De altfel, lemon drizzle cake, este o prăjitură cu lămâie şi mac tipică englezească, gustoasă, niţel însiropată şi cu un gust foarte pronunţat şi parfumat de lămâie. Dacă ar fi s-o descriu aş zice că pare o limonadă cu consistenţa unei torte. Seminţele de mac sunt facultative, nu se prea simt la gust dar  estetic adaugă o notă de bună dispoziţie.

Prăjitura este foarte simplă şi repede de preparat, practic se mixează toate ingredientele, se dă la cuptor şi apoi se însiropează. Însă ingredientul secret al prăjiturii sunt lămâile: trebuie să fie cât mai parfumate şi bio – netratate întrucât se foloseşte şi coaja lor.

Deci ne-am înţeles “when life gives you lemons…make a Lemon drizzle cake”:).

Reţeta lemon drizzle cake

Ingrediente pentru o formă rotundă de 20-22 de cm

225 g faina 00

225 g unt proaspăt nesărat

225 g zahăr alb (de preferat un zahăr foarte fin, nu tos)

coaja răzuita de la o lămâie mare şi sucul ei (dacă sunt mici puneţi două)

4 ouă mari şi proaspete

1 plic de praf de copt pentru dulciuri

2 linguri cu vârf de seminţe de mac

Ingrediente pentru sirop

90 ml suc proaspăt de lămâie (din lămâie stoarsă)

60 ml apă

coaja rasă de la două lămâi netratate

120 g zahăr alb

Cum preparăm prăjitura

Tapetam cu hârtie de copt o formă de tort de 20/22 de cm.

Lăsăm untul la temperatura camerei până devine foarte moale şi cremos (nu topit). Punem untul într-un recipient încăpător şi începem să-l batem cu mixerul, adăugăm şi zahărul şi mixăm bine până se obţine o cremă spumoasă. Adăugăm ouăle pe rând, unul câte unul, amestecând bine cu mixerul după ce adăugăm  fiecare ou. Adăugăm şi seminţele de mac, coaja rasă de lămâie şi sucul de lămâie şi continuăm să amestecăm cu mixerul pentru a le încorpora cât mai omogen. Separat, într-un recipient, amestecăm  faina cu praful de copt şi apoi le turnam printr-o sită peste restul compoziţiei. Amestecăm bine pentru a omogeniza aluatul, îl turnăm în forma de copt şi nivelăm bine suprafaţa .

Punem prăjitura în cuptorul preîncălzit la 180°C şi o coacem cam 40 de minute, verificând dacă s-a copt introducând o scobitoare de lemn în mijlocul prăjiturii, dacă iese curată înseamnă ca prăjitura e gata.

O scoatem din cuptor, îndepărtăm cu grijă inelul fără a o scoate din formă, o lăsăm să se răcească doar 2-3 minute timp în care pregătim siropul.

Punem într-o crăticioara ingredientele pentru sirop: apa, sucul şi coaja de lămâie, zahărul şi dăm la foc mic pe aragaz până zahărul se topeşte complet şi se obţine un sirop (2-3 minute).

Cu o scobitoare sau o furculiţă înţepăm toată suprafaţa prăjiturii apoi turnam siropul pe toată suprafaţa, cel mai bine cu ajutorul unei linguri pentru a îl distribui uniform. Prăjitura trebuie să fie caldă şi siropul fierbinte pentru a se însiropa cât mai bine. Aşteptam să se răcească complet apoi o scoatem  cu grijă din formă şi o punem pe platoul de servire.

După gust se pudrează prăjitura cu zahăr tos.

Note:

- înainte de folosire lămâile se spală bine cu apă şi bicarbonat şi se usucă

- eu am folosit o formă rotundă de 20 de cm cu inelul detaşabil pentru a facilita scoaterea prăjiturii

- am pregătit prăjitura asta de două ori, o dată folosind 50 ml de zeamă de lămâie în compoziţie, altă dată 90 ml, în ambele situaţii a ieşit bine variind doar gustul acidulat al prăjiturii

- atenţie când scoateţi prăjitura din formă, este destul de fragilă

- în timp coacerii suprafaţa prăjiturii se bronzează foarte mult, este normal să fie aşa, nu deschideţi uşa cuptorului mai devreme de 30 de minute altfel se dezumflă iremediabil.

- în unele versiuni prăjitura lemon drizzle cake se acoperă cu o glazură din zahăr şi suc de lămâie

Ne-am întors spre înserat spre tabăra de bază şi am descoperit pe foc, deja bolborosind uşor, două oale: una cu orez, alta cu iaurt, condimente şi carne de capră.

iar nu după multă vreme ne-am aşezat la masă:

Nu pot să spun decât un singur cuvânt- genial.

Nu înţeleg nici acum de ce nu m-am uitat pe reţetele de mansaf înainte de a pleca de acasă, nu de alta dar să ştiu la ce îmi storc ochii când mă uit printre rafturile magazinelor.  Aşa că în neştiinţa mea am fotografiat condimentele …. şi atât.

De ce reţeta este simplă? Pentru că este. De ce este complicată? Pentru că este. . Avem deci o dilemă, iar dilema se leagă chiar de definiţia preparatului – carne de miel fiartă în jameed. Ups – jameed – adică bulgări de iaurt uscat de capră. Am căutat dar nu am reuşit să găsesc pe la măcelăriile arăbeşti de prin Bucureşti. Aşa că am scris la prietenii de la Petra Kitchen, care, alături de alte căutări adânci pe internet, au înlocuit jameed cu iaurt (gen de băut, sau labneh – adică o cremă de iaurt). Am testat înainte ceva iaurturi, dar, invariabil ajungeam la varianta carne de miel fiartă în  … brânză de casă şi zer, că nu rezista iaurtul la o aşa mare încercare.

Cum mansaf este un preparat care se pregăteşte pentru ocazii speciale, pentru prieteni, pentru familie, nu puteam să nu îl pregătesc pentru Poveştile din LumeaMare.

Şi  cum în preumblările mele prin magazinele arăbeşti din Bucureşti am intrat în vorbă cu măcelarii – bucătarii, am mai aflat nişte mici trucuri. Aşa că începem.

O mică avertizare de început: cantităţile sunt pentru …. să zicem mai multe persoane, şi asta pentru că în mod tradiţional preparatul trebuie să intre într-o tavă ca asta :

Spălăm carnea de miel / oaie / capră – ce găsim printre puii şi porcii de fermă de la noi şi o punem la fiert cu un pic de sare. Să tot fie vreo 4 – 5 kg. Eu am avut două pulpe de oaie şi una de miel (cu tot cu os). Dacă ştiţi cum să cereţi, carnea vi se va porţiona delicat şi bărbăteşte în acelaşi timp, nu cu barda, ci la fierăstrăul electric. Vei obţine astfel nişte tăieturi curate, fără fragmente de oase. Se fierbe deci uşor, la foc mic, în jur de 1 oră şi jumătate – două.

Între timp punem în apă şi spălăm bine 2 kg orez şi îl lăsăm în apă până îi vine rândul.

Tot în acelaşi între timp prăjim uşor într-o tigaie, cu ulei sau fără – alegerea colesterolului dumneavoastră – aproximativ 150 g seminţe de pin şi 300 g migdale (tăiate mărunt) până capătă o culoare frumoasă galben auriu spre maroniu dechis. E bine să luaţi de pe foc un pic înainte de a ce colora aşa frumos, pentru că, din cauza căldurii reziduale, procesul va continua pâna la obţinerea unei non-culori, adică negru şi asta nu e bine pentru că e … amar.

Acum vine partea complicată a reţetei, pentru că până acum a fost simplu, nu-i aşa?  IAURTUL.

Eu am folosit un amestec de iaurt de oaie (400 g), iaurt de vacă (600 g) şi cremă de iaurt (labneh – 400 g) pe care le-am amestecat cu mixerul. Am adăugat 2 ouă şi 2 linguri de făină şi am amestecat bine de tot cu mixerul.

Gata s-a fiert şi carnea.

Împărţim zeama în două. O parte se duce către orezul pregătit şi spălat şi care a trecut preţ de 5 minute prin tigaia şi restul de ulei în care s-au prăjit seminţele de pin şi migdalele (raport o cană de orez la o cană şi un sfert de zeamă) – 15 – 20 minute la foc mic şi deja avem o parte a preparatului gata.

Cealaltă parte se adaugă uşor sub agitare continuă la amestecul de iaurturi. Se adaugă două linguri de condiment pentru mansaf (baharat – un amestec de cardamom, chimion, coriandru, cuişoare, nucşoara, piper, scorţişoară), se amestecă şi se aduce recipientul pe focul dat spre mediu – mic şi se continuă amestecarea până se apropie de fierbere. Se adaugă bucăţile de carne şi se continuă fierberea uşoară timp de 20 – 3 0 minute amestecând din când în când sau continuuu (în funcţie de cât de sigur te simţi că nu vei avea un preparat cu brânză în loc de iaurt ). Varianta tradiţională presupune fierberea de la început a cărnii în supa de iaurt. Pe de altă parte, orezul făcut cu zeama de la carne este foarte bun.

Pe o tava mare pune o lipie sau dacă găseşti – shrak sau markouk, un strat de orez, bucăţile de carne peste care se adaugă sosul de iaurt.

Se presară un amestec de pătrunjel  şi mentă proaspete, tocate, şi amestecul de seminţe pregătit între timp.

Gata şi poftă bună.

Cum se mănâncă în mod tradiţional vedeţi în filmuleţul de mai jos (chiar şi prinţii mănâncă aşa). Enjoy .

La noi în România merge un Vinul Cavalerului – Merlot 2010  de la S.E.R.V.E., la ei un ceai cu frunze de mentă.

Reţeta vine hăt, de departe, tocmai de pe Insula Gotland! Şi e parfumată cu şofran, condimentului Crăciunului. E o budincă specială, care trebuie făcută cu dragoste, în timp ce şoptiţi o vrajă, pentru că anul ce vine să fie bun şi plin de noroc pentru toată lumea. Şi din când în când, atunci când simţiţi că grijile de zi cu zi va apăsa, o puteţi face iar, şoptind aceeaşi vrajă. Iar grijile se vor duce pe pustii!

Ingrediente pentru patru porţii:

200 g. orez pentru fiert (în Suedia e special, din acela care fierbe repede şi se face moale, specific orezului în lapte)

4 dl. apă

o jumătate de linguriţă de sare

1 l. lapte

2 ouă

100 g. migdale măcinate

100g. zahăr brun

1 pacheţel şofran (2 g)

Sofranul e probabil originar din Grecia. Parfumul sau este foarte intens şi extrem de plăcut, amintind de aroma mierii, iar gustul este uşor amărui. E un condiment cu caracter puternic, a cărui amintire nu se uită cu una, cu două. Fie vorba între noi, un kg costa 30 000 de euro:  avem de-a face cu condimentul cel mai scump din lume. Mai scump decat aurul însuşi.

Sigur ca nu e o întamplare ca florile plantei din care provine sunt o încantare, dupa cum puteţi vedea. Dar să revenim la budinca vrăjită.

Preparare:

Se fierbe orezul în apă cu sare timp de 10 minute. Se adăugă apoi laptele şi se fierbe încă 20 minute amestecând din când în când, la foc mic. Timpul de fierbere poate varia in funcţie de orezul folosit. Se lăsă să se răcească puţin. Se adăugă ouăle, şofranul, zahărul şi migdalele. Se amestecă bine şi se toarnă într-o formă de cca 20 cm diametru, unsă cu unt. Se coace la 200 grade timp de 20-30 minute. Se degusta cu frişcă şi cu o dulceaţă specială gotlandeza. Numele ei e Salmbärssylt, salmbär (vezi foto) fiind un fruct specific gotlandez, care seamănă cu murele iar sylt fiind dulceaţă. Sigur se găseşte la Ikea de cumpărat. Dacă nu, atunci merge perfect cu dulceaţă de mure.

Poftă bună!

Mulţumim Mihaela pentru reţetă!

Credit fotografia plantă şofran: GFDL,Creative Commons Attribution ShareAlike 2.1 Japan License

Pentru că prin blogosfera românească sunt oameni mai umblaţi prin lume şi prin ale bucătăriei, despre Cambodgia şi experienţa culinară a ţării poţi găsi articole detaliate la  Radu Popovici pe blog. Mi-am permis să dau un citat:

Bucătăria cambodgiană combină gustul delicios de proaspăt al celei vietnameze, adâncimea şi opulenţa celei indiene, versatilitatea celei chineze şi aromele şi aspectul pictural al celei thailandeze, la care se adaugă un pic de rafinament francez. 

Pe blogul său poţi citi mai multe despre condimentele utilizate în această reţetă.

Ca să le şi ai în casă poţi merge aici (în Bucureşti), “vinovat” de găsirea acestui magazin fiind Adi Hădean.

Pentru că îmi place să fiu cât mai aproape de gustul preparatelor tradiţionale, încerc să folosesc cât mai puţin din produsele pe care le poţi găsi în supermarket. Astfel că am pregătit pasta de curry folosind: lemongrass, turmeric, galangal, kaffir lime leaf, usturoi, ardei iuţi, eşalote. În varianta mea am înlocuit ardeii cu un sos de dulce de ardei.

Să purcedem deci la obţinerea pastei de curry. Chiar e foarte simplu (dacă aveţi ingredientele ) şi nu durează mult.

Tăiem feliuţe 4 tulpini de lemongrass (doar partea mai deschisă la culoare şi suculentă, nu şi frunzele). adăugăm 1 lingură de turmeric, 1 lingură de galangal, 4 frunze de lime, 4 eşalote tăiate feliuţe, 2 linguri de sos de chili şi 6 căţei de usturoi. Cu ajutorul unui blender tocăm/omogenizăm, până la obţinerea unei paste.

Rezultatul este prezentat mai jos. Pus într-un borcănel poate fi ţinut timp de o săptămână la frigider. Singura diferenţă la nivel de ingrediente este la turmeric şi galangal, pe care nu cred că o să le găseşti sub formă de rizomi la noi, ci doar sub formă de pulbere. Dacă totuşi ai rizomii vei folosi 2 pentru turmeric şi aproximativ 2 cm din galangal. Să nu vă sperie că este iute şi usturoiată, la final este minunată combinaţia.

Turmericul colorează foarte bine în galben ce atinge. Ca să scoţi culoarea galbenă de pe vasul în care ai preparat curry-ul, lasă-l la soare câteva ore, sau mai bine ia-l a doua zi.

Acum că avem pasta de curry să finalizăm reţeta.

Pentru că este vorba de chicken curry avem deci nevoie de pui, pulpe dezosate sau piept la alegere. Mai treceţi pe listă următoarele: cartof dulce, ceapă, morcov, fasole verde, scoarţă de scorţişoară, anason stelat, lapte de cocos, zahăr, sare, sos de peşte.

Taie cubuleţe legumele şi carnea, ceapa sub formă de feliuţe. Nu vă dau cantităţile. Le puteţi pune în funcţie de preferinţe sau de disponibilitate.

Într-0 tigaie puneţi un pic de ulei de măsline şi adăugaţi 2 linguri de pastă de curry. Amestecaţi timp de 1 minut, uşor, şi adăugaţi apoi carnea (eu am avut nevoie de 2,5 kilograme). Amestecaţi la foc mediu în aşa fel încât carnea să se îmbrace în pasta de curry şi apoi adaugaţi laptele de cocos, anasonul stelat (4 bucăţi), un baton de scorţişoară, o lingură de zahăr şi 2 linguri de sos de peşte. Lăsaţi un pic să bolborosească şi aruncaţi înăuntru legumele. Nu ţineţi pe foc mai mult de 30 / 40 de minute: vrem ca legumele să îşi păstreze forma.  Sare pui după gust şi dietă la sfârşit.

Există varianta în care se încălzeşte laptele de cocos  în care se dizolvă pasta de curry, după care se adaugă celelalte ingrediente. Vă las pe voi să experimentaţi ce variantă vă place. Cu siguranţă o să încerc şi eu.

Gata, sau aproape gata, pentru că între timp veţi pregăti un orez simplu, nimic mai mult.

Poftă bună! Vă las să deguştaţi şi să simţiţi aromele cambodgiene.

 Eu voiam o prezentare foarte simplă,  dar mai creativă. Adevărul e că, deşi sunt pasionată de gastronomie, am foarte puţine gadget-uri, iar singurul set de farfurii de servire mai “făţos” e cel al bunicii…Da, da l-am cărat cu mine până în Italia, parol!  Aşa că am servit gemurile, dulceţurile, frişcă şi sosul de ciocolată pe o paletă de pictor.

Iar dacă preferaţi sărăturile puteţi pregăti pancakes cu şuncă sau caşcaval-in acest caz nu mai adăugaţi în compoziţie zahărul şi aromele.

Ingrediente pentru pancakes

250g brânză de vaci proaspătă

2 ouă

100ml lapte

70g de făină

1 linguriţă rasă de praf de copt

Coaja răzuita de la o lămâie sau portocala(dacă găsiţi, luaţi bio)

3 linguri de zahăr (sau după gust)

1 linguriţă esenţa de vanilie sau lichior de portocale

Un pic de sare

Unt

Cum se prepară pancakes

Separăm gălbenuşurile de albuşuri. Punem brânză de vaci într-un castron încăpător şi o frecam puţin cu o lingură, până când devine cremosa. Adăugăm peste brânză faina strecurată prin sită, împreună cu praful de copt, zahărul, laptele, gălbenuşurile, coaja de lămâie, esenţa de vanilie şi batem totul bine cu o furculiţă până când compoziţia devine omogena şi cremoasă.

Separat, cu mixerul, batem  bine albuşurile cu un vârf de sare, până când devin tari şi apoi le amestecăm  cu delicateţe în compoziţia preparată anterior. Amestecăm uşurel, pentru a nu dezumfla albuşurile.

Încingem bine o tigaie antiaderenta, punem o bucăţică mică de unt şi când s-a topit, vărsam compoziţia cu polonicul, formând mai multe grămăjoare de aluat. Pancakes se coc la foc mediu spre mic, se întorc pe partea cealaltă când  încep să facă băşicuţe la suprafaţă  şi partea inferioară e arămie(cam după 4-5 minute).  Procedăm în acelaşi fel şi cu celalalte pancakes.

Pe măsură ce le pregătim le punem pe rând pe farfurie, având grijă să nu le suprapunem până când nu s-au răcit complet.

Pancakes se conservă în frigider pentru 2-3 zile; înainte de a le degusta e indicat să le încălzim bine la microunde. Când sunt fierbinţi sunt mai gustoase.

 Note: Adaugaţi puţin unt în tigaie, altfel pancakes vor ieşi greţoase.

Eu am folosit o tigaie specială pentru clătite(largă, plată, antiaderenta) şi le-am făcut pe focul mare de la aragaz reglat la mediu spre minim…partea cu potrivitul focului mi s-a părut cea mai dificilă la reţeta asta, ideea e să nu reglăm focul prea tare ,altfel pancakes se ard în suprafaţa şi rămân crude în interior.

Dacă aveţi o tigaie micuţă le puteţi prăji şi individual.

]]> http://lumeamare.ro/2012/04/20/pancakes-sau-cum-sa-pictezi-cu-sirop-de-artar/feed/ 6 http://lumeamare.ro/2012/04/13/far-breton-prajitura-cremoasa-cu-prune-uscate/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=far-breton-prajitura-cremoasa-cu-prune-uscate http://lumeamare.ro/2012/04/13/far-breton-prajitura-cremoasa-cu-prune-uscate/#comments Fri, 13 Apr 2012 05:00:27 +0000 Ancutza http://lumeamare.ro/?p=37419 Far breton este un desert tradiţional francez din zona Bretania, o regiune plină de mister, mituri şi spirite, unde legendele sunt sculptate până şi în stâncile care înfruntă imensitatea oceanului. Poate că bretonii au inventat acest desert aşa de alb inspiraţi de spuma valurilor oceanului sau dimpotrivă pentru a se simţi în pace şi siguranţă în intimitatea casei, departe de furtună… pentru că e într-adevăr o prăjitură cu efect liniştitor.

Far breton este un desert simplu de făcut, cu ingrediente originale şi la îndemâna tuturor… are o consistenţă cremoasă şi catifelată ca de budincă iar prunele, romul şi coaja de lămâie îi dau un parfum plăcut. Aşa cum le stă bine tutoror reţetelor tradiţionale, şi cea de far breton are diferite versiuni; eu am folosit-o pe cea a faimosului patiser C.Felder.

Ingrediente pentru o formă de tort de 24cm diametru
120g făină
100g zahăr
4 ouă
450 ml lapte proaspăt integral
50 ml smântână lichidă*frişcă lichidă
50 ml de rom
200g prune uscate fără sâmburi
Coaja răzuită a unei lămâi
20g de unt topit (de preferat cel sărat)pentru a unge prăjitura când o scoatem din cuptor
Unt sărat pentru a unge forma de copt

Preparare

Încălzim cuptorul la 210°.

Ungem formă cu unt din belşug şi aşezăm prunele pe fund.

Strecurăm făina prin sită, o punem într-un recipient încăpător şi o amestecăm bine cu zahărul. Adăugăm pe rând ouăle întregi, unul câte unul, amestecăm bine cu o lingură de lemn pentru a obţine o compoziţie omogenă.

Într-o crăticioară amestecăm laptele cu smântâna dulce şi încălzim puţin pe foc; trebuie să fie caldă pentru a se încorpora mai bine. O luăm de pe foc, adăugăm romul şi coaja de lămâie şi amestecăm cu o lingură pentru a omogeniza.

Vărsăm treptat compoziţia astfel obţinută peste amestecul de făină, zahăr şi ouă, amestecând cu un tel pentru a încorpora şi omogeniza amestecul cât mai bine. Se obţine o compoziţie foarte lichidă, asemănătoare celei pentru clătite… nu vă speriaţi, exact aşa trebuie să fie!

Cu ajutorul unui polonic, turnăm uşurel compoziţia peste prune având grijă să nu le facem să plutească. Punem prăjitura în cuptorul deja cald la 210° şi o coacem cam 25/30 de minute, până când suprafaţa devine aurie şi marginile prăjiturii se umflă şi se desprind de pe formă de copt.

Când e gata o scoatem din cuptor şi ungem cu delicateţe suprafaţa cu unt topit. O lăsăm să se răcească înainte de a o scoate din formă.

Se păstrează la frigder pentru 2-3 zile. Poate fi degustată, după gust, călduţă sau de la frigider. E chiar mai bună şi aromată a doua zi.

Notă:

• Compoziţia fiind foarte lichidă, este necesar să folosim o formă de tort normală (adică nu cu fund detaşabil);
• Nu trebuie să tapetăm forma cu făină, ci doar să o ungem cu foarte mult unt;
• Dacă nu vă plac prunele, le puteţi înlocui cu o cantitate egală de caise uscate;
• Reţeta originală prevedea 500 ml de lapte, eu am folosit 450 ml de lapte şi 50 ml de smântână lichidă(frişcă lichidă) pentru a obţine un lapte mai gras, asemănător celui de la ţară. În plus, faţă de reţeta originală, am adăugat coajă de lămâie şi rom pentru un desert parfumat.

Între timp să facem o călătorie imaginară prin Bretania “sugestionaţi” de minunatele fotografii ale Mariei.

Parcul castelului din Pralormo se află la doar 40 de kilometri de Torino în regiunea Piemonte, şi, cu câte atracţii sunt de văzut prin Italia, nu este foarte faimos… dar dacă te afli prin zonă primăvara merită pe deplin să-i dedici câteva ore. De la sfârşitul lui martie până la începutul lunii mai, parcul devine o explozie de culori cu lalele şi narcise de toate felurile, de juri că eşti în Olanda. De fapt proprietarei castelului, Contesa de Pralormo, i-a venit  inspiraţia de a amenaja astfel parcul  tocmai în urma unei călătorii în Olanda, astfel că din 2000 organizează în fiecare an  “Messer Tulipano” festivalul lalelelor. Mii de lalele şi de narcise de toate culorile şi formele, dispuse în aşa fel încât să fomeze compoziţii demne de un tablou, sunt completate de cadrul pitoresc al parcului cu copaci seculari şi un mic lac. Ce să mai povestesc eu aici, mai bine las fotografiile să vorbescă,  e o adevărată cromoterapie pentru ochi şi suflet.

Pe lângă plimbatul în voie prin parc pentru a admira lalele,  există şi posibilitatea de a vizita interiorul castelului din Pralormo. Ca la orice manifestare care se respectă, se organizează şi un mic târg cu produse gastronomice tradiţionale, produse de artizanat şi  flori.

De altfel, se spune că turiştii vin în zona Langhe, regiunea Piemonte pentru vin, se îndrăgostesc de peisaj şi rămân pentru gastronomie. Zonă viticolă care-i face concurenţă puternică Toscanei, Langhe şi-a văzut numărul de turişti crescând simţitor în ultimii ani. Şi nu-i de mirat: Barolo a început să-şi câştige reputaţia de vin regal în Evul Mediu, iar Louis al XIV-lea îl avea la loc de cinste pe masă. Însă contele Comte Camillo Benso di Cavour este cel care s-a ocupat personal de îmbunătăţirea procesului de elaborare a acestui vin, iar rezultatele obţinute sunt excepţionale. Barolo poate concura oricând cu vinurile de Bordeaux sau Bourgogne. Se spune că Papa Pius al VII-lea însuşi a avut grijă să nu-i lipsească vreodată de la Vatican.

În Langhe se găsesc şi faimoasele trufe albe, bucătăria din regiune fiind una simplă, fără sosuri inutile, dar care păstrează un anumit rafinament în acelaşi timp.

Nu cred că e o surpriză că mişcarea slow food s-a născut în Bra, în inima Langhe-ului, în anul de graţie 1986. Obiectivul fondatorului sau, criticul culinar Carlo Petrini, era reînnodarea legăturii cu mâncarea, pe care omul modern începe să o piardă. Cine mai are astăzi timp să se bucure cu adevărat de momentul mesei, să petreacă o oră aşezat la prânz, în aceste vremuri corporatiste? Aşadar, dacă vezi un restaurant care arborează drept logo un melc, ai dat peste un restaurant slow food. Ţi le recomand, mai ales în Piemonte, locul unde te bucuri cu adevărat de lucrurile simple ale vieţii!

În timp ce pregăteam baclavaua asta şi aşezam fragilele foile de plăcintă una peste alta… ştii cum e, una o aşezi perfect, apoi se întâmpla ca alta să se mai şi rupă puţin, uite, mă gândeam că e oarecum o metaforă a vieţii de zi cu zi: câteodată mergem mai strâmb, nu se aşează totul cum am vrea, altădată zilele ne sunt pline de momente frumoase, de energii pozitive, de oameni buni. Contează cum privim lucrurile şi perseverenţa. Şi aşa o foaie după alta, o zi după alta, se construieşte viaţa noastră… să-ţi ungi sufletul doar cu lucruri frumoase şi foile de baclava cu unt.

Baclava cu ciocolată şi nuci

Ingrediente pentru a obţine o tavă de plăcintă (am folosit tava standard de dimensiunea cuptorului)

Pentru baclava

Un pachet de foi de plăcintă 450 g (al meu avea 450 g şi 12 foi)

280 g unt

450 g de miez de nucă

400 g de ciocolată (cu minim 50% cacao)

160 g zahăr

1 linguriţă de praf de scorţişoară

Coaja rasă de la o lămâie (cam 2 linguriţe)

Pentru sirop

200 ml suc proaspăt de portocale (sucul de la o portocală stoarsă şi filtrat prin strecurătoare)

100 g zahăr

125 ml apă

125 miere lichidă (miere cu un gust delicat, de exemplu de salcâm)

2 linguri de suc de lămâie (lămâie proaspăt stoarsă)

1 linguriţă de esenţă de vanilie sau 2 linguri de rom sau brandy

Cum se prepară baclavaua

Mărunţim bine nucile. Cu ajutorul unui cuţit bine ascuţit radem- mărunţim ciocolata.

Într-un castron mare punem nucile şi ciocolata mărunţite, zahărul, coaja rasă de lămâie şi scorţişoară. Amestecăm bine (eu am folosit 2 linguri ca pentru a amesteca salata) pentru a omogeniza cât mai bine ingredientele.

Tapetăm tava cu hârtie pergament, încălzim cuptorul la 160°C, topim untul şi începem asamblarea baclavalei direct în tavă: punem în tavă o foaie de plăcintă, o ungem bine şi repede cu unt, adăugăm o altă foaie, o ungem cu unt şi şi repetam operaţiunea pentru alte 2 foi de plăcintă (deci baza are 4 foi de plăcintă fiecare unsă bine cu unt).

Vărsăm jumătate din compoziţia de nuci şi ciocolată, distribuind-o cât mai omogen pe suprafaţă. Adăugam alte 4 foi de plăcintă cu acelaşi procedeu (fiecare unsă cu unt), şi distribuim jumătatea rămasă de compoziţie cu nuci şi ciocolată.

Finalizăm cu alte 4 foi de plăcintă (ai ghicit, evident fiecare bine unsă cu unt). Stropim bine suprafaţa cu untul topit rămas şi cu ajutorul unui cuţit ascuţit şi cu lama lată tăiem plăcinta (inciziile trebuie să fie destul de profunde) în pătrate de 5 cm circa…nu staţi să măsuraţi, ideea e că această operaţiune de a tăia baclavaua înainte de a o introduce la cuptor are 2 scopuri: siropul (adăugat apoi) va pătrunde şi însiropa mai bine şi mai uniform; pe de altă parte e mai uşor de servit (coaptă baclavaua devine crocantă în exterior şi foile s-ar rupe dacă le-am tăia abia atunci).

Punem baclavaua la copt în cuptorul deja încălzit la 160°C, coacem pentru 30-40 minute (sau mai mult, ca de obicei depinde de cuptor) până când devine aurie bine spre arămie.

În timp ce se coace baclavaua pregătim siropul.

Într-o crăticioară punem sucul de portocală, zahărul, apa, sucul de lămâie, amestecăm şi punem pe foc mic spre mediu, când începe să fiarbă reducem flacăra la minim şi îl fierbem  la foc mic pentru 10 -15 minute (nu trebuie să îl reducem prea mult), amestecând din când în când. Când e gata îl luăm de pe foc şi adăugăm esenţa de vanilie sau romul, amestecăm.

Cu ajutorul unei linguri vărsăm siropul fierbinte peste baclavaua abia scoasă din cuptor (baclavaua şi siropul trebuie să fie fierbinţi tare pentru a absorbi cât mai bine). Siropul se varsă cu lingura în mod uniform pe toată suprafaţa baclavalei. Lăsăm să se răcească complet, apoi acoperim cu hârtie de copt şi punem desupra şi un prosopel de bucătărie curat.

Baclavaua astfel acoperită se conservă şi o săptămână la temperatura camerei (nu mai mult de 20 de grade).

Baclavaua e mai gustoasă după o zi (parfumurile se amestecă şi se aşează peste noapte).

Notă:

Dacă pachetul tău de foi de plăcintă conţine mai multe foi, poţi proceda în acelaşi fel distribuind foile în trei părti egale; dacă sunt congelate foile trebuie întâi decongelate.

Untul poate fi înlocuit cu o cantitate egală de ulei vegetal (nu de măsline), sau jumătate unt jumătate ulei.

Articol scris de Ancutza.

Îi urmăresc pe Heidi de când au intrat pe piaţă. Am avut noroc să lucrez puţin cu ei, am vizitat fabrica pe la începuturi şi i-am admirat de la început pentru dorinţa de a scoate un produs de calitate şi pentru inventivitate. După atâţia ani descopăr în continuare, cu plăcere, creativitatea lor, începând de frecvenţa cu care scot noi produse până la modul în care le ambalează. Iar când am fost invitată la un seminar Chocoworld, fix de 8 martie, am zis că mai bine de atât nici nu se putea! Aşa că am înşfăcat LumeaMică (nu mă lăsa inima să merg acolo fără ea) şi am participat, alături de alţi bloggeri, la o sesiune interactivă în care am aflat o grămadă de lucruri interesante despre istoria ciocolatei, am mirosit boabe de cacao din diverse părţi de lume, am gustat la propriu tot procesul de transformare a bobului de cacao în ciocolată şi, cel mai fain moment, am creat propria noastră ciocolată. Erau atât de multe ingrediente apetisante puse la dispoziţie încât mi s-a părut de-a dreptul frustrant că nu pot face vreo 10!

Vestea cea mai bună este că aceste seminarii nu sunt doar pentru bloggeri ci pot fi organizate atât pentru adulţi, ca sesiuni de team building sau mai ştiu eu ce jocuri corporatiste, cât şi pentru copii. Mă bate serios gândul să strâng o gaşcă de minim 5 pitici, de minim 8 ani, şi să ne programăm pentru o nouă sesiune, vă garantez, este o experienţă grozavă pentru cei mici. Cine se bagă?

Mai multe detalii sunt aici.

PS: dacă mergeţi acolo nu uitaţi să alocaţi dinainte un buget pentru ciocolată, totul are loc în mijlocul unui magazin plin cu tot felul de sortimente de ciocolată, de la proaspătă la ambalată, extrem de tentant! Nimeni nu poate rezista, aşa că este cel mai bine, mai ales pentru copiii, să ştie de la bun început că pot cheltui x sumă. Părerea mea…

Oraş multicultural, în care, conform statisticilor oficiale, doar 60% din populaţie este de origine - se înţelege – elveţiană, Geneva oferă călătorului o paletă vastă de bucătării şi gusturi, poate nu chiar pentru toate buzunarele, dar cu siguranţă nu ratezi aproape nimic :).
Aceeaşi statistică (date actualizate în februarie 2012) spune că restul de 40% se împarte în aproape 185 de naţionalităţi, cam aşa: Europa – 73%, Asia – 8%, Africa – 9%, America - 9%, iar din comunităţile asiatice se desprind cele aparţinând populaţiei japoneze, chineze, filipineze şi indiene. Din punct de vedere al restaurantelor care mi-au trecut prin faţa ochilor proporţia se înclină favorabil către bucătăria asiatică şi africană, neînsemnând că bucătăria europeană nu este prezentă. Poate că am fost atras mai degrabă de de una în defavoarea alteia, dar totuşi pot spune că poţi mânca bine şi rezonabil orice tip de mâncare.

Să nu mai lungesc şi să încep. Recunosc că aveam schiţată de acasă o listă de preferinţe (am avut şi un ajutor trebuie să recunosc – un site foarte interesant). Foarte interesant a fost faptul că fără să plănuiesc, cam toate erau cantonate prin zona prin care mă învârteam eu .

Am început cu un restaurant vietnamez  – La Maison D’Asie, un local nu foarte arătos dar cu mâncare bună şi .. multă (nu am ştiut asta) aşa că am început cu o supă Phô cu vită, varianta medie (15 CHF) care era deja mare pentru mine. Servită alături de un muguri de fasole, o plantă pe care am identificat-0 acasă ca fiind Culantro (Eryngium foetidum L., Apiaceae – foarte asemănătoare la gust cu coriandrul), lămâie, cili şi mentă proaspătă a fost fooarte bună şi probabil că ar fi trebuit să mă opresc aici. Dacă vă este într-adevăr foame puteţi continua cu un canard a riz, o rţă cu orez, probabil de origine mai mult chinezească, foarte bună, crocantă – 17 CHF. Am dres cele de mai sus cu o bere chinezească.

Trecem un pic mai departe la Wasabi Sushi Bento Bar un mic restaurant japonez pe Rue du Mont-Blanc 21, cu mâncare decentă la preţuri mai mult decât ok.  Am mâncat de două ori aici. Proaspăt şi bun, şi un pic … crud . Asortimentul de mai jos – 26 CHF.

Pentru o seară liniştită alături de un vin bun, merge un Tartare de boeuf coupe au couteau, (tartar de vită) la restaurantul hotelului Manotel  Royal – Le Duo, fooarte bun şi reuşit (32 CHF) şi care se serveşte numai în partea de bistro a restaurantului.

Sau evident puteţi alege oricând un McDonalds (just for info BigMac Menu - 15 CHF), eu nu am fost acolo decât pentru info ).

PS. nu am reuşit să ajung peste tot unde mi-am propus, dar cine ştie, poate data viitoare.

Până atunci … Poftă bună!.