Colibele haiducilor Piatra Neamt

Colibele haiducilor Piatra Neamt

Ştiu acest restaurant de cand eram mică. Am fost acolo cu părinţii şi prietenii lor, iar când am crescut am fost şi cu prietenii mei. După mine locul nu s-a străduit niciodată să se ridice peste mediocru deşi ar fi avut toate şansele.

Locaţia este frumoasă; situat deasupra micii gradini zoologice (care acum doua săptămâni era plină de oameni), la buza pădurii, la începutul unui drum frumos către culmea dealului Cozla. În plus restaurantul are la baza o idee interesantă. Pe lângă sala centrală – destul de frumos amenajată –  şi terasa din jurul ei, se mai află şi câteva colibe mici, cu rol de separeuri, în care intră o masă şi 10 scaune cel mult. Fiecare colibă are numele ei, de ex Coliba lui Jianu sau alte nume de haiduci.

Teoretic un loc perfect să organizezi o petrecere alături de câţiva prieteni.
Practic ce se intamplă?

Am găsit colibele vopsite intr-un var alb, de parca ar fi fost toalete de curte la ţară. Acoperişul le mai salvează aparenţa de natura insă albul ala îţi taie pofta de masă, garantat. Interiorul lor găzduiesc mesele vechi şi scaunele pluşate roase de timp, a căror vârstă mă tem că o depăşeşte pe a noastră. Pereţii sunt simpli, parcă erau nişte milieuri rătăcite, oricum nimic care să încălzească sau să invioreze puţin atmosfera. Un fel de celule reci, în care numai să mănânci nu îţi vine.

Am cerut un ceai cald şi ni s-a spus că nu există. Mă întreb ce o fi aşa de greu să ai in bucătărie câteva pliculeţe de ceai, de care or fi ele, doar nu sunt atât de perisabile. A trebuit să ne resemnăm cu o ciocolată caldă de plic, servită în ceşti albe cu margine aurie, cam aceleaşi de pe vremea bunicilor noştri.

Meniul suna apetisant şi foarte accesibil ca preţuri, cu condiţia să fie şi disponibil. Nu vroiam să mâncăm dar, pentru că ne-a facut cu ochiul un platou haiducesc, l-am comandat. In scurt timp chelnerul s-a întors să ne dea vestea cea proastă: nu aveau tobă şi slaninuţă şi prin urmare nu ne puteau oferi platoul. Departe de ei gandul de a ne propune altceva sau de a ne întreba dacă nu vrem sa comandăm un alt meniu. Doar eram singurii clienţi din restaurant, de ce să le stricăm ziua?

Dacă pe vremuri consideram locul ca mediocru dar veneam acolo pentru locaţie şi imprejurimi, acum, cu strângere de inimă, nu aş putea să îi dau nici măcar nota de trecere.
Păcat, asta e, stai jos Colibele haiducilor, ai nota 4.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.