Recomandarea mea este să nu ajungeţi fix în weekend, atunci când vin multe familii din Grecia, pentru a se relaxa în plăcutul golf în care se află şi plaja, accesibilă doar celor care stau în camping. În restul săptămânii este mai liber şi chiar dacă prindeţi un weekend aveţi locul asigurat! Toaletele sunt decente, se face des curăţenie, m-au amuzat dintotdeauna prezenţa odorizantelor, mai ales că spaţiul este cumva în aer liber, nefiind închis ermetic. Există şi nişte lăzi mari frigorifice în care toată lumea pune mâncarea şi toată lumea o găseşte tot acolo (cel mult se mai schimbă locul dar nu dispare).

Tot în camping aveţi acces la un minim necesar: o terasă restaurant de genul împige tava cu preţuri decente şi mâncare grecească cinstită, un magazin din care puteţi lua mancare de dimineaţă sau de gătit, îngheţaţă, bere… Copiii au un loc de joacă, nu e uluitor dar e ceva, oricum malul mării e o atracţie mai mare decât nişte tobogane. Există un bar deschis pe plajă şi cică e şi un bar de noapte, noi nu l-am prins deschis niciodată.

Plaja este curată şi înconjurată de pădure sau stânci, găsiţi şezlonguri (dacă nu s-a schimbat ceva, sunt gratuite) şi un bar. Iar apa, ca peste tot în Grecia, este limpede precum râsul unui copil. Apă din care vă va fi greu să îi scoateţi pe cei mici, cel puţin dacă se apucă să se ia la întrecere, să se lase aruncaţi, să se plimbe cu barca sau să urmărească peştii mici ce mişună nestingeriţi. Spre seară pe plajă se face sport, se joacă volei, badminton sau orice altceva aveţi în dotare. Nisipul este bun dar nu din cel mai fin, de aceea, pentru partea cu sportul poate că nu v-ar strica încălţările adecvate. Pentru plajă, bălăceală şi fâţâiala de colo colo sunt inutile, nu vă panicaţi!

Când vă plictisiţi puteţi ieşi cu maşina la o plimbare în jurul braţului Sithonia, vă asigur că nu veţi regreta. Cum spuneam mai sus, munte, golfuri, păduri, plaje, porturi, oraşe mici populate mai ales de greci şi nemţi şi ticsite cu taverne cu mâncare delicioasă, plasate exact pe plajă. Unul dintre acestea este Sarti, la capătul căruia veţi găsi un golf mic, separat de plaja întinsă, încadrat de stânci cu forme fascinante. Am stat cândva la vila ce dădea exact în această plajă şi nu am să uit niciodată priveliştea de noapte, sau tinerii ce îşi cântau serenadele la chitară sub lumina lunii, crezându-se acoperiţi de valurile mării. Cât despre încercările culinare, să nu plecaţi de acolo fără să încercaţi salata de caracatiţă de la restaurantul cu măsuţe albastre, îmi pare aşa de rău că nu îi mai ţin minte numele, tot ce am mâncat acolo a fost delicios!

Revenind la cort, îmi rămân şi acum în minte serile pe plaja campingului Lacara, atunci când bălăceala neostenită se mai potolea, când soarele se făcea roşu ascunzându-se după dealuri şi când liniştea se aşeza odată cu marea ce devenea din ce în ce mai tăcută, mai nemişcată. O baie de natură, soare şi pace de care toţi avem nevoie din când în când. Iar de cei mici să nu mai vorbim, pentru ei distracţia este maximă!

Informaţii despre cum puteţi ajunge acolo găsiţi aici iar preţuri aici. O familie cu un copil de până în 10 ani plăteşte până în 30 de euro pe noapte, în sezon. Ştiu că se poate găsi şi cazare cu acest preţ dar nu aş da locaţia în sine şi zilele petrecute în aer liber pe nicio vilă cu aer condiţionat, aşezată la cine ştie ce distanţă de plajă.

Dacă ajungeţi pe acolo să îmi spuneţi cum vi s-a părut şi ce mai e nou!

Articole similare:

Pălăria, Infinity Travel şi Porto Psakoudia
Dor de Samothraki

]]> http://lumeamare.ro/2010/07/27/lacara-camping-de-ce-as-reveni/feed/ 1 http://lumeamare.ro/2010/06/23/palaria-infinity-travel-si-porto-psacoudia/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=palaria-infinity-travel-si-porto-psacoudia http://lumeamare.ro/2010/06/23/palaria-infinity-travel-si-porto-psacoudia/#comments Wed, 23 Jun 2010 05:00:14 +0000 Ghiocel(a) http://lumeamare.ro/?p=9418 sau o călătorie neaşteptată!

Pălăria (de soare) e a mea şi are domiciliul temporar în pod.

Infinity Travel este o agenţie de turism din Bucureşti.

Porto Psakoudia este un loc de vacanţă din Grecia, zona Halkidiki, braţul Sithonia, la aproximativ 80 de km de Salonic.

Ce legătură există între ele?

Într-o banală zi de marţi am urcat în pod prea umflatul butoi de varză la păstrare şi, dintr-un cui, mi-a căzut în cap o pungă în care suspina pălăria de soare, condamnată acolo la singurătate de doi ani. Am pus-o înapoi oftând nostalgic (căci a doua mea identitate este de iguană care adoră să se prăjească nemişcată la soare). Nu aveam marea în programul acestei veri.

Peste două zile fiica mea a venit entuziasmată să-mi spună că agenţia Infinity Travel ne-a făcut o ofertă de nerefuzat, şapte zile la Porto Psakoudia. Pe internet apărea o frumuseţe de vilă pe malul mării, înconjurată de vegetaţie. Am acceptat pe loc şi prima mişcare a fost bineînţeles către pălăria bine prevestitoare. M-am întrebat cum se face că ea a ştiut că îmi va fi necesară, când nu era prima mea trecere pe acolo şi, până în acea zi nu se repezise la mine…

Am făcut repede pregătirile şi peste trei zile ne-am prezentat la locul de întâlnire cu autocarul; acesta a venit la timp şi a plecat la ora promisă. Ei, aici aveam o problemă; nu puteam dormi „în capul oaselor” şi, în plus, aveam o experienţă anterioară neplăcută, cu altă agenţie când, toată noaptea au rulat la video filme numai unul şi unul, cu bătăi, ţipete, împuşcături şi fugareli ce ne-au epuizat în asemanea hal încât abia dacă, la destinaţie, ne-am putut prelinge din autocar înspre hotel.

Acum, însoţitorul de grup, un tânăr simpatic şi politicos ne-a dat multe informaţii utile despre Grecia şi locuitorii ei, locul în care mergem, excursiile care se fac de acolo; ba chiar a încercat să ne înveţe câteva cuvinte şi expresii necesare. Toate acestea şi muzică plăcută, în surdină, au făcut călătoria rezonabilă pentru noi, nu prea obişnuiţi cu activităţi nocturne.

Pe lumina am apucat să vedem statuia lui Mihai Viteazul de la Călugăreni cu mâna întinsă şi cu vestita barda la capătul ei în direcţia de unde au venit cândva turcii, Bulgaria adică. S-au făcut opririle necesare pentru dezmorţire şi nu numai. Noaptea a trecut cu bine. În zori un CD cu muzica grecescă ne-a anunţat că am ajuns în Elada cu livezile ei de măslini, chiparoşi verde închis, localităţi în plină expansiune, câmpii de grâu copt, coline aride, pietroase, spinări gri de munţi în depărtare, o mulţime de firme pe lângă şoselele bune, leandri înfloriţi, albi, roz şi roşii, Salonicul mare, alb, deasupra golfului şi marea, minunată mare, etalând o gamă incredibilă de nuanţe provenind din albastru.

La intoacere, s-a plecat la 14 şi am avut ocazia să vedem în Bulgaria păduri, culmi aspre de munţi spintecând albastrul blând al cerului, un lac verde, blocuri urâte în oraşele socialiste, arhitectură nouă ici colo.

Revenind la destinaţie, adică vila de pe internet, aceasta era chiar la începutul micii staţiuni Porto Psacoudia, într-un ansamblu de constucţii spaţioase, bine îngrijite, perfect zugrăvite  în alb sau culori pastelate. Marea era chiar„în curte”, plaja începând imediat după blana verde şi deasă a gazonului; golful Toroneos se întindea în faţă, unde se zărea vag braţul Cassandra, presărat noaptea cu luminiţe clipocitoare.Un arc de colină pietroasă, nisipoasa la bază, înverzita parţial, închidea suprafaţa mişcătoare a apei.

Un tuia tuns în spirală, un umbros măslin bătrân, mese şi scaune la umbră şi la soare, la plajă umbrele şi şezlonguri (2 euro pe zi sau zece euro toată săptămâna), un grătar pentru cei dornici să se încingă şi la căldură cărbunilor nu numai a soarelui (bere mai ieftină aici ca în staţiune), alei pietruite, ornamente, aranjamente decorative de bun gust, palmieri de vârste diferite, completau peisajul care păstra încă un aer de natură neîmblânzită total de către „Homo Turisticus”. Interioarele simple şi curate erau dotate cu aer condiţionat şi  bucătarii – cuptor şi plită electrică, veselă, frigider.

Apartamentele se bucurau şi de o largă terasa  răcorită de briză, cu masă şi fotolii unde cine nu doarme se poate relaxa admirând dansul neobosit al evantaielor verzi formate din frunze lungi, subţiri şi arcuite prinse cu tije de tulpina păroasă a unui palmier. Marea Egee, foarte sărată, leneşă şi caldă se prezenta dimineaţa ca un întins lac limpede. Apa cheamă desigur şi ţânţarii dar, cu dotarea la purtător, confortul era asigurat.

Ieşind înapoi  în şoseaua principală, avem două posibilităţi; printr-o bătrână pădure de pini se ajunge repede la Phyloxenia, un complex alb, cu două piscine şi restaurant. La şosea, la mică distanţă, se afla staţiunea cu centre de informare, magazine, terase, hoteluri, restaurante, baruri, centre de închiriere maşini (de la 35 de euro) şi motociclete (de la 2o de euro) un loc de joacă pentru copii, plajă mare, cu un crâng de umbrele şi pătuţuri (plătite), bărci pe mare, lume…

După forfota din centrul întins de-a lungul şoselei se deschide un cartier cu intresante case îmbrăcate în piatră şi vile ce îşi aseapta musafirii.

Dacă pielea încinsă (soarele este foarte puternic) are nevoie de o pauză se poate alege o excursie cu o agenţie grecescă prietenă – la Meteora (45 de euro), Uranopoli, adică lângă Muntele Athos (35 de euro) pe un vapor de piraţi, Insulele Skiatos şi Skopelos (70 de euro), Salonic (25 de euro), sau o croazieră spre Laguna Albastră (35 de euro), toate de aproximativ o zi, cu reduceri pentru copii.

In împrejurimi ar fi şi altceva de văzut; la Polighiros, capitala provinciei, un mic muzeu arheologic; la 5 km de intersecţia drumului Salonic – Nea Mudania şi de comuna Elaiohorion se afla peştera de la Petralona, locul unor importante descoperiri arheologice – urmele primului foc de pe pământ, de acum un milion de ani, unelte şi oase de animale de acum 7-800.000 de ani, cel mai bine păstrat craniu uman vechi de peste 200.000 de ani. Acolo unde se întâlnesc braţele Sithonia şi Cassandra, la Olynthos, este reconstituit un sit care demonstrează că exista organizare urbana concepută de arhitecţi (secolul V i.d.Hr.), cu pardoseli mozaicate şi confort (căzi de baie şi toalete cu sistem de canalizare) existente şi la Pompei de exemplu. La 37 de km spre sud, trecând pe lângă Nikiti, centrul mierii foarte parfumate din Halkidiki şi plaja Lagomandra de lângă pini uriaşi, propice scufundărilor, se ajunge la Neos Marmaras, port mărişor, cu ambarcaţiuni, piaţă, parc de distracţii, magazine şi hoteluri elegante.

Timp de peste 2000 de ani în Halkidiki au înflorit şi decăzut cetăţi, au avut loc invazii (perşii, goţii, hunii, lombarzii, catalanii). Locurile au cunoscut stăpânirea romana, sarba, veneţiană şi turcească, au fost prădate de piraţi şi corsari, au cunoscut războaie, revolte, revoluţii; locuitorii peninsulei cu trei braţe scăldate de Marea Egee au fost de nenumărate ori măcelăriţi şi, uneori,vânduţi ca sclavi. Trecutul acesta nefericit a rămas în cărţile de istorie. Viaţa a continuat. Frumuseţile naturale şi marea au favorizat dezvoltarea turismului şi au schimbat  mult viaţa oamenilor şi  aspectul localităţilor.

Într-o dimineaţă, în marea – lac de cristal un bebe gol orăcăia stupefiat neînţelegând cu ce a greşit faţă de draga lui mama care îl băga într-o apă ce părea rece la primul contact şi nici la al doilea sau la următoarele nu avea să-i fie cald ca în cădiţă; urmaş al multor generaţii chinuite el va afla însă crescând ca trebuie să fie fericit pentru că s-a născut acum când, în ţara lui, se poate bucura de libertate şi bunăstare pentru că nicio criză economică nu le va împiedica pe mame să vină şi să-şi scalde copiii că să fie mai puternici. Şi nu numai pe ele. Pentru toţi iubitorii de mare, soare, croaziere, insule, vestigii de artă antică, natură, peisaj sălbatic şi confort, Grecia ocupa un loc important şi un astfel de sejur te îmbie să revii.

Impresii scrise de: Ghiocel(a)

Perioada călătoriei: Iunie 2010

Articole similare:

Dor de Samothraki

Croaţia văzută de pe 6 roţi

Trialog despre Algarve

Câteva lucruri marchează puternic personalitatea insulei: marea extraordinar de lipede, pietrele de pe plajă şi din apă, mirosul puternic şi aproape neplăcut degajat de anumite ierburi seara (probabil rozmarin), capre oriunde întorci capul şi cântecul unor „greieri căpiaţi” – aşa cum ne plăcea să îi numim neştiind exact ce insecte pot transforma cântecul plăcut al greierelui într-un răcnet electric, ca de mii de fire scurtcircuitate.

Hotelul la care ne cazasem era încântător, nou construit dar pastrând tradiţia caselor greceşti, cu pereţi albi, colţuri rotunjite şi ferestre sau uşi albastre. Am admirat întotdeauna acest popor pentru felul în care a învăţat să câştige din turism, oferind lucruri simple, spartane aproape, dar extrem de curate şi cu un aspect de nou, la preţuri mici, reuşind astfel să atragă oameni din diverse pături sociale şi să facă bani fără investiţii majore. Aici domnea un spirit diferit, în care s-a combinat confortul cu tradiţia şi s-a condimentat cu puţină personalitate. Era oricum unul dintre puţinele locuri de cazare aşezate pe partea stângă a drumului – partea cu marea – şi când spun aceasta înseamnă că mai erau maxim patru vile pe o distanţă de câţiva kilometri pe stanga şi încă vreo 10 pe dreapta.  Şi tot ca să îşi dovedească bunăvoinţa, pe plaja pietroasă din spatele hotelului, ca apoape toate plajele din Samothaki,  patronii aranjaseră o parcelă de nisip şi puseseră câteva şezlonguri la dispoziţia oricui, suficiente cât să mulţumească mâna de oameni (niciodată mai mulţi de 6) care se hotăra rămănă la plajă aici.

Plajele din Samothaki nu seamănă cu ceea ce te aştepţi de la o plajă. În prima seară, în timp ce mergeam cu taxi-ul spre hotel, m-am tot uitat spre mare şi am observat aproape cu groază bolovănişul ostil pe pe malul mării, bolovăniş completat cu tot felul de crengi uscate, de parcă fusese o mare furtună cu o zi înainte. Acestea erau locurile în care nu prea îndrăznea nimeni să se aşeze. Varianta îmbunătăţită era precum partea de plajă din spatele hotelului, acolo unde pietrele nu erau chiar atât de mari şi se combinau cu nisip. Doar intrarea în apă îţi reducea mult din demnitate, aceasta neputându-se face în poziţia verticală. Pietrele foarte mari de pe fundul mării – rotunde şi de dimensiunea capului unui om – erau o adevărată provocare dacă te ambiţionai să mergi pe ele în picioare – nu reuşeai decât să le încerci şi cu fundul în clipa următoare. De aceea aveai ca variantă ori să mergi ca piticii până se mai adâncea apa suficient cât să poţi să te lungeşti cu burta în jos, ori să cauţi intrări în apă pavate cu pietre mai mici şi să suporţi indiferent de chef o mică sesiune de presopunctură la tălpi. La câţiva kilometri de hotel, exact acolo unde se termină unul din cele două capete ale drumului de maşini – blocate de locul în care intră munţii direct în mare – exista o plajă deosebită, aşa cum nu am mai întâlnit – Kipos. Nici urmă de nisip, o întindere uriaşă de pietricele mici, bine şlefuite atât pe mal cât şi în apă. Nu am să uit niciodata prima impresie. Am ajuns acolo spre sfârşitul zilei, soarele se pregătea să se ascundă după munte, plaja era de un gri albăstrui fascinant iar marea era verde şi limpede ca peste tot. Ochiul obişnuit cu galben auriul nisipului era surprins să întâlnească o crmoatică de gri şoricesc la malul mării. După ce soarele a intrat după munţi şi a încetat să încingă pietrele, acestea i-au mai păstrat destul de mult timp prezenţa. Ne-am întins toţi trei direct pe pietre, încântaţi de căldura degajată de acestea, de faptul că erau atât de netede şi de curate şi de felul în care te masau pe tot corpul. Sub umezeala corpului pietrele îşi schimbau culoarea devenind din gri verzi iar la o privire atentă descopereai şi pietricele albe, portocalii roz sau mov închis, în aşa fel încât, până la urmă, aveai senzaţia că te-ai întins pe o comoară de pietre semipreţioase.

În capătul opus al insulei, drumul de maşină se termină tot într-o plajă, de data aceasta cu nisip – Pahia Ammos. Insula fiind foarte mică nu trebuie să sperie denumirea de „capăt opus” acesta însemnând aproximativ 45 de minute de condus pe un drum care merită bătut. Dacă plecând dinspre port spre Therma – oraşul din apropierea hotelului – mergi doar pe coastă, umăr la umăr cu marea, în partea opusă drumul urcă spre munte. Până ajungi la plajă vezi culmi uscate şi marea de la o înălţime de la care nu te aştepţi să mai poţi coborî atât de repede. Şi cu toate acestea ajungi destul de uşor jos şi descoperi singura plajă cu zone destul de mari de nisip fin din toată insula. Mult mai pregătită pentru turişti această plajă încearcă să îi întâmpine pe cei care caută mai multă distracţie cu muzica urlând în difuzoarele de la un bar, cu sezlonguri şi umbreluţe, cu sporturi nautice dar şi cu un peisaj care te face să uiţi de bruiajul din jur.

La plecare diverse persoane sau cupluri de tineri strigă după tine sau îţi fac semne de „ia-ma nene” pentru că, într-adevăr, ceea ce poate să pară aproape pentru cei cu patru roţi, poate fi destul de departe pentru cine se aventurează până acolo cu alte mijloace. De fapt, pe tot drumul, rar vezi case şi chiar dacă apar câteva camere de închiriat e greu de crezut că ar vrea cineva să se aşeze undeva pe coline, acolo unde nici marea şi nici un oraş nu sunt chiar peste drum, cu sau fără maşină.  O altă plajă este cea pe care am acostat în urma unei plimbări cu vaporaşul şi se cheama – nu mai ţin minte exact, pacă Vatos era numele ei. Acolo nu ai cum să ajungi decât de pe mare deşi este incredibil cât de apropiate sunt cele trei plaje: Kipos, Vatos şi Pahia Ammos. Toate sunt  locuri minunate în care muntele nu a mai coborât direct în mare lăsându-şi loc să respire, prin grote, mici golfuri şi aceste trei plaje mari.

Dar tocmai de aceea la cele din margini se termina drumul pe ambele părţi ale insulei iar la cea din mijloc ajungi doar cu vaporul. Norocul celor care zilnic, la ora 11:00, fac acest drum pentru a duce turiştii să se bucure de cea mai frumoasă privelişte a insulei şi să îi lase acolo pentru o scurtă plimbare sau pur şi simplu pentru plajă. Când am ajuns la Vatos nu era tocmai ora potrivită pentru plajă şi nici pentru plimbare. Drumul ducea către o cascadă dar cum aveam deja experienţa unui astfel de drum cu Petra şi cum soarele ardea de simţeai că ameţeşti, am ales să întindem pătura la umbră şi să lenevim printre bolovani şi uscăciuni până se mai domolea soarele. Am avut astfel parte de câteva apariţii nude, trupuri plinuţe de fete plimbându-se cu sâni grei şi cu trupuri complet neacoperite în nu ştiu ce direcţie, lucru care ne-a făcut să zâmbim gândindu-ne la cei care se pot bucura fără probleme de o vacanţă într-un loc în care singurul deranj îl reprezintă un grup mic de turişti care ajunge la 13:00 şi pleacă la 17:00. Iar în rest linişte, nicio tentaţie şi nicio urmă de confort. Noi am făcut bineînţeles parte dintre cei care ajung, văd, zâmbesc şi pleacă, fac o baie în mare şi se suie pe vapor pentru a mânca legănaţi de valuri friptură şi salată grecească.

Marea văzută de pe insulă are un fel de program al ei: se trezeşte uşor zgribulită după noapte şi până pe la pranz se agită uşor făcând valuri mici, ca să îşi afirme totuşi statutul de mare. Dupa amiază însă se cam toropeşte şi ea de la soare şi până spre seară renunţă la orgoliul de mare şi ajunge la apus să semene perfect cu cerul, de care aproape că nu o mai poţi deosebi.

Şi dacă se întâplă într-o zi să nu ai chef de marea calda şi sărată te poţi afunda în pădure şi călătoreşti sărind din piatră în piatră până la prima cascadă, unde apa rece şi curată de munte îţi îngheaţă carnea pe tine. Cu atât mai placută este apoi fierbinţeala soarelui care încălzeşte un bolovan pe care te aşezi să te usuci.

Cât am stat pe insulă nu am simţit nevoia să vedem vreun oraş – aerul, marea, muntele fiind atât de suficiente incat nu ar mai fi avut loc altceva. Singurul restaurant la care am fost se afla si el undeva in pădure, în pragul unei văi adânci, după ce mergeai o vreme pe un drum forestier, fiind aproape convins că ai greşit drumul. Te aştepta acolo o tavernă foarte plăcută, aparţinând unei familii, un loc în care „chelnerului” îi făcea plăcere să se aşeze la masă cu tine si să îţi explice într-o engleză destul de minimalistă cele cinci feluri din carne de capră, să îţi recomande sosul de roşii proaspăt făcut de bunica şi să te servească la fel de bine ca şi cum ai fi fost un prieten bun venit în vizită. Mai mult din întâmplare decât din intenţie am ajuns să dăm cu ochii de Hora (Cora), capitala insulei, un oraş tradiţional căţărat abrupt pe stânci, cu străduţe înguste urcând printre case vechi, unele renovate, altele în ruină şi cu o privelişte răvăşitoare atunci când ajungeai sus. Am ales să ne cheltuim aproape ultimii bani la o terasă acolo numai pentru că am vrut să păstrăm adânc în minte felul în care se vedea în depărtare apusul soarelui în mare, felul în care luminile s-au aprins pentru a lumina stânca pe care se ridicau vestigiile vechii cetăţi şi pentru a gusta poate pentru ultima dată acolo minunata friptură de capră.

Am părăsit insula tot la apus, atunci când de după silueta ei cocoşată răsărea luna, intrând în competiţie cu soarele scufundat in mare. Ne-am promis că vom reveni dar deocamdată nu ne-am ţinut promisiunea. Se va întâmpla în curând, simt eu..

Datorită timpului foarte scurt pe care l-am avut în oraş am încercat să gust cât mai mult atmosfera Atenei antice. Aşadar m-am gândit că un scurt ghid cu obiectivele care personal m-au impresionat nu ar strica, în principal pentru cei care nu au foarte mult timp la dispoziţie!

1. Acropolele

Dealul Acropolei, numit şi „stânca sacră”, este cel mai important monument antic din Europa. În centrul Acropolei, faţada Parthenonului se ridică mândră deasupra oraşului modern şi ne aminteşte că Atena, în ciuda înfăţişării actuale, a fost în trecut locul în care a înflorit una dintre cele mai mari civilizaţii. Acropolele şi marmura albă din turnul Parthenonului pot fi zărite din aproximativ orice parte a oraşului, fiind cel mai strălucit exemplar de arhitectură clasică. Toate clădirile din Acropole sunt opere de artă excepţionale: Parthenonul, Erechteionul, Templul zeiţei Atena Nike, Propylaea, via panatinaica, teatrul lui Dionyssos, templul lui Thrassylos.

2. Noul Muzeu al Acropolei

Vizitarea Noului Muzeu al Acropolei este un obiectiv care nu poate fi ratat de niciun iubitor de artă, istorie, cultură şi civilizaţie. Magnific prin sobrietatea să, acest muzeu, realizat în linii arhitecturale contemporane, este spaţiul ideal în care sunt expuse antichităţile descoperite în prestigiosul sit arheologic. Englezii care refuză să returneze frizele Parthenonului n-ar mai putea acum motiva că nu exista un loc adecvat pentru a le expune la Atena. Arhitectul principal al muzeului, Bernard Tschumi, a avut în minte două obiective: să pună cât mai mult în valoare obiectele expuse, de unde şi aspectul minimalist al clădirii şi să instaureze un „dialog vizual” permanent cu Parthenonul, graţie unui joc de transparenţa şi lumină redat prin dalele şi faţadele din sticlă. Nu ezitaţi să faceţi un popas în cafeteria muzeului – de aici puteţi să faceţi cele mai frumoase fotografii înspre Parthenon.

3. Anafiotika

Dacă vreţi să rămâneţi în afara timpului, după ce coborâţi de pe Acropole nu luaţi imediat calea gălăgioasei pieţe de suveniruri. Mergeţi în Anafiotika, un insolit cartier al Atenei. Refugiaţii de pe insula Anafi au reconstruit aici, în sec. XIX, un sat identic cu cele din Cycladele lor dragi. Străduţe mărginite de flori, scări şi case albite cu cretă, uşi şi tocuri de ferestre vopsite în albastru. Efectul este cu atât mai surprinzător cu cât ne aflam chiar în inima capitalei greceşti! „O insulă fără mare” numesc atenienii acest loc deosebit de pitoresc.

4. Parlamentul grec şi schimbarea gărzilor

Parlamentul grec (Vouli) este un atrăgător edificiu neoclasic situat în imediata vecinătate a Parcului Naţional. Îl puteţi admira după ce străbateţi piaţa Syntagma, locul de întâlnire al tuturor atenienilor şi inima Greciei moderne. Nu puteţi pleca din Atena fără să vedeţi schimbarea gărzilor de la Parlament (numite Evzoni), un obicei grecesc unic.

5. Panathinaikos Atena

Cei care sunt interesaţi de bogata moştenire olimpică a Atenei ar trebui să viziteze imensul stadion Panathinaikos, care este şi la ora actuală singurul stadion din lume construit în întregime din marmură. Situat la baza dealului Ardittos, în cartierul Pangrati, acest stadion a găzduit primele jocuri olimpice moderne din 1896, fiind construit pe locul sitului original al stadionului olimpic de acum 2.300 de ani. Panathinaikos găzduieşte cele mai importante evenimente ale oraşului şi are o capacitate maximă de 80.000 de locuri.

Mai multe detalii despre principalele oraşe şi obiective turistice pe care le puteţi vizita în Atena le puteţi găsi aici: Vacanţe Grecia.

Recomandări scrise de: Raluca Creţu

Articole similare:

Provocare Pariziană

Bordeaux în 10 paragrafe

Samothraki – un vis de vara

Anul acesta, destinatia mea de pensionare este Samothraki, o mica insula greceasca, in nordul Marii Egee.

Toate pregatirile au inceput in ianuarie 2009, cand am pornit un mic research.  Trebuia sa gasim insula greceasca perfecta pentru noi: usor de ajuns cu masina, vreme buna la sfarsitul lunii mai, acceptabila ca pret si perfecta pentru leneveala. Partea cu research-ul a fost destul de grea, pentru ca Samothraki nu este o insula dedicata turismului. Putine review-uri, chiar si de la turistii straini. Si totusi, aleasa noastra.

Drumul cu masina de la Bucuresti la Alexandroupolis trebuia sa fie floare la ureche. Un drum drept prin Bulgaria, pe care l-am estimat la 6-7 ore dar care s-a modificat considerabil atunci cand am descoperit ca unul dintre drumurile europene ale bulgarilor era inchis. Fara o semnalizare prealabila, fara variante de ocolire.

Cu 150 de kilometri in plus, am ajuns intr-un final in paradisul drumurilor grecesti. Desi nu am avut timp de vizite turistice, Alexandroupolis ne-a cucerit. Un oras-port impresionant, cu iz de Riviera Franceza, si atmosfera de vacanta.

De aici am luat feribotul, pentru 2 ore, pana pe insula. Samothraki ne-a primit cu un port micut, cochet si o imagine impresionanta a insulei creata in jurul unui munte inalt de 1600 de metri.

Am ales cazarea pe Internet, fara intermediari, iar alegerea a fost una inspirata. Hotelul Archondissa este cu siguranta cel mai frumos de pe insula, atat ca aspect interior si exterior, dar si ca apropiere de mare. Din port am mers 20 de km pana la hotel, pe un drum pierdut intre tufisuri si ierburi si incredibil de aproape de mare. Hotelul era extrem de important pentru noi, deoarece am planuit o vacanta de relaxare, pe sezlong si vroiam ca totul sa fie perfect. Si asa a fost. Am primit camere numite dupa flori si fructe, cu privire spre mare.  Spatioase si curate, camerele aveau inclusa o mini-bucatarie, extrem de bine utilata si la indemana.

In fiecare dimineata, dupa o vizita la brutaria de pe insula, situata in Therma, pregateam micul dejun pe care il savuram pe balcon, avand marea in fata, la 150 de metri.

Este perfect adevarat ca am ales sa mergem in vacanta la inceput de sezon, cand insulele nu sunt asaltate de turisti, dar chiar si asa linistea care ne inconjura mereu era divina.

Doar tu si orizontul

Insula are 3 orase, fiecare original in felul sau. Therma, pe care am mentionat-o mai devreme, este o statiune balneara. Baile romane erau proaspat renovate, iar drumul care pleaca din oras duce catre izvoare termale aflate la altitudine, in aer liber.

Chora, capitala insulei, este un oras construit in munte. Casele care se escaladeaza una pe alta, terasele care sfideaza gravitatia si imaginea paradisiaca a marii privita printre copaci iti taie rasuflarea.
Portul Kamariotissa este un oras activ, plin de terase, magazine si viata. Cel mai mare oras de insula iti asigura o libertate destul de mare. Aici poti gasi mancare proaspata, suvenituri, scutere pentru inchiriat, o farmacie si o benzinarie.

Am crezut initial ca Samothraki este, asemenea insulei Thassos, inconjurata de acea sosea care creeaza un traseu incredibil, cu scuterul sau masina. Natura ne-a contrazis. De la hotelul Archondissa am mai mers cam 15 kilometri si am ajuns la plaja Kipos care se termina brusc, in munte. Aici, paza de coasta era la post, cea mai apropiata insula fiind una turceasca.
Cea mai nepopulata parte a insulei este adapostul perfect al caprelor, mai mult salbatice decat domestice. Soseaua este a lor si masina cel mult le sperie. Se catara pe peretii verticali fara cel mai mic efort si iti dau senzatia ca nu ai putea vreodata sa le prinzi.

Plaja este incredibila la asfintit. Pamantul e gri-albastru, iar apa devine neagra.

Celalalt capat al insulei este cam la 40-50 de kilometri de noi. Gasim niste vederi incredibile cu plaja Pachia Ammos si decidem ca e locul pentru noi. Traficul pe insula se rezuma la cateva masini, asa ca drumul serpuit prin munte, prin livezi de maslini, este o placere. In plus, marea este nesfarsita.

Plaja este pustie. Terasa nu s-a deschis inca. Sezloangele sunt stranse in curte. Zona e practic un golfulet, iar vantul este infernal. Soarele arde, dar noi nu il simtim din cauza vantului. Caprele sunt si aici, sus pe stanca. Nu rezistam mai mult de cateva ore. Dar locul ne ramane in suflet.
Samothraki este singurul loc unde aveai impresia ca doar tu inoti in Mediterana. Pana la linia orizontului nimeni altcineva nu mai tulbura apa incredibil de clara.

Am citit pe intenet ca insula are 10 cascade adanc ascunse in munte. O gasim pe cea mai apropiata fata de hotel. Drumul este extrem de placut – 2 km pe o poteca aproape de un parau. Soarele este puternic, dar padurea creeaza umbre ciudate. Copacii au scoarta alba si par de carton ars. Rasar din pietre si nu reusim sa ne dam seama daca undeva este pamant. Ferigile sunt peste tot. Ne intalnim cu 2 turisti. In rest, semnalizarea padurarilor si atat. Ajungem la cascada. Este ascunsa dupa munte si inalta de cam 15 metri. Aici soarele nu reuseste sa lumineze, asa ca totul pare rece, albastru, inlemnit. Urcam ca sa vedem cascada de sus. Este un tablou taiat de apa , care iti sterge imaginea de zi de vara. Mai sus, la cativa metri, marea rasare timid, de dupa copaci. Nu mai urcam pentru ca solul devine nisipos, iar noi nu suntem experti in ale muntelui.

Templu zeilor si tzatziki divin

Samothraki apare peste tot alaturata sintagmei Insula zeilor. Aici se spune ca era Templul Zeilor. Sus, de pe munte, se vedea clar cine poate ameninta Grecia. Aici a fost gasita Nike din Samothraki, care acum este admirata de milioane de oameni la Louvru.

Am decis sa vizitam ruinele. Nu ne asteptam la ceva impresionant. A bunch of rocks, asa ca pentru ignoranti. Templul zeilor a fost amenajat cu bani de la UE. Iar totul e impresionant. Nimeni nu te intampina la intrare. Deschizi poarta si patrunzi intr-un univers incredibil.

Ruine ale grecilor, dar si ale romanilor, impecabil intretinute. Coloane care sfideaza inaltimea si apoi din nou marea. E usor sa iti dai seama de ce a fost ales locul. De sus poti vedea navele care ajung in port, iar padurea te protejeaza.

Restrictiile din complexul arheologic – prea putine. Din cand in cand niste sfori separa turistul de vestigiile protejate. Atat.  Esti liber sa faci un pas in istorie. Si civilizatie. Pentru ca nimeni nu a indraznit sa deterioreze locul.

Ca sa trecem la lucruri mai pragmatice, putem vorbi de mancare. Tzatziki foarte bun, cu cartofi prajiti. Gyros-ul nu a fost pe gustul meu, carnea fiind prea grasa. Branza de capra la cuptor cu busuioc si cea mai buna salata verde cu porumb si sos de iaurt picant.

Voi visa probabil mult timp de acum incolo cum ar fi sa stau intr-o casa pe malul marii, in linistea imperiala a zilelor de mai.

Recomand Samothraki tuturor celor care s-au saturat de locuri turistice custom, celor care prefera sa simta natura si salbaticia, celor carora le place muntele, marea sau istoria. Nu este un loc de all inclusive, dar poate deveni mai mult de atat.

Fisa pe scurt

Samothraki
– Insula zeilor, situata la 2 ore cu ferybotul de Alexandroupolis.
– aici a fost descoperita Nike din Samothraki, gazduita in prezent de Muzeul Louvre din Paris
– insula salbatica, preferata de turisti pentru excursii de o zi
– fauna si flora bogata
– 10 cascade si numeroase izvoare termale
Plusuri
– putini turisti
– muntele si marea, pe aceeasi insula
– temperaturi placute din mai pana in octombrie
– situl arheologic Templul Zeilor
– camping – pentru corturi sau rulote
– apa potabila de la izvoare
Minusuri
– distanta intre cele 3 orase – este necesara macar o bicicleta
– plajele nu au nisip, ci doar pietricele (cu exceotua Pachia Amos). Acest aspect poate fi vazut ca un minus doar daca nu adoptati metoda mea – sezlongul, care pozitionat pe iarba te scuteste de problemele cauzate de lipsa nisipului.
– Costul feryboat-ului pentru autovehicule – aproximati 110 euro dus-intors.
Recomandare hotel – Hotel Achondissa.