Ok, uită de mine şi uită ce am scris până acum şi hai să pretinzi că eşti un turist străin şi că vizitezi pentru prima dată România. Alegi Braşovul pentru că e un oraş lăudat, aproape  de Peleş sau Bran. Te uiţi în Lonely Planet şi găseşti o recenzie frumoasă pentru The Country Hotel (asta nu e nimic inventat, chiar există recenzia!). Aşa că te decizi că e musai să ajungi acolo.

Ajungem noaptea târziu, obosiţi, nu atât de drum cât de o săptămână grea şi încărcată. Dar de cum trecem pragul şi ne întâmpină Marcela ca pe nişte buni şi vechi prieteni, oboseala dispare şi în locul ei se instalează buna dispoziţie. În bucătărie miroase bine, interiorul nu are nimic a face cu un hotel ci seamănă mai degrabă cu o casă pe care ţi-ai dori să o ai la ţară, cu locul în care ai vrea să fugi de stres, de grabă, de responsabilităţi. După masa copioasă la care am uitat că nu e bine să ne îndopăm la astfel de ore şi alte principii sănătoase, ne instalăm în apartamentul enorm, ce are bucătărie, şemineu şi două camere, fiecare cu baie proprie. Peste tot se simte influenţa bunului gust şi a detaliilor pregătite cu scopul de a oferi relaxare. Un săculeţ brodat umplut cu levănţică împodobeşte o uşă, săpunul de la baie e natural, cât despre aşternuturile de in… dormi atât de bine în ele încât le vrei şi pentru acasă. Apropo, Marcela se ocupă şi de un atelier în care poţi arunca un ochi, măcar virtual.

Micul dejun e un chin. Ca orice altă masă gătită de Marcela, asta mai ales când ai fotografi şi bloggeri cu tine. Pentru că până nu fotografiază ei minunatul aranjament din toate unghiurile stai şi salivezi şi nu te poţi atinge de bunătăţi. Dar şi când se stinge lumina… Cum? Nu ştii la ce mă refer? Încearcă asta atunci când mai rămâne o singură prăjitură pe farfurie pe care nimeni nu se încumetă să o ia . Că Marcela e un excelent designer şi bucătar o să intuieşti şi tu din poze. Sper să ai odată ocazia să mergi acolo şi să constaţi cu propriile tale papile gustative şi, cum am “furat” şi o reţetă, o să te provocăm altădată să o încerci şi tu.

După cum se vede sunt chiar entuziasmată şi mă bucur că am ajuns acolo atât ca Roxana cât şi ca turist, sau însoţind un turist stăin. Căci da, Ancutza şi prietena ei din Franţa au fost cu noi. Am fost mândră că am putut să arăt că în România există oameni faini care fac lucruri bune şi de calitate. Mai departe pozele grăiesc de la sine.

Despre Marcela mai povestim, pregătim un interviu cât de curând!

Duminică după nuntă mai aveam încă oaspeţi şi nu puteam pleca. Dar luni 1 iunie pe la trei după-masă am făcut bagajele. Să nu credeţi că m-am apucat de ordonat, gândit, înşiruit pantofi, rochiţe, tricouri. Nu avea niciun sens. Eram în luna a cincea de sarcină, începuse să se vadă burtica, mă rotunjeam puţin (hahaha puţin mai mult), iar hainele mele deja erau undeva în trecut. Cât despre soţ, el voia să îşi schimbe garderoba, aşa că am împachetat un rucsac cu cele de strictă necesitate, am luat Atlasul Rutier al Europei, GPS-ul, ne-am urcat în maşină şi am plecat la drum.

Prima zi – 2 iunie 

Am oprit la benzinărie înainte de ieşirea din Braşov am făcut plinul, am mâncat, cu mare lene, fără stres şi multă relaxare, căci doar eram în vacanţă. Am fost pe fază şi am lăsat toate grijile acasă înainte să încui uşa. Nu ne grăbea nimeni la drum, nu avea cine să ne aştepte undeva, nu ştiam unde plecăm şi nici când ne vom întoarce. Ne-am scărpinat noi în cap şi ne-am gândit încotro să mergem, am scos harta şi am studiat “problema “. Şi acolo pe loc, în benzinărie, ne-am decis să mergem spre Viena. Am purces la drum într-o atmosferă tare liniştită, ca doi tineri proaspăt binecuvântaţi de viaţă. Pe drum am vorbit despre viitorul nostru, despre copilăriile noastre şi chiar şi despre Kant. Când să trecem spre Deva eram cam obosiţi, era seara, nu avea nici unul dintre noi chef de condus aşa că ne-am cazat la un hotel din zonă. Râdeam amândoi de noi “Mari aventuriei suntem… nici măcar pânăla Budapesta n-am ajuns ” dar ziceţi şi voi dacă nu ne grăbea nimeni.. de ce să ne grăbim? 

A doua zi – 3 iunie

A doua zi dimineaţă am luat micul dejun la hotel şi mă uitam în jur câtă forfota era. Oameni preocupaţi, grăbiţi şi parcă prea supăraţi. Sau eram eu prea fericită? Fiecare să grăbea undeva, vorbea la telefon, se certa cu cineva pe când noi eram lenea întruchipată. Şi parcă ne-au apucat nişte remuşcări că prea o lălăim pe drum şi ar fi indicat să mergem fir întins până la Vienadacă tot ne-am hotărât să mergem. Ne-a reuşit planul în principiu, am trecut de Budapesta după prânz, ne era cam foame şi ne-am oprit înainte de intrarea în Austria, la Hegyeshalom (80 kmpână la Viena) şi am descoperit restaurantul pe care de atunci niciodată nu îl ratăm (e o lege nescrisă) Paprika Csarda, pe care vi-l recomand cu mare drag (sunt indicatoare mari de pe autostrada nu prea aveţi cum să îl rataţi). Cel mai bun bogracs gulyas din Ungaria acolo noi acolo îl mâncăm. În plus au şi hotel (de 3 stele şi 4 stele) pe care de asemenea vi-l recomand, căci am profitat şi de hotel de multe ori, cu alte ocazii. Camerele din aripa veche sunt la preţul de 30 de euro camera dublă, cu conditi excelente. Am savurat mâncarea delicioasă, după care am plecat spre Viena. Dar nici nu ne-am pus bine în mişcare când am văzut de pe autostrada outletul de la Parndorf. Evident că aveam nevoie de schimburi, având în vedere rucsacul aproape gol, şi atunci logica era să trecem la shopping. Ne-am cumpărat haine, ne-am întors la maşină să plecăm dar n-aveam o valiză să ne punem hainele aşa ce ne-am întors şi ne-am cumpărat şi o valiză.

Spre seară am ajuns victorioşi la Viena. Amparcat maşina aproape de centru şi ne-am plimbat ţinându-ne de mână ca doi romantici (nu prea suntem în general dar atunci cerea locaţia şi atmosferă). Despre Viena ca destinaţie turistică găsiţi foarte multe informaţii pe site. Noi ne-am plimbat prin centru, am luat cina la un mic restaurant pe care de atunci îl frecventam de fiecare dată când ajungem în zonă. Cum nu aveam nicio rezervare făcută la niciun hotel, gândindu-ne bine oare pe unde să ne cazăm, evident că nu se putea altfel decât să stăm în zona Mariahilferstrasse (eu sunt Maria iar soţul Marian). Am luat maşina şi ne-am pornit într-un hotel hunt. Am întrebat la unul dar era totul ocupat, după 20 de metri zărim un Ibis unde am intrat ne-am cazat, dar cum încă era devreme (ora 10 seara) şi nu aveam chef de somn niciunul dintre noi am luat nişte pliante din holul hotelului, ne-am urcat din nou în maşină să mai cutreierăm puţin. Cercetând pliantele, am decis să mergem, evident, la casa marelui Freud. Am citit mult filozofia lui şi dintodeauna m-a fascinat.

Am ajuns în faţa casei lui Freud şi pentru că era foarte târziu, evident era închisă. Dar uite aşa, cu cartea în mâna, “Psihopatologia vieţii cotidiene (despre uitare, greşeala de vorbire, superstiţie şi eroare) ” (luasem carte de acasă, pentru lectură, deşi la momentul acela nici nu ştiam de fapt de ce alesesem tocmai acea carte) erau doi nebuni la 11 noaptea, în Viena cu cafeaua cumpărată de la automat şi cu spiritul lui Freud în preajmă, filozofând despre viaţa în general, a noastră în particular.. Dacă nu trecuse deja de 12 noaptea,  am mai fi stat, dar începuseră să se uite nişte poliţişti ciudat la noi, aşa că ne-am luat tălpăşiţa şi ne-am mai dus spre centru. Am mai stat puţin pe o bancă în Piaţa Sfântul Stefan, am admirat frumuseţea liniştii şi ne-am promis că o să petrecem un Revelion acolo odată în viitor, să dansăm vals pe muzica lui Andre Rieu şi sunetele valurilor Dunării albastre (ne-am ţinut de promisiune ulterior). Am văzut Opera, primăria, şi vă recomand cu căldură Viena by night!

Încotro am plecat în următoarea zi vă povestesc data viitoare! Stay tuned!

Articos scris de Maria

Noi am ales o cameră dublă cu duş şi chiuvetă în cameră şi toaleta pe hol (la care nu am făcut coadă vreodată) şi am plătit 58 de euro pe noapte. Nu-i puţin dar ne-am trezit să facem rezervări târziu, când nici urma vulpii nu mai era ieftină. Mai multe opţiuni şi detalii despre tarife găsiţi aici. M-a impresionat faptul că sunt foarte atenţi şi că te ajută cu cele mai mici detalii şi instrucţiuni, încă de când faci rezervarea. Staţia de autobuz e chiar peste drum şi până în centru nu se fac mai mult de 10 minute.

Locaţia este în mijlocul unei intersecţii destul de gălăgioase ziua (nu şi noaptea) iar camera a fost mică dar curată şi utilată cu tot ce trebuie. Micul dejun nu a avut nimic a face cu ceea ce ştiam în Austria, limitându-se la clasicele triunghiuri cu brânză topită, unt, gemuri… bucuria copilului, ce să mai zic! Per total nu am avut motive să ne plângem. Nu vă dau mai multe detalii legate de cum ajungeţi pentru că le veţi primi fie pe mail, sau le veţi citi direct aici.

Şi dacă tot aţi ajuns în Salzburg cu copilul nu rataţi cele trei atracţii despre care v-am povestit cu altă ocazie: Castelul Hellbrunn şi grădinile sale jucăuşe, Grădina Zoologică, Muzeul pentru copii Haus der Natur.

La final vă invit să oferiţi şi voi o recomandare, dacă aţi stat pe undeva mai bine prin Salzburg şi v-a plăcut.

Şi totuşi acesta este adevărul. Am fost o singură dată într-o vacanţă all inclusive, când LumeaMică nu avea nici măcar doi ani şi, ca să vă spun sincer, mi-a prins tare bine relaxarea şi sentimentul ăla că nu trebuie să îmi bat capul cu nimic. Dar n-am mai repetat experienţa, mi s-a părut absolut înfricoşătoare ideea că eşti prins undeva într-o oază, în jurul tău nefiind nimic de făcut, nimic autentic, nimic de văzut. Cel puţin aşa era acolo, în Turcia.

În Sharm El Sheikh lucrurile sunt puţin diferite. E adevărat, nu eşti în Egipt decât teritorial vorbind. Prefer de 100 de ori atmosfera din Cairo, atât timp cât aceasta e cât de cât liniştită. Dar asta nu mă împiedică să nu îmi doresc să revin acolo, mai ales pentru cea mică. Hotelul Savoy, la care am stat, este chiar ceea ce trebuie ca să te relaxezi şi să uiţi oricum că există ţări, graniţe, revoluţii, serviciu, probleme… De la felul în care eşti întâmpinat până la plimbările lungi pe coridoarele aerisite, cu vedere la verdeaţă şi flori, de la camerele mari până la terasa din faţa camerei, pe care am băut prima bere, privind apa liniştită a piscinei, de la micile statui de pe alei până la peştii minunaţi din apa mării, de la mirosul uleiurilor de la SPA până la miraculosul magazin cu parfumuri, totul e gândit în aşa fel încât să îţi fie bine.

Complexul cuprinde o piaţă în care se întâmplă tot felul de spectacole, multe restaurante cu tot felul de specialităţi, un patinoar pe care am patinat în plină vară şi, desigur, magazine în care vânzătorii sunt instruiţi să nu te streseze. Din păcate şi preţurile sunt mai mari, iar negocierea nu se face chiar după regulile obişnuite, la o adică eşti lăsat să ieşi fără să iei nimic. V-am prevenit, nu e chiar Egipt… Tot din acelaşi punct de vedere, mâncarea, deşi abundentă şi bună, nu este decât parţial autentică, se preferă felurile europene sau adaptate cumva stilului european. Iar dansatoarele din buric nu sunt toate din Egipt…

Dincolo de hotel ai parte de două privelişti încântătoare: marea pe de o parte, care merită privită îndelung, atât de deasupra, cât şi din interior (vezi aici de ce) şi deşertul cu munţii Sinai pe cealaltă parte, minunaţi în culorile apusului. Se pot face excursii la Alexandria sau chiar la Petra, în Iordania. Se poate merge mai aproape, în deşert şi mânca alături de beduini, vezi povestea mea de aici.

În cele din urmă, o săptămână de lux într-un cadru natural minunat nu poate deranja pe nimeni, aşa că nu voi fi ipocrită şi voi spune sincer că mi-a plăcut, cu adevărat!

Hai, recunoaşte, ţi-a trecut şi ţie prin cap să-ţi petreci vacanţa într-un castel, nu? De ce nu ai făcut-o până acum? Ai observat cu siguranţă că în general, atunci când călătorim, ne bazăm de foarte multe ori pe recomandările prietenilor. Fii cinstit, câţi prieteni de-ai tăi şi-au petrecut vacanţa într-un asemenea loc? Destul de puţini, aşa-i? Ce-ar fi, în cazul ăsta să fii tu indrăzneţul care încearcă primul?

Nu-mi spune că e scump, pentru că bugetul nu depăşeşte preţul unui sejur la un hotel obişnuit. Eu de exemplu am făcut nişte simulări pentru o vacanţă vara viitoare, pe un site unde sunt listate castele din toată Europa. Preţurile încep de la 290 de euro pe săptămână, cameră dublă pentru două persoane. În general, ţi se va cere şi o garanţie de 200 de euro, care îţi este restituita la sfârşitul vacanţei.

Nu-mi spune nici că în castel nu vei avea condiţii. Ai fi surprins. În general poţi găsi uşor un castel cu piscină, ai acces şi la bucătărie sau spălătorie în multe dintre ele, totul e să cauţi cu răbdare perla rară care ţi se potriveşte! Unde mai pui că eşti la castel, domeniul e mare, deci ai şanse să dai şi peste câte-un teren de tenis, sau alte facilităţi de vis. Din păcate, şi aici e un punct negativ, unele dintre ele nu acceptă copii «din cauza decoraţiunilor delicate». Dar eu cred că în astfel de situaţii există mereu loc pentru negociere. Iar dacă nu unii nu cedează, veţi găsi cu siguranţă alţi proprietari mai deschişi la minte!

În general castelele care funcţionează în regim de hotel şi au preţuri abordabile nu-s chiar în centrul Parisului. Nu ştiu dacă cea mai bună soluţie e să vii cu maşina personală tocmai din România, mai simplu şi comod e să iei avionul şi în Franţa să închiriezi o maşină.

Am vorbit până acum de o excursie în doi. Însă poate sunteţi o gaşcă de prieteni sau o familie numeroasă şi vă doriţi să aveţi la dispoziţie un loc de vis. Se poate! Un exemplu ar fi acest castel aflat pe lângă Montpellier, în Franţa. Are 12 camere/opt băi şi cam tot ce vă poate pofti inima. Preţul : între 3500 şi 8000 de euro pe săptămână. Poate vi se pare o sumă astronomică, însă în perioada asta, până în 21 decembrie, preţul e de 3500 de săptămână. Dacă sunteţi un grup de 25 de persoane – căci acesta este numărul maxim de persoane acceptate – poate fi chiar convenabil!

O dată-n viaţă merită!

PS : Despre vacanţa mea într-un castel am mai scris aici.

Călătorul care ajunge aici pe un drum destul de abrupt, ce-i drept, descoperă încântat pridvorul cu două mese lungi de lemn, sau curtea unde doi, trei puşti se joacă mai mereu. Pe Ion îl cunoaşteţi deja, el e năzdravanul care se schiază în creierii munţilor şi care organizează tot felul de acţiuni sportive. Asta nu înseamnă că în pensiune sunt bineveniţi doar iubitorii de sport. Din contră. Poţi să vii şi ca să stai liniştit la gura şemineului, cu o carte în mână. Asta iarna. Vara poţi să te bucuri de soare şi de aer curat. Ce mi-a plăcut enorm aici a fost faptul că dacă am avut nevoie de un medicament, ni s-a dat un medicament, dacă duşul a avut o problemă, a fost reparat imediat. E ceva normal, o să îmi spui, şi nu te voi contrazice. Îmi place normalitatea şi o remarc, pentru că-i destul de rară pe la noi prin târg.

Camerele au tot ce le trebuie, decoraţia e simplă dar de efect, iar eu una aş cere în locul tău camera cu vedere spre păşunea unde paste acel cal pe care eu l-am admirat două zile cât am stat acolo. Să-l saluţi din partea mea.

Mâncarea arată bine, nu ştiu cât de gustoasă era. Poţi alege şi să îţi aduci mâncarea de acasă, ţi se vor pune la dispoziţie frigidere şi un cuptor cu microunde. Curtea are loc de joacă pentru copii, chiar şi-un perete de escaladă, şi locurile de parcare nu lipsesc, din câte îmi aduc aminte.

Am fost încântaţi nu doar de pensiunea în sine, ci de primirea care ni s-a făcut, nu numai nouă, ci oricărui om care trecea pragul casei lui Ion. Şi am hotărât să nu ţinem pentru noi asemenea loc minunat, mai ales acum, că vin sărbătorile, şi poate aveţi nevoie de idei unde să le petreceţi.

Varianta cea mai rezonabilă pe care am găsit-o la acel moment a fost o cameră dublă de la HappyHostel, cu baie pe hol, la un preţ de 48 de Euro pe noapte. Menţionez că nu am făcut rezervarea decât cu puţin timp înainte de a pleca, când am decis că ar fi bine să nu umblu cu copil şi bagaje, noaptea la 11, prin oraş… Hostelul e situat foarte aproape de Westbahnhof (adică gara în care puteţi ajunge direct de la aeroport), undeva în spatele unui Ibis. Zona e bună, liniştită, am umblat şi tîrziu cu Petra pe acolo. În apropiere sunt restaurante care miros bine dar nu am apucat să le testez.

Nu are parcare dar motocicliştii au voie să îşi lase jucăria în faţă, un detaliu pe care am vrut să îl reţin.

Şi ajungem într-un final şi la camera miniaturală… urâtă şi îngustă dar destul de curată şi mai ales ferită de vreun sforăit colectiv. Aceasta se afla într-un apartament în care mai împărţeai cu încă o cameră baia, toaleta şi bucătăria dotată-cu-de-toate. Lejer! Wireless există, ţi se dă parolă, este sublim dar… nu se prinde din cameră. Un lucru cu care te obişnuieşti până la urmă în Austria.

Nu trebuie să vă mai spun că de la Westbahnhof (adică gara de vest) poţi lua metroul sau alte mijloace de transport în comun, în orice direcţie vrei, iar dacă pleci din Viena către alte destinaţii, cum am făcut noi, e mai mult decât bine. Şi încă ceva: seara sau în zilele de sărbătoare, gara chiar poate fi un loc care să te salveze de foame, când toate celelalte magazine sunt deja închise…

Ce alte hosteluri bune mai ştiţi voi în Viena?

Când am ajuns în Saumur habar nu aveam unde vom pune capul. Tot ce ştiam era că a doua zi de dimineaţă trebuia să mergem la prezentarea Le Cadre Noir şi ne gândeam că nu ar fi rău să fim cât mai aproape de şcoala de echitaţie. Aşa că prima decizie a fost să o găsim pe aceasta. Am ieşit din Saumur spre comunele Saint Hilare – Saint Florent, am urmat indicatoarele şi ne-am trezit în natură, lângă o pădure. Am oprit pentru a admira caii şi poneii de la alte şcoli de călărie, LumeaMică ne-a completat planurile pentru a doua zi cu o plimbare pe cai, aşa că devenea din ce în ce mai important să ne şi cazăm în zonă. Chiar înainte de Şcoala Naţională de Echitaţie am găsit un fel de sat de vacanţă, cu căsuţe, cu piscină, cu aer curat şi greiereală inclusă. Nu mai era nimeni la recepţie dar am sunat şi omul a venit imediat pentru a ne arăta despre ce e vorba.

Preţul nu era mic, 82 de euro / noapte pe căsuţă, dar locul şi dotările meritau. La parter există un fel de sufragerie-bucătărie cu un pat şi cu toate îndemânările necesare (bucătăria este echipată integral) + baia. La etaj te aşteaptă încă trei paturi. Împărţit la 4 persoane preţul este foarte bun, poate fi cât un pat într-un hostel. Chiar dacă era seară şi răcoare deja (nu uitaţi, e pădure), în două minute LumeaMică era deja în slipi şi se arunca în piscină.

M-am simţit extraordinar acolo, am respirat aer curat, am înregistrat cântecul greierilor pentru a-l asculta în zile mai negre şi am hotărât că data viitoare aş sta măcar o săptămână, nu două nopţi!

Dacă vă tentează găsiţi mai multe detalii pe Village Hotelier.

Întâi păşim în cerdacul casei. Apoi în living, unde soba de teracotă, hornul placat cu piatră, cergile de pe jos şi coarnele de cerb se îmbină frumos cu culoarea lemnului de pe pereţi. Dormitoarele sunt pregătite. Totul este amenajat rustic, cât mai natural, cum a ştiut nea Viorel mai bine. Paturile, mobilierul, chiar şi lustrele sunt făcute de el. Este ceva unic în fiecare cameră. Blănurile de pe podeaua de lemn de brad te îndeamnă să te întinzi pe jos. Îmi amintesc de serile petrecute la poveşti în sufragerie. În nopţile mai friguroase ne aşezam în faţa sobei și ascultam focul trosnind. Era linişte, nimeni în jur, doar noi şi gândurile noastre. Apoi ne retrăgeam la culcare în una dintre camere. Iarna ne scoteam picioarele de sub plapumă şi lăsam sobiţa să ne încingă tălpile.

Cam aşa arată o după-amiază petrecută la părinţii mei. Acum venim în vizită. Dar şi ca să dăm o mână de ajutor când sosesc oaspeţi. După multă muncă, ai mei și-au văzut visul cu ochii. S-au mutat într-o căsuţă mai mică, în celălalt capăt al curţii iar Casa Piatra Mică este acum deschisă şi se închiriază în întregime. Cele două dormitoare şi sufrageria spaţioasă oferă 6 locuri în paturi. Musafirii au la dispoziţie o bucătărie utilată, o baie modernă şi un beci. Căldura poate fi păcălită la umbra păducelului din curte. Serile răcoroase pot fi petrecute pe cerdacul închis sau la gura sobei. Mai pe scurt, imaginaţi-vă că nu vă aude nimeni…

La cerere, Familia Borteş organizează diverse activităţi în natură. Vă poate pune la dispoziţie ghid montan pentru a vă însoţi în drumeţiile montane, sau instructor pentu căţărare pe stâncă sau rapel. Fiind buni cunoscători ai zonei montane înconjurătoare, vă vor oferi cu multă plăcere informaţii și indicaţii pentru plimbările voastre. Cât despre ce altceva se mai poate face sau vedea prin aceste locuri, iată câtva idei aici şi aici.

Contact: Viorel Borteş – 0766 514 796

Pentru mai multe informaţii legate de acces, tarife şi rezervări puteţi intra aici

Şi dacă tot nu am reuşit să vă conving, poate o vor face pozele următoare.

Vă urez o zi frumoasă, vă mulţumesc şi vă las cu Tudor.