Home > Oameni si Opinii > Puncte de vedere
21
Dec
2011
Habar nu aveţi ce muzică şi ce distracţie poate să iasă din doua creioane (hai patru, că am avut şi eu doua! ) şi câteva...
20
Dec
2011
Fac ce fac şi reuşesc să-mi umplu zilele de luni cu liste interminabile de treburi. Şi mă trezesc marţi, ca şi săptămâna trecută, că sap în amintiri încercând cu greu să îmi amintesc dacă am apucat să fiu fericită între atatea chestii care mi-au omorât creierul şi timpul. Aşa că vă relatez un moment scurt şi neaşteptat de fericire, de la finalul zilei. Culcasem copilul şi mă avântam cu...
16
Dec
2011
Azi îmi este foarte simplu să aleg aşa că declaraţia aceasta va fi foarte concisă. Aseara am fost împreună cu Alex la o petrecere şi am ţopăit după pofta inimii. Dansul este pentru mine unul dintre cele mai bune modalităţi de a fi fericită. Dacă aş putea dansa zilnic poate că declaraţiile acestea nu şi-ar mai avea rostul pentru că s-ar repeta la nesfârşit. Dar, în realitate, nu mai dansasem...
14
Dec
2011
Oau, nu îmi vine să cred ce număr are declaraţia asta de fericire! Nu sunt eu obsedată de numerologie dar uite că cifra asta chiar m-a urmărit toată viaţa, după care s-a înjumătăţit, coborând la un 11, ca acum să apară din nou! In fine, să vă spun acum de ce am fost eu maxim de fericită ieri.
Pai ne-am întâlnit noi, trei motocicliste din LumeaMare (adică subsemnata, Ina şi Lorena) şi am...
13
Dec
2011
Ieri am avut o zi din aia de nu le-o poţi dori nici duşmanilor. Nu s-a întâmplat nimic rău, am avut doar o listă lungă de treburi care nu mai sufereau amânare şi am lucrat atât de concentrat toată ziua încât la final de zi simţeam că îmi bubuie capul, la propriu. Am gătat lista dar nu asta m-a făcut fericită, pentru că citind eu la ceasuri de seară, câte puţin din Elogiul Lentorii, am realizat...
12
Dec
2011
Mai ţineţi minte fotografia de mai jos? Puteţi citi ce scrie pe tricou? Zice “mă întorc imediat”.
Când am plecat din tabăra de echitaţie din Harghita, după două săptămâni de viaţă în natură şi printre animale, am promis că ne întoarcem curând. Am avut câteva tentative, dar n-am reuşit. Mi-am promis că vom mai merge la călărie, chiar şi în Bucureşti, dar iarăşi nu am...
11
Dec
2011
Dragele mele,
Vă scriu azi… mai altfel. Să mă explic, zic.
De când am devenit mămică privesc lumea… să zicem, cel puțin altfel, cu alți ochi.
În ciuda problemuțelor pe care le-am avut cu Ana, sunt o optimistă incurabilă. Zic problemuțe pentru că am avut un pic de tras cu Ana în primul an: îmi vomita toată mâncarea, indiferent ce îi dădeam, pâna la un an și. Dar vomitat cu stări de...
9
Dec
2011
Ştim cu toţii că a dărui este una dintre cele mai mari bucurii ale Crăciunului. Ca să fim sinceri până la capăt, nici “a primi” nu e tocmai o tristeţe şi nu există om pe lumea asta care să nu se bucure când primeşte un cadou, oricât de mic, mai ales când acesta este exact ceea ce îşi dorea.
Cu câteva zile în urmă am primit un mail de la Claudiu, prin care mă invita la lansarea unor...
8
Dec
2011
Aseară mi-am propus să mă culc odată cu găinile, pe la 22:00, îmi era tare somn. Când am deschis însă cartea, pentru a citi doar câteva pagini, am omis faptul că ţineam în mâini Zmeiele din Kabul. Ei bine, din punctul în care ajunsesem nu am mai reuşit să o închid decât după miezul nopţii, când am întors ultima filă.
Da Alina, ai avut dreptate, am voie să plâng de fericire că m-am născut...
7
Dec
2011
Ieri mi-am pus laptopul pe biroul Petrei şi am lucrat cot la cot. Ea adunări şi scăderi, eu trebuşoare de prin LumeaMare.ro. A fost plăcut chiar dacă m-a întrerupt de nenumărate ori, a încercat să îmi fure pe ascuns telefonul (ca să profite de faptul că are calculator pe el) sau mi-a citit un fragment din cartea de Limba Română. Cu Lulu, mica ţestoasă la dreapta, peştii în faţă, copilul la...
Pagina 5 din 16« Prima«...34567...10...»Ultima »