Noi am avut noroc de un aflux nu prea mare de turişti, am stat doar 10 minute la coadă, iar la intrarea propriu zisă deloc. În această perioadă, până în luna aprilie, există la castel o expoziţie foto inedită, care îl prezintă în diferite ipostaze din perioada 1850-2010; e o întoarcere în timp care te pune pe gânduri…în special imaginile în care e  înconjurat de tunuri, sau in care il vedem pe Charles de Gaule prezidând o cină în Galeria Oglinzilor ori pe Fred Astaire dansând în fata soldaţilor americani…Mai multe detalii, pe  pagina de youtube aferenta.

Există şi un concurs pe site-ul Versailles-ului, unde poate participa oricine are poze cu castelul; tot ce aveţi de făcut pentru a câştiga unul din numeroasele premii e să vă adăugaţi pozele în grupul Flickr Versailles – numarul maxim e limitat la cinci.

Tot în perioada aceasta, în sala operei din Versailles, redeschisa recent, se joacă Burghezul Gentilom – aviz amatorilor! Iar sâmbătă şi duminică, puteţi asista matinalele hergheliei ; faceţi însă rezervări din timp pentru o mai mare siguranţă. Gratuitatea pentru cei sub 26 de ani nu se aplică aici, însă spectacolul merită efortul financiar-detalii aici!

O primavara frumoasa si cine stie, poate ajungeti curand si la Versailles!

În secolul al XVI-lea existau deja în Europa fântâni decorate cu zeităţi antice şi animale fantastice sau familiare în mari parcuri (Retiro din Madrid). Apoi s-a mers mai departe – la începutul secolului al XVII-lea s-a afirmat în întreaga Europă o nouă artă – arhitecţi, peisagişti, sculptori şi grădinari au inventat nemaipomenitele grădini cu statui şi jocuri de ape de la Versailles, Tivoli (lângă Roma, unde una dintre fântâni canta cu ajutorul apei), Herrenhausen, unde se află un teatru de vară străjuit de statui aurii (Hanovra -Germania), Villa Borghese (Roma) etc. Iubitorii de artă pusă în valoare de natură au continuat – în secolul al XVIII lea s-au amenajat grădinile palatului regal La Granja, lângă Segovia, Spania. Şi nu numai.

Hellbrunn, construit la începutul secolului al XVII lea, ne întâmpină un castel micuţ, în stilul Renaşterii italiene, proiectat de arhitectul Santino Solari, autorul domului din Salzburg. De pe dubla scară exterioară se intră spre sala de recepţie ale cărei picturi murale înfăţişând o grădină în perspectivă privită printre coloane de piatră dau spaţiului o neaşteptată deschidere, iluzorie, dealtfel şi sala de muzică, octogonală. Nu este mobilier, doar tablouri înfăţişând daruri primite de arhiepiscop: un papagal, peşti uriaşi (un sturion de 133 de kg ), un căluţ auriu, un cal negru cu opt picioare, un cerb alb primit de la regele Suediei. Într-o vitrină, defilează o suită de omuleţi (miniaturi) călare şi pe jos, însoţind o căleaşcă. Este posibil ca, odinioară, acele figurine să se fi mişcat.

Se intră astfel pe domeniul jocului; într-o sală esta macheta unei turnătorii şi o faţă ciudată din metal scoate limba şi apă pe nas; macheta pompelor care acţionează jocurile de apă din parcul castelului sugerează că arhiepiscopului Sitticus îi plăcea să se joace.

În marele parc alăturat castelului apa avea rolul de a amuza punând în funcţiune mecanisme ingenioase. Invitaţii aşezaţi la o masă pe bănci de piatră, la o masă lungă, aveau surpriza ca la un semn al gazdei apa să ţâşnească din scaune sau din pardoseală. Protocolul era că puteai să te ridici numai dacă şi arhiepiscopul făcea acest gest . Era amuzant? Era umilitor? Ar fi trebuit să ne întoarcem în timp ca să aflăm.

Apa stropeşte şi la ieşirea din grote, clipoceşte în fântâni, în bazine cu peşti. Neptun, tritoni, foci din piatră, se oglindesc în undele înfiorate de vânt. Statui înfăţişând personaje sau zei – Dionisos, Diana, Perseu, Poseidon, populează grote. Pe lângă copacii bătrâni apar gnomi de piatră, omuleţi ciudaţi din folclorul germanic. Apa acţionează un teatru mecanic ce înfăţişează un oraş în miniatură cu meşteşugarii săi şi oamenii obişnuiţi în activităţi cotidiene; o monedă pune în mişcare o lume mică dar activă. Într-un şir de nişe îmbrăcate în verdeaţă tot apa acţionează omuleţi care lucrează, care se bat; un olar lucrează cu sârg, o fată coase, un bărbat ridică băţul spre un faun, un viteaz omoară un dragon, etc. Pentru oricine aceste jocuri şi jucării într-un loc plin de verdeaţă, flori neobişnuit de înalte, ape curate, statui frumoase, este un prilej de recreere.

Statuia zveltă şi albă a împărătesei Sisi priveşte cu seriozitate toată această zbenguială. Copiii se amuză copios, plăcut surprinşi de jocurile de apă. În apropiere este o grădină zoologica şi Muzeul Lupului.

Se ştie că italienii cântă, spaniolii participă la coride şi au mereu câte ceva de sărbătorit (fiesta), olandezii cresc pe biciclete, nemţii şurubăresc; în Dumbrava Sibiului, cu ani în urmă, am văzut nenumărate maşinării utile în gospodăria rurală făcute de saşi, toate acţionate de apă. Mi-am amintit la Hellbrunn de această puternică înclinaţie inovativă şi lucrativă specifică naţiilor germanice.

La Hellbrunn meşteşugurile s-au întâlnit cu imaginaţia. Poate că pe aici au trecut şi creatorii roboţilor de astăzi.

Articole similare: O zi în Salzburg

Impresii scrise de: Ghiocel(a)

Perioada călătoriei: Mai 2002

Ţi-a plăcut acest articol? Nu uita să votezi, e simplu, vezi mai jos. Îţi mulţumim!

Bavaria este una dintre cele mai frumoase regiuni ale Germaniei. Alpii, Berchtesgadener Land, lacul Konigssee şi “cuibul de vulturi” al lui Hitler, lacul Chiemsee, staţiunile de ski, oraşele unice şi casele pictate din Garmisch-Partenkirchen, festivalurile sale pline de culoare, dar şi castelele construite în perioada regelui Ludwig – celebrul Neuschwanstein, Hohenschwangau, Linderhof şi Herrenchiemsee – sunt doar câteva exemple care susţin această afirmaţie. Pentru că da, Germania este o ţară care îşi ţine şi îşi depăşeşte promisiunile… şi asta nu doar în domeniul auto.

Când am vizitat Linderhof am trăit sentimentul că aşteptările îmi sunt depăşite. Aparent te afli în faţa unei vile luxoase, bogat ornamentată în stil neo rococo, dar imediat ce intri în universul ei sau te rătăceşti prin imensele grădini, grandiozitatea şi opulenţa aproape că te sufocă, asta ca să nu folosesc mult uzitată expresie: „te lasă fără respiraţie”. Linderhof ne-a convins – dacă mai era nevoie  – că orice poate fi posibil atunci când ai bani şi … eşti rege.

Cât am aşteptat în faţa castelului privind fântâna aurie şi teiul bătrân (Linden înseamnă tei) ne-am documentat puţin asupra istoriei. E păcat să ajungi acolo fără să ştii puţin despre Ludwig II, un prinţ boem ajuns rege la 18 ani, un susţinător al muzicii – admirator şi salvator al lui Wagner  -, un personaj cu orientări sexuale incerte, un adorator al Regelui Soare al Franţei, un om care a investit poate mai puţin timp tronului şi problemelor de stat dar care a construit palatele pe care noi le admirăm astăzi şi care aduc permanent turişti şi câştiguri. Iată cum indirect, „regele visului” sau „regele basmelor”, cum i se mai spune, şi-a slujit ţara.

Tot ce vezi în jur dovedeşte puterea de pune vise în practică. Chiar dacă este cel mai mic castel construit de Ludwig, Linderhof este singurul care a fost terminat în totalitate şi a fost locul în care acesta a locuit cel mai mult, fiind un fel de refugiu al regelui atât de puţin sociabil. Interiorul castelului este atât de bogat în detalii încât după vizita rapidă, condusă de un ghid, te simţi copleşit şi te încearcă deja regretul că nu vei reţine prea multe. Senzaţie justificată, iată că după doi ani îmi este greu să reproduc detalii. Mi-a rămas însă în minte, adânc impregnată, această pasiune a regelui pentru poveste şi artă, pentru a da fiecărei camere un concept şi a-l ilustra în cele mai mici detalii, de la scenele pictate şi decoraţiunile abundente, până la mânerele uşilor. Regăseşti astfel muzica şi simbolurile artelor, alegorii ale continentelor şi zodiilor, simboluri ale grădinăritului, pescuitului şi agriculturii precum şi scene sau picturi amintind de Versailles.

Iar dacă  după această porţie bună de simbolistică ieşi afară sperând că vei avea parte de o plimbare simplă prin natură, te înşeli. În afară de cadrul cât se poate de natural, de peisajul minunat şi de spaţiul uriaş alocat grădinii (cam 50 de hectare), totul este din nou plin de semnificaţii şi rezultat al unei munci impresionante.

Mai întâi dai cu ochii de “cascada” creată în spatele castelului ce se termină cu o frumoasă fântână a lui Neptun.

Apoi te aşteaptă o peştera artificială (Venus Grotto), cu lac, jocuri de lumini şi muzică, având ca inspiraţie opera Tannhauser de Wagner – un loc de relaxare creat pentru rege, într-o epocă în care trebuie să ţinem cont că nu existau aceleaşi mijloace tehnice ca astăzi, oricât de nemţi ar fi fost ei.

Dacă mai rezişti să asimilezi şi alte simboluri, cauţi „intrarea” în lumea poveştilor fascinante ale Şeherezadei, găsind Chioşcul Maur sau Casa Marocană. Iar dacă ai timp să mergi mai departe – noi nu am putut dar cred că merită – vei găsi la un moment dat încă un loc inspirat de Wagner (de data această operă Walkiria): Cabana de Vânătoare.

După tot ce vezi e posibil să îţi scape involuntar o afirmaţie de genul: „e o nebunie!”. Aşa au spus şi contemporanii regelui – declarându-l în urma unei expertize medicale bazată exclusiv pe declaraţiile unor martori, nu şi pe consultarea „pacientului”, ca iresponsabil. Visătorul rege a fost pus sub pază la palatul Berg de lângă lacul Starnberg, lac în care şi-a găsit în mod foarte misterios sfârşitul.

Din fericire, aşa cum spuneam şi mai devreme, dincolo de un destin tragic şi controversat, Ludwig a lăsat moştenire bijuterii arhitecturale pe care Germania le poartă astăzi mândrie şi cu tot respectul cuvenit.

Article similare:

Reţeta unui picnic la Versailles

Chenonceau. Povestea unei pasiuni

Impresii scrise de: Roxana

Perioada călătoriei: iulie 2007

Ti-a plăcut acest articol? Nu uita să votezi, e simplu, vezi mai jos Iţi mulţumim!

Asa ca am pornit cu inima deschisa la drum. Am luat trenul (RER) de la statia Les Invalides. Biletul pentru 2 persoane dus-intors a costat aproximativ 12 euro. Am ajuns in gara din Versailles in 30 de minute.

Oraselul este unul turistic, un statut inevitabil castigat in ultimele decenii. Peste drum de gara am regasit omniprezentul restaurant McDonalds, de unde am cumparat cornuri si briose to go. Dupa 10 minute de plimbare placuta am ajuns in curtea impunatoare de la Versailles. La intrare sunt parcate zeci de autocare cu turisti.

Ar fi trebuit sa stim ca nu vom putea evita coada de la bilete. Dupa ce am analizat bine situatia am hotarat ca alegem gradinile. Am intrat la restaurantul situat langa casa de bilete si am luat apa, suc si bere la cutie si am platit biletul de intrare in gradini – 8 euro de persoana. Am primit o harta a tuturor mini-gradinilor si ne-am asezat pe scari – la fel ca alte sute de persoane care asteptau sa inceapa spectacolul fantanilor.

Muzica rasuna pe fiecare alee a gradinilor. La Versailles nu te impresioneaza florile si aranjamentele colorate ca la alte castele de pe Valea Loirei. O fac in schimb copacii si tufisurile arhitecturale, iar statuile si muzica clasica completeaza atmosfera.

Pentru o plimbare lunga – doar spectacolul fantanilor dureaza o ora si jumatate – va recomand sa va incaltati in pantofi sport comozi si sa evitati sandalele sau pantofii decupati. Pietrisul prezent peste tot in Paris se regaseste si pe aleile din Versailles.

Pe ambele parti ale aleii principale se regasesc – in luminis – 2 restaurante/fast-food, de altfel singurele locuri unde puteti gasi o toaleta in zona principala a gradinilor.

Fiecare luminis marcat pe harta are specificul sau, iar cand fantanile pornesc spectacolul este incredibil. Preferata noastra a fost “Sala de bal” (The Balroom). Pe treptele de piatra completate cu sculpturi aurite apa crea continuu curcubee.

Bineinteles, nu pot sa nu mentionez fantana lui Apollo, din care iese zeul victorios in carul sau tras de cai. Statuia prinde viata de fiecare data cand o privesti si este locul preferat pentru siesta al porumbeilor.

In timpul spectacolului de apa abia am avut timp sa alergam prin toate luminisurile si sa vedem toate statuile si fantanile. Pentru un popas rapid, am ales Gradinile Regelui, un loc evitat de turisti in acea perioada pentru ca nu ofera un spectacol de apa. Ne-am asezat pe gazon, pe o alee laturalnica, si ne-am bucurat de liniste si am mancat.

Bineinteles, gradinile de la Versailles sunt doar o mica parte a ansamblului, iar micii afaceristi te ajuta sa te deplasezi pana la Micul si Marele Trianon. Poti inchiria o masinuta electrica – asemanatoare cu cele de golf – pentru 30 de euro/o ora.

Daca doresti sa vezi intr-o zi castelul, dependintele si gradinile ar trebui sa ajungi cat mai devreme. Biletele le poti cumpara in avans, de pe website-uri specializate. Sfatul turistilor, dar si al francezilor, este sa iti aduci mancare la pachet si sa savurezi un mic picnic in locul unde odinioara Regele si suita sa se plimbau.

Apropo de picnic si francezi, localnicii si parizienii se plimba cu barca si mananca in jurul canalului Venetian. Bineinteles, vremea buna este o conditie de baza.

Ca o concluzie a plimbarii noastre de aproape 5 ore in gradini, nu am regretat alegerea noastra initiala. Vremea buna si spectacolul de apa si muzica ne-a binedispus, iar statuile aurite sub razele soarelui ne-au convins ca dragostea Regilor Frantei pentru aur este bine motivata.

Pentru a afla mai multe despre castel, gradini, dependinte, program si acces va recomand cu caldura website-ul oficial www.chateauversailles.fr, care este actualizat si interactiv. In plus, poti afla daca in perioada in care ti-ai programat vizita vor avea loc evenimente culturale ce au ca locatie Versailles-ul.

Si, ca pentru orice plimbare care dureaza mult mai multe ore decat anticipat, antrenament in mersul pe jos.

Bon voyage!

Articole similare:

Cum am furat o bucatica de vara la Paris

Chenonceau. Povestea unei pasiuni

Impresii scrise de: Corina Albota

Perioada calatoriei: septembrie 2009.

Ti-a placut acest articol? Nu uita sa votezi, e simplu, vezi mai jos Iti multumim!

Pentru mine, Chenonceau are un aer de poveste, ca de altfel toate castelele de pe Valea Loirei. Odata ce a patruns in interior, calatorul nu ar fi deloc mirat sa il vada pe Alexandre Dumas rescriind cu un aer preocupat pasaje din Cele doua Diane, carte care a facut-o cunoscuta in lumea intreaga pe Diane de Poitiers. Istoria castelului se impleteste cu cea a stapanelor sale, de unde si numele de ‘Castelul Damelor’. Pot fi vazute, de altfel, in muzeul de ceara care le este rezervat, unde sunt reprezentate in marime naturala (e un fel de Madame Tussauds la o scara mult mai mica, desigur). Insa pentru o clipa, daca ne punem imaginatia la incercare, aproape ca putem vedea personajele prinzand viata si spunandu-ne istoria lor…

Chenonceaux (nu, nu e o greseala, numele localitatii se scrie cu x iar cel al castelului fara, pentru a se face diferenta) e situat la o ora si jumatate de Paris cu TGV-ul, sau trei ore cu Corail1 (fratele francez al  acceleratului). In general, pretul biletului dus-intors se ridica la 50/ 60 de euro, insa rezervand din timp puteti avea reduceri. Sau puteti merge cu masina, fara sa depindeti de vreun orar, asa cum am facut noi. Pregatiti-va vizita: puteti descarca pe Ipod sau pe MP 3 player, de pe site-ul oficial al castelului, un comentariu audio de 45 de minute,  pretul fiind de 3 euro. Din pacate, pe site e disponibila doar versiunea franceza. Veti avea mai mult succes cu alte limbi la fata locului unde gasiti inclusiv limba romana, cel putin pentru ghidurile in scris care au si marele  merit de a fi gratuite.

Iar locul… e unic!Aleea care duce la castel e strajuita de o parte si de alta de copaci seculari, iar el, castelul, iti taie respiratia. Nu degeaba e pe locul doi ca numar de vizitatori in Europa, dupa Versailles. Pentru cei care nu apreciaza vizitele interioare ale cladirilor vechi si sunt interesati in primul rand de exterior, exista, in lunile de vara, o vizita nocturna a gradinilor iluminate, pe muzica de Corelli. Pe noi ne asteptau alte orizonturi, asa ca nu am reusit sa facem cunostinta indeaproape cu repertoriul tenorului italian.

Ne-am intretinut totusi o vreme cu damele regelui, admirandu-le costumele de epoca. Vremea intrigilor a trecut insa. Acum stau cuminti si isi asteapta vizitatorii. Sau cine stie, poate supravegheaza din umbra confectionarea decoratiunilor florale prezente in aproape fiecare incapere, adevarate opere de arta efemere. M-a impresionat in mod deosebit capela, dar daca stau sa ma gandesc mai bine, ce nu m-a impresionat? Totul, de la mobilier, la tablouri, la stilul renascentist, la imaginea castelului reflectata in raul Cher… Iluzia optica e perfecta, senzatia de plutire, cat se poate de reala…Iar despre labirintul din gradina ce sa mai zic? Ma asteptam sa vad vreo pisica de Cheshire sau pe Alice aparand de dupa vreun tufis…

La puncte negative, as trece caldura lui august plus numarul foarte mare de turisti. Ideal e sa vizitati castelul in afara sezonului turistic, adica in perioada octombrie-martie, cand e mai putina lume, plus ca decoratiile de Craciun sunt magice! De prin opt decembrie pana in trei ianuarie, daca e sa avem incredere in site-ul oficial al castelului2, o mare de ingerasi, de porumbei si de brazi de Craciun decorati in auriu si alb vor invada Chenonceau, pentru a simboliza pacea in lume sau un kitsch desavarsit, depinde de punctul fiecaruia de vedere!

Cat despre vizita mea, simteam ca as putea petrece ore in sir plimbandu-ma in gradinile castelului sau (marele meu regret!) facand o plimbare cu barca pe Cher, dar mai aveam un obiectiv in ziua respectiva: Chambord, pe care ardeam de nerabdare sa-l vad. Asa cum stim cu totii insa, socoteala de acasa… Ne lasaseram masina putin mai departe de castel, iar eu avusesem ‚inspiratia’ sa las la vedere un rucsac in care aveam cateva haine. Mare greseala! Cineva a fost destul de curios sa vada ce continea, a spart masina si dus a fost cu el,   asa ca Chambord-ului i-a luat locul comisariatul de politie. Sa mai spun ca daca pana atunci cerul era relativ senin, in cinci minute s-a umplut de nori, a inceput o ploaie torentiala, iar mie imi lipsea cu desavarsire ceva si anume geamul din dreptul pasagerului dreapta? Una peste alta, a fost insa o zi frumoasa, chiar si dupa privirile politistilor francezi carora nu le venea sa creada ca inca una si-a lasat rucsacul la vedere (turistii astia, nu se mai invata odata minte!!!). Chambord ramane pe data viitoare, atata tot.

1. Puteti rezerva biletele de tren  din Romania, cu un card in euro, de pe site-ul:   www.tgv-europe.com Le puteti retrage apoi in orice gara/reprezentanta SNCF din Franta folosind cardul respectiv si numarul de dosar care va este furnizat la sfarsitul tranzactiei de pe Internet

2. Pentru mai multe informatii accesati site-ul oficial, disponibil in engleza, franceza si spaniola: www.chenonceau.com

Impresii scrise de: Alina Danciu

Perioada calatoriei: august 2009

Articole similare: Palatul ideal

Ti-a placut acest articol? Nu uita sa votezi, e simplu, vezi mai jos Iti multumim!