Cazarea e scumpă în Paris, sunt de acord cu tine. Aruncă însă o privire pe site-ul ăsta. Vei găsi apartamente de lux, situate ultracentral, pe care le poţi închiria pe termen scurt sau lung. Un sejur de şapte nopţi pentru un apartament care poate găzdui patru persoane se ridică la 800 de euro. Asta înseamnă 200 de euro de persoană. Mai ieftin decât la hotel, nu?

Şi daca tot eşti la Paris, poate vrei să iţi imbunătăţeşti franceza şi cultura generala, cu aceeaşi ocazie. Ce-ar fi să urmezi gratuit cursuri de istoria artei la Muzeul Orsay, despre care am mai povestit aici? Pe site-ul muzeului vei găsi o listă actualizată permanent a cursurilor disponibile. De exemplu, în iunie ai de ales, printre altele, între cursuri legate de modele sau de fotografiile nud.

Un alt loc unde poţi urma cursuri gratuite este Colegiul Franţei, unde ţin conferinţe inclusiv laureaţi ai premiului Nobel. Nu e nevoie de nici o înscriere, iar cursurile sunt foarte variate : matematică, fizică, ştiinţe naturale, filosofie, sociologie etc. Colegiul se afla chiar lângă Sorbona, în Cartierul Latin.

În caz că vrei să petreci câteva ore într-o bibliotecă pariziană, cea din Centrul Pompidou se adresează oricărui tip de public, gratuit şi fără formalităţi. Tot aici, pentru trei euro, te poţi bucura de una din cele mai frumoase panorame ale Parisului.

Nu uita de asemenea că tinerii Uniunii Europene care au sub 26 de ani beneficiază de gratuitate în majoritatea muzeelor din Franţa, iar în prima duminică a fiecărei luni accesul e liber pentru toate tipurile de public.

Şi dacă tot eşti în Paris, capitala modei, poate vrei şi o schimbare de look. Marile şcoli de coafură vor fi încântate să te aibă ca model! Vei avea un public numeros format din studenţi, însă ăsta e mic detaliu când ştii că plăteşti doar 11 euro pentru spălat, tuns şi coafat. Şi crede-mă, 11 euro pentru Paris e aproape gratis, când vine vorba de un salon de coafură! Uite două adrese care poate îţi vor fi de folos :

Académie Franck Provost Internaţionale:
36 rue Laugier
75017 Paris
Tel : 01 56 21 10 50

Académie Franck de Roche
55, rue du Faubourg Saint-Antoine
75011 PARIS
Tel : 01 43 46 05 00

Acum că ai alergat la cursuri, la bibliotecă şi ai fost şi la coafor, eu zic ori să te bucuri de o plimbare pe malurile Senei, ori în unul din nenumăratele parcuri din Paris! Iar la căderea serii, ia-ţi prietenii şi o sticlă de vin şi mergeţi lângă turnul Eiffel, pentru a vă bucura alături de sutele de turişti de priveliştea oferită de turnul iluminat.

Şi mai ales, zâmbeşte, e gratis!

Articole similare:

Parisul din spatele Parisului

Provocare Pariziană

Pe urmele lui Cioran

Din acest motiv, uneori e mai înţelept să îţi îndrepţi paşii către expoziţiile temporare, unde turiştii sunt mai rari şi unde încă mai poţi petrece zece minute în faţa unui tablou fără ca cei din spatele tău să îţi arunce vreo privire dezaprobatoare.

Expoziţia Crimă şi pedeapsă retrasează perioada cuprinsă între 1791, când juristul Lepeletier de Saint-Fargeau a cerut pentru prima data abolirea pedepsei cu moartea, şi 30 septembrie 1981, dată a votului istoric care a marcat respectiva abolire în Franţa. În toţi aceşti ani, literatura şi cinematografia au creat nenumăraţi criminali. De altfel, însuşi titlul expoziţiei a fost inspirat de Dostoievski, expoziţie pe care puteţi găsi la Muzeul Orsay până în 27 iunie 2010.

Goya, Géricault, Picasso sau Magritte au creat tablouri incredibile reprezentând crime sângeroase sau condamnaţi la moarte. Arta ca martor al violenţei umane, omniprezenţa ghilotinei şi mai târziu a scaunului electric amintesc de cruzimea crimelor şi în aceeaşi măsură de cea a pedepselor. E frapant faptul că în zilele noastre totul se petrece în spatele gratiilor, în timp ce înainte moartea era un spectacol la care toată comunitatea participa. Din toată expoziţia, parcă nici pozele făcute cadavrelor unor nefericiţi asasinaţi în urmă cu 30 de ani nu m-au impresionat la fel de mult ca uşa celulei condamnaţilor la moarte. Cuvintele scrijelite acolo, un ultim gând către o iubită care aştepta poate deznădăjduită graţierea (Adio Josette!) au ceva cutremurător şi fascinant în acelaşi timp.

Acesta este cuvântul potrivit pentru a descrie expoziţia, după părerea mea : cutremurător. E o expoziţie cutremurătoare, de la primul tablou reprezentându-i pe Cain şi Abel, continuând cu ghilotina acoperită de voaluri negre, cu diferitele tablouri şi sculpturi reprezentând deopotrivă crime şi execuţii, până la fascinaţia pe care moartea violentă a exercitat-o mereu asupra publicului larg şi primele articole din ziarele vremii descriind crime pasionale…

O curiozitate: ştiaţi că la început, fotografii de identitate aveau doar cei care comiseseră un delict şi erau în evidenţa poliţiei? Doar mai târziu ele au devenit emblema fiecăruia dintre noi, odată cu apariţia actului de identitate.

Dacă vreţi să vă relaxaţi într-o după amiază cu o vizită într-un muzeu din Paris, nu mergeţi să vedeţi această expoziţie. Nu ai cum să nu te întrebi ce e de fapt o crimă şi până unde putem merge cu pedeapsa, când vezi mărturii ale epocii  în care femei care sufereau pur şi simplu de boli psihice erau arse pe rug în numele unei aşa zise credinţe, fiind acuzate de vrăjitorie. Întrebarea de la vremea respectivă îşi aşteaptă şi astăzi răspunsul. Cum e mai bine? Să pedepsim doar sau să încercăm şi să aflăm de unde vine problema şi  cum o putem rezolva?

Există ţari, că de exemplu Statele Unite, în care pedeapsa cu moartea există încă. E bine, e rău? Voi ce părere aveţi?

Precizare : vă reamintesc că în Franţa, cetăţenii UE care nu au împlinit încă 26 de ani au acces gratuit în majoritatea muzeelor, Orsay fiind unul dintre ele. De asemenea, în prima duminică a fiecărei luni, accesul e gratuit pentru toate tipurile de public. Pentru expoziţia menţionată în articol, fiind  o expoziţie temporară, există totuşi o taxă suplimentară de 1,50 euro. Biletele, în cazul in care aveţi nevoie, se pot cumpăra şi de pe site-ul muzeului; în felul acesta castigaţi timp preţios! Cea mai apropiata staţie de metrou este Solferino, linia 12. Vizită plăcută!

Creditele fotografiilor aparţin Muzeului Orsay.

]]> http://lumeamare.ro/2010/06/08/crima-si-pedeapsa-in-paris-la-muzeul-orsay/feed/ 7 http://lumeamare.ro/2010/05/21/thoiry-o-altfel-de-gradina-zoologica/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=thoiry-o-altfel-de-gradina-zoologica http://lumeamare.ro/2010/05/21/thoiry-o-altfel-de-gradina-zoologica/#comments Fri, 21 May 2010 06:00:59 +0000 Alina http://lumeamare.ro/?p=8127 Vă amintiţi de copilărie, când visam să vedem animalele sălbatice la ele acasă, şi nu în cuşti mici şi austere? Dacă nu aţi ajuns încă în Africa… a venit ea în Europa!

Grădina zoologica Thoiry e unul dintre locurile unde puteţi vedea animalele într-un mediu foarte apropiat de mediul lor natural, instalaţi confortabil în autoturismul personal. Locul ăsta magic se afla la aproximativ o oră depărtare cu maşina de Paris, şi găzduieşte aprox. 1000 de animale (în jur de 130 de specii) pe o suprafaţă de 100 de hectare. Nu imi prea plac grădinile zoologice, nu sunt de acord cu principiul îngrădirii animalelor pentru plăcerea oamenilor, dar dacă tot trebuie să existe, măcar să fie ca cea din Thoiry, unde se încearcă şi protejarea speciilor pe cale de dispariţie. Probabil că nu mulţi dintre voi ştiau că în 2009, nu mai puţin de 6 bizoni au fost transferaţi de aici în România, pentru a contribui la repopularea munţilor Carpaţi!

Atunci când a decis să-şi investească o parte din averea personală în acest proiect, contele de La Panouse a întâmpinat  o ostilitate făţişă din partea zoologilor de la acea vreme, cărora iniţiativa li se părea lipsită de sens. Deschis publicului în 1968, parcul zoologic Thoiry revela o ambiţie ieşită din comun, bazată pe un principiu revoluţionar.

Vizitatorii sunt cei care sunt închişi în autoturismul personal, în mijlocul animalelor aflate în semi-libertate. Omul civilizat e în “cuşcă”, prizonier al unei mase de fiare, în timp ce animalele se plimbă nestingherite în jur. Principiul grădinii zoologice e reinventat, scopul fiind să îi amintească omului că, în timp ce distruge resursele terestre, pune în pericol nu o singură, ci sute şi mii de specii… care nu au nici o vină!

Pentru doritori, se asigură transportul din Paris cu autocarul, în fiecare duminică din mai pană în septembrie; autocar cu care veţi vizita apoi domeniul.

În afară de gradina zoologică, veţi găsi la Thoiry un castel, precum şi cel mai mare labirint verde aflat în aer liber din Europa, care se întinde pe o suprafaţă de 2300 m. Câteva informaţii practice : preţurile sunt destul de ridicate, biletul costând aprox. 26 de euro pentru adulţi şi 20 de euro pentru cei mici. Biletul vă dă acces la castelul de pe domeniu, la parcul zoologic, la grădina botanică şi la labirint. Rezervaţia africană e experienţa cea mai aşteptată de orice vizitator. Nu ne plimbăm în fiecare zi pe lângă zebre, lei sau elefanţi! Există la Thoiry şi spaţii de joacă pentru copii, restaurante sau locuri unde puteţi face un picnic dacă vremea e bună.

Foarte important : deşi animalele primesc cu plăcere orice bomboană sau bucăţică de ciocolată pe care le-o veţi oferi, nu le hrăniţi! Sigur, o singură bomboană pe zi nu îi face rău simpaticei maimuţe. Însă dacă încă 10 vizitatori au aceeaşi idee în aceeaşi zi, imaginaţi-vă consecinţele pentru sănătatea animalului!

P.S. : Dacă sunteţi în Franţa în 26 iunie, la Thoiry are loc o reprezentaţie a piesei de teatru a lui Eugen Ionescu, Rinocerii. Informaţii mai multe pe site-ul oficial.

Aştept cu drag impresiile voastre despre alte asemenea locuri!

Impresii scrise de: Alina Danciu

Perioada călătoriei: martie 2010

Continuăm cu Nîmes, singurul oraş vizitat care nu face parte din regiunea Languedoc Russillon ci din Provence. Un oraş în care am zis că mai revin, dar din diverse motive nu am mai ajuns. Arena, căci doar pe ea am apucat să o vizitez, m-a cucerit din depărtare. La faţa locului, seamănă şi nu prea cu cea din Verona, poate puţin din exterior, căci din interior mi s-a părut mult mai mare, mai înaltă, mai solidă. Nici nu mai ştiu de câte ori înconjurat-o, din câte unghiuri am fotografiat-o, pe câte trepte am urcat. Oricum am petrecut cam 2 ore în ea, fără să-mi dau seama cum trece timpul. Mi-a plăcut aşa de mult că m-a ameţit, iar la final aproape că nu am mai găsit ieşirea, a fost de-a dreptul amuzant. Sunt multe de văzut în Nîmes, sunt multe de povestiti despre acest oraş cu oamenii lui care vorbeau pentru mine într-o provensală de neînţeles, dar probabil pentru asta va trebui să mă întorc cândva acolo.

M-am avântat apoi şi până la Beziers şi am căutat inediul într-un oraş care din prima nu mi-a promis nimic. Oraşul Beziers se află cam la 80 de km de Montpellier pe râul Orb şi este o aşezare care a prosperat pe vremea ocupaţiei romane, însă în anul 1209 cruciada a redus oraşul la ruine. Dar din secolul al XIX lea, datorită înfloritoarei pieţe a vinului, Beziers şi-a recâştigat vitaliatea şi astăzi este un oraş calm, tipic pentru Midi, unde viaţa se desfăoară într-un ritm alert de-a lungul aleilor umbrite de platani. Exact peste drum de gară se afla primul meu obiectiv: Le Plateau des Poets (Parcul Poeţilor), o poveste, un loc extraordinar de frumos, umbros, răcoros, care dă senzaţia că te aflii într-o oază de la marginea deşertului. Mi-a plăcut aşa de tare încât după hoinăreala prin oraş m-am întors înainte de plecare să mă odihnesc pe o bancă aici şi să mănânc o prăjitură ambalată, adusă de acasă. Al doilea obiectiv mare, la care nu ştiam cum să ajung era Catedrala Saint Nazaire. Am mers pur şi simplu şi tot am mers gândindu-mă doar să mă mai ştiu întoarce la gară. Şi după ce am trecut prin centrul oraşului (La Mairie) am ajuns într-un final la ea. Dar dezamăgire mare, chiar faţada era în renovare. Astfel că am pornit pe jos spre nicăieri, căutând minunatul, căutând ineditul… şi chiar mă gândeam…dacă nu-l găsesc o să-l creez.

A urmat însă o perioadă când nu am stat roz şi parcă toate mă extenuau aşa că m-am urcat în Tram 1 şi Tram 2 şi am mers până la capătul liniilor să văd ce se ascunde acolo. Am găsit astfel două sate tipice pentru acestă zonă, muuuult mai cochete decât satele de la noi, adică nu se poate compara e ceva total diferit. Unul mi-a fost recomandat spre vizită, la celălalt m-am dus eu aşa de capul meu. Saint Jean de Vedas şi Jacou

Când am fost la Lunel am răbdat cel mai cumplit frig aici în sud, nu ştiu ce a fost în ziua aia căci era soare, dar bătea un vânt care îţi ajungea până la oase. Din câte am aflat Lunel e un oraş cu o comunitate evreiască putenică şi asta se vede în sensul bun. Semăna teribil cu Ineul şi la mărime şi la lăţime să zic aşa. Mi-a părut însă foarte rău că Ineul nu arată aşa şi suferă la capitolul amenajare. Parcul central din Lunel cu Statuia libertăţii în miniatură e adorabil.

În 11 noiembrie, când toată Franţa era liberă, eu mi-am găsit să mă duc la Frontignan ştiind că şi acesta este un oraş la mare, cu plajă şi toate alea. Dar nu am socotit bine timpul şi mi-am luat bilet de tren dus-întors astfel încât nu am mai apucat să ajung până la plajă ci m-am pierdut pe străduţele înguste de pe malul canalului Rohn. Avea un aer acest orăşel, o latură atât de sensibilă că nu m-aş mai fi dat dusă.

Cam acestea au fost oraşele mele dragi care mi-au făcut şederea în Franţa de nepreţuit. M-aş întoarce oricând, cu primul tren/avion/maşină… Recomand zona cu mult drag şi apoi evident aştept impresii.

Impresii şi fotografii: Bianca

Până să ajung aici, când auzeam că cineva se referă la Sudul Franţei îmi imaginam Nice-Cannes, eventual Marseilles, dar nimic mai mult. Acum însă, am realizat că sudul Franţei e în altă parte, e tocmai la Montpellier şi în jurul său.

Oraşele văzute mi-au lăsat o impresie dincolo de a o putea numi doar bună, un gust rafinat şi de neegalat, m-au vrăjit. Am povestit cunoscuţilor o grămadă de aspecte ale vieţii acestor locuri, am pălăvrăgit nopţi întregi cu familia pe baza lor şi m-am declarat cucerită.

M-am gândit să vorbesc cât mai mult despre ele, într-un fel să le popularizez, să afle lumea că Mediterana nu înseamnă doar Coasta de Azur, iar freamătul franţuzesc se simte al nabii de bine în inima regiunii Longuedoc Roussillon.

În primul rand Montpellier-ul, locul în care practic am stat, unde am mers la cursuri şi cumpărături, oraşul pe care în lunile mele franţuzeşti l-am simţit “acasă” – chiar aşa îl percepeam de fiecare dată când veneam de pe undeva. Oraşul acesta l-am văzut prima dată într-o zi de vară, în sandale şi mânecă scurtă şi l-am părăsit cu eşarfa la gât şi-n cizme, dar per ansamblu l-am trăit ca pe o primăvară continuă. L-am îndrăgit din prima clipă pentru că e la fel ca un om bun (pe lângă faptul că e frumos în exterior e plin de viaţă şi surprize în interior). Montpellier trăieşte prin oamenii care-l locuiesc, care se strâng mai mereu în grupuri mari în Place de la Comedie. Dacă vrei să simţi pulsul oraşului fă o plimbare seara până în centru. Nu o să-ţi vină să crezi câtă viaţă şi voie bună vei întâlni, vei trece peste aglomeraţie şi vei vedea esenţa: între Montpellier şi locuitorii lui există o relaţie extraordinară cum în România nu am văzut niciunde.

În preajma Crăciunului l-am văzut gătit de sărbătoare la lăsarea serii şi am rămas fără cuvinte, nu pentru că ar fi mai frumos împodobit decât Clujul sau Bucureştiul ci pentru că freamătul pieţei l-a făcut să semene cu un mare târg de Crăciun. Impodobirea a fost transpusă într-un act sentimental mai mult decât în unul fizical.

Apoi din dorinţa mea nemărginită de a vedea Mediterana am ajuns repede la Palavas le Flots. Aici aş veni să stau o vară întreagă fără nicio grijă, fără stres, fără alte planuri, dar nu singură. Numai noi doi şi Marea ar fi perfect. Mi-a plăcut cel mai mult din împrejurimile Montpellier-ului pe care le-am văzut. Mi s-a părut un loc extrordinar de frumos, de romantic, de sensibil, de altfel, de minunat… Înainte de a părăsi Franţa am revenit la Palavas (îl despart cam 20 de km de Montpellier) şi am petrecut o zi întreagă parcă dorind să cuprind în inimă toată frumuseţea mării. Aşa am văzut marea în decembrie şi nu o voi uita niciodată.

Pentru că nu mă săturasem de mare, am ajuns şi la Sete, acolo unde marea a avut cea mai spectaculoasă culoare, acolo unde aproape că mi-au dat lacrimile când am văzut cât de frumoasă e. Acolo unde am suferit enorm că EL nu e cu mine. Şi la Sete poţi construi o poveste frumoasă cu farul Saint Louis în fundal, cu pescăruşii care vin foarte aproape şi cu toţi oamenii aceea care poate aici s-au născut dar nu s-au săturat să privească marea. Îi vedeam în balcoanele lor privind asfinţiul ca şi cum îl vedeau pentru prima dată.

În partea a doua voi continua cu Nîmes, Beziers şi Lunel

Impresii şi fotografii: Bianca

1. V-aţi gândit vreodată să închiriaţi un apartament la Paris pentru o perioadă scurtă de timp? Probabil că da, însă v-aţi spus că preţurile trebuie să fie mai mari decât cele ale unui hotel. Ei bine…depinde. Există site-uri, dintre care eu vi-l recomand pe următorul : www.paris-autrement.fr care propun, printre altele, apartamente cu două camere în centrul Parisului, la preţuri de aprox. 750 de euro/săptămână. Dacă sunteţi patru, asta înseamnă 185 de euro de persoană. Apartamentele sunt moderne, dispun de toate facilităţile, sunteţi aşteptat de către un reprezentant al firmei, singurul lucru la care trebuie să vă mai gândiţi, dacă vă hotărâţi pentru această soluţie, e garanţia de 500 de euro, pe care o primiţi înapoi la sfârşitul sejurului. Eu am avut experienţe foarte bune cu site-ul, apartamentul a fost exact cum l-am văzut în filmuleţul de prezentare, însă nu uitaţi că mă bazez doar pe o experienţă personală când fac recomandarea!

2. Catacombele din Paris, pentru o perspectivă diferită asupra vieţii şi a morţii. Cei sensibili să se abţină! De-a lungul a doi kilometri se întinde ceea ce a rămas din Cimitirul Inocenţilor, care se afla în cartierul Halles şi era considerat o sursă de infecţie la vremea respectivă pentru locuitori. Astfel, osemintele au fost mutate la sfârşitul sec. XVII într-o fostă cariera; temperatura e de 14°, deci luaţi-o în calcul dacă mergeţi vara. Costul biletelor se ridică la 8 euro tariful întreg, respectiv 4 euro cel redus. Beneficiaţi de reducere dacă aveţi mai puţin de 26 de ani, pentru copii intrarea fiind gratuită, nu şi recomandată, zic eu. Ajungeţi aici cu M.4 sau RER. B, staţia Denfert Rochereau.

3. Muzeul Aerului şi al Spaţiului. Boeing, Concorde, Dakota…dacă vă fac să visaţi cu ochii deschişi, e timpul să le vedeţi live! Sau, de ce nu, să urmaţi un curs de pilotaj pe un simulator de zbor ori să învăţaţi mai multe despre stele în cadrul Planetariumului. Nu e sigur că veţi şti să pilotaţi din prima, cursurile se adresează în primul rând copiilor! Salonul Bourget, reuniune a elitei aeronautice mondiale, a sărbătorit în 2009 un secol de existenţă şi e o experienţă care merită trăită! Dacă sunteţi la Paris în luna iunie, includeţi-l pe listă! Mai multe informaţii legate de acces şi tarife găsiţi aici www.mae.org.

4. În arondismentul V al Parisului puteţi vedea rămăşiţele Arenelor Lutèce, vestigii ale amfiteatrului cu scenă construit în secolul I. Ştiaţi că Lutèce e numele dat de romani Parisului de azi, nume pe care l-a purtat până în secolul IV? Amfiteatrul avea o capacitate de 17.000 de locuri, şi dacă în trecut a fost martorul luptelor între gladiatori sau animale, dar şi a pieselor de teatru de la vremea respectivă, în prezent la sfârşitul lunii iulie are loc aici un  festival de jazz. Accesul se face prin Str. Monge, nr. 49, cea mai apropiată staţie de metrou fiind Place Monge, M.7.

5. Institutul Lumii Arabe e un spaţiu dedicat promovării culturii arabe în Occident, pentru că parizianul tipic nu mai e de mult reprezentat doar de imaginea francezului cu bereta şi bagheta sub braţ. Găsiţi aici un muzeu, nenumărate conferinţe, o bibliotecă, un cinematograf, şi nu rataţi în nici un caz vederea de la terasa ultimului etaj! Biletul de intrare costa aproximativ 5 euro, cele mai apropiate staţii de metrou fiind : Jussieu M.7 sau M.10, Cardinal Lemoine M.10 şi Sully-Morland M.7. Nu departe se afla Muzeul de Istorie Naturală cu scheletele reprezentând Marea Galerie a Evoluţiei, care cel puţin pe cei mici îi vor fermeca cu siguranţă. Preţul unei intrări e de 9 euro pentru un adult, tariful redus fiind în jur de 7 euro. Dacă nu ştiaţi de existenţa menajeriei, aflaţi acum! Nu e foarte mare, e în apropierea muzeului, şi puteţi vedea aici specii pe cale de dispariţie, principiul fiind protejarea lor, dar pentru mine tot animale în cuşti rămân! Tarifele se ridică la 8 euro pentru adulţi, respectiv 6 pentru copiii cu vârstele cuprinse între 4 şi 13 ani.

6. Moscheea din Paris, unde vă puteţi răsfăţa într-un hammam veritabil, sau poate preferaţi un ceai de mentă la fel de autentic! E important, mai ales în această perioadă de punere în chestiune a purtării voalului de către femeile musulmane în Franţa sau a interzicerii construirii de minarete în Elveţia (pentru cei care nu ştiu, un minaret este turnul înalt, circular, al unei moschei) să cunoaştem mai bine cultura islamică, pentru că dialogul între culturi să nu mai fie prezent doar în limbajul diplomatic! Moscheea se afla şi ea în apropierea Institutului Lumii Arabe, în inima Cartierului Latin, preţul biletului de intrare fiind de 3 euro.

7. Biblioteca Naţională a Franţei e una dintre cele mai mari din lume, cu turnurile-i futuriste, patru la număr : Turnul Timpului, Turnul Legilor, Turnul Numerelor şi Turnul Literelor. Accesul la sălile de lectură nu e gratuit, din păcate, dar  permise de acces punctuale de jumate de zi sau o zi sunt accesibile la casierii. Dacă petreceţi o perioadă mai lungă de timp în Paris, nu ocoliţi expoziţiile sau conferinţele organizate aici, fie şi numai pentru a lua contact cu clădirea. Veţi încerca o senzaţie de furnica sub plafoanele înalte de zeci de metri! În curtea interioară, care nu ştiu din ce motive e închisă publicului, puteţi admira o oază de vegetaţie, plămân verde între atâtea betoane. Ajungeţi aici cu M.14, staţia Bibliothèque François Mitterand, linie care reprezintă o atracţie turistică în sine, fiind singura complet automatizata din Paris. Aşezaţi-vă în faţă şi luaţi contact cu tunelele metroului dintr-o perspectivă diferită, aceea a conductorului.

8. Opera Garnier, pentru că, orice s-ar spune, acest oraş înseamnă în primul rând cultură. Puteţi vizita clădirea ca atare, sau puteţi să trăiţi o experienţă de neuitat asistând la Faust, de exemplu, în luna martie. Grăbiţi-vă însă să rezervaţi bileţele pe Internet din timp, locurile mai ieftine epuizându-se rapid (preţurile variază de la 7 euro la 138). Programul complet, precum şi alte informaţii practice legate de vizitarea clădirii aici www.operadeparis.fr.

9. Podurile din Paris : personal sunt îndrăgostită de ele, şi ce alt mod mai frumos de a le descoperi decât o croazieră cu bateau-mouche pe Sena.  Dacă sunteţi doi şi vreţi un moment cu adevărat romantic, puteţi lua şi cina la bord, preţurile începând de la 50 de euro de persoană. Scump sau ieftin, vă las să hotărâţi singuri, vă mai spun doar că preţul unei plimbări obişnuite e de 10 euro, pentru cei mici fiind redus cu 50%. Ghidurile audio sunt disponibile în general în cel puţin zece limbi, nu fiţi surprinşi să găsiţi şi română la unele companii.

10. În cele din urmă o listă de muzee mai puţin cunoscute :Muzeul Parfumului, aflat în cartierul Operei, unde puteţi cumpăra parfumuri la preţ de producător, intrarea fiind gratuită. Urmează Muzeul Grévin, un Madame Tusssauds francez, unde vă puteţi fotografia cu Barack Obama sau Michel Jackson, Muzeul Vinului şi al Marinei pentru pasionaţi! Detalii despre locaţie şi tarifele de intrare găsiţi pe site-urile aferente. Muzeul Vinului propune şi cursuri de enologie sau degustare, aviz amatorilor!

Recomandări scrise de: Alina Danciu

Alina (dot) danciu (at) orange (dot) fr

1. Când spunem Bordeaux ne gândim la un vin bun, roşu – şi pe bună dreptate pentru că în fiecare an, în departamentul Gironde se produc aproximativ 800 de milioane de sticle. Ce mod mai potrivit pentru a cunoaşte mai bine acest univers decât vizitarea castelelor şi podgoriilor din zonă? Se spune că vinul Castelului Margaux îi plăcea atât de mult lui Ernest Hemingway, încât una din nepoatele sale a primit acelaşi (pre)nume. Includeţi pe listă şi Saint Emilion, o localitate pitorească, unde găsiţi vinul omonim, precum şi o biserică monolitica impresionantă. La origine, biserică a fost o simplă grota, unde călugărul benedictin Emilion se instalase în sec. VIII, fiind urmat curând de alţi confraţi. Construcţia bisericii a presupus 15.000 m³ de piatră extrasă fără utilaje prea sofisticate.

2. Dacă pentru voi o călătorie e în primul rând un prilej de a învăţa lucruri noi, nenumărate muzee vă stau la dispoziţie: Vinorama, cu figurile sale de ceară, care vă povestesc istoria vinului, Muzeul Vinului, care vă oferă informaţii despre producătorii şi comercianţii de vin, Muzeul Aquitaine, care retrasează istoria regiunii, precum şi nenumărate muzee de artă sau cu specific istoric.

3. Bordeaux-ul e un oraş studenţesc, plin de viaţă, de restaurante, de magazine, cu o atmosferă conviviala care îl va convinge şi pe cel mai sceptic turist. Profitaţi de străzile animate, admiraţi porţile impresionante (La Grosse Cloche, Cailhau, Dijeau, etc.), podul de piatră, precum şi strada pietonala Sainte-Catherine. Ştiaţi că e cea mai lungă din Europa? În cazul în care obosiţi, profitaţi de tramvaiul modern, introdus în 2003, care captează curentul de la sol, prin linii. Pregătiţi-vă însă pentru eventualitatea unor incidente, tocmai datorită acestui sistem care, deşi foarte estetic, are încă imperfecţiuni de ordin tehnic.

4. Odată cele 231 de trepte ale turnului Pey Berland urcate, vă veţi putea bucura de o impresionantă vedere panoramică a oraşului. NU RATAŢI deci catedrala Saint-André, dar nici Saint-Seurin sau Saint-Michel, parte integrantă a patrimoniului UNESCO.

5. Esplanada Quinconces e un spaţiu imens de 12 hectare, situat nu departe de malurile Garonului şi de parcul Jardin Publique. E cea mai mare piaţă din Europa; înainte în aceste locuri domnea Castelul Trompette (da, da, aşa îl chema!). Pe malurile fluviului, recent renovate, veţi găsi Fântâna Graţiilor, în Piaţa Bursei, care se dezvăluie în toată splendoarea ei noaptea, fiind magnific luminată. Puteţi vedea oraşul şi făcând  o croazieră cu vaporul, debarcaderul fiind în zona Quinconces. Puteţi închiria o bicicletă sau dacă aveţi role, să vă bucuraţi de o plimbare pe benzile special amenajate în acest scop pe cheiuri.

6. După atâta efort, în cazul în care vreţi să vedeţi altceva decât clasicele cinematografe comerciale din mall-uri, încercaţi cinematograful Utopia, amenajat într-o veche biserică,care propune în special filme de artă, dar şi ultimele producţii hollywoodiene.

7. Patiseria Baillardran, oferă cele mai bune canelés, mici prăjituri caramelizate specifice zonei.

8. La aproximativ o oră de mers cu maşina de Bordeaux, se afla Oceanul Atlantic, golful Arcachon şi peninsula Cap Ferret. Pentru amatorii de surf, peninsula e un loc binecunoscut. L’île aux oiseaux, rezerva naturală de păsări sau Duna lui Pyla, cea mai înaltă duna de nisip din Europa, sunt doar două din atracţiile zonei. Cabanele construite pe piloni, în mijlocul golfului, îi aduc un plus de exotism,dacă mai avea nevoie.

9. În sezonul rece, târgul de Crăciun din Bordeaux vă va impresiona cu siguranţă. Există de asemenea în oraş patinoarul Meriadeck şi patinoarul de iarnă, în piaţa Pey Berland.

10. Opera şi teatrul din Bordeaux sunt două bijuterii arhitecturale, unde aşteptările amatorilor de artă lirica sau dramaturgică vor fi pe deplin îndeplinite, pentru petrecerea unei seri cu adevărat reuşite.

Notă: Poza Castelului Margaux îi aparţine lui Robin Garr. Mai multe informaţii despre Bordeaux, care se afla la aproximativ trei ore şi jumătate de Paris cu TGV-ul (dacă vă procuraţi biletele din timp, costurile se ridică la aproximativ 70 euro dus-întors), puteţi găsi pe nenumărate site-uri, dintre care site-ul Oficiului de Turism al oraşului e cel mai recomandat. Călătorie plăcută!

Recomandări făcute de: Alina Danciu -  alina (dot) danciu (at) orange (dot) fr

Perioada călătoriei: vara 2005

]]> http://lumeamare.ro/2010/02/02/bordeaux-in-10-paragrafe/feed/ 7 http://lumeamare.ro/2010/01/25/parisul-din-spatele-parisului/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=parisul-din-spatele-parisului http://lumeamare.ro/2010/01/25/parisul-din-spatele-parisului/#comments Mon, 25 Jan 2010 06:00:16 +0000 Yoshi Kumine http://lumeamare.ro/?p=4036

Într-o bună zi mi-am zis că o călătorie la Paris nu e suficientă. Fusesem prima oară în luna de miere şi timp de o săptămână vizitasem într-un tur de forţă, cazon şi romantic, obiectivele de interes general: Louvre, Les Invalides, Centre Pompidou, Atelierul Brâncuşi, Muzeul de Istorie Naturală, Grădinile Luxembourg, Tuilleries, mega-mediatizatul Eiffel, Sorbona, Saint-Germain des Pres, Notre Dame, Sacre-Coeur şi Dumnezeu mai ştie ce… A doua oară urma să fie o incursiune în Parisul ascuns turiştilor mulţi şi gălăgioşi, o vizită într-un Paris mai tăcut, mai ermetic, mai romantic, într-un cuvânt mai misterios. Şi dacă mi-a intrat în cap, am început să mă pregătesc. Întâi, biletele. Rezervate din iunie pentru octombrie. Ca să nu coste juma’ din călătorie. Am făcut în aşa fel încât să rezerv bilete pe 6 octombrie, ziua în care cu doi ani în urmă îmi unisem viaţa cu soţia mea. Apoi, hotelul. Nu căutam un hotel extraordinar, doream în schimb un hotel central, de unde să pot alerga în ce direcţie vreau. Şi am găsit unul chiar în buricul târgului, la doi paşi de turn. Beaugrenelle îi spunea, aflat pe strada cu acelaşi nume. Boooon….cele două lucruri importante fiind rezolvate, am început munca de căutare pe internet. Adrese, locaţii, etc. De-abia ce am ajuns la hotel, că ne-am lăsat bagajele şi am plecat, cu o baghetă, brânză, jambon şi bineînţeles o sticlă de vin, să colindăm teleleu, cu un aparat de fotografiat şi un rucsac în spate. Vremea era de partea noastră, era înnorat dar nu ploua. Mie personal îmi place ca atunci când mă duc într-un oraş străin să descopăr locuri care nu sunt trecute nicăieri, să văd oraşul viu, oraşul din spatele broşurilor turistice, străduţele mici din spatele bulevardelor, oamenii care îşi văd de cotidian, vânzătorii de te miri ce care îşi aranjează mărfurile cu gesturi rituale, executate întocmai în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, bătrânii care îşi plimbă animalele la fel de bătrâne ca ei, ospătarii vorbăreţi şi ţanţoşi, studentele cochete, conştiente că sunt privite de jumătate de stradă când trec, şi mândre de asta, oamenii care aleargă în parc…

Nici nu ştiu cu ce să încep. A, da: cu Statuia Libertăţii. Nu multă lume ştie că Frederic-Auguste Bartholdi, înainte să realizeze celebra Statuie a Libertăţii din New York, a realizat trei modele la scară redusă, două chiar gemene şi una mai mică, la un sfert din mărimea celorlalte două. Iar cele trei surori mai mici se află toate în Paris. Cea mai mică este situată pe undeva în Ile des Cygnes, una dintre cele două statui gemene, la o scară de 1/16 faţă de statuia mare, se află la Muzeul de Arte şi Meserii, iar ultima, cea pe care am găsit-o după ce am întrebat un jandarm, se află în Jardin de Luxembourg. Statuia este realizată în anul 1900, cu ocazia unei expoziţii mondiale, şi Bartholdi a donat-o muzeului Luxembourg. Peste 6 ani, i-au găsit locul în grădină. Şi, că tot vorbim despre ea, numele real al lucrării este “Libertatea luminând lumea”, şi nu denumirea americănească, mai uşor de ţinut minte.

În prima călătorie la Paris, în luna de miere, eu am vrut să merg la mormântul lui Ionescu şi Cioran. Soţiei i s-a părut un pic morbid să vizităm un cimitir în luna de miere, aşa că am renunţat la idee. Însă de data asta nu a scăpat. Şi am ales un alt cimitir, unul mai mare, mai frumos, şi mai puţin renumit decât Montmartre, şi anume Pere Lachaise, un cimitir cam de mărimea cartierului Tei. Dacă în Paris calci pe istorie, oriunde ai fi, atunci ce să spun de Pere Lachaise? Am văzut morminte de pe la 1700. În interiorul cimitirului se află o capelă superbă, un crematoriu (pentru că multe din mormintele din Pere Lachaise sunt nişte mici capele, în care este aşezată cenuşa întregului arbore genealogic), un colombariu imens, care se întinde pe două etaje, dintre care unul subteran, statui una mai frumoasă decât cealaltă, şi multă verdeaţă. Am trecut prin zona dedicată victimelor Holocaustului şi am simţit un fior rece pe şira spinării la vederea monumentelor ridicate în memoria comună a oamenilor morţi în lagărele de concentrare naziste. Şi m-a mai frapat ceva: o groază de nume româneşti pe pietrele funerare: doctori, avocaţi, veterinari, funcţionari publici….şi bineînţeles de trei ori mai mulţi chinezi. Enumăr doar câteva nume ale personalităţilor înmormântate în Pere Lachaise: Guillaume Apollinaire, Marcel Proust, Balzac, Maria Callas, Enescu, Chopin, Moliere, Edith Piaf, Jim Morrison, Oscar Wilde. Aviz amatorilor: e imposibil să te descurci în Pere Lachaise fără o brosura-hartă pe care o găsiţi la intrarea în cimitir. Credeţi-mă, vor fi 2 euro înţelept cheltuiţi, altfel riscaţi să vă prindă noaptea în cimitir căutând personalităţi. Iniţial, noi am intrat bazându-ne pe franceza noastră (dar pe cine să întrebi în cimitir?) şi pe Ghidul Michelin, care mai mult ne-a încurcat decât să ne ajute. După ce am cumpărat broşurica, le-am găsit pe toate ca prin minune.

Pomenea cineva aici pe LumeaMare, într-o povestire despre Sorbona, despre Cartierul Latin. Pe acolo am găsit, pe lângă cel mai bun falafel mâncat vreodată (http://www.maozusa.com/), un teatru mic, Theatre de la Huchette, care prezenta cu mândrie, de 53 de ani, Lecţia lui Eugen Ionescu. Că tot veni vorba, pe 26 noiembrie 2009 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea geniului absurd, moment marcat destul de slăbuţ în ţară. Trec şi peste nota asta de amărăciune şi continui. De la Fântâna Saint Michel, dacă te îndrepţi spre Sena, ai parte de spectacolul anticarilor ambulanţi, renumiţii bouquinişti. Nici nu ştiam ce să admir mai întâi: prima ediţie Spiderman Comics, sau La Conciergerie, care se înalţă semeţ în soare pe malul celălalt. La Conciergerie este fostul palat regal, transformat în închisoare după mutarea regelui la mai noul şi mai impozantul Louvre. Maria Antoaneta fost închisă în Conciergerie.

În Montmartre am fost special să vizităm Le Passe Muraille. Sculptura reprezintă un om care pare să treacă printr-un perete, şi e inspirată dintr-o nuvelă a lui Marcel Ayme, în care un individ, Dutilleul, descoperă deodată la 42 de ani că poate să treacă prin pereţi, şi se distrează teribil făcând asta.

Toţi turiştii se duc să viziteze Notre Dame (alt sfat, în afara povestirii: feriţi-vă să vorbiţi româneşte în faţa Notre Dame-ului, pentru că veţi fi asaltat de cerşetori Rrr…români). În schimb, toţi tinerii parizieni lasă Notre Dame pe stânga şi coboară pe cheiul Senei, cu o sticlă de vin şi cu o chitară (unii şi cu iarbă, că mirosea pe acolo de te trăsnea). Se stă pe chei, se bea şi se fumează la poştă, se cântă, se face cu mâna la vapoarele-musca ce străbat Sena fără întrerupere (am văzut nişte bateaux-mouche cu mese luminate de lumânări, la care am aflat că o cină costă în jur de 300 eur/persoană).

Mai aveam timp de un singur loc de vizitat: turnul Montparnasse. Şi bine am făcut, am aflat ulterior de la o prietenă că e vizat pentru demolare, cică ar afecta rezistenţa clădirilor din jur. 56 de etaje, vedere panoramică a Parisului, şi un lift care ajunge de la parter în vârf în maximum 10 secunde. Ţi se înfundă urechile. Dar merită. Vederea de pe turn e superbă. Nici nu se compară cu Arcul de Triumf sau turnul Eiffel.

A doua zi, cu bagajele făcute, nu am putut să ne abţinem în drum spre metrou şi am mai făcut câteva poze într-o piaţă volantă de duminică. Să mai luăm cu noi crâmpeie de viaţă din oraşul ăsta. Şi mai am atâtea motive pentru care sunt îndrăgostit iremediabil de Paris…..

Impresii scrise de: Cătălin Constantin

Perioada călătoriei: octombrie 2009

Ţi-a plăcut acest articol? Poţi să îl votezi, foloseşte butonul de mai jos. Votul tău ne va fi de folos! Mulţumim!

Sunt unele locuri pe pământ care exercită o atracţie inexplicabilă, locuri în care ştii că vei ajunge încă înainte de a şti a scrie sau a citi. Dar după cum spunea un foarte apreciat, tradus şi publicat scriitor (vă las pe voi să ghiciţi despre cine este vorba) „Universul conspiră la îndeplinirea dorinţelor tale”, în acest caz la ale mele de a ajunge în Franţa. A conspirat de pe vremea copilăriei, când în clasa a cincea în banca a doua de la geam învăţam de zor cum să mă prezint francezilor. Deci „Je m’appelle Cătălina” şi sunt încântată să vă prezint prima mea dragoste: Lyon, France.

Cu mulţi ani în urmă, în ajunul Sărbătorilor de iarnă, Moş Crăciun a hotărât să-mi dea cadoul mai devreme. Sincer, nici acum nu prea ştiu de ce. Nu mă puteam lăuda cu un comportament exemplar, mă rog, atât de exemplar pe cât se poate în anul doi de facultate (noroc că sesiunea era după Sărbători, că altfel mă tăia Moşul de pe listă).

Zbor plăcut!

La Lyon veţi ateriza pe aeroportul internaţional Saint-Exupéry. Vă mai amintiţi de „Le Petit Prince” de la orele de franceză. În cinstea autorului, aviator şi lionez cu acte în regulă, a fost numit aeroportul. Ar fi perfect dacă v-ar întâlni un bun cunoscător al acestui oraş (trebuie să recunosc că am beneficiat de această facilitate), dar chiar şi dacă sunteţi pe cont propriu, nu va fi o problemă. La aeroport vă aşteaptă un birou de informaţii unde veţi găsi şi varianta în engleză a acestora.

Fie că vă faceţi intrarea în Lyon cu autobuzul sau cu un Twingo (Renault bien sûr), versiunea compact şi totuşi încăpător (valabil doar pentru studenţi), veţi fi încântaţi de acest oraş, al doilea că mărime şi importanţă în Franţa.

Aşadar, dacă vă plac oraşele mari cărora în mod paradoxal le lipseşte factorul stres şi grabă specific marelor metropole, atunci Lyon-ul vă va fi cu siguranţă pe plac.

Micul dejun este obligatoriu! Da ştiu, vă spunea şi mama că e cea mai importantă masă a zilei, dar de data asta daţi-i ascultare. Ar fi păcat să rataţi toate minunăţiile culinare din cafenele şi braserii. Vă las să alegeţi între croissant, pain au chocolat şi o gamă largă de tarte cu fructe (personal ador tarta „aux framboises”) sau orice altceva vă face cu ochiul din vitrine.

Deoarece suntem în preajma Crăciunului, o să vă recomand patinoarul din Place Bellecour (un lionez mândru m-a informat că e a treia ca mărime în Franţa). Patinele le puteţi închiria de la faţa locului. Noi nu am întâmpinat dificultăţi în privinţa găsirii numerelor potrivite.

Puteţi continua cu o vizită la muzeul fraţilor Lumière. Da, lor le datorăm filmele care ne încântă weekend-urile sau serile din ajunul Crăciunului când toată familia răspunde prezent la vizionarea filmului „Singur acasă”. Nu are rost să negaţi, sunt sigură că o să-l vedeţi şi anul acesta, după cina festivă şi înainte de deschiderea cadourilor lăsate de Moşu’, care s-a furişat în casă în timp ce toată lumea era la televizor .

De la muzeu puteţi continua plimbarea pe Avenue des Frères Lumière unde paşii vă vor fi acompaniaţi de colinde care se aud de peste tot.

Fiindcă este vorba de Sărbători, nu o să vă fac un program prea strict de locuri de vizitat. O să vă recomand totuşi să vă pierdeţi pe străduţele din vechiul Lyon şi să nu rataţi biserica Notre-Dame de Fourvière pe care probabil aţi zărit-o tronând măreaţă deasupra oraşului de jos, din Place Bellecour, în timp ce executaţi un dublu axel pe patinoar.

Dacă vreţi să vă încălziţi mai târziu, încercaţi ceainăria l’Orienthé. Selecţia de ceaiuri va satisface şi cel mai versat cunoscător, iar narghileaua vă va incita simţurile dezmorţite de ceaiul cald. Cred că ar fi cazul să vă avertizez că încălţămintea se lasă la intrare, aşa că încercaţi să aveţi în picioare perechea de şosete „de seară”.

Am o recomandare specială pentru păsările de noapte, pentru cei nostalgici după un dezmăţ ca în est (în caz că staţi mai mult pe acolo). Chiar în inima vestului vă aşteaptă KGB-ul. Intraţi fără frică în sediu. Vă asigur că intrarea nu se va încheia cu o deportare în Siberia, ci doar în lumea băuturilor, decorurilor şi petrecerilor ruseşti, dar cu francezi (şi est europeni în trecere).

În caz că aţi epuizat toate variantele de relaxare culturale:

1. Vă dau voie să vizitaţi Place des Terreaux plecând din Place Bellecour şi plimbându-vă pe strada pietonală presărată cu magazine.

1. Vă rog să vă plimbaţi cu bicicletele pe care le găsiţi peste tot prin oraş, cu condiţia să aveţi cardul la voi pentru a putea închiria.

1. Dacă sunteţi prea obosiţi ca să urcaţi pe scări până la biserica Notre-Dame de Fourvière, puteţi să luaţi “le funiculaire” din Saint-Jean (e un trenuleţ tras la deal pe şine).

1. În caz că ajungeţi la Lyon mai devreme de 25 decembrie, să zicem între 4-8 decembrie, vă aşteaptă Sărbătoarea Luminilor. Patru zile, dar mai ales nopţi pe parcursul cărora oraşul se transformă într-o oază de lumină.

Acestea fiind spuse, nu uitaţi să-i lăsaţi Moşului adresa unde vă găseşte de Crăciun, că poate aţi fost mai cuminţi decât mine

Joyeux Noël!

Adrese utile

1 L’Orienthe : 3, Rue des Capucins, 69001 Lyon

2 KGB : www.akgb.fr

Articole similare:

Ştiam eu că exişti, Moş Crăciun

Decembrie în Viena

Impresii scrise de: Cătălina Triboi

Perioada călătoriei: decembrie 2003

Ti-a plăcut acest articol? Nu uita să votezi, e simplu, vezi mai jos. Îţi mulţumim!

(Robert de Sorbon)

Călătorul care ajunge în Paris va vizita negreşit Cartierul Latin. Iar dacă paşii îl vor purta pe bulevardul Saint Michel şi după, pe strada Victor Coussin, va descoperi  un loc de care cu siguranţă a auzit, dar pe care poate nu şi-a propus în mod special să îl viziteze.

Universitatea din Paris, numită popular Sorbona, a apărut în secolul al XII-lea, fiind a doua  din lume, în ordine cronologică, după Universitatea din Bologna. Cele două personalităţi care i-au marcat istoria sunt teologul Robert de Sorbon şi cardinalul de Richelieu, mormântul cardinalului aflându-se de altfel în capela universităţii. În 1971, Universitatea din Paris a lăsat locul unui număr de treisprezece universităţi independente, patru dintre ele revendicând în prezent o filiaţie cu vechea Sorbona, şi anume : Paris I (Panteon Sorbona), Paris III (Noua Sorbona), Paris IV (Paris-Sorbona) şi Paris V (Paris Descartes), una din facultăţile sale purtând numele de ‘’Facultatea de Ştiinţe Umane şi Sociale Sorbona’’. Fiecare dintre cele patru îşi desfăşoară o parte din activităţi în clădirile istorice ale Sorbonei. Foarte mulţi studenţi străini vin în Franţa atraşi de renumele celebrului locaş de învăţământ, dar şi de faptul că taxele de înscriere sunt extrem de mici faţă de alte ţări, ridicându-se la aproximativ 400 € anual.

Printre românii celebri care au făcut parte din corpul profesoral al Sorbonei, îl putem menţiona pe Mircea Eliade; Eugen Ionescu primise şi el o bursă pentru o teză de doctorat, teză care însă nu a văzut vreodată lumina zilei. Nu îl puteam omite pe Emil Cioran care, proaspăt sosit la Paris, a tras la hotelul Marignan, de pe strada Sommerard nr 13, petrecându-şi o bună parte a vieţii în Cartierul Latin ca etern student şi jurându-şi ca, mai ales, să nu muncească vreodată. Sunt binecunoscute plimbările sale rituale în grădinile Luxemburg sau frecventarea Café de Flore, loc de întâlnire al scriitorilor şi artiştilor din cartierul Saint Germain des Près, unde se spune că, deşi îl întâlnea destul de des pe Jean-Paul Sartre, nu a îndrăznit vreodată să îi vorbească. Spirit liber, şi-a dedicat viaţa operei sale, evitându-şi publicul şi refuzând aproape toate premiile literare care i-au fost decernate. Mitul singuraticului e însă spulberat de frecventele discuţii intelectuale cu scriitorii pe care îi frecventa: Mircea Eliade şi Eugen Ionescu, bineînţeles, dar şi  Paul Celan, Samuel Beckett sau Henri Michaux.

Să revenim însă la vizitarea universităţii. Începând cu 11 septembrie 2001 accesul în Sorbona e condiţionat de prezentarea legitimaţiei de student. În cazul turiştilor, e necesară o programare la visites.sorbonne@ac-paris.fr. Puteţi întrezări clădirile şi cu un simplu click pe următorul link : http://www.sorbonne.fr/webcams(acest link nu mai este valabil, din pacate). E drept, aşa nu veţi vedea capela, amfiteatrul Richelieu sau biblioteca, adevărate opere arhitectonice, însă cine ştie, poate data viitoare când treceţi prin Paris nu le veţi rata! Şi poate veţi dori să asistaţi şi la un concert de muzică clasică în  marele amfiteatru, care are o capacitate de nu mai puţin de 1238 de locuri.

În imediata apropriere a Sorbonei, la intersecţia străzilor Saint Jacques şi Des Ecoles, veţi găsi Colegiul Franţei, a cărui particularitate este de a oferi cursuri gratuite, care nu au ca finalitate vreo diplomă, oricărui tip de public, în următoarele domenii : ştiinţe matematice, ştiinţe fizice, ştiinţe naturale, ştiinţe filosofice şi sociologice, ştiinţe istorice, filologice şi arheologice. Un post de titular în această instituţie e considerat o înaltă distincţie în învăţământul superior francez, nenumăraţi posesori ai premiului Nobel numărându-se printre profesorii săi. Filosoful Henri Bergson sau sociologul Pierre Bourdieu sunt doar două ilustre exemple. Dacă petreceţi câteva săptămâni în Paris, nu rataţi ocazia unică de a asista la o conferinţă său curs ţinut de o astfel de personalitate. Dacă sunteţi interesaţi, există şi cursuri on line pe site-ul Colegiului.

Să nu neglijăm însă Panteonul, Muzeul Evului Mediu, fântâna Saint Michel sau grădinile Luxemburg, pentru a menţiona numai câteva din faimoasele obiective turistice din zonă! Notre Dame se află la doar câteva minute, fiind punctul ideal pentru a începe o plimbare în cartierul latin, deşi geografic nu face parte din acesta. Numărul de turişti e impresionant, în orice epocă a anului, e deci o idee bună să vă pierdeţi pe străduţele din apropiere de Sorbona, care sunt mai puţin aglomerate, pentru a putea profita cu adevărat de plimbare!

Articole similare:

Chenonceau. Povestea unei pasiuni

Cum am furat o bucăţică de vară la Paris

Reţeta unui picnic la Versailles

Impresii scrise de: Alina Danciu

Perioada calatoriei: decembrie 2009

Ti-a plăcut acest articol? Nu uita să votezi, e simplu, vezi mai jos Îţi mulţumim!