A treia zi
Odata cu lumina incepe un concert incredibil de ciripeli, pe mai multe voci. Stau asa semiadormita si le ascult hipnotizata, nevenindu-mi sa cred ca sunt atat de aproape de natura. Am senzatia ca voi deschide fermoarul de la cort si ma voi trezi intr-o jungla. Simfonia de ciripeli nu reuseste sa imi strice de tot somnul, nici telefonul matinal pe care il primesc de la George care imi ureaza „la multi ani!”.
Cand ma trezesc cu adevarat descopar ca norii se imprastie si ca soarele da din coate sa imi faca ziua mai frumoasa. Mancam la micul dejun pizza ramasa de seara si ne pregatim rapid „bagajul” de balaceala. Intrarea e inclusa in pretul cazarii si dupa ce dam mult din maini in „discutia” cu sotul proprietar de camping, platim o garantie destul de mare pentru accesul la piscina – o bratara ce se pune la mana. Nu avem nevoie de ea pentru ca nu exista nici un fel de gard intre strand si camping. Sa nu mai zic ca si in camping se poate intra fara probleme printr-un drum neigradit pe care ne plimbasem seara. Mai departe nu comentez ca dau in subiecte legate de educatie si civilizatie si nu vreau sa imi stric amintirile.
Cand ajungem e destul de devreme si masinute speciale se plimba inca prin piscina copiilor curatind apa. Nu e aglomerat si nici nu ne calca nimeni pe picioare pana la pranz – oricum la cat de mare e locul, slabe sanse sa se umple vreodata. Un grup de copii devine, pentru Petra, un pachet de modele de rostogolire pe toboganul cu apa. Asta dupa ce, pana sa apara ei, a trebuit sa ii demonstram noi mai intai ca supravietuim, inainte de a-si „risca” ea propria viata.
Se apropie ora pranzului si ne hotaram sa o luam spre Rogner Bad Blumau, complexul hotelier cu piscine termale pe care l-am vizitat si anul trecut. O portie proaspata de nori incepe sa se adune, permitand insa in continuare soarelui sa isi faca de cap printre ei. Pe drum incerc sa ii explic Petrei ce e cu Hundertwasser dar imi dau seama ca imi e foarte greu, copilul nu pricepe prea bine nici ce e un arhitect, ce sa mai vorbim de concepte si alte lucruri abstracte. Cladirile colorate si strambe isi fac totusi treaba reusind sa o impresioneze asa cum o impresioneaza si ideea ca suntem pe iarba dar totodata pe acoperisurile altor cladiri. Nimic insa nu are un succes mai mare decat regatul piscinelor cu apa calda si „bulbucii”. Noua ne e foame dar trebuie sa mai amanam momentul mesei pentru a lasa sa se mai consume din fascinatia pe care o exercita diversele jeturi de apa ce tasnesc pe rand din apa, in variate moduri si locuri. Copilul alearga de colo colo si nu se sfieste de apa adanca, inotand asa cum poate, precum un catelus – stie si mai bine de atat dar de emotie a uitat – oricum e suficient cat sa razbeasca si sa se tina la supafata. Descoperim si piscina cu valuri iar Petra se arunca in ele cu acelasi curaj, desi acestea au cu adevarat forta marii si o dau jos destul de usor.
Din cand in cand ploua dar nu ne deranjeaza, ne mutam micul bagaj la interior unde e la fel de frumos. Spre seara descoperim si Vulcania, o alta piscina exterioara cu apa sarata plina de minerale si la radul ei foarte calda: 38 de grade. Din aceasta se poate sari direct in alt bazin cu apa mai rece. Nu ma incumet decat dupa ce vad cativa batrani facand asta si ma enervez zicandu-mi ca daca ei reusesc trebuie sa pot si eu. Senzatia e minunata, mai ales atunci cand te intorci de la rece la cald.
Ne balacim cu orele, printre raze de soare si picaturi, prin ape calde sau involburate, in decorul inspirat al unei arhitecturi pline de personalitate. E o aniversare mai mult ca perfecta dar, ca de obicei, prea scurta. Odata cu inserarea ne pregatim si noi de plecare si mai facem o plimbare ratacindu-ne, fara sa ne fi propus dar si fara sa ne para rau, printre acoperisuri si alte placute descoperiri. Gasim chiar si intrarea principala, cea pe care doi ani la rand nu am nimerit-o.
In timp ce coboram lenes spre parcare, pe aleea cu meri, facem pariuri de cate masini mai sunt la ora aceea tarzie. Petra e cea mai smechera: ne spune ca e surpriza si ca ne va declara numarul ei la fata locului. Ajunsi la masina Alex nu se poate abtine sa nu rada de ea.
Alex: sunt 15
Petra: exact la 15 ma gandisem, am castigat!
Alex: a, ba nu, sunt 16
Petra: tati, stii ceva, am gresit, la 16 ma gandisem, serios, crede-ma!
Alex: ba nu, eu am gresit, sunt 15 totusi
Petra: da, asa e, la 15 ma gandisem, te pacaleam mai devreme
… si discutia continua tot drumul spre camping, ba chiar si a doua zi Petra mai incearca sa ne convinga de sinceritatea ei si de evidenta faptului ca ea a castigat pariul.
Citeste si:
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
