta si o glezna bine tinuta fac peisajul mult mai placut la admirat. Te uiti in jur si te simti ca un pitic printre bolovani uriasi pravaliti la vale in cine stie ce epoca, iar albiile raurilor secate pe timpul verii iti prezinta la randul lor roci de o dimensiune demna de istorisirile lui Guliver in tara uriasilor. Dupa o zi intreaga de drumetie am revenit la malul marii si am facut o baie in apa linistica precum un lac, pictata in nuantele rosiatice ale apusului. In timp ce inotam ne-am uitat din nou spre munti, atat de aspri si totodata atat de frumosi, si am invidiat Croatia pentru bogatia naturala pe care o are, bogatie care o impartaseste cu draga inima tuturor celor care vor sa o descopere.

Croatia pentru gurmanzi
Soarele, apa, aerul de munte, toate la un loc fac o pofta de mancare de zile mari. Croatii stiu asta si de aceea portiile sunt generoase si copioase in majoritatea restaurantelor. Mancarea este gustoasa, mandria lor nationala fiind gratarele, cevapcici (un fel de mititiei), sau feluri gatite pod peku, un mod specific si traditional de a coace carnea de orice fel, fie ca este miel sau caracatita. Fructele de mare sunt la mare cinste, vinul este bun, poti sa regreti ca nu ai un stomac de schimb, parca ai vrea sa mai incerci ceva din meniu daca nu ai fi asa de plin!

Croatia de lux
Pentru cei care nu sunt amatori de dormitul in sac sub folia subtire a cortului, exista nenumarate cazari, de la cele mai accesibile pana la cele mai sofisticate. Am ajuns in Opatija cu dorinta de a vedea si alta latura a Croatiei. Statiunea impartilor si a aristocratiei austriece raspunde cu brio asteptarilor. Hoteluri de lux gazduite in cladiri ce te duc cu gandul la Viena, o riviera superba pentru plimbari lungi la malul marii, mai multe terase si restaurante ale caror preturi nu sunt totusi mai mari ca in alte parti, parfumuri fine, tinute de promenada, motociclete custom lucioase si cromate si … aceleasi targuri cu suveniruri kitch ca peste tot. Peste mare s-a ridicat luna plina si stralucesc luminile orasului Rijeka. In locul unui hotel de patru stele am ales o camera la o familie de italieni de unde avem aceasta imagine. Imaginea face mai mult decat 5 stele pe fatada unei cladiri frumoase. E ultima noastra privire spre Adriatica in timpul noptii, a doua zi ridicam ancora si plecam spre casa.

Plecam cu dorinta de a reveni si cu bucuria ca am cunoscut un taram atat de generos, care ne-a facut pe toti fericiti. Motociclista, copil, fotograf, fiecare a avut ceva de castigat si de adaugat la patrimoniul personal de amintiri!